ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2531/2012

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7798/197, la data de

05 mai 2009, pe rolul Judecătoriei Brașov reclamanta F.M. a chemat în judecată

pe pârâtul B.D.R., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor

administra, să pronunțe o sentință prin care să dispună rezilierea contractului

de execuție nr. 129 din 22 mai 2008, ce a fost perfectat între părți, să îl

oblige pe pârât la restituirea sumei de 152.000 Euro, respectiv echivalentul în

lei al acestei sume la data plății efective, actualizată cu rata inflației, să

îl oblige pe pârât la plata de daune – interese în favoarea sa de 0,15%/zi din

suma achitată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 11589 din 03 decembrie 2009,

Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov, în raport de valoarea obiectului contractului a cărui

reziliere s-a solicitat a fi dispusă.

În urma declinării competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Brașov, aceasta a fost înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 14 ianuarie 2010, sub nr. 253/62/2010.

Prin sentința nr. 133 din 23 aprilie 2010, Tribunalul

Brașov, secția civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâtul B.D.R. și, în consecință: a

dispus rezilierea contractului de execuție nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat

între părți; a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 152.000 Euro,

respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, reactualizată

cu data inflației; a obligat pârâtul să achite reclamantei daune-interese,

reprezentând 0,15% din suma de bani mai sus indicată; a obligat pârâtul să

achite reclamantei suma de 3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu avocațial; a obligat pârâtul să achite Statului Român suma de 8.785

lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în

judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că rezilierea

contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic, constând în desființarea acestuia și repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului.

Pentru a fi admisibilă rezilierea, se cer a fi

îndeplinite următoarele condiții: una dintre părțile contractante să nu-și fi

executat obligațiile ce îi revin, neexecutarea să fie imputabilă părții care nu

și-a executat obligația, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în

întârziere în condițiile prevăzute de lege.

Față de starea de fapt existentă, tribunalul a constatat

că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite toate aceste condiții. Astfel,

deși reclamanta a achitat a doua zi după perfectarea contractului prețul

acestuia, în integralitate, pârâtul nu a procedat la executarea obligației pe

care și-a asumat-o, aceea de a obține toată documentația necesară edificării

construcției, inclusiv autorizația de construire și de a proceda la ridicarea

acesteia în termen de 155 de zile de la obținerea autorizației, pe baza unei

documentații tehnice agreată de beneficiar.

Prin decizia nr. 31/

Ap din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva sentinței

primei instanțe, fiind obligat apelantul la plata către intimată a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1240 lei în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

potrivit clauzelor contractului nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat între

reclamanta F.M., în calitate de beneficiar și B.D.R. în calitate de executant,

acesta din urmă s-a obligat să realizeze la cheie, cu toate instalațiile

funcționale, două imobile, construcții, pe terenurile înscrise în C.F. 3029

Tărlungeni, pe top. 2525/2/29 și 2525/2/30, pentru prețul de 152.000 Euro.

Termenul de predare al imobilului, a fost convenit de părți, ca fiind 155 de

zile de la data obținerii autorizației de construire. A doua zi, de la data

perfectării contractului, respectiv în data de 13 mai 2008, reclamanta și-a

îndeplinit obligația de plată a prețului, așa cum s-a stipulat în contract.

În cuprinsul cap. V al contractului, au fost prevăzute

obligațiile executantului, iar la capitolul VI au fost prevăzute obligațiile

beneficiarului.

În niciuna din clauzele privind obligațiile

reclamantei nu rezultă că obligația de obținere a autorizației revine acesteia.

Potrivit susținerilor pârâtului obligația de a obține

autorizația de construire, revenea, conform înțelegerii cu cocontractantul,

părții beneficiare a construcției și nu constructorului.

Acest lucru nu rezultă din nicio clauză a contactului,

fiind simple afirmații, care nu au niciun suport probatoriu.

Potrivit înscrisului de la dosarul de fond filele 85,

86 și 87, intitulat contract de antrepriză, nr. 1/2007, încheiat între SC C.L.C.

SRL, reprezentat de P.S.C., în calitate de antreprenor, pe de o parte și SC L.W.

SRL în calitate de beneficiar pe de altă parte, reprezentat de pârât, rezultă

că antreprenorul se obligă să obțină o serie de avize, acorduri, autorizații,

inclusiv autorizația de construire, necesare realizării de către beneficiar a

obiectivului de investiții Ansamblu Rezidențial Locuințe, conform

certificatului de urbanism 188/2007. (pct. 2 lit. a.).

S-a reținut că, în mod corect instanța de fond a

înlăturat efectele actului adițional 1 la contractul de antrepriză nr. 1/2007,

nefiind datat și a cărui veridicitate și autenticitate este pusă la îndoială,

putând fi întocmit „pro cauza”, cu scopul exclusiv de a fi exonerat pârâtul, de

obligația de a obține autorizația de construire necesară.

