ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3635 din 26 septembrie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția

nulității recursului invocată de intimatul reclamant M.C.A.; a admis recursul

declarat de pârâta SC P.P. SRL; a modificat Decizia civilă nr. 437 din 13

octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în

sensul că a respins apelul formulat de reclamantul M.C.A. împotriva Sentinței

nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, pe care a menținut-o; a obligat intimatul reclamant M.C.A. la

cheltuieli de judecată în cuantum de 8.696,5 RON către recurenta pârâtă SC P.P.

SRL București.

Împotriva acestei

decizii a formulat la data de 22 ianuarie 2013 contestație în anulare M.C.A.,

prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC P.P. SRL, în principal,

anularea deciziei atacate, cu consecința rejudecării căii de atac a recursului,

în limitele de competență funcțională prevăzute de lege pentru judecarea recursului,

pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în

subsidiar, desființarea deciziei atacate și rejudecarea căii de atac a

recursului, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

În preambulul

prezentării motivelor cererii, contestatorul prezintă un istoric al cauzei,

care nu va mai fi reluat în sinteză.

În dezvoltarea

motivelor în temeiul cărora a fost formulată contestația în anulare,

contestatorul a susținut următoarele:

motivului de contestație în anulare de drept comun prevăzut de art. 317 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ. este demonstrată de faptul că prin intermediul cererii

de recurs, recurenta SC P.P. SRL a repus în discuție probele analizate de

instanțele de fond, iar instanța de recurs a judecat pe fond acțiunea, în acest

sens încălcându-și competența funcțională.

În acest sens este

redat conținutul dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. și

art. 314 C. proc. civ., din care rezultă că instanța de recurs nu se poate

pronunța pe fond asupra pricinii deduse judecății, procedând la o reapreciere a

probelor administrate.

Este prezentat în

susținere punctul de vedere al doctrinei față de dispozițiile din C. proc.

civ., precum și cele din Noul C. proc. civ., precum și jurisprudența fostei

secții comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr.

893 din 4 martie 2010, care sunt în sensul celor mai sus menționate.

În susținerea

caracterului absolut al competenței materiale, contestatoarea invocă

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 1892

din 13 mai 2003, Decizia nr. 3154 din 24 martie 2006 și Decizia nr. 5149 din 9

noiembrie 2004.

De altfel, susține

contestatoarea și normele din Legea nr. 304/2004, prevăd competența Înaltei

Curți de a exercita un control extraordinar al hotărârilor.

Prin raportare la

situația de fapt, contestatorul arată că instanța de recurs a analizat

argumentele invocate prin cererea de recurs, reinterpretând sau schimbând

complet interpretarea dată probelor din dosar, în ceea ce privește următoarele

aspecte:

- aspectul legat de

îndeplinirea obligațiilor de către reclamant în condițiile nerespectării

obligațiilor ce reveneau pârâtei SC P.P. SRL.

- aspectul legat de

nesemnarea notificării din 18 februarie 2009, în baza căruia se susține că a

operat prelungirea termenului de finalizare a apartamentului.

- argumentul

netemeiniciei motivelor justificate ce au condus la prelungirea termenului de

finalizare a apartamentului și aspectele legate de îndeplinirea obligațiilor de

către reclamant în condițiile nerespectării obligațiilor ce reveneau pârâtei.

motivului de contestație în anulare specială prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

Contestatorul susține

că toate condițiile cerute de acest motiv sunt îndeplinite, însă într-o manieră

diferită de cea clasică, reținută de doctrină.

Astfel, se arată că

la termenul de judecată din data de 26 septembrie 2012, intimatul-reclamant a

invocat problema insuficientei timbrări a cererii de recurs, însă instanța de

recurs nu a dispus amânarea cauzei pentru a face verificări cu privire la

timbraj.

Procedând la

judecarea cauzei pe fond, fără a efectua verificări cu privire la timbraj,

instanța a săvârșit o greșeală materială, procedând la judecarea unui recurs

insuficient timbrat, în condițiile în care din actele dosarului reieșea în mod

evident, printr-un simplu calcul aritmetic, că suma era superioară celei

efectiv achitate.

O altă greșeală

materială este reprezentată de faptul că instanța de recurs nu a observat că

susținerea privind prima denunțare a contractului a avut loc la data de 4

decembrie 2008, nu a mai fost invocată în instanțele devolutive, motiv care nu

trebuia analizat pentru prima oară în recurs.

Greșeala arătată este

evidentă și esențială.

O altă greșeală

materială este cea prin care s-a stabilit că promitentul vânzător nu mai avea

obligația și nici interesul de a finaliza un apartament pentru care nu mai

exista un cumpărător, de asemenea motiv evocat pentru prima oară în recurs.

