ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul

D.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC

J.V.I. SRL și SC I.D. SRL pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța

de judecată să constate că a intervenit rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., să fie obligate pârâtele la restituirea

sumei de 88.750 euro + TVA reprezentând avansul plătit la încheierea antecontractului;

obligarea pârâtelor la plata sumei de 88.750 euro conform art. 8.1.6 din contract

și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, obiect al antecontractului.

Prin cererea formulată,

reclamantul a susținut că a încheiat cu pârâtele antecontractul de vânzare-cumpărare,

autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., prin care vânzătorul s-a obligat ca până

la termenul de 30 iunie 2008 să predea cumpărătorului apartamentul situat în București,

precum și dreptul de proprietate asupra cotelor indivize corespunzătoare din părțile

și dependințele condominiului, inclusiv dreptul de proprietate asupra cotei indivize

din terenul aferent construcției, la un preț de 172.500 euro + TVA, că a achitat

un avans în sumă de 88.750 euro + TVA, că acest apartament nu i-a fost predat conform

prevederilor antecontractului și că potrivit art. 8.1.6 antecontractul poate fi

rezolvit de plin drept fără somație sau alte formalități.

Pârâtele au formulat întâmpinare

și cerere reconvențională invocând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

condițiilor cerute de art. 111 C. proc. civ. și respingerea acțiunii principale,

susținând că potrivit a art. 8.1.6 din antecontract, rezoluțiunea nu putea interveni

decât la data de 30 octombrie 2008, deoarece termenul de 30 iunie 2008 putea fi

modificat conform art. 5.2, promitentele având dreptul de a extinde termenul de

semnare a contractului cu o perioadă de 60 zile, iar conform art. 8.1.6 antecontractul

se putea rezilia după 60 zile.

Au mai arătat că la 14

octombrie 2008 l-au notificat pe reclamant în vederea predării documentelor cadastrale,

a vizitării apartamentului și stabilirea termenului de perfectare a contractului

de vânzare-cumpărare, că reclamantul nu s-a prezentat la datele menționate în notificare,

că la 29 octombrie 2008 reclamantul a anunțat schimbarea domiciliului, că și după

această comunicare, l-au notificat, în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

dar acesta nu s-a prezentat.

Întrucât nu sunt îndeplinite

condițiile rezilierii contractului au solicitat respingerea cererii reclamantului

și au solicitat prin cerere reconvențională, rezoluțiunea contractului și aplicarea

dispozițiilor art. 8.2.3 din antecontract, privind păstrarea avansului.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală, obligându-le pe

pârâte la plata sumei de 11.273 RON reprezentând îmbunătățiri aduse apartamentului

și a respins capetele nr. 1-3 din cererea principală, a admis cererea reconvențională,

a dispus rezoluțiunea contractului, constatând dreptul pârâtelor reclamante de a

păstra avansul și compensând cheltuielile de judecată, l-a obligat pe reclamant

la plata sumei de 13.866 RON cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința

comercială nr. 8904 din 21 septembrie 2010.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a formulat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia comercială

nr. 396 din 19 septembrie 2011.

Analizând apelul prin

prisma motivelor de apel formulate, instanța de apel a reținut că prima instanță

a stabilit corect data de 30 octombrie 2008 ca dată limită pentru încheierea contractului

de vânzare-cumpărare, dată pe care și apelantul a recunoscut-o, astfel că nu a fost

primit motivul potrivit căruia nu a existat data certă de încheiere a contractului,

că în mod corect prima instanță a reținut intenția părților în încheierea contractului

și culpa reclamantului în respectarea dispozițiilor art. 8.2.4. din antecontract,

privind obligația sa de a se prezenta pentru încheierea contractului, astfel că

pentru admiterea cererii principale nu sunt îndeplinite condițiile art. 8.1.6. pentru

a opera rezoluțiunea.

Cel de-al doilea motiv

privind negocierea condițiilor rezoluțiunii, nu este întemeiat întrucât la data

de 19 ianuarie 2009 nu s-a realizat acordul părților pentru desființarea

antecontractului, ci au

stabilit data pentru negocierea condițiilor desființării acestuia, care nu s-a realizat,

așa încât corect intimatele nu i-au restituit acestuia avansul.

S-a mai reținut că în

mod întemeiat prima instanță a apreciat că în baza art. 969 și art. 1020-1021

C. civ. operează rezoluțiunea

judiciară a antecontractului din culpa apelantului-reclamant,

care nu și-a respectat obligația asumată contractual privind încheierea contractului

de vânzare-cumpărare.

La data de 02 decembrie

2011 reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând,

în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Într-un prim motiv, hotărârea

este atacată pe considerentul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurentul

a învederat că nu au fost îndeplinite prevederile din antecontractul de vânzare-cumpărare,

în sensul că apartamentul nu era finalizat, neputând fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare,

documentația cadastrală obținându-se la momentul ridicării imobilului, iar promitenții

vânzători trebuiau să-l notifice pe promitentul cumpărător pentru încheierea actului

autentic.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează modificarea hotărârii dacă aceasta nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Recurentul vizează prima

ipoteză în sensul că motivele care au format convingerea instanței în pronunțarea

soluției lipsesc cu desăvârșire.

Analizând hotărârea atacată

din perspectiva criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte

constată că instanța a analizat probele care au fost administrate, a stabilit situația

de fapt și împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale

incidente, prevederile contractuale și aplicarea lor în speță, fiind susținută soluția

exprimată în dispozitiv și permisă exercitarea controlului judiciar, astfel că instanța

de apel nu a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește aplicarea

art. 5 din antecontract nu se justifică incidența în cauză a art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recursul

vizând cea de-a doua ipoteză.

Art. 5 din antecontractul

de vânzare-cumpărare reglementează „Termenele” stabilind dreptul de finalizare a

apartamentului și transformarea dreptului de proprietate la 30 iunie 2008 (art.

5.1); extinderea termenului de semnare a contractului de vânzare cu o perioadă de

60 zile, fără consimțământul promitentului cumpărător termen constituit în favoarea

promitenților vânzători (art. 5.2): despăgubirile datorate de promitenții vânzători

pentru nerespectarea prevederilor art. 5.1. (art. 5.3).

Rezultă indubitabil că

promitenții vânzători nu au încălcat dispozițiile art. 5 din antecontract, extinzând

termenul de semnare a contractului cu 60 de zile și aplicând și termenul prevăzut

pentru rezilierea contractului față de data limită a încheierii contractului, astfel

că raportând prevederile art. 8.11 la art. 8.16, corect a fost calculată data limită

de semnare a contractului de vânzare-cumpărare la 30 octombrie 2008, notificările

promitenților vânzători fiind emise în termen și având un conținut conform obligațiilor

asumate prin contract.

De reținut este faptul

că promitentul cumpărător nu a probat susținerile sale referitoare la nefinalizarea

apartamentului, de către promitenții vânzători și nici nu a făcut dovada că promitenții

vânzători au încălcat dispozițiile din antecontract privind notificarea, astfel

că recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul

D.T.

împotriva deciziei comerciale

nr. 396 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.