ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3642 din 26 septembrie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC V. SA București împotriva Deciziei

civile nr. 430 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, fiind obligată recurenta reclamantă SC V. SA București la

cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 RON către intimata pârâtă SC S.R.

SRL Lupeni.

Împotriva Deciziei

nr. 3642 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, a formulat contestație în anulare

contestatoarea SC V. SA București, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea

deciziei pronunțate în recurs și stabilirea unui termen de judecată pentru

soluționarea recursului.

În criticile

formulate, contestatoarea a susținut că deși instanța de recurs s-a referit în

mod expres la motivul de recurs încadrat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., în realitate nu a făcut decât să afirme că decizia instanței de

apel este corectă pe acest aspect, fără să indice argumentele care au condus-o

la această soluție și fără să indice considerentele pentru care a respins

raționamentul juridic propus de SC V. SA.

În acest sens,

contestatoarea a precizat că decizia instanței de apel este greșită, urmare a

aprecierii eronate a instanței asupra naturii juridice a obligației în cauză,

recurenta arătând în mod explicit că, potrivit contractului dintre părți,

obligația în sarcina intimatei apelante era o obligație de a face, și nu de a

da, obiectul contractului constând în executarea de lucrări de tâmplărie,

precizând raționamentul pentru care, în raport de complexitatea raportului

juridic dedus judecății, a apreciat că instanța de apel a schimbat natura

juridică a actului juridic dedus judecății, decizia fiind dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contestatoarea a

susținut că instanța de recurs nu a analizat nici motivul de recurs încadrat de

societatea sa în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a invocat aspecte de

procedură esențiale, de natură a schimba soluția pronunțată în recurs, cu

referire expresă la instanța de apel care în mod greșit a omologat o expertiză

extrajudiciară, pe care de altfel și-a întemeiat și soluția, iar prin

încheierea interlocutorie din 20 septembrie 2010, prima instanță a respins

proba cu înscrisuri și proba cu martori, solicitate de pârâta SC S.R. SRL. De

asemenea, instanța de apel a ignorat și consemnările din aceiași încheiere, în

care reprezentantul legal al pârâtei a recunoscut în mod clar sistarea livrării

mărfurilor, respectiv a tâmplăriei PVC, după primirea invitației la conciliere.

Înalta Curte,

deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii, apreciază că,

contestația în anulare, nu poate fi socotită inadmisibilă sub motiv că abuziv

partea a invocat pe cale așa-zisa neregularitate cu privire la neanalizarea

motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în soluționarea litigiului, deoarece prin declararea contestației în

anulare, contestatoarea luând act de soluția pronunțată asupra propriului său

recurs, își prezervă un drept în valorificarea efectivă a acestei căi de atac,

conferită de lege.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC V. SA București, împotriva Deciziei

nr. 3642 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație Curte și

Justiție, secția a II-a civilă, Înalta Curte urmează a o respinge, ca

nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Temeiul de drept al

contestației în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul textului de

mai sus, greșeală materială înseamnă greșeală de fapt și nu de judecată, de

apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Art. 318 C. proc.

civ., urmărește cu alte cuvinte, neregularitățile evidente privind actele de

procedură și nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această

cale legală nu s-a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs sub

motivul că nu s-a stabilit corect situația de fapt.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată, constată că instanța de recurs a examinat toate

motivele de recurs invocate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Cu privire la prima

critică a contestatoarei, constând în neanalizarea motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de observat că în decizia atacată s-a

reținut că nici una din ipotezele menționate nu este confirmată în cauză,

considerentele deciziei din apel răspunzând exigențelor art. 261 C. proc. civ.,

axate pe existența unui contract de vânzare-cumpărare dintre părți, a unor

bunuri viitoare (emptio - venditio rei future), respectiv a unor bunuri ce

urmau a fi executate de către vânzătorul producător în urma lansării comenzii

ferme de către cumpărătorul beneficiar, așa încât s-a reținut că față de natura

contractului, obligația pârâtei este o obligație de a da, constând în

transmiterea mărfii după executare, transferul proprietății amânându-se până la

împlinirea termenului suspensiv prevăzut de art. 4 alin. (1) din contract,

momentul lichidării plății.

Nu poate fi reținută

nici critica constând în neexaminarea motivului de recurs încadrat în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., avându-se în vedere reținerea instanței de recurs, că

soluția curții de apel a fost rezultatul interpretării corecte a clauzelor

contractuale, a art. 1.1 și art. 1.4, din care rezulta în mod clar că

reclamanta avea obligația să lanseze o comandă fermă pentru începerea

executării contractului, care să prevadă o dată și un grafic, pentru livrarea

produselor executate.

Analizând criticile

prin care contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat

punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, făcând referire la așa

numitele aspecte de procedură esențiale, de natură a schimba soluția pronunțată

în cauză, cu referire expresă la omologarea expertizei extrajudiciare de

instanța de apel, pe care aceasta și-a întemeiat soluția și la încheierea

interlocutorie din 20 septembrie 2010, prin care prima instanță a respins proba

cu înscrisuri și martori, solicitate de pârâta

SC S.R. SRL, se reține

că, întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la

reformarea soluției din recurs, contestatoarea solicitând în realitate o

reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi

corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de

retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Însăși invocarea

acestor aspecte, formează convingerea că prin această cale de atac

contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare a unor greșeli

de judecată, ceea ce este inadmisibil.

Revenind la motivele

contestației în anulare se mai poate observa că, în toate punctele dezvoltate

de contestatoare s-au pus în discuție situații de fapt, înscrisuri, conținutul

acestora, apărări de fond asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat în

limitele controlului de legalitate trasate de art. 304 C. proc. civ.

Or, în condițiile în

care există aprecieri exacte, neechivoce cu privire la criticile SC V. SA

încadrate în pct. 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ., decizia instanței de

recurs fiind legală și cum motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor

art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să respingă

contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC V. SA București împotriva Deciziei

nr. 3642 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - AS