ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4040/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4040/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă
cu nr. 1511/C din 2 noiembrie 2010 pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția
comerciala și de contencios administrativ, a fost admisă în parte cererea
formulată de reclamanții W.A.M. și W.C.J., în contradictoriu cu pârâta SC G.D.
SRL Brașov și în consecință:
S-a constatat
rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 13 din 04 mai 2007
încheiat între părți, din culpa pârâtei.
A fost obligată
pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 16.048 Euro echivalent în lei
la cursul B.N.R. din momentul efectuării plății, ce fusese achitată cu titlu de
avans.
A fost obligată
pârâta la plata către reclamanți a sumei de 5.441 Euro echivalent în lei la
cursul B.N.R. din momentul efectuării plății, aferente perioadei 1 aprilie 2009
– 4 martie 2010, reprezentând penalități calculate potrivit art. 8.2 alin. (2) din
antecontractul de mai sus, precum și în continuare, până la data restituirii
efective a avansului.
Au fost respinse
restul pretențiilor reclamanților.
A fost respinsă
cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanții,
ca neîntemeiată.
A fost obligată
pârâta la plata către reclamanți a sumei de 16.716,31 lei cheltuieli de
judecată.
Împotriva sentinței
susmenționate a declarat apel pârâta SC G.D. SRL criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 36/Ap
din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, s-a
respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut în principal că prima instanță a făcut o
corectă și aplicare legală a dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1073 C.
civ. reținând just situația de fapt și de drept dedusă judecății, în raport cu
toate probele administrate și cu susținerile părților, astfel cum acestea rezultă
din cerere de chemare în judecată și din întâmpinare.
S-a reținut în esență
de către instanța de apel că termenul stabilit de părți prin convenție ca fiind
acela de finalizare și de predare a proprietății finalizate (31 decembrie 2008)
nu a fost respectat de către apelanta-pârâtă astfel încât orice susținere a
acesteia privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului nu a fost
primită. Cazul „fortuit” invocat de către apelanta-pârâtă nu are relevanță
raportat la momentul la care trebuia executată obligația de finalizare a
proprietății și de predare a acesteia de către apelanta-pârâtă.
Împotriva deciziei
nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția
comercială, a declarat recurs SC G.D. SRL criticând-o pentru nelegalitate
invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs recurenta arată că instanța de apel: 1. nu analizează și nu
motivează neexecutarea obligației de plată a restului de preț de către intimați
în cel mult 30 de zile de la data scadenței – 11 decembrie 2008; 2. a dat o
interpretare netemeinică clauzelor contractuale atât timp cât art. 8.2 din
antecontract au un conținut clar, neîndoielnic; 3. și prima instanță a aplicat
în mod greșit prevederile legale privind mandatul și revocarea acestuia – art. 1554
C. civ.
Intimații W.J.C. și W.A.M.
au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acestuia ca
netemeinic și nelegal.
Analizând actele și
lucrările dosarului în funcție de criticile aduse deciziei recurate Înalta
Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Motivul prevăzut de
art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu
cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii.
În argumentarea
acestui motiv recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată sub
aspectul obligației de plată a restului de preț de către intimați în cel mult
30 de zile de la data scadenței, respectiv 1 decembrie 2008.
Susținerea recurentei
este nefondată întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma criticii
mai sus menționate s-a constatat că instanța de apel a motivat hotărârea dată
în sensul că „Corespunde realității că cei doi promitenți cumpărători aveau
obligația contractuală de a achita diferența de preț aferentă proprietății la
data de 1 decembrie 2008, conform Anexei 5 la antecontract, coroborat cu art. 3.2.1.
Această obligație nu trebuie privită în mod singular, independent, ci ea se
corelează și este interdependentă cu obligația apelantei pârâte de a le
notifica în termen celor doi reclamanți, finalizarea construcției și predarea
proprietății (art. 4.3.1 antecontract), însoțită de obligația promitenților
cumpărători de plată a tranșei de diferență de preț, ceea ce în speță nu s-a
întâmplat”.
Cu alte cuvinte, în
mod corect a reținut instanța de apel că atât timp cât recurenta nu a respectat
termenul de 31 decembrie 2008 stabilit de părți prin convenție aceasta nu poate
susține motive privitoare la lipsa sa de culpă în executarea contractului.
Împrejurarea că
raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu ale instanței de apel nu
poate fundamenta critica recurentei pe acest aspect prin invocarea punctului 7
al art. 304 C. proc. civ.
Din perspectiva art. 304
pct. 7 C. proc. civ. precum și din perspectiva criticii recurentei încadrate în
pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. și nu în ultimul rând din perspectiva
considerentelor deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține că
aceasta este motivată fiind stabilită corectă, în formă clară și concisă
situația de fapt arătându-se obligațiile părților aflate în conflict.
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate
cere când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a
schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză nu sunt
aplicabile aceste dispoziții întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția
pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a încheierii antecontractului
de vânzare-cumpărare având nr. 13 din 4 mai 2007 în temeiul căruia promitenta
vânzătoare s-a obligat să le vândă promitenților cumpărători cele trei elemente
descrise la art. 2.1.1, art. 2.1.2, art. 2.1.3 din antecontract.
Potrivit clauzei
înscrise la punctul 6.1.1 din antecontract promitenta-vânzătoare (recurenta)
avea obligația de a executa finalizarea, la data finalizării și să predea
promitentului-cumpărător proprietatea finalizată până la 31 decembrie 2008.
Clauza prevăzută la
punctul 8.2 se referă la posibilitatea rezoluțiunii antecontractului de către
promitentul-cumpărător în situația în care promitentul-vânzător întârzie ori
refuză predarea proprietății cu mai mult de 90 de zile de la data finalizării
convenită.
Este adevărat că în
clauza prevăzută punctului 8.2 alin. (3) s-a prevăzut și faptul că forța majoră
și cazul fortuit așa cum sunt reglementate de Codul civil și cu condiția
notificării în termen de 5 zile de la producerea lor conduc automat la
prelungirea datei predării, însă recurenta nu se poate prevala de această
clauză atât timp cât notificarea cazului fortuit a fost făcută la 13 februarie
2009, adică ulterior termenului de 31 decembrie 2008 pentru predarea
proprietății și nu anterior.
Referitor la al
treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
arată în sensul că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 1554 C. civ.
Înalta Curte reține că este neîntemeiat față de dispoziția legală și față de
motivele de nelegalitate invocate de către recurentă.
Este de reținut că în
motivarea deciziei instanța de apel a avut în vedere clauza contractuală
concretizată în punctul 11.3 din convenția părților care se referă la faptul că
toate notificările, cererile, solicitările, aprobările sau alte comunicări
dintre părțile convenției se vor face în scris și vor fi transmise celeilalte
părți; notificarea trebuie sau poate fi transmisă: 1. personal sau prin curier;
2.poștă cu confirmare de primire; 3. fax cu confirmare de primire; 4. e-mail.
Față de punctul 11.3
din antecontractul de vânzare-cumpărare reiese cu claritate că recurenta a
încălcat prevederile contractuale prin trimiterea notificării nr. 140 din 13
februarie 2009 la Cabinetul de Avocatură „J. și Asociații” și nu intimaților,
astfel că nu se poate prevala de art. 1554 C. civ. care se referă la
notificarea revocării mandatului numai mandatarului.
Nu este lipsit de
relevanță de a aminti în acest context că prin adresa nr. 387 din 18 decembrie
2009 Cabinetul de Avocatură J. și Asociații încunoștințează partea (recurenta)
că mandatul acordat de promitenții cumpărători (intimații) a fost exclusiv
pentru reprezentarea acestora în vederea achiziționării imobilului – obiect al
antecontractului de vânzare-cumpărare (fila 23 din dosarul tribunalului).
Din conținutul
adresei nr. 387 din 18 decembrie 2009 reiese că părții i s-a adus la cunoștință
de către Cabinetul de Avocatură J. și Asociații că nu are calitatea de
destinatar al notificării ceea ce nu echivalează cu revocarea mandatului,
astfel că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 1554 C. civ.
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul formulat de pârâta SC G.D. SRL, împotriva deciziei Secției comerciale
a Curții de Apel Brașov nr. 36/Ap din 21 aprilie 2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 decembrie 2011.