ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 8449/197/2009 reclamantul S.V., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.M., C.I. și V.S. constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M., obligarea pârâților la restituirea sumei de 20.000 euro, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 4287 din 2 aprilie 2010 Judecătoria Brașov, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâții C.M., C.I. și V.S. și în consecință a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P.

I.M., fiind obligați pârâții la plata către reclamant, în solidar, a sumei de 20.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de pretenții. Au fost obligați pârâții la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 2.978 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței au declarat apel pârâții C.M., C.I. și V.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului. Prin decizia civilă nr2 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 4287 din 2 aprilie 2010 a Judecătoriei Brașov, pe care a anulat-o și a reținut procesul spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 349/D/10 octombrie 2011 Tribunalul Brașov, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâții C.M., C.I. și V.S. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P. I.M., pârâții C.M. și C.I. s-au obligat să vândă reclamantului S.V. imobilul din Brașov, înscris în CF Brașov, cu prețul de 102.000 euro, încasând un avans de 20.000 euro din prețul total convenit de 123.000 euro. În susținerea cererii sale, reclamantul a arătat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții este lovit de nulitate absolută, cauza lui fiind ilicită pentru că nu există autorizație de construire la mansarda amenajată în podul imobilului.

Din conținutul antecontractului nu rezultă că obiect al acestuia este și mansarda, aceasta rezultând ca o amenajare ulterioară, pârâții obligându-se să întreprindă toate demersurile necesare pe seama cumpărătorilor, în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare executării unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului antecontract, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Din răspunsurile date la interogatoriu, părțile recunosc componența reală a apartamentului care include și mansarda, deși nu apare identificată în actul notarial, prețul integral vizând și această amenajare. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, instanța nefiind investită cu o cerere care să o determine a analiza culpa vreuneia dintre părți la neîncheierea lui, ci a fost chemată să constate dacă la încheierea antecontractului au fost respectate condițiile legale de valabilitate a acestuia, în caz contrar să constate nulitatea lui.

Răspunsul reclamantului în sensul că nu a trecut în antecontract obligația pârâților de a întreprinde toate demersurile necesare pe seama acestuia, în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare executării unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului antecontract, nu pot fi reținute, acesta fiind contrazis de însuși actul semnat în fața notarului. De altfel, potrivit documentației depuse la dosarul judecătoriei, pârâții și-au îndeplinit obligația asumată prin antecontract, obținând autorizație de construire după obținerea certificatului de urbanism, acordului celorlalți proprietari și restul avizelor legale necesare pentru amenajarea mansardei, neputându-se reține că executarea acesteia s-a făcut cu încălcarea legislației în domeniu ceea ce ar determina nelicitatea cauzei actului atacat cu consecința intervenirii nulității acestuia.

Această documentație confirmă că pârâții au efectuat amenajarea cu respectarea parametrilor legali și regulilor stabilite pentru construcții de acest gen, nesăvârșind vreo contravenție în domeniu și cu atât mai puțin infracțiunea invocată de reclamant ca susținere a nulității antecontractului. Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Sancțiunea este fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 C. civ. statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, iar art. 968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza este definită ca fiind obiectivul urmărit de părți la încheierea contractului (scopul contractului), subliniată fiind constant distincția din structura acestei condiții de validitate, între scopul imediat (causa proxima) și scopul mediat (causa remota). Scopul imediat este un element abstract și invariabil, constituit în contractele sinalagmatice de reprezentarea mentală, de către fiecare parte, a contraprestației celeilalte părți, rezultând din cele mai sus expuse că părțile au avut în vedere la stabilirea prețului și componenta mansardă care exista în fapt, deși nu este identificată în antecontract.

Pe de altă parte, scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii actului juridic și este un element concret și variabil, referindu-se în cadrul contractelor sinalagmatice la însușirile prestației, reclamantul susținând, pe de o parte că a intenționat a cumpăra și în considerarea existenței mansardei, iar pe de altă parte invocând nelegalitatea construirii acesteia ca temei care stă la baza cererii de constatare a nulității antecontractului. În concluzie, intrarea în legalitate a pârâților cu privire la amenajarea mansardei lasă fără temei susținerea pârâtului în sensul afectării antecontractului de o cauză nelicită, prevederile art. 966 și 968 C. civ. neoperând în speță, nefiind răsturnată prezumția cauzei licite prevăzută de art. 967 din același cod.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinței civile nr. 349 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Brașov. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul S.V. a invocat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008 la B.N.P.

I.M. pentru cauză ilicită, conform art. 966 C. civ., motivat pe de o parte de necunoașterea la data încheierii actului de lipsa autorizației de construire pentru mansarda edificată la nivelul 2 al imobilului, iar pe de altă parte de faptul că această mansardă este construită în podul imobilului, din care pârâții vânzători nu au decât o cotă parte ideală de 19,8%, podul aflându-se în coproprietate forțată. În ce privește cauza ilicită, conținutul ei este precizat de art. 968 C. civ., respectiv cauza este nelicită când e prohibită de lege, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice și că o astfel de cauză nelicită nu poate avea nici un efect, potrivit art. 966 C. civ. Momentul la care se analizează cerințele de valabilitate ale cauzei actului juridic civil este cel al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 decembrie 2008, astfel cum în mod corect a susținut și reclamantul.

Instanța a reținut că afirmația apelantului reclamant S.V., în sensul că, la data încheierii actului juridic nu cunoștea lipsa autorizației de construire și a avizelor legale pentru mansardă nu poate fi primită în raport cu conținutul antecontractului încheiat de părți, care în parte finală precizează că „Subsemnații promitenți-vânzători ne obligăm ca după încheierea contractului de vânzare-cumpărare să întreprindem toate demersurile necesare pe seama cumpărătorilor în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare pentru executarea unei mansarde la imobilul ce face obiectul prezentului contract". Mai mult, mansarda nu este menționată nici în extrasul de carte funciară și nici în descrierea componenței imobilului ce formează obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din antecontractul încheiat de părți.

Nu poate fi reținută nici distincția făcută de reclamant în concluziile scrise depuse în primă instanță, nedovedită, în sensul existenței unei diferențe între extinderea realizată de reclamanți în podul imobilului și mansarda despre care se face vorbire în antecontractul de vânzare-cumpărare, aceasta în primul rând pentru că atât în cererea de chemare în judecată, cât și în întrebările formulate la interogatoriul adresat pârâților, reclamantul denumește în repetate rânduri locuința amenajată în pod de pârâți ca fiind mansardă și că o astfel de distincție a fost făcută de reclamant numai după administrarea interogatoriilor pârâților, când doi dintre aceștia au evitat termenul de „mansardă", folosind în schimb cel de „locuință în podul casei". Deși nu are relevanță sub aspectul analizei cerințelor de valabilitate a cauzei, în timpul soluționării cauzei în primă instanță pârâții au obținut autorizația de construcție și toate avizele necesare, pentru mansarda edificată, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe.

În ce privește cel de-al doilea aspect invocat de reclamant, respectiv vânzarea unui bun aflat în coproprietate, se distinge după cum cumpărătorul a cunoscut sau nu, în momentul încheierii actului, că înstrăinătorul nu e proprietar exclusiv al bunului. Având în vedere că în cauză reclamantul S.V. cunoștea la data semnării antecontractului conținutul extrasului de carte funciară, conform căruia podul în care a fost amenajată mansarda se afla în coproprietate forțată, nu se poate reține susținerea conform căruia acesta nu a cunoscut starea de coproprietate. în aceste condiții vânzarea nu e nulă, ci este supusă condiției rezolutorii ca bunul vândut să nu cadă, cu ocazia partajului, în lotul altui coproprietar.

Dacă bunul cade în lotul copărtașului vânzător, ca urmare al efectului declarativ al partajului, acesta este considerat că a fost proprietar exclusiv, în mod retroactiv și vânzarea rămâne valabilă Trebuie menționat și faptul că, potrivit declarațiilor în formă autentică date de ceilalți coproprietari ai podului, depuse la dosarul cauzei, aceștia au fost de acord ca pârâții să „mansardeze podul imobilului pe suprafața de deasupra apartamentului numărul 6". Împotriva deciziei civile nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul S.V., invocând art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și motivată. În criticile formulate, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurentul reclamant a susținut în esență următoarele: Că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit situația de fapt în sensul că pârâții s-au angajat să vândă reclamantului un bun asupra căruia nu sunt proprietari, respectiv nivelul 2 al apartamentului, că aceștia sunt proprietari numai asupra unui apartament de două camere, având o cotă de 19,8% din pod, aspect ce rezultă din declarațiile celorlalți coproprietari.

Recurentul a mai susținut că chiar dacă ulterior pârâții au obținut autorizație de construcție pentru acest nivel, această împrejurare nu înlătură cauza de nulitate, că în atare situație cauza antecontractului de vânzare cumpărare este ilicită și că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că părțile au încheiat un singur antecontract de vânzare-cumpărare și nu două, iar condiția rezolutorie imaginată de instanța de apel vizează o parte din bunul viitor ce face obiectul vânzării, chestiune inadmisibilă față de caracterul unitar al bunului. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 martie 2013, intimații pârâți C.M. și C.I. au cerut respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale, din perspectiva criticilor formulate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Argumentația adusă de recurentul reclamant în susținerea criticilor sale prin care a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că pârâții s-au angajat să vândă reclamantului un bun asupra căruia nu sunt proprietari, respectiv nivelul 2 al apartamentului, că aceștia sunt proprietari numai asupra unui apartament de două camere, având o cotă de 19,8% din pod, aspect ce rezultă din declarațiile celorlalți coproprietari, vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părților, situații de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate, elemente ce nu vizează nelegalitatea.

Nici motivul de recurs, prin care recurentul reclamant a susținut că vânzarea nu a putut fi perfectată, datorită acțiunii culpabile a intimaților pârâți, care nu și-au respectat obligația de înstrăinare chiar dacă ulterior aceștia au obținut autorizație de construcție pentru nivelul 2, și că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că părțile au încheiat un singur antecontract de vânzare cumpărare și nu două, iar condiția rezolutorie imaginată de instanța de apel vizează o parte din bunul viitor ce face obiectul vânzării, chestiune inadmisibilă față de caracterul unitar al bunului, nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc.

civ., întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie, reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul reclamant nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile nr. 8/Ap din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de contencios administrativ și asigurări sociale, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.