ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4040/2011

Ședința publică de la 8 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 1511/C din 2 noiembrie 2010 pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția comerciala și de contencios administrativ, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții W.A.M. și W.C.J., în contradictoriu cu pârâta SC G.D. SRL Brașov și în consecință: S-a constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 13 din 04 mai 2007 încheiat între părți, din culpa pârâtei. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 16.048 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din momentul efectuării plății, ce fusese achitată cu titlu de avans.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 5.441 Euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din momentul efectuării plății, aferente perioadei 1 aprilie 2009 – 4 martie 2010, reprezentând penalități calculate potrivit art. 8.2 alin. (2) din antecontractul de mai sus, precum și în continuare, până la data restituirii efective a avansului. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanții, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 16.716,31 lei cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel pârâta SC G.D. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 36/Ap din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, s-a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că prima instanță a făcut o corectă și aplicare legală a dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1073 C. civ. reținând just situația de fapt și de drept dedusă judecății, în raport cu toate probele administrate și cu susținerile părților, astfel cum acestea rezultă din cerere de chemare în judecată și din întâmpinare. S-a reținut în esență de către instanța de apel că termenul stabilit de părți prin convenție ca fiind acela de finalizare și de predare a proprietății finalizate (31 decembrie 2008) nu a fost respectat de către apelanta-pârâtă astfel încât orice susținere a acesteia privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului nu a fost primită.

Cazul „fortuit” invocat de către apelanta-pârâtă nu are relevanță raportat la momentul la care trebuia executată obligația de finalizare a proprietății și de predare a acesteia de către apelanta-pârâtă. Împotriva deciziei nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a declarat recurs SC G.D. SRL criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanța de apel: 1. nu analizează și nu motivează neexecutarea obligației de plată a restului de preț de către intimați în cel mult 30 de zile de la data scadenței – 11 decembrie 2008; 2. a dat o interpretare netemeinică clauzelor contractuale atât timp cât art. 8.2 din antecontract au un conținut clar, neîndoielnic; 3. și prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile legale privind mandatul și revocarea acestuia – art. 1554 C. civ.

Intimații W.J.C. și W.A.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile aduse deciziei recurate Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată sub aspectul obligației de plată a restului de preț de către intimați în cel mult 30 de zile de la data scadenței, respectiv 1 decembrie 2008. Susținerea recurentei este nefondată întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma criticii mai sus menționate s-a constatat că instanța de apel a motivat hotărârea dată în sensul că „Corespunde realității că cei doi promitenți cumpărători aveau obligația contractuală de a achita diferența de preț aferentă proprietății la data de 1 decembrie 2008, conform Anexei 5 la antecontract, coroborat cu art. 3.2.1.

Această obligație nu trebuie privită în mod singular, independent, ci ea se corelează și este interdependentă cu obligația apelantei pârâte de a le notifica în termen celor doi reclamanți, finalizarea construcției și predarea proprietății (art. 4.3.1 antecontract), însoțită de obligația promitenților cumpărători de plată a tranșei de diferență de preț, ceea ce în speță nu s-a întâmplat”. Cu alte cuvinte, în mod corect a reținut instanța de apel că atât timp cât recurenta nu a respectat termenul de 31 decembrie 2008 stabilit de părți prin convenție aceasta nu poate susține motive privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului. Împrejurarea că raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu ale instanței de apel nu poate fundamenta critica recurentei pe acest aspect prin invocarea punctului 7 al art. 304 C. proc.

civ. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din perspectiva criticii recurentei încadrate în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. și nu în ultimul rând din perspectiva considerentelor deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține că aceasta este motivată fiind stabilită corectă, în formă clară și concisă situația de fapt arătându-se obligațiile părților aflate în conflict. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare având nr. 13 din 4 mai 2007 în temeiul căruia promitenta vânzătoare s-a obligat să le vândă promitenților cumpărători cele trei elemente descrise la art. 2.1.1, art. 2.1.2, art. 2.1.3 din antecontract. Potrivit clauzei înscrise la punctul 6.1.1 din antecontract promitenta-vânzătoare (recurenta) avea obligația de a executa finalizarea, la data finalizării și să predea promitentului-cumpărător proprietatea finalizată până la 31 decembrie 2008. Clauza prevăzută la punctul 8.2 se referă la posibilitatea rezoluțiunii antecontractului de către promitentul-cumpărător în situația în care promitentul-vânzător întârzie ori refuză predarea proprietății cu mai mult de 90 de zile de la data finalizării convenită.

Este adevărat că în clauza prevăzută punctului 8.2 alin. (3) s-a prevăzut și faptul că forța majoră și cazul fortuit așa cum sunt reglementate de Codul civil și cu condiția notificării în termen de 5 zile de la producerea lor conduc automat la prelungirea datei predării, însă recurenta nu se poate prevala de această clauză atât timp cât notificarea cazului fortuit a fost făcută la 13 februarie 2009, adică ulterior termenului de 31 decembrie 2008 pentru predarea proprietății și nu anterior. Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată în sensul că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 1554 C. civ. Înalta Curte reține că este neîntemeiat față de dispoziția legală și față de motivele de nelegalitate invocate de către recurentă.

Este de reținut că în motivarea deciziei instanța de apel a avut în vedere clauza contractuală concretizată în punctul 11.3 din convenția părților care se referă la faptul că toate notificările, cererile, solicitările, aprobările sau alte comunicări dintre părțile convenției se vor face în scris și vor fi transmise celeilalte părți; notificarea trebuie sau poate fi transmisă: 1. personal sau prin curier; 2.poștă cu confirmare de primire; 3. fax cu confirmare de primire; 4. e-mail. Față de punctul 11.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare reiese cu claritate că recurenta a încălcat prevederile contractuale prin trimiterea notificării nr. 140 din 13 februarie 2009 la Cabinetul de Avocatură „J.

și Asociații” și nu intimaților, astfel că nu se poate prevala de art. 1554 C. civ. care se referă la notificarea revocării mandatului numai mandatarului. Nu este lipsit de relevanță de a aminti în acest context că prin adresa nr. 387 din 18 decembrie 2009 Cabinetul de Avocatură J. și Asociații încunoștințează partea (recurenta) că mandatul acordat de promitenții cumpărători (intimații) a fost exclusiv pentru reprezentarea acestora în vederea achiziționării imobilului – obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare (fila 23 din dosarul tribunalului). Din conținutul adresei nr. 387 din 18 decembrie 2009 reiese că părții i s-a adus la cunoștință de către Cabinetul de Avocatură J. și Asociații că nu are calitatea de destinatar al notificării ceea ce nu echivalează cu revocarea mandatului, astfel că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 1554 C. civ.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC G.D. SRL, împotriva deciziei Secției comerciale a Curții de Apel Brașov nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.