În combaterea

cererii, intimata SC P.P. SRL a formulat și depus la dosarul cauzei

întâmpinare, prin care a susținut inadmisibilitatea invocării necompetenței

funcționale în această fază procesuală, ea putând fi invocată pe calea

recursului. De altfel, în recurs, reclamantul a invocat excepția de nulitate a

cererii de recurs, în condițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

care a fost respinsă de instanță. De fapt, se susține că se încearcă o

rejudecare a recursului. Pârâta a susținut și netemeinicia celui de al doilea

motiv de contestație, situațiile invocate neînscriindu-se în noțiunea de eroare

materială. Astfel instanța s-a pronunțat asupra timbrajului cererii de recurs.

În ceea ce privește posibilitatea retractării unei hotărâri irevocabile, se

reamintește jurisprudența Curții Europene, respectiv Cauza Rzabzkh împotriva

Rusiei.

Asupra contestației

în anulare formulată, Înalta Curte va reține următoarele:

Prin Sentința

comercială nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.C.A.

în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL prin care s-a solicitat să se constate

intervenirea rezoluțiunii de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare

autentificat la 14 iulie 2008 din motive imputabile promitentului vânzător și,

pe cale de consecință, să fie obligată pârâta la restituirea dublului avansului

achitat de reclamant, respectiv a sumei de 118.238,4 euro în echivalent în RON

la data plății efective.

Soluția a fost

modificată prin Decizia civilă nr. 437 din 13 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a admis apelul

declarat de apelanții M.C.A.; a fost schimbată în tot Sentința comercială nr.

1149 din data de 2 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în sensul că s-a admis cererea; s-a constatat ca a intervenit

rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la

14 iulie 2008 de B.N.P. B.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă

a sumei de 118.238,4 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua

plății, reprezentând dublul avansului achitat; intimata a fost obligată la

plata către apelant a sumei de 17.563,48 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată în fond și apel.

Trecând la analiza pe

fond a contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3535 din 26

septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, Înalta Curte va analiza în primul rând sfera noțiunii de

competență, vizată de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește

al doilea motiv de contestație în anulare obișnuită este de observat că legea

reglementează ca temei al acestei căi extraordinare de atac nesocotirea

regulilor de competență absolută, respectiv a normelor de competență generală

materială sau de atribuțiune și de competență teritorială exclusivă.

Competența materială

mai este desemnată și prin sintagma competență de atribuțiune.

În analiza acestui

motiv, relevante sunt și dispozițiile art. 159 C. proc. civ., care determină

caracterul regulilor de competență, dintre care competența materială sau de

atribuțiune este absolută, respectiv o instanță judecătorească superioară

neavând dreptul de a soluționa o cauză dată în competența unei instanțe de grad

inferior și nici invers.

Argumentele invocate

de contestator în susținerea motivului de contestație prevăzut de art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prezentate la pct. 1.3 din cerere sunt în

principiu, în concordanță cu cele mai sus arătate, însă după cum se va

demonstra ele exced sferei noțiunii de competență avută în vedere de legiuitor.

Astfel, contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin intermediul

căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile

expres și limitativ prevăzute de lege, putând fi exercitată pentru nesocotirea

unor norme procedurale, iar nu pentru netemeinicie.

Rațiunea

reglementării acestei căi de atac, a constat în crearea unui mijloc procedural

care să permită desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în condiții

neprocedurale.

Sublinierea instanței

este necesară, întrucât a accepta teza contestatorului, potrivit căreia

încălcarea competenței funcționale a instanței reprezintă o încălcare a

normelor de procedură, care face posibilă exercitarea aceleiași căi de atac,

înseamnă a transforma această cale de atac, în una de reformare, care ar

transforma-o într-o cale de atac susceptibilă de aceleași critici ca și decizia

atacată.

Din acest punct de

vedere pot fi valorificate considerentele intimatei invocate prin întâmpinare,

referitoare la respectarea principiului securității juridice, care presupune

respectarea autorității de lucru judecat, astfel cum a dispus Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în interpretarea Convenției (Cauza Rzabzkh împotriva

Rusiei).

În acest sens este de

amintit și Cauza Mitrea împotriva României, prin care, în esență s-a statuat în

sensul că puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie

exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o

nouă analiză a cauzei.

Jurisprudența

enunțată de către contestator, prin care a încercat să demonstreze că în sfera

noțiunii de "competență funcțională" intră încălcarea normelor de

procedură care au condus la soluția pronunțată în recurs, de modificare în tot,

nu este de natură să demonstreze schimbare jurisprudențială a Înalte Curți.

De ademenea,

contestatorul a susținut incidența dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 care se

referă la funcțiunile Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă aceasta

critică nu poate determina admisibilitatea contestației în anulare ale cărei

condiții sunt de strictă interpretare.

