ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2141/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5293 din 29 septembrie 2011, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei de interes a cererii reconventionale invocată de reclamantă; a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă C.I.G., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC S.M.P.R. SRL; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reconvenientă SC S.M.P.R. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C.I.G.; a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007 de Biroul Notarial Public M.I.

și I.G.P.; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro reprezentând avans din prețul vânzării, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din data plății; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 20.000 euro calculată de la data de 1 septembrie 2007 și până la data plății efective; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 40.000 euro reprezentând daune interese compensatorii, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din data plății; a constatat nulitatea clauzei penale pentru ceea ce depășește suma de 40.000 euro reprezentând dublul avansului; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 13.232 RON reprezentând cheltuieli de judecată în limita cererilor admise.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele, Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007 la Biroul Notarial Public M.I. și I.G.P., pârâta reconvenientă SC S.M.P.R. SRL, în calitate de promitentă vânzătoare s-a obligat să vândă promitentei cumpărătoare C.I. IPURL imobilul situat în Municipiul Constanța, Stațiunea M. pentru prețul de 100.000 euro din care suma de 20.000 euro s-a achitat la data autentificării, iar diferența urma să fie achitată la data de semnării contractului în formă autentică, adică la data de 1 septembrie 2007, cu posibilitatea prelungirii termenului potrivit acordului părților.

Promitentă vânzătoare s-a obligat ca până la data încheierii în formă autentică a contractului, să facă toate demersurile în vederea obținerii tuturor actelor necesare perfectării contractului de vânzare-cumpărare și anume radierea sarcinilor înscrise în Cartea Funciară, prezentarea planurilor cadastrale de dezmembrare, efectuarea intabulării dezmembrării, certificat de urbanism, dovada achitării la zi a tuturor debitelor aferente terenului, certificat fiscal, extras de carte funciară, etc. Părțile au prevăzut că în caz de nerespectare a obligației de vânzare-cumpărare asumate prin contract, se va plăti celeilalte părți suma de 260.000 euro cu titlu de sancțiune contractuală. Deși notificată să se prezinte la 12 noiembrie 2007 la sediul Biroului Notarial Public M.I.

și I.G.P. în vederea primirii diferenței de preț și a perfectării contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, reprezentantul SC S.M.P.R. SRL nu s-a prezentat. La data de 27 mai 2009 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță autentificat 3 din 27 mai 2009 la Biroul Notarial Public B.C. între C.I. IPURL și C.I.G. prin care cedentul a cesionat creanța rezultată din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 aprilie 2007. Această cesiune de creanță a fost notificată pârâtei. S-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în sensul ca nu s-a prezentat la notariat la data convocată de reclamantă în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici la o altă dată.

Deși pârâta a invocat faptul că reclamanta nu dispunea de suma necesară încheierii contractului, nu a făcut dovada acestor afirmații. S-a reținut că dreptul creditorului de a solicita despăgubiri nu poate să depășească orice limită rezonabilă, fiind contrar „bunelor moravuri” prevăzute de art. 5 C. civ. Dreptul instanței de a reduce clauzele penale pe care le consideră abuzive nu încalcă principiul autonomiei de voință a părților în încheierea de convenție, ci ține cont de împrejurarea că limitarea clauzei penale este, fără îndoială, în consonanță cu reglementările actuale existente pe plan european, care pun în valoare semnificația clauzei penale. Soluția europeană privind posibilitatea reducerii penalităților de către instanțele de judecată apare rezonabilă și se întemeiază atât pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, cât și pe corecta aplicare a legii civile, în contextul dreptului comunitar.

Față de caracterul abuziv al clauzei penale peste dublul avansului primit, instanța a constatat nulitatea clauzei penale pentru ceea ce depășește 40.000 de euro. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanta C.I.G., cât și pârâta reconvenientă SC S.M.P.R. SRL. Reclamanta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii principale, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 260.000 euro, reprezentând daune-interese compensatorii, al respingerii cererii reconvenționale ca nefondată și obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta-reconvenientă solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate și trimiterea spre competentă soluționare instanței civile competentă să soluționeze litigiul, iar în subsidiar, admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Prin deciziei civile nr. 80 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC S.M.P.R. SRL, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei de 20.000 euro calculată de la 1 septembrie 2007 și până la data plății efective; a obligat pârâta-reconvenientă la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro daune compensatorii în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății; a constatat nulitatea clauzei penale în ceea ce depășește suma de 20.000 euro; a menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate; a respins apelul declarat de reclamanta C.I.G.

ca nefondat; a obligat apelanta C.I.G. către SC S.M.P.R. SRL la 2.200 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, din toate probele administrate în cauză, pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, iar sancțiunea potrivit art. 1020-art. 1021 C. civ. este rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu efect retroactiv, adică cu repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia. Pe cale de consecință, pârâta este obligată să restituie reclamantei avansul primit în sumă de 20.000 euro în echivalent la data plății.

În practica judecătorească s-a statuat că nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limită obișnuită și rezonabilă, în sensul de a determina doar cuantumul daunelor-interese rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate, în acest context instanțele având posibilitatea de a verifica cuantumul clauzei penale și constatând că aceasta este excesivă putând să o diminueze. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la despăgubirile compensatorii, potrivit dispozițiilor legale, cuantumul acestora a fost stabilit la suma de 20.000 euro și nu de 40.000 euro cum a stabilit instanța de fond. Capătul de cerere privind acordarea de dobânzi legale aferente sumei de 20.000 euro, calculate de la 1 septembrie 2007 și până la data plății efective urmează a fi respins, deoarece acestea nu pot fi cumulate cu daunele-interese.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termen legal ambele părți. Pârâta SC S.M.P.R. SRL critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța de apel reține în mod greșit că din probele administrate rezultă că nu și-a îndeplinit obligațiile în sensul că nu s-a prezentat la notariat la data convocată de reclamantă în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici la o altă dată. La 1 septembrie 2007 pârâta susține că s-a întâlnit cu reprezentanții cumpărătorilor, care au solicitat un termen deoarece nu aveau toată suma.

Reclamanta este în culpă procesuală pentru că nu a făcut dovada că la termenul stabilit s-a prezentat la notariat și nu s-a încheiat contractul, mai mult nu a făcut dovada că era gata să își îndeplinească obligația dispunând de suma de bani la 1 septembrie 2007. Se susține că prezenta cerere de chemare în judecată conturează reaua-credință a promitentei-cumpărătoare prin invocarea în susținerea rezoluțiunii antecontractului imposibilitatea obiectivă de perfectare a contractului în condițiile în care culpa sa este mai mult decât evidentă. Reclamanta și-a asumat o obligație contractuală pe care nu și-a respectat-o, fapt prin care susține pârâta că a fost prejudiciată, sens în care sunt incidente dispozițiile antecontractului care prevăd pentru această situație pierderea avansului de către promitenta cumpărătoare întrucât echivalează cu o răzgândire.

Se invocă necompetența materială a Tribunalului Constanța și se solicită declinarea cauzei la Judecătoria Constanța care este competentă conform dispozițiilor art. 5 C. proc. civ. Operațiunile asupra imobilelor sunt de natură civilă, chiar dacă ar fi făcute în scop speculativ de către un comerciant. Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor de comerț, în C. com., învederează intenția legiuitorului de a le păstra caracterul civil, indiferent de scopul urmărit prin ele. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta C.I.G. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate. Instanța de apel prin respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei de 20.000 euro, calculată de la 1 septembrie 2007 și până la data plății efective a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Acest capăt de cerere nu a format obiect de critică în apel. De asemenea, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 969, art. 1066, art. 1070, art. 1073, art. 1087 C. civ., a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 5 și art. 1298 C. civ. ca și a practicii comunitare. Astfel, SC S.M.P.R. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare s-a obligat ca, în caz de neexecutare a obligației asumate prin antecontract, să achite promitentei cumpărătoare suma de 260.000 euro, cu titlu de sancțiune contractuală. Părțile au stabilit printr-o clauză penală de comun acord, determinarea anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitorul său.

Contrar celor reținute de instanța de apel, penalitatea nu poate fi redusă de instanță în cazul neexecutării integrale a obligației de către debitor. Instanța a reținut greșit îndreptățirea sa de a proceda, în speță, la determinarea clauzei penale inserate în convenția părților. De asemenea, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 C. civ., reținând că în speță, s-ar impune a se constata nulitatea absolută parțială a cauzei, considerând că aceasta are caracter abuziv. Între diminuarea patrimoniului debitorului și sporirea patrimoniului creditorului cu suma reprezentând daune-interese compensatorii există un temei juridic: neexecutarea obligației contractuale asumate de debitor și clauza penală, respectiv convenția părților cu privire la echivalentul prejudiciului încercat de creditor și care se impune a fi acoperit de debitor într-o asemenea situație.

Antecontractul de vânzare-cumpărare nu este supus dispozițiilor art. 1298 C. civ., ci exclusiv celor ale art. 969 C. civ., astfel că o clauză penală inserată în cuprinsul său, ca efect al libertății de voință al părților la încheierea actului juridic, nu poate fi constatată nulă, motivat de pretinsa încălcare a art. 1298 C. civ., reglementare care nu îi este aplicabilă și care este edictată pentru o altă situație juridică. Nimic nu se opune ca, prin convenția lor, părțile să deroge de la reglementările supletive, dispozitive ale legii (inclusiv sub forma stabilirii unei clauze penale în cuantum valoric superior celui arătat de art. 1298 C. civ.), interdicția reglementată de art. 5 C. civ. având în vedere doar prevederile legale cu caracter imperativ.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Antecontractul încheiat între părți reprezintă o convenție sinalagmatică prin care fiecare parte s-a obligat să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare, ambele obligații fiind interdependente și reciproce. Din această reciprocitate și interdependență a obligațiilor rezultă faptul că partea care este gata să-și execute obligația sau care și-a executat-o va avea de ales între a pretinde executarea silită a contractului ori a cere desființarea sau încetarea contractului cu obligarea părții vinovate la despăgubiri.

Se poate aprecia că temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă, astfel încât desființarea întregului contract se impune. În acest mod se restabilește certitudinea raporturilor juridice, a căror siguranță era pusă sub semnul întrebării din cauza refuzului uneia dintre părți de a-și executa obligația. În același timp, partea care își executase obligația va putea să obțină restituirea prestației făcute, rămasă, prin neexecutarea obligației corelative, fără temei juridic.

Acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. Dacă s-ar recunoaște o asemenea acțiune părții care nu-și execută obligația, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativității contractelor. Pentru a fi admisibilă rezoluțiunea, următoarele condiții se cer a fi îndeplinite: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

Instanța de apel a reținut în mod corect că pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, iar sancțiunea, potrivit art. 1020-art. 1021 C. civ. este rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu efect retroactiv, adică cu repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia. Înalta Curte nu poate primi critica pârâtei în sensul că aceasta este cea care și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau din antecontract, iar reclamanta este în culpă pentru că nu a făcut dovada că dispunea de sume de bani la data de 1 septembrie 2007. Prin această critică, recurenta pârâtă tinde la reaprecierea probelor, aspect ce vizează netemeinicia deciziei atacate și care nu poate fi analizat în calea de atac a recursului prin care să verifice legalitatea hotărârii în contextul dispozițiilor art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ. În același context nu poate fi primită susținerea potrivit căreia pârâta este cea prejudiciată, astfel că se impune ca reclamanta să piardă avansul întrucât neîndeplinirea obligației de către aceasta echivalează cu o răzgândire. Cu privire la necompetența materială a Tribunalului Constanța, Înalta Curte reține: În mod corect a reținut Curtea de Apel Constanța faptul că, potrivit C. com., există o prezumție de comercialitate pentru toate actele și faptele comerciantului, prezumție ce poate fi înlăturată în condițiile art. 4 din cod. În speță însă nu sunt aplicabile excepțiile prevăzute la art. 4 C. com., având în vedere obiectul cauzei. Așa fiind, competența în primă instanță aparține Tribunalului Constanța.

În ceea ce privește critica privind faptul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. întrucât capătul de cerere privind acordarea dobânzii nu a format obiect de critică în apel, Înalta Curte reține: Chiar dacă în mod expres nu s-a solicitat prin motivele de apel, pârâta a criticat sentința instanței de fond pe considerentul că nu trebuie să restituie avansul, astfel că, în această situație, cu atât mai mult nu datorează dobânda. Așa fiind, nu s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel a reținut în mod corect că dobânda nu poate fi cumulată cu daunele-interese. Nu pot fi primite criticile privind clauza penală, în sensul că în mod greșit aceasta a fost considerată ca fiind abuzivă.

Pornind de la valoarea totală a contractului, potrivit înțelegerii părților care este de 100.000 euro, este evident că o clauză penală în sumă de 260.000 euro apare ca fiind abuzivă (mai mult decât dublul valorii contractului). Instanța de apel a motivat această soluție reținând în mod corect că nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limită obișnuită și rezonabilă. Este de necontestat că fiind o convenție între părți, clauza penală trebuie să respecte dispozițiile art. 5 C. civ., care stabilesc că nicio prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri astfel încât contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive într-un instrument de îmbogățire fără just temei a unei părți în dauna celeilalte părți.

S-a reținut de asemenea în acest sens, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ale căror principii sunt aplicabile în speță. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.I.G. și de pârâta SC S.M.P.R. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 80 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.