De asemenea, în mod corect prima instanță a înlăturat

prezumția că obligația de a obține autorizație de construire revine

reclamantei, prin raportare la clauzele contractelor de construire, încheiate

de pârât cu terțe persoane. În raporturile contractuale dintre reclamantă și

pârât, clauzele sunt strict prevăzute, drepturile și obligațiile acestora sunt

strict individualizate, la punctele V și VI din contract, iar o astfel de

interpretare, așa cum dorește pârâtul, nu poate fi desprinsă, prin raportare la

alte clauze contractuale, încheiate de pârât cu terțe persoane fizice.

Din interpretarea coroborată a clauzelor contractului

în discuție cu înscrisurile depuse la dosar, în special cu contractul de

antrepriză nr. 1/2007 mai sus evocat, rezultă că obligația de a obține

autorizația de construire, revenea constructorului, obligație pe care acesta nu

și-a îndeplinit-o.

Această concluzie poate fi desprinsă și din conținutul

art. II al contractului nr. 129/2007 potrivit căreia „obiectul contractului îl

constituie realizarea de către executant pentru beneficiar a lucrărilor de

construire, amenajare interioară și exterioară a două imobile”, pe top. mai sus

menționate, „imobile ce vor fi realizate la cheie cu toate instalațiile

funcționale”.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că sunt

întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020 – 1021 C. civ.,

privind desființarea convenției, motiv pentru care, în mod corect prima

instanță a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului de execuție

129/2008.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, pârâtul B.D.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Recurentul a solicitat, în principal, pe cale de

excepție, să fie casată hotărârea atacată și să fie trimisă cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția comercială, în temeiul art.

312 pct. 1 și 2 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În subsidiar, pe fond, a solicitat trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru completarea probatoriului,

apreciind că instanța a soluționat cauza fără a intra pe fond, arătând totodată

că înțelege să formuleze calea de atac și împotriva încheierilor interlocutorii

prin care a fost respinsă excepția cu privire la necompetența funcțională și

materială a Tribunalului Brașov, precum și prin care au fost respinse cererile

de probatorii.

Într-un alt subsidiar, recurentul a solicitat ca, în

rejudecare, să fie schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii formulate

de reclamantă.

La termenul de judecată din 29 martie 2012, instanța a

invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului și a rămas în

pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate această excepție, datorită

caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată,

privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la

instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în

raport cu criteriile stabilite de art. 2 și art. 3.

Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează criteriile de

stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită

căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Aplicând aceste dispoziții legale, instanța de recurs

a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 5369,31 lei, cu titlu de taxă

judiciară de timbru, recurentul fiind citat cu mențiune în acest sens pentru

termenul de judecată din 29 martie 2012, așa cum rezultă din dovezile de

îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 47-48 din dosarul de recurs.

La data de 28 martie 2012, recurentul a depus taxa

judiciară de timbru de 2690, 67 lei achitată cu chitanța din 27.03.2012, taxa

judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanța din 20 decembrie 2010

și taxa judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanța din 20 ianuarie

2011, aceste chitanțe însumate reprezentând cuantumul total al taxei judiciare

de timbru, respectiv 5369,31 lei.

În același timp, se constată că, prin încheierea din

camera de consiliu din 28 octombrie 2010, pronunțată în faza procesuală a

apelului (fila 82 dosar apel), s-a încuviințat cererea de acordare a ajutorului

public judiciar formulată de apelantul pârât B.D.R. și s-a dispus eșalonarea

plății sumei de 5.359,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru apel

în 4 rate lunare, respectiv, câte 1339,32 lei, începând cu luna noiembrie 2010,

rate scadente în data de 20 a fiecărei luni.

În aceste împrejurări, se observă că cele două

chitanțe, în cuantum de câte 1339,32 lei fiecare, au fost plătite anterior

datei declarării recursului pendinte, respectiv la 20 decembrie 2010 și 20

ianuarie 2011 și vizează, în raport de cuantumul și data achitării lor, taxele

judiciare de timbru aferente căii de atac a apelului, conform eșalonărilor la

datele scadente stabilite prin încheierea de ședință sus-menționată.

În plus, în confirmarea acestui aspect, vine și faptul

că în dosarul instanței de apel nu se regăsesc cele două chitanțe care au fost

depuse în recurs.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (3) al aceluiași

text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Întrucât recurentului i s-a comunicat odată cu citația

obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5369,31 lei, aferentă

căii de atac a recursului, iar acesta nu s-a conformat întocmai acestei

obligații, în sensul că, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse rezultă că a

achitat numai 2690, 67 lei, recursul declarat urmează a fi anulat ca insuficient

timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Anulează,

ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva deciziei

nr. 31/Ap din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.