ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Brașov sub nr. 8449/197/2009 reclamantul S.V., a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții C.M., C.I. și V.S. constatarea nulității absolute a antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M., obligarea pârâților

la restituirea sumei de 20.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 4287 din 2 aprilie 2010 Judecătoria Brașov, a admis acțiunea civilă formulată

de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâții C.M., C.I. și V.S. și în consecință

a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M., fiind obligați pârâții la plata către reclamant,

în solidar, a sumei de 20.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de pretenții.

Au fost obligați

pârâții la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 2.978 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

au declarat apel pârâții C.M., C.I. și V.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată a reclamantului.

Prin decizia civilă

nr2 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat

de pârâți împotriva sentinței civile nr. 4287 din 2 aprilie 2010 a Judecătoriei

Brașov, pe care a anulat-o și a reținut procesul spre rejudecare.

Prin sentința

civilă nr. 349/D/10 octombrie 2011 Tribunalul Brașov, a respins acțiunea civilă

formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâții C.M., C.I. și V.S.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin antecontractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M., pârâții

C.M. și C.I. s-au obligat să vândă reclamantului S.V. imobilul din Brașov, înscris

în CF Brașov, cu prețul de 102.000 euro, încasând un avans de 20.000 euro din prețul

total convenit de 123.000 euro.

În susținerea

cererii sale, reclamantul a arătat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat

cu pârâții este lovit de nulitate absolută, cauza lui fiind ilicită pentru că nu

există autorizație de construire la mansarda amenajată în podul imobilului.

Din conținutul

antecontractului nu rezultă că obiect al acestuia este și mansarda, aceasta rezultând

ca o amenajare ulterioară, pârâții obligându-se să întreprindă toate demersurile

necesare pe seama cumpărătorilor, în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor

necesare executării unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului antecontract,

după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Din răspunsurile

date la interogatoriu, părțile recunosc componența reală a apartamentului care include

și mansarda, deși nu apare identificată în actul notarial, prețul integral vizând

și această amenajare.

Contractul de

vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, instanța nefiind investită cu o cerere care

să o determine a analiza culpa vreuneia dintre părți la neîncheierea lui, ci a fost

chemată să constate dacă la încheierea antecontractului au fost respectate condițiile

legale de valabilitate a acestuia, în caz contrar să constate nulitatea lui.

Răspunsul reclamantului

în sensul că nu a trecut în antecontract obligația pârâților de a întreprinde toate

demersurile necesare pe seama acestuia, în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor

necesare executării unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului antecontract,

nu pot fi reținute, acesta fiind contrazis de însuși actul semnat în fața notarului.

De altfel, potrivit

documentației depuse la dosarul judecătoriei, pârâții și-au îndeplinit obligația

asumată prin antecontract, obținând autorizație de construire după obținerea certificatului

de urbanism, acordului celorlalți proprietari și restul avizelor legale necesare

pentru amenajarea mansardei, neputându-se reține că executarea acesteia s-a făcut

cu încălcarea legislației în domeniu ceea ce ar determina nelicitatea cauzei actului

atacat cu consecința intervenirii nulității acestuia.

Această documentație

confirmă că pârâții au efectuat amenajarea cu respectarea parametrilor legali și

regulilor stabilite pentru construcții de acest gen, nesăvârșind vreo contravenție

în domeniu și cu atât mai puțin infracțiunea invocată de reclamant ca susținere

a nulității antecontractului.

Nulitatea este

sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care

interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele

individuale.

Sancțiunea este

fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta

este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 C. civ. statuează asupra lipsei

efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, iar

art. 968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor

moravuri și ordinii publice.

Cauza este definită

ca fiind obiectivul urmărit de părți la încheierea contractului (scopul contractului),

subliniată fiind constant distincția din structura acestei condiții de validitate,

între scopul imediat (causa proxima) și scopul mediat (causa remota).

Scopul imediat

este un element abstract și invariabil, constituit în contractele sinalagmatice

de reprezentarea mentală, de către fiecare parte, a contraprestației celeilalte

părți, rezultând din cele mai sus expuse că părțile au avut în vedere la stabilirea

prețului și componenta mansardă care exista în fapt, deși nu este identificată în

antecontract.

Pe de altă parte,

scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii actului juridic și este

un element concret și variabil, referindu-se în cadrul contractelor sinalagmatice

la însușirile prestației, reclamantul susținând, pe de o parte că a intenționat

a cumpăra și în considerarea existenței mansardei, iar pe de altă parte invocând

nelegalitatea construirii acesteia ca temei care stă la baza cererii de constatare

a nulității antecontractului.

În concluzie,

intrarea în legalitate a pârâților cu privire la amenajarea mansardei lasă fără

temei susținerea pârâtului în sensul afectării antecontractului de o cauză nelicită,

prevederile art. 966 și 968 C. civ. neoperând în speță, nefiind răsturnată prezumția

cauzei licite prevăzută de art. 967 din același cod.

Împotriva sentinței

a declarat apel reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale,

a respins apelul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinței civile nr.

349 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamantul S.V.

a invocat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M. pentru cauză ilicită, conform art. 966 C.

civ., motivat pe de o parte de necunoașterea la data încheierii actului de lipsa

autorizației de construire pentru mansarda edificată la nivelul 2 al imobilului,

iar pe de altă parte de faptul că această mansardă este construită în podul imobilului,

din care pârâții vânzători nu au decât o cotă parte ideală de 19,8%, podul aflându-se

în coproprietate forțată.

În ce privește

cauza ilicită, conținutul ei este precizat de art. 968 C. civ., respectiv cauza

este nelicită când e prohibită de lege, este contrarie bunelor moravuri și ordinii

publice și că o astfel de cauză nelicită nu poate avea nici un efect, potrivit

art. 966 C. civ.

Momentul la care

se analizează cerințele de valabilitate ale cauzei actului juridic civil este cel

al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11

decembrie 2008, astfel cum în mod corect a susținut și reclamantul.

Instanța a reținut

că afirmația apelantului reclamant S.V., în sensul că, la data încheierii actului

juridic nu cunoștea lipsa autorizației de construire și a avizelor legale pentru

mansardă nu poate fi primită în raport cu conținutul antecontractului încheiat de

părți, care în parte finală precizează că „Subsemnații promitenți-vânzători ne obligăm

ca după încheierea contractului de vânzare-cumpărare să întreprindem toate demersurile

necesare pe seama cumpărătorilor în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor

necesare pentru executarea unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului

contract".

Mai mult, mansarda

nu este menționată nici în extrasul de carte funciară și nici în descrierea componenței

imobilului ce formează obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din antecontractul

încheiat de părți.

Nu poate fi reținută

nici distincția făcută de reclamant în concluziile scrise depuse în primă instanță,

nedovedită, în sensul existenței unei diferențe între extinderea realizată de reclamanți

în podul imobilului și mansarda despre care se face vorbire în antecontractul de

vânzare-cumpărare, aceasta în primul rând pentru că atât în cererea de chemare în

judecată, cât și în întrebările formulate la interogatoriul adresat pârâților, reclamantul

denumește în repetate rânduri locuința amenajată în pod de pârâți ca fiind mansardă

și că o astfel de distincție a fost făcută de reclamant numai după administrarea

interogatoriilor pârâților, când doi dintre aceștia au evitat termenul de „mansardă",

folosind în schimb cel de „locuință în podul casei".

Deși nu are relevanță

sub aspectul analizei cerințelor de valabilitate a cauzei, în timpul soluționării

cauzei în primă instanță pârâții au obținut autorizația de construcție și toate

avizele necesare, pentru mansarda edificată, astfel cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosarul primei instanțe.

În ce privește

cel de-al doilea aspect invocat de reclamant, respectiv vânzarea unui bun aflat

în coproprietate, se distinge după cum cumpărătorul a cunoscut sau nu, în momentul

încheierii actului, că înstrăinătorul nu e proprietar exclusiv al bunului.

Având în vedere

că în cauză reclamantul S.V. cunoștea la data semnării antecontractului conținutul

extrasului de carte funciară, conform căruia podul în care a fost amenajată mansarda

se afla în coproprietate forțată, nu se poate reține susținerea conform căruia acesta

nu a cunoscut starea de coproprietate. în aceste condiții vânzarea nu e nulă, ci

este supusă condiției rezolutorii ca bunul vândut să nu cadă, cu ocazia partajului,

în lotul altui coproprietar. Dacă bunul cade în lotul copărtașului vânzător, ca

urmare al efectului declarativ al partajului, acesta este considerat că a fost proprietar

exclusiv, în mod retroactiv și vânzarea rămâne valabilă

Trebuie menționat

și faptul că, potrivit declarațiilor în formă autentică date de ceilalți coproprietari

ai podului, depuse la dosarul cauzei, aceștia au fost de acord ca pârâții să „mansardeze

podul imobilului pe suprafața de deasupra apartamentului numărul 6".

Împotriva deciziei

civile nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări

sociale, a declarat recurs reclamantul S.V., invocând art. 304 pct. 8 și pct. 9

C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și admiterea acțiunii sale

astfel cum a fost formulată și motivată.

În criticile formulate,

după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurentul reclamant a susținut

în esență următoarele:

Că decizia recurată

este nelegală, întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit situația de fapt

în sensul că pârâții s-au angajat să vândă reclamantului un bun asupra căruia nu

sunt proprietari, respectiv nivelul 2 al apartamentului, că aceștia sunt proprietari

numai asupra unui apartament de două camere, având o cotă de 19,8% din pod, aspect

ce rezultă din declarațiile celorlalți coproprietari.

Recurentul a mai

susținut că chiar dacă ulterior pârâții au obținut autorizație de construcție pentru

acest nivel, această împrejurare nu înlătură cauza de nulitate, că în atare situație

cauza antecontractului de vânzare cumpărare este ilicită și că instanța de apel

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că părțile au încheiat un singur

antecontract de vânzare-cumpărare și nu două, iar condiția rezolutorie imaginată

de instanța de apel vizează o parte din bunul viitor ce face obiectul vânzării,

chestiune inadmisibilă față de caracterul unitar al bunului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar la data de 27 martie 2013, intimații pârâți C.M. și C.I. au cerut

respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs formulată de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile

nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări

sociale, din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise

temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în

raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

pentru următoarele considerente.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate,

în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform, art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9, iar potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Argumentația adusă

de recurentul reclamant în susținerea criticilor sale prin care a susținut că instanța

de apel în mod greșit a reținut că pârâții s-au angajat să vândă reclamantului un

bun asupra căruia nu sunt proprietari, respectiv nivelul 2 al apartamentului, că

aceștia sunt proprietari numai asupra unui apartament de două camere, având o cotă

de 19,8% din pod, aspect ce rezultă din declarațiile celorlalți coproprietari, vizează

istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea

probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate, elemente ce nu vizează

nelegalitatea.

Nici motivul de

recurs, prin care recurentul reclamant a susținut că vânzarea nu a putut fi perfectată,

datorită acțiunii culpabile a intimaților pârâți, care nu și-au respectat obligația

de înstrăinare chiar dacă ulterior aceștia au obținut autorizație de construcție

pentru nivelul 2, și că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, în sensul că părțile au încheiat un singur antecontract de vânzare cumpărare

și nu două, iar condiția rezolutorie imaginată de instanța de apel vizează o parte

din bunul viitor ce face obiectul vânzării, chestiune inadmisibilă față de caracterul

unitar al bunului, nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., întrucât simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie, reiterarea unor situații de fapt și referirile

la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze

criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea

efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurentul reclamant nu s-au conformat obligației

reglementată de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs

și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine

publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea

cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile nr. 8/Ap

din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale,

conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.