ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la

21 octombrie 2009, sub nr. 41712/3/2009, reclamanta SC G.I. SRL a chemat în

judecată pe pârâții T.M.D. și T.D., solicitând instanței să dispună încetarea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 februarie 2008 de

către B.N.P. - A.N., încheiat între pârâți, ca promitenți-vânzători și

reclamantă, ca promitent-cumpărător, privind imobilul teren în suprafață de 133

mp din str. Parfumului, sector 3, București, pentru cauză de impreviziune,

precum și obligarea pârâților la restituirea sumei de 67.500 euro achitată în

baza antecontractului, compusă din avansul în sumă de 5.000 euro și suma de

62.500 euro plătită ulterior în mai multe tranșe, reprezentând plata parțială

din prețul imobilului.

Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au

solicitat instanței să constate faptul că plățile efectuate de către reclamantă

au fost achitate cu titlu de avans și să constate încetat antecontractul de

vânzare - cumpărare din culpa exclusivă a promitentei-cumpărătoare. S-a mai

solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata de daune morale pentru

prejudiciul creat prin neîncheierea antecontractului de vânzare - cumpărare, cu

cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 2 decembrie 2009 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, a fost trimisă cauza, spre competentă

soluționare, secției comerciale, unde a fost înregistrată sub nr. 133/3/2010.

La termenul din 24 septembrie 2010 pârâții - reclamanți

au depus precizare la cererea reconvențională, solicitând instanței să constate

că plățile de 67.500 euro efectuate de către SC G.I. SRL au fost achitate cu

titlu de avans, conform antecontractului de vânzare - cumpărare și să se

constate încetat acest antecontract, din culpa exclusivă a cumpărătoarei.

Totodată au solicitat obligarea reclamantei - pârâte la

plata sumei de 25.000 euro daune morale pentru prejudiciul creat prin

neîncheierea antecontractului de vânzare - cumpărare.

Prin sentința comercială nr. 996 din 28 ianuarie 2011

pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București în Dosarul nr. 133/3/2010

s-a respins cererea formulată de reclamanta - pârâtă SC G.I. SRL în

contradictoriu cu pârâții - reclamanți T.M.D. și T.D., s-a admis în parte

cererea reconvențională precizată formulată de aceștia, s-a dispus rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 februarie 2008 la BNP

– N.A.N., s-a constatat că s-a achitat cu titlu de avans suma de 5.000 euro,

s-a respins cererea privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată și a

fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâții-reclamanți a sumei de

1.391,33 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că art. 4 și urm. din contract nu condiționează achiziționarea

imobilului de împrumutul bancar pentru finanțare. Din interpretarea clauzelor

contractuale rezultă că încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă

autentică a fost amânată în vederea efectuării unor verificări, iar nu pentru

obținerea finanțării.

Reclamanta nu a făcut dovada producerii evenimentului

imprevizibil sau cu efecte imprevizibile în sensul că, deși invocă

imposibilitatea obținerii finanțării, nu a făcut dovezi în sensul că a

întreprins demersuri pentru obținerea unei asemenea finanțări și a fost

respinsă. Reclamanta a mai invocat majorarea costurilor de finanțare și

scăderea dramatică a prețurilor, triplarea comisioanelor bancare, fără a face

dovezi în acest sens.

De asemenea, pentru aplicarea regulilor impreviziunii,

momentul intervenirii evenimentului imprevizibil trebuie să se situeze în

termenul acordat pentru executarea obligației contractuale. în speță,

încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost

stabilită pentru data de 15 mai 2008 iar evenimentele invocate de reclamantă

drept cauză de impreviziune sunt ulterioare - 15 septembrie 2008, în speță

apariția evenimentului imprevizibil trebuie raportată nu la momentul la care

promitentul vânzător a cerut executarea contractului, ci la momentul la care

părțile au stabilit termenul de executare - 15 mai 2008, când însăși reclamanta

afirmă că nu se produsese evenimentul imprevizibil sau cu efecte imprevizibile.

De asemenea, s-a reținut că în ce privește restituirea

sumei de 62.500 euro, nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, în

sensul că nu s-a dovedit că plata a fost făcută din eroare, cel care a efectuat

plata având credința că este un debitor al celui care primește plata.

Dimpotrivă, din înscrisurile întocmite cu ocazia efectuării plății rezultă, în

mod evident, că reclamanta, care a efectuat plata, a înțeles să achite înainte

de încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică parte din

restul de preț, în deplină cunoștință de cauză.

Cât privește cererea reconvențională, s-a reținut că în

speță sunt îndeplinite condițiile rezilierii, întrucât pârâții - reclamanți au

făcut dovada executării obligațiilor asumate prin antecontract, în schimb,

reclamanta pârâtă nu a făcut dovada culpei promitenților vânzători pentru

neîncheierea contractului, respectiv nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor

sale contractuale. Totodată, s-a apreciat ca neîntemeiată afirmația

reclamantei-pârâte în sensul că pârâții-reclamanți nu i-au pus la dispoziție

toate documentele necesare în vederea încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în formă finală.

Referitor la sumele achitate de promitentul cumpărător,

cât privește suma de 5.000 euro prevăzută în antecontract, s-a apreciat ca

evident faptul că aceasta a fost achitată cu titlu de arvună, părțile prevăzând

în mod expres în contract titlul cu care a fost achitată această sumă.

Cu privire la suma de 62.500 euro, interpretând

manifestarea de voință a părților în cauză, prin aplicarea principiului de

interpretare in dubio pro reo, consacrat de dispozițiile art. 983 C. civ.,

potrivit cu care convențiile se interpretează în favoarea celui care se obligă,

prima instanță a apreciat că intenția acestora nu a fost aceea de a califica ca

arvună și a supune regimului juridic prevăzut de art. 1298 C. civ. întreaga

sumă de bani achitată de reclamantă în baza antecontractului încheiat între

părți.

S-a considerat că terminologia folosită de părți - în

cuprinsul clauzei menționate acestea folosesc noțiunea de „avans” iar în

înscrisurile care atestă plățile ulterioare noțiunea de „tranșă de preț” - conduce

la aceeași concluzie.

În plus, faptul că părțile nu au înțeles să stabilească

în mod expres un regim juridic identic al plăților după cum acestea au fost

achitate înainte sau după încheierea antecontractului, a condus la concluzia că

intenția lor reală a fost aceea de a supune regimului juridic reglementat de

dispozițiile art. 1298 C. civ. doar sumele achitate de promitenta-cumpărătoare

cu titlu de „avans”.

În ce privește capătul de cerere privitor la daunele

morale, instanța a reținut netemeinicia acesteia, în condițiile în care pârâta

reclamantă nu a precizat în cerere în ce constă prejudiciul moral suferit și

modul de producere a prejudiciului moral, dat fiind și faptul că neexecutarea

unui contract oneros poate fi prezumată a nu produce, prin ea însăși,

prejudicii morale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât

reclamanta-pârâtă SC G.I. SRL cât și pârâții-reclamanți T.M.D. și T.D.

Prin apelul său, reclamanta - pârâtă SC G.I. SRL a

solicitat, ca urmare a admiterii acestuia, modificarea în parte a sentinței

apelate, în sensul admiterii cererii principale astfel cum a fost formulată și

respingerii cererii reconvenționale, iar pe cale de consecință să se dispună

încetarea antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 18 februarie

2008 pentru cauză de impreviziune și să fie obligați intimații pârâți la

restituirea către apelanta reclamantă a sumei de 67.500 euro, achitată în baza

antecontractului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 970,

1020 și art. 282 și urm. C. proc. civ.

Prin apelul formulat de apelanții pârâți-reclamanți T.M.D.

și T.D., aceștia au solicitat, urmare a admiterii apelului, constarea faptului

ca plățile efectuate de către SC G.I. SRL către T.M.D. și T.D., în cuantum

total de 67.500 euro, au fost achitate cu titlu de avans, conform

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 februarie 2008 și

obligarea SC G.I. SRL la plata de daune morale în cuantum de 106.277,5 lei

echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate disp. art. 282 și urm. C.

proc. civ.

De asemenea, ambele părți au depus întâmpinări prin

care au solicitat respingerea apelului formulat de partea adversă.

Prin decizia civilă nr. 31 din 24 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au fost respinse, ca nefondate,

ambele apeluri.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de

reclamanta-pârâtă SC G.I. SRL, instanța de apel a reținut că, în mod legal și

temeinic, prima instanță a respins cererea acesteia de a se dispune încetarea

contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a impreviziunii și, subsecvent

acesteia, și cererea de restituire a sumei de 67.500 euro.

S-a avut în vedere că în doctrina de specialitate și în

jurisprudență impreviziunea este privită ca o excepție de la principiul forței

obligatorii a actului juridic civil și este justificată de ruperea echilibrului

contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți în

momentul încheierii actului juridic. Se admite, astfel, în situația în care

executarea contractului sinalagmatic devine prea oneroasă pentru una dintre

părțile contractante, că există posibilitatea revizuirii efectelor contractului

în vederea restabilirii echilibrului economic al prestațiilor.

Din cele arătate mai sus reiese că una din condițiile

esențiale ale teoriei impreviziunii este cea ca împrejurarea care a determinat

ruperea echilibrului contractual să apară între momentul încheierii

contractului și momentul la care trebuie să aibă loc executarea de către părți

a obligațiilor asumate, condiție care în cazul de față nu este îndeplinită.

S-a constatat că părțile au încheiat antecontractul de

vânzare-cumpărare la data de 18 februarie 2008 și au prevăzut, la art. 5, că

încheierea contractului de vânzare-cumpărare va avea loc la data de 15 mai

2008, iar situația imprevizibilă invocată de către reclamanta pârâtă

(prăbușirea pieței imobiliare și înghețarea finanțărilor imobiliare) este mult

ulterioară, respectiv după data de 15 septembrie 2008.

Instanța de apel a apreciat ca nefondate susținerile

apelantei-reclamante, în sensul că nu trebuie luată în considerare data de 15

mai 2008, ci data de 18 decembrie 2008 (și anume data pentru care pârâții

reclamanți au convocat-o pe reclamantă pentru încheierea contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică), câtă vreme prin antecontract părțile au

stabilit cât se poate de clar data la care trebuia încheiat contractul în formă

autentică, dată care nu depindea de emiterea vreunei notificări de către

promitenții vânzători, și nu a intervenit, ulterior, vreun acord de voință al

părților în sensul modificării acestei date, iar emiterea notificării din

decembrie 2008 nu are nici o relevanță cu privire la acest aspect.

S-a mai reținut că sunt neîntemeiate și susținerile

potrivit cărora data încheierii contractului a fost amânată din culpa

promitenților-vânzători, care nu au pus la dispoziție, la timp, toate

documentele necesare efectuării raportului de verificare pentru obținerea finanțării.

În antecontract (art. 2.1) a fost inserat un istoric

cât se poate de detaliat al dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți

asupra terenului respectiv, reclamanta - pârâtă luând astfel la cunoștință încă

din momentul încheierii antecontractului de situația juridică a terenului și de

actele juridice în baza cărora soții Toader au dobândit dreptul de proprietate.

Mai mult, la doar două zile de la încheierea

antecontractului (și anume la 20 februarie 2008) a fost emisă de către OCPI

Sector 3 București încheierea prin care s-a dispus intabularea dreptului de

proprietate asupra imobilului pe numele promitenților-vânzători, reieșind

așadar că apelanta-reclamantă a avut la dispoziție din timp documentele

necesare pentru efectuarea verificărilor la care face referire.

Netemeinicia susținerilor apelantei-reclamante cu

privire la acest aspect reiese și din faptul că aceasta nu a făcut vreo dovadă

în sensul că ar fi solicitat pârâților-reclamanți transmiterea unor acte

suplimentare și că, astfel, aceștia și-ar fi încălcat, implicit, obligația

prevăzută la art. 6.3 din antecontract, precum și din corespondența electronică

depusă în Anexa 31 la cererea de chemare în judecată unde se observă că nici

banca de la care se afirmă că s-ar fi solicitat finanțarea nu a solicitat

înscrisuri suplimentare referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului

imobil.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate

și criticile apelantei - reclamante privind faptul că sentința apelată ar fi

contradictorie și că, întrucât prima instanță a dispus rezoluțiunea

antecontractului ca urmare a admiterii în parte a cererii reconvenționale, ar

fi trebuit să dispună și admiterea în parte a cererii reclamantei pârâte de

restituire a sumelor achitate cu titlu de preț.

Se constată, analizând cererea de chemare în judecată

cu care a fost sesizată instanța, că reclamanta a învestit, într-adevăr,

instanța și cu capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților

Toader la restituirea sumei de 67.500 euro, dar acest capăt de cerere este

accesoriu capătului principal, respectiv cel prin care s-a solicitat să se

dispună încetarea antecontractului de vânzare - cumpărare pentru cauză de

impreviziune.

Or, apreciind ca fiind neîntemeiată cererea de încetare

a antecontractului și potrivit principiului accesorium sequitur principale, prima

instanță, în mod firesc, a respins și capătul al doilea de cerere, câtă vreme

rezolvarea acestuia depindea de soluția din cererea principală.

Pe de altă parte, faptul că în cauză a fost admisă în

parte cererea reconvențională și s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de

vânzare - cumpărare, constatându-se culpa reclamantei, nu poate avea vreo

relevanță cu privire la soluția dată capătului doi de cerere din acțiunea

principală.

Aceasta, deoarece, în primul rând, pârâții reclamanți

nu au solicitat, subsecvent cererii de declarare a rezoluțiunii, și repunerea

în situația anterioară, iar această măsură nu poate fi dispusă de instanță în

lipsa unei cereri a părților în acest sens.

Mai trebuie arătat că a admite, fie chiar și în parte,

capătul doi al acțiunii principale ca urmare a declarării rezoluțiunii

antecontractului la cererea pârâților reclamanți ar fi însemnat ca prima

instanță să schimbe cauza acestui capăt de cerere, schimbând astfel, din

oficiu, fundamentul pretenției supuse judecății și să încalce, în acest mod,

principiul disponibilității, care guvernează procesul civil.

De asemenea, faptul că în apel reclamanta-pârâtă a

solicitat admiterea acestui capăt de cerere ca urmare a dispunerii rezoluțiunii

antecontractului nu este de natură să producă consecințe juridice, deoarece art.

294 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres că în apel nu se poate schimba cauza

cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivele de apel formulate de apelanții T.M.D.

și T.D., instanța de apel a apreciat că acestea nu sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Cât privește cererea de a se constata că suma achitată

cu titlu de avans de către reclamantă este în cuantum de 67.500 euro, s-a

reținut, din interpretarea literală a art. 4.2 din antecontractul de

vânzare-cumpărare, că intenția părților a fost în sensul ca avansul să fie în

cuantum de 5.000 euro iar suma de 495.000 reprezintă rest de preț.

Mai mult, aceeași concluzie se desprinde și din coroborarea

clauzelor de la art. 4.2 cu ale art. 8.2, unde de asemenea se face referire la

avans (deci la suma de 5.000 euro), iar nu la suma achitată de promitenta

cumpărătoare până la data desființării contractului, din coroborarea acestor

două prevederi contractuale reieșind că părțile au înțeles ca în situația în

care contractul nu se încheie din culpa promitentului cumpărător, acesta să

piardă cu titlu de daune interese avansul achitat de 5.000 Euro.

Faptul că aceasta a fost intenția reală a părților este

confirmat și de înscrisurile ce constituie anexele 2-6 la cererea de chemare în

judecată, în care reiese că sumele achitate ulterior de către

apelanta-reclamantă au fost cu titlul de „plată parțială”.

Faptul că reclamanta - pârâtă a plătit suma de 62.500 euro

anterior datei scadenței (data încheierii contractului în formă autentică) nu

are semnificația faptului că și această sumă ar urma regimul juridic al

arvunei, prevăzut de art. 1298 C. civ. Curtea apreciază că, întrucât termenul

de plată al sumei de 495.000 euro a fost prevăzut exclusiv în favoarea

pârâților-reclamanți, reclamanta - pârâtă putea face în mod valabil o plată

anticipată, fie și parțială, fără ca aceasta să presupună acordul său ca sumele

achitate în mod anticipat în mod voluntar să intre sub incidența prevederilor art.

8.2 din antecontract.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate și motivele

de apel invocate de pârâții-reclamanți prin care aceștia au criticat

respingerea cererii lor de acordare a daunelor morale.

S-a avut în vedere că în cauză sunt aplicabile regulile

răspunderii civile contractuale, iar nu delictuale, și că prin prevederea

clauzei de la art. 8.2, date fiind și prevederile art. 1298 C. civ., părțile au

înțeles să evalueze anticipat prejudiciul pentru neexecutarea culpabilă de

către promitentul-cumpărător a obligației asumate.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că între

neexecutarea de către reclamanta-pârâtă a obligației asumate, de a cumpăra un

bun imobil - teren și prejudiciul moral invocat de către pârâții-reclamanți

(faptul că s-au mutat din casa unde locuiau într-o locuință închiriată, că ar

fi împrumutat bani pentru modernizarea casei, pe care nu i-au putut restitui,

ceea ce Ie-a atras o serie de neajunsuri de ordin moral) nu există legătură de

cauzalitate directă, întrucât, în cauză, s-a interpus un alt lanț cauzal,

determinat de decizia unilaterală a pârâților-reclamanți de a se muta din casa

în care locuiau și de a o moderniza, decizie care Ie-a aparținut pârâților

reclamanți în mod integral și nu a fost determinată de către reclamanta-pârâtă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele

părți.

I. În recursul lor, recurenții-pârâți T.M.D. și T.D. au

adus următoarele critici deciziei recurate.

părților, cu ocazia plății sumelor de bani, plăți intervenite ulterior semnării

antecontractului, nu a fost aceea de a califica aceste plăți ca arvună ci ca

parte din preț.

Recurenții - pârâți au susținut că, cu toate că în

procesele verbale de predare a acestor sume de bani a fost făcută mențiunea „plată

parțială”, ambele părți au considerat aceste plăți ca făcând parte din avans,

prețul urmând să intervină numai la încheierea actului de vânzare-cumpărare în

formă autentică.

S-a apreciat de către recurenții-pârâți că numai în

cazul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate ar putea fi vorba de

părți ale plății, în cauza de față plățile efectuate nu puteau fi calificate

decât ca făcând parte din avans.

Recurenții - pârâți au considerat că această critică se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

privind acordarea daunelor morale.

În acest sens, recurenții-pârâți au arătat că acordarea

acestor daune morale are la bază săvârșirea unui fapt ilicit săvârșit de către

reclamantă, pe care instanța de apel nu l-a observat, și anume inducerea în

eroare a pârâților, de către reclamantă, cu privire la situația imobilului ce a

făcut obiectul antecontractului, motiv pentru care pârâții și-au părăsit casa

în care locuiau, fiind nevoiți să împrumute sume de bani, pe care nu le-au mai

putut restitui, această situație făcând să decadă, ca prestigiu, în fața

prietenilor și a celor de la care au împrumutat bani.

Recurenții - pârâți au arătat că aceste critici se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Recurenta-reclamantă SC G.I. SRL a adus următoarele

critici deciziei recurate:

interpretare și aplicare a legii, respectiva dispozițiilor art. 1019, 1020 și

1021 C. civ.

Astfel, potrivit practicii judiciare, rezoluțiunea unui

contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligațiilor de către o parte

contractantă, are ca efect repunerea părților în situația anterioară încheierii

contractului, prin restituirea reciprocă a prestațiilor.

Acest principiu a fost ignorat de către instanța de

apel, pe motiv că are caracter accesoriu în raport de capătul principal al

cererii de chemare în judecată, care a fost respins, și respectiv că nu a fost

solicitată repunerea în situația anterioară de către pârâți, în cererea

reconvențională, însă aceștia au solicitat să se constate faptul că plățile

efectuate de către reclamantă au fost achitate cu titlu de avans.

Reclamanta a mai apreciat că instanța de apel, deși a

respins solicitarea de a fi calificată drept arvună suma de 67.500 euro, nu a

înțeles să lămurească situația acestei sume, care a rămas în patrimoniul pârâților,

fără justificare legală.

interpretare a situației de fapt.

Astfel, în ce privește a doua cerință a teoriei

impreviziunii, cea referitoare la momentul intervenirii evenimentului

imprevizibil, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că momentul stabilit

pentru încheierea contractului în formă autentică a fost amânat din culpa

promitenților vânzători, care nu au pus la dispoziție toate documentele la

timp, în vederea efectuării raportului de verificare necesar pentru obținerea

finanțării, din probele administrate în cauză rezultând că pârâții sunt

singurii vinovați de faptul că termenul prevăzut pentru perfectarea actului a

fost depășit.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile

formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt nefondate, pentru

următoarele considerente:

I. În ce privește recursul formulat de

recurenții-pârâți T.M.D. și T.D.

În primul rând, recurenții-pârâți au încadrat în mod

greșit această critică în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., articol

care se referă la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, or,

în speța de față recurenții-pârâți nu critică natura juridică a actului în

sine, care este un antecontract de vânzare - cumpărare, deci o promisiune

bilaterală, sinalagmatică de vânzare - cumpărare, ci interpretarea greșită a

unor clauze din contract, respectiv a dispozițiilor art. 4.2 din antecontract.

În acest sens, instanța de recurs a constatat că

instanța de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor respective, care se

referă la plata avansului de 5.000 euro, suma de 67.500 euro, făcând parte din

prețul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare.

Astfel, în mod legal instanța de apel a stabilit că

termenul de plată al sumei ce constituie cuantumul prețului a fost prevăzut

exclusiv în favoarea pârâților și că reclamanta putea face, în mod valabil,

plata anticipată, fie și parțială, fără ca aceasta să presupună acordul său ca

sumele achitate în mod anticipat, să intre sub incidența art. 8.2 din

antecontract, suma ce intră sub incidența acestui articol fiind doar cea de

5.000 euro, prevăzută în art. 4.2 din antecontract, numai pentru aceasta fiind

aplicabil regimului juridic al arvunei, prevăzut de art. 1298 C. civ.

Așa după cum, în mod legal, a reținut și instanța de

apel, între părți au fost stabilite relații contractuale, astfel că eventualele

prejudicii pot fi stabilite numai pe baza clauzelor contractuale.

Recurenții-pârâți au invocat existența unei răspunderi

delictuale civile, însă aceștia nu au reușit să demonstreze nici existența

faptului ilicit, respectiv inducerea lor în eroare, de către reclamantă, prin

neîncheierea contractului la termenul stabilit, acest fapt putând constitui

doar o eventuală neîndeplinire a obligației contractuale și nu o faptă ilicită,

nu au demonstrat nici existența prejudiciului pretins, ci doar l-au afirmat, și

nu au demonstrat, așa după cum a reținut și instanța de apel, nici existența

unei legături de cauzalitate directă între așa-zisa faptă ilicită și pretinsul

prejudiciu.

II. În ce privește recursul formulat de reclamanta SC

G.I. SRL.

1.Prima critică nu poate fi reținută.

Este adevărat că rezoluțiunea unui contract sinalagmatic,

pentru neexecutarea obligațiilor de către o parte contractantă, are ca efect

repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, prin

restituirea reciprocă a prestațiilor, însă, în ce privește cererea formulată de

către reclamantă, aceasta a fost respinsă, fiind evident faptul că în ce

privește această cerere nu se putea dispune repunerea în situația anterioară,

iar în ce privește cererea reconvențională, pârâții nu au solicitat repunerea

părților în situația anterioară.

Este adevărat că în această situație, cât timp instanța

de apel a stabilit că suma de 67.500 euro, a fost plătită cu titlu de preț

parțial și nu cu titlu de avans, pârâții se află în situația de a se îmbogății

fără just temei cu această sumă, însă reclamanta are la îndemână o acțiune

separată, fondată tocmai pe principiul îmbogății fără justă cauză.

Astfel, aceasta nu vizează nelegalitatea deciziei

recurate, ci netemeinicia acesteia, cu privire la faptul că, potrivit practicii

judiciare, în ce privește teoria impreviziunii, instanța de apel a reținut, în

mod greșit, că evenimentul imprevizibil a intervenit după momentul stabilit

pentru încheierea contractului în formă autentică, amânarea acestui moment

producându-se din culpa pârâților, astfel că nu se poate aprecia că evenimentul

imprevizibil nu s-ar fi produs între momentul încheierii contractului și data

stabilită pentru executarea acestuia.

Prin O.U.G. nr. 138/2000 au fost abrogate pct. 10 și 11

ale art. 304 C. proc. civ., astfel încât în calea de atac, extraordinară, a

recursului, nu poate fi analizată decât nelegalitatea deciziei recurate, nu și

netemeinicia acesteia.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC G.I.

SRL și de pârâții T.M.D. și T.D. împotriva deciziei civile nr. 31/2012 din 24

ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 ianuarie

2013.