Criticile formulate

la pct. 1.4, se referă la analizarea de către instanța de recurs a argumentelor

prezentate prin cererea de recurs, care a condus la pronunțarea soluției de

către instanța de recurs și anume - modificarea în tot a hotărârii.

Contestatorul, prin

întreaga construcție a argumentelor dezvoltate la pct. 1.4.1., 1.4.2. și 1.4.3.

încearcă să inducă concluzia că soluția care se impunea în raport de

considerentele reținute în decizie era casarea cu trimitere.

Chestiunea de drept

supusă analizei instanței este cea referitoare la posibilitatea lămuririi pe

fond a aspectelor legate de inexistența "motivelor justificate", în

susținerea acestor critici fiind detaliate aspecte care țin de fondul cauzei

deduse judecății, prin care s-a analizat culpa părților.

Situația invocată de

către contestator nu poate fi invocată prin contestația în anulare, în temeiul

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, din acest

punct de vedere sunt de menționat dispozițiile art. 314 C. proc. civ., care

instituie o excepție potrivit căreia Înalta Curte hotărăște asupra fondului

cauzei când casează în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt

ce au fost pe deplin stabilite, nefiind necesară administrarea de probe noi.

Modificarea, în tot

sau în parte, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ.

este posibilă când nu este necesară administrarea de probe noi, situație în

care Înalta Curte poate rejudeca pricina pe fond.

Faptul că instanța de

recurs, urmare a prezentării considerentelor care au fundamentat soluția de

modificarea a deciziei (care din punct de vedere al respectării dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ. este la adăpost de orice critică) a ajuns la

soluția criticată, nu este de natură a deschide părții posibilitatea, ca în

această cale de atac de retractare, să fie analizate criticile prezentate la

pct. 4.1 din cerere, care reprezintă adevărate critici de nelegalitate ale

deciziei atacate.

Este de menționat și

faptul că în cadrul judecării recursului, contestatorul a invocat excepția

nulității recursului, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

susținând că prin cererea de recurs se urmărește o reapreciere a probelor și o

rejudecare în fond a pricinii, iar criticile nu se sprijină pe nici unul din

tezele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte a analizat, din

această perspectivă condiția motivării recursului.

A admite criticile

contestatorului, înseamnă, în realitate a reanaliza și a rejudeca excepția

invocată, ceea ce excede contestației în anulare.

În ceea ce privește

al doilea motiv al cererii, prin care s-a susținut incidența art. 318 din C.

proc. civ., Înalta Curte reamintește că exercitarea contestației în anulare se

poate face numai în condițiile limitativ prevăzute de textul de lege sus

evocat, motivele neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele

vizate în mod expres de textul de lege evocat.

Cu privire la motivul

întemeiat pe ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul pune în

discuție mai multe chestiuni, ceea ce reprezintă, în opinia autorului, o

greșeală materială.

Pentru a răspunde

criticilor formulate, Înalta Curte reamintește semnificația expresiei

"greșeală materială" folosită de art. 318 C. proc. civ. Greșelile

materiale strecurate într-o hotărâre judecătorească pot forma obiectul unei

contestații în anulare sau al unei cereri de îndreptare în temeiul art. 281 C.

proc. civ. Greșelile materiale vizate de art. 281 C. proc. civ. vizează erori

evidente, în timp ce greșelile vizate de art. 318 nu au un atare caracter,

fiind greșeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente

importante ale cauzei .

Pornind de la aceste

precizări, Înalta Curte constată argumentele invocate în sprijinul acestui

motiv de contestație, nu semnifică greșeală materială în sensul dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ.

Prima critică

reprezentând o greșeală materială este soluționarea pe fond a recursului, în

condițiile în care intimatul a invocat problema insuficientei timbrări a

cererii de recurs.

Astfel, este de

observat că instanța de recurs, ulterior ridicării problemei insuficientei

timbrări a cererii de recurs, în raport de taxa judiciară de timbru stabilită

de către instanța de fond, a deliberat asupra acestei chestiuni prealabile, în

sensul că a constatat că aceasta a fost achitată în cuantumul corect în raport

cu suma contestată și suma plătită la instanța de fond.

Nu pot fi subsumate

acestui motiv de contestație în anulare, remedierea unor greșeli de judecată,

de analizare a susținerilor părților în etapele procesuale anterioare, care

reprezintă în totalitatea lor greșeli de fond, care ar impune o reexaminare a

fondului cauzei și deschiderea unui veritabil recurs la recurs.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea

motivului reprezentat de art. 318 teza I C. proc. civ.

În baza

considerentelor arătate nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317

alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a se

respinge contestația în anulate formulată de contestatorul M.C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul M.C.A. împotriva Deciziei nr.

3635 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS