ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2531/2012

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7798/197, la data de 05 mai 2009, pe rolul Judecătoriei Brașov reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâtul B.D.R., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să dispună rezilierea contractului de execuție nr. 129 din 22 mai 2008, ce a fost perfectat între părți, să îl oblige pe pârât la restituirea sumei de 152.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data plății efective, actualizată cu rata inflației, să îl oblige pe pârât la plata de daune – interese în favoarea sa de 0,15%/zi din suma achitată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 11589 din 03 decembrie 2009, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, în raport de valoarea obiectului contractului a cărui reziliere s-a solicitat a fi dispusă. În urma declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, aceasta a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 ianuarie 2010, sub nr. 253/62/2010. Prin sentința nr. 133 din 23 aprilie 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâtul B.D.R.

și, în consecință: a dispus rezilierea contractului de execuție nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat între părți; a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 152.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, reactualizată cu data inflației; a obligat pârâtul să achite reclamantei daune-interese, reprezentând 0,15% din suma de bani mai sus indicată; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial; a obligat pârâtul să achite Statului Român suma de 8.785 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că rezilierea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

Pentru a fi admisibilă rezilierea, se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: una dintre părțile contractante să nu-și fi executat obligațiile ce îi revin, neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a executat obligația, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere în condițiile prevăzute de lege. Față de starea de fapt existentă, tribunalul a constatat că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite toate aceste condiții. Astfel, deși reclamanta a achitat a doua zi după perfectarea contractului prețul acestuia, în integralitate, pârâtul nu a procedat la executarea obligației pe care și-a asumat-o, aceea de a obține toată documentația necesară edificării construcției, inclusiv autorizația de construire și de a proceda la ridicarea acesteia în termen de 155 de zile de la obținerea autorizației, pe baza unei documentații tehnice agreată de beneficiar.

Prin decizia nr. 31/ Ap din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva sentinței primei instanțe, fiind obligat apelantul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1240 lei în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit clauzelor contractului nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat între reclamanta F.M., în calitate de beneficiar și B.D.R. în calitate de executant, acesta din urmă s-a obligat să realizeze la cheie, cu toate instalațiile funcționale, două imobile, construcții, pe terenurile înscrise în C.F.

3029 Tărlungeni, pe top. 2525/2/29 și 2525/2/30, pentru prețul de 152.000 Euro. Termenul de predare al imobilului, a fost convenit de părți, ca fiind 155 de zile de la data obținerii autorizației de construire. A doua zi, de la data perfectării contractului, respectiv în data de 13 mai 2008, reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, așa cum s-a stipulat în contract. În cuprinsul cap. V al contractului, au fost prevăzute obligațiile executantului, iar la capitolul VI au fost prevăzute obligațiile beneficiarului. În niciuna din clauzele privind obligațiile reclamantei nu rezultă că obligația de obținere a autorizației revine acesteia. Potrivit susținerilor pârâtului obligația de a obține autorizația de construire, revenea, conform înțelegerii cu cocontractantul, părții beneficiare a construcției și nu constructorului.

Acest lucru nu rezultă din nicio clauză a contactului, fiind simple afirmații, care nu au niciun suport probatoriu. Potrivit înscrisului de la dosarul de fond filele 85, 86 și 87, intitulat contract de antrepriză, nr. 1/2007, încheiat între SC C.L.C. SRL, reprezentat de P.S.C., în calitate de antreprenor, pe de o parte și SC L.W. SRL în calitate de beneficiar pe de altă parte, reprezentat de pârât, rezultă că antreprenorul se obligă să obțină o serie de avize, acorduri, autorizații, inclusiv autorizația de construire, necesare realizării de către beneficiar a obiectivului de investiții Ansamblu Rezidențial Locuințe, conform certificatului de urbanism 188/2007. (pct. 2 lit. a.).

S-a reținut că, în mod corect instanța de fond a înlăturat efectele actului adițional 1 la contractul de antrepriză nr. 1/2007, nefiind datat și a cărui veridicitate și autenticitate este pusă la îndoială, putând fi întocmit „pro cauza”, cu scopul exclusiv de a fi exonerat pârâtul, de obligația de a obține autorizația de construire necesară. De asemenea, în mod corect prima instanță a înlăturat prezumția că obligația de a obține autorizație de construire revine reclamantei, prin raportare la clauzele contractelor de construire, încheiate de pârât cu terțe persoane. În raporturile contractuale dintre reclamantă și pârât, clauzele sunt strict prevăzute, drepturile și obligațiile acestora sunt strict individualizate, la punctele V și VI din contract, iar o astfel de interpretare, așa cum dorește pârâtul, nu poate fi desprinsă, prin raportare la alte clauze contractuale, încheiate de pârât cu terțe persoane fizice.

Din interpretarea coroborată a clauzelor contractului în discuție cu înscrisurile depuse la dosar, în special cu contractul de antrepriză nr. 1/2007 mai sus evocat, rezultă că obligația de a obține autorizația de construire, revenea constructorului, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o. Această concluzie poate fi desprinsă și din conținutul art. II al contractului nr. 129/2007 potrivit căreia „obiectul contractului îl constituie realizarea de către executant pentru beneficiar a lucrărilor de construire, amenajare interioară și exterioară a două imobile”, pe top. mai sus menționate, „imobile ce vor fi realizate la cheie cu toate instalațiile funcționale”. Prin urmare, instanța de apel a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020 – 1021 C. civ., privind desființarea convenției, motiv pentru care, în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului de execuție 129/2008.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul B.D.R., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a solicitat, în principal, pe cale de excepție, să fie casată hotărârea atacată și să fie trimisă cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția comercială, în temeiul art. 312 pct. 1 și 2 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În subsidiar, pe fond, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru completarea probatoriului, apreciind că instanța a soluționat cauza fără a intra pe fond, arătând totodată că înțelege să formuleze calea de atac și împotriva încheierilor interlocutorii prin care a fost respinsă excepția cu privire la necompetența funcțională și materială a Tribunalului Brașov, precum și prin care au fost respinse cererile de probatorii.

Într-un alt subsidiar, recurentul a solicitat ca, în rejudecare, să fie schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. La termenul de judecată din 29 martie 2012, instanța a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului și a rămas în pronunțare pe această excepție. Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și art. 3. Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Aplicând aceste dispoziții legale, instanța de recurs a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 5369,31 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, recurentul fiind citat cu mențiune în acest sens pentru termenul de judecată din 29 martie 2012, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 47-48 din dosarul de recurs. La data de 28 martie 2012, recurentul a depus taxa judiciară de timbru de 2690, 67 lei achitată cu chitanța din 27.03.2012, taxa judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanța din 20 decembrie 2010 și taxa judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanța din 20 ianuarie 2011, aceste chitanțe însumate reprezentând cuantumul total al taxei judiciare de timbru, respectiv 5369,31 lei.

În același timp, se constată că, prin încheierea din camera de consiliu din 28 octombrie 2010, pronunțată în faza procesuală a apelului (fila 82 dosar apel), s-a încuviințat cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantul pârât B.D.R. și s-a dispus eșalonarea plății sumei de 5.359,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru apel în 4 rate lunare, respectiv, câte 1339,32 lei, începând cu luna noiembrie 2010, rate scadente în data de 20 a fiecărei luni. În aceste împrejurări, se observă că cele două chitanțe, în cuantum de câte 1339,32 lei fiecare, au fost plătite anterior datei declarării recursului pendinte, respectiv la 20 decembrie 2010 și 20 ianuarie 2011 și vizează, în raport de cuantumul și data achitării lor, taxele judiciare de timbru aferente căii de atac a apelului, conform eșalonărilor la datele scadente stabilite prin încheierea de ședință sus-menționată.

În plus, în confirmarea acestui aspect, vine și faptul că în dosarul instanței de apel nu se regăsesc cele două chitanțe care au fost depuse în recurs. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (3) al aceluiași text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Întrucât recurentului i s-a comunicat odată cu citația obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5369,31 lei, aferentă căii de atac a recursului, iar acesta nu s-a conformat întocmai acestei obligații, în sensul că, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse rezultă că a achitat numai 2690, 67 lei, recursul declarat urmează a fi anulat ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva deciziei nr. 31/Ap din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.