ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul D.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC J.V.I. SRL și SC I.D. SRL pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată să constate că a intervenit rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 88.750 euro + TVA reprezentând avansul plătit la încheierea antecontractului; obligarea pârâtelor la plata sumei de 88.750 euro conform art. 8.1.6 din contract și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, obiect al antecontractului.

Prin cererea formulată, reclamantul a susținut că a încheiat cu pârâtele antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., prin care vânzătorul s-a obligat ca până la termenul de 30 iunie 2008 să predea cumpărătorului apartamentul situat în București, precum și dreptul de proprietate asupra cotelor indivize corespunzătoare din părțile și dependințele condominiului, inclusiv dreptul de proprietate asupra cotei indivize din terenul aferent construcției, la un preț de 172.500 euro + TVA, că a achitat un avans în sumă de 88.750 euro + TVA, că acest apartament nu i-a fost predat conform prevederilor antecontractului și că potrivit art. 8.1.6 antecontractul poate fi rezolvit de plin drept fără somație sau alte formalități.

Pârâtele au formulat întâmpinare și cerere reconvențională invocând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 111 C. proc. civ. și respingerea acțiunii principale, susținând că potrivit a art. 8.1.6 din antecontract, rezoluțiunea nu putea interveni decât la data de 30 octombrie 2008, deoarece termenul de 30 iunie 2008 putea fi modificat conform art. 5.2, promitentele având dreptul de a extinde termenul de semnare a contractului cu o perioadă de 60 zile, iar conform art. 8.1.6 antecontractul se putea rezilia după 60 zile.

Au mai arătat că la 14 octombrie 2008 l-au notificat pe reclamant în vederea predării documentelor cadastrