ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3635 din 26 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant M.C.A.; a admis recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL; a modificat Decizia civilă nr. 437 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul că a respins apelul formulat de reclamantul M.C.A. împotriva Sentinței nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care a menținut-o; a obligat intimatul reclamant M.C.A. la cheltuieli de judecată în cuantum de 8.696,5 RON către recurenta pârâtă SC P.P.

SRL București. Împotriva acestei decizii a formulat la data de 22 ianuarie 2013 contestație în anulare M.C.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC P.P. SRL, în principal, anularea deciziei atacate, cu consecința rejudecării căii de atac a recursului, în limitele de competență funcțională prevăzute de lege pentru judecarea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în subsidiar, desființarea deciziei atacate și rejudecarea căii de atac a recursului, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. În preambulul prezentării motivelor cererii, contestatorul prezintă un istoric al cauzei, care nu va mai fi reluat în sinteză. În dezvoltarea motivelor în temeiul cărora a fost formulată contestația în anulare, contestatorul a susținut următoarele: 1. Incidența motivului de contestație în anulare de drept comun prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. este demonstrată de faptul că prin intermediul cererii de recurs, recurenta SC P.P. SRL a repus în discuție probele analizate de instanțele de fond, iar instanța de recurs a judecat pe fond acțiunea, în acest sens încălcându-și competența funcțională. În acest sens este redat conținutul dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., din care rezultă că instanța de recurs nu se poate pronunța pe fond asupra pricinii deduse judecății, procedând la o reapreciere a probelor administrate. Este prezentat în susținere punctul de vedere al doctrinei față de dispozițiile din C. proc. civ., precum și cele din Noul C. proc. civ., precum și jurisprudența fostei secții comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 893 din 4 martie 2010, care sunt în sensul celor mai sus menționate.

În susținerea caracterului absolut al competenței materiale, contestatoarea invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 1892 din 13 mai 2003, Decizia nr. 3154 din 24 martie 2006 și Decizia nr. 5149 din 9 noiembrie 2004. De altfel, susține contestatoarea și normele din Legea nr. 304/2004, prevăd competența Înaltei Curți de a exercita un control extraordinar al hotărârilor. Prin raportare la situația de fapt, contestatorul arată că instanța de recurs a analizat argumentele invocate prin cererea de recurs, reinterpretând sau schimbând complet interpretarea dată probelor din dosar, în ceea ce privește următoarele aspecte: - aspectul legat de îndeplinirea obligațiilor de către reclamant în condițiile nerespectării obligațiilor ce reveneau pârâtei SC P.P.

SRL. - aspectul legat de nesemnarea notificării din 18 februarie 2009, în baza căruia se susține că a operat prelungirea termenului de finalizare a apartamentului. - argumentul netemeiniciei motivelor justificate ce au condus la prelungirea termenului de finalizare a apartamentului și aspectele legate de îndeplinirea obligațiilor de către reclamant în condițiile nerespectării obligațiilor ce reveneau pârâtei. 2. Incidența motivului de contestație în anulare specială prevăzut de art. 318 C. proc. civ. Contestatorul susține că toate condițiile cerute de acest motiv sunt îndeplinite, însă într-o manieră diferită de cea clasică, reținută de doctrină. Astfel, se arată că la termenul de judecată din data de 26 septembrie 2012, intimatul-reclamant a invocat problema insuficientei timbrări a cererii de recurs, însă instanța de recurs nu a dispus amânarea cauzei pentru a face verificări cu privire la timbraj.

Procedând la judecarea cauzei pe fond, fără a efectua verificări cu privire la timbraj, instanța a săvârșit o greșeală materială, procedând la judecarea unui recurs insuficient timbrat, în condițiile în care din actele dosarului reieșea în mod evident, printr-un simplu calcul aritmetic, că suma era superioară celei efectiv achitate. O altă greșeală materială este reprezentată de faptul că instanța de recurs nu a observat că susținerea privind prima denunțare a contractului a avut loc la data de 4 decembrie 2008, nu a mai fost invocată în instanțele devolutive, motiv care nu trebuia analizat pentru prima oară în recurs. Greșeala arătată este evidentă și esențială. O altă greșeală materială este cea prin care s-a stabilit că promitentul vânzător nu mai avea obligația și nici interesul de a finaliza un apartament pentru care nu mai exista un cumpărător, de asemenea motiv evocat pentru prima oară în recurs.

În combaterea cererii, intimata SC P.P. SRL a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a susținut inadmisibilitatea invocării necompetenței funcționale în această fază procesuală, ea putând fi invocată pe calea recursului. De altfel, în recurs, reclamantul a invocat excepția de nulitate a cererii de recurs, în condițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., care a fost respinsă de instanță. De fapt, se susține că se încearcă o rejudecare a recursului. Pârâta a susținut și netemeinicia celui de al doilea motiv de contestație, situațiile invocate neînscriindu-se în noțiunea de eroare materială. Astfel instanța s-a pronunțat asupra timbrajului cererii de recurs. În ceea ce privește posibilitatea retractării unei hotărâri irevocabile, se reamintește jurisprudența Curții Europene, respectiv Cauza Rzabzkh împotriva Rusiei.

Asupra contestației în anulare formulată, Înalta Curte va reține următoarele: Prin Sentința comercială nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.C.A. în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL prin care s-a solicitat să se constate intervenirea rezoluțiunii de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 iulie 2008 din motive imputabile promitentului vânzător și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta la restituirea dublului avansului achitat de reclamant, respectiv a sumei de 118.238,4 euro în echivalent în RON la data plății efective.

Soluția a fost modificată prin Decizia civilă nr. 437 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a admis apelul declarat de apelanții M.C.A.; a fost schimbată în tot Sentința comercială nr. 1149 din data de 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în sensul că s-a admis cererea; s-a constatat ca a intervenit rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 iulie 2008 de B.N.P. B.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 118.238,4 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând dublul avansului achitat; intimata a fost obligată la plata către apelant a sumei de 17.563,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Trecând la analiza pe fond a contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3535 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, Înalta Curte va analiza în primul rând sfera noțiunii de competență, vizată de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În ceea ce privește al doilea motiv de contestație în anulare obișnuită este de observat că legea reglementează ca temei al acestei căi extraordinare de atac nesocotirea regulilor de competență absolută, respectiv a normelor de competență generală materială sau de atribuțiune și de competență teritorială exclusivă. Competența materială mai este desemnată și prin sintagma competență de atribuțiune.

În analiza acestui motiv, relevante sunt și dispozițiile art. 159 C. proc. civ., care determină caracterul regulilor de competență, dintre care competența materială sau de atribuțiune este absolută, respectiv o instanță judecătorească superioară neavând dreptul de a soluționa o cauză dată în competența unei instanțe de grad inferior și nici invers. Argumentele invocate de contestator în susținerea motivului de contestație prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prezentate la pct. 1.3 din cerere sunt în principiu, în concordanță cu cele mai sus arătate, însă după cum se va demonstra ele exced sferei noțiunii de competență avută în vedere de legiuitor. Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, putând fi exercitată pentru nesocotirea unor norme procedurale, iar nu pentru netemeinicie.

Rațiunea reglementării acestei căi de atac, a constat în crearea unui mijloc procedural care să permită desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în condiții neprocedurale. Sublinierea instanței este necesară, întrucât a accepta teza contestatorului, potrivit căreia încălcarea competenței funcționale a instanței reprezintă o încălcare a normelor de procedură, care face posibilă exercitarea aceleiași căi de atac, înseamnă a transforma această cale de atac, în una de reformare, care ar transforma-o într-o cale de atac susceptibilă de aceleași critici ca și decizia atacată. Din acest punct de vedere pot fi valorificate considerentele intimatei invocate prin întâmpinare, referitoare la respectarea principiului securității juridice, care presupune respectarea autorității de lucru judecat, astfel cum a dispus Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea Convenției (Cauza Rzabzkh împotriva Rusiei).

În acest sens este de amintit și Cauza Mitrea împotriva României, prin care, în esență s-a statuat în sensul că puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Jurisprudența enunțată de către contestator, prin care a încercat să demonstreze că în sfera noțiunii de "competență funcțională" intră încălcarea normelor de procedură care au condus la soluția pronunțată în recurs, de modificare în tot, nu este de natură să demonstreze schimbare jurisprudențială a Înalte Curți. De ademenea, contestatorul a susținut incidența dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 care se referă la funcțiunile Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă aceasta critică nu poate determina admisibilitatea contestației în anulare ale cărei condiții sunt de strictă interpretare.

Criticile formulate la pct. 1.4, se referă la analizarea de către instanța de recurs a argumentelor prezentate prin cererea de recurs, care a condus la pronunțarea soluției de către instanța de recurs și anume - modificarea în tot a hotărârii. Contestatorul, prin întreaga construcție a argumentelor dezvoltate la pct. 1.4.1., 1.4.2. și 1.4.3. încearcă să inducă concluzia că soluția care se impunea în raport de considerentele reținute în decizie era casarea cu trimitere. Chestiunea de drept supusă analizei instanței este cea referitoare la posibilitatea lămuririi pe fond a aspectelor legate de inexistența "motivelor justificate", în susținerea acestor critici fiind detaliate aspecte care țin de fondul cauzei deduse judecății, prin care s-a analizat culpa părților.

Situația invocată de către contestator nu poate fi invocată prin contestația în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, din acest punct de vedere sunt de menționat dispozițiile art. 314 C. proc. civ., care instituie o excepție potrivit căreia Înalta Curte hotărăște asupra fondului cauzei când casează în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nefiind necesară administrarea de probe noi. Modificarea, în tot sau în parte, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ. este posibilă când nu este necesară administrarea de probe noi, situație în care Înalta Curte poate rejudeca pricina pe fond. Faptul că instanța de recurs, urmare a prezentării considerentelor care au fundamentat soluția de modificarea a deciziei (care din punct de vedere al respectării dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. este la adăpost de orice critică) a ajuns la soluția criticată, nu este de natură a deschide părții posibilitatea, ca în această cale de atac de retractare, să fie analizate criticile prezentate la pct. 4.1 din cerere, care reprezintă adevărate critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Este de menționat și faptul că în cadrul judecării recursului, contestatorul a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., susținând că prin cererea de recurs se urmărește o reapreciere a probelor și o rejudecare în fond a pricinii, iar criticile nu se sprijină pe nici unul din tezele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte a analizat, din această perspectivă condiția motivării recursului.

A admite criticile contestatorului, înseamnă, în realitate a reanaliza și a rejudeca excepția invocată, ceea ce excede contestației în anulare. În ceea ce privește al doilea motiv al cererii, prin care s-a susținut incidența art. 318 din C. proc. civ., Înalta Curte reamintește că exercitarea contestației în anulare se poate face numai în condițiile limitativ prevăzute de textul de lege sus evocat, motivele neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele vizate în mod expres de textul de lege evocat. Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul pune în discuție mai multe chestiuni, ceea ce reprezintă, în opinia autorului, o greșeală materială.

Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reamintește semnificația expresiei "greșeală materială" folosită de art. 318 C. proc. civ. Greșelile materiale strecurate într-o hotărâre judecătorească pot forma obiectul unei contestații în anulare sau al unei cereri de îndreptare în temeiul art. 281 C. proc. civ. Greșelile materiale vizate de art. 281 C. proc. civ. vizează erori evidente, în timp ce greșelile vizate de art. 318 nu au un atare caracter, fiind greșeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante ale cauzei . Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte constată argumentele invocate în sprijinul acestui motiv de contestație, nu semnifică greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. Prima critică reprezentând o greșeală materială este soluționarea pe fond a recursului, în condițiile în care intimatul a invocat problema insuficientei timbrări a cererii de recurs. Astfel, este de observat că instanța de recurs, ulterior ridicării problemei insuficientei timbrări a cererii de recurs, în raport de taxa judiciară de timbru stabilită de către instanța de fond, a deliberat asupra acestei chestiuni prealabile, în sensul că a constatat că aceasta a fost achitată în cuantumul corect în raport cu suma contestată și suma plătită la instanța de fond. Nu pot fi subsumate acestui motiv de contestație în anulare, remedierea unor greșeli de judecată, de analizare a susținerilor părților în etapele procesuale anterioare, care reprezintă în totalitatea lor greșeli de fond, care ar impune o reexaminare a fondului cauzei și deschiderea unui veritabil recurs la recurs.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea motivului reprezentat de art. 318 teza I C. proc. civ. În baza considerentelor arătate nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a se respinge contestația în anulate formulată de contestatorul M.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul M.C.A. împotriva Deciziei nr. 3635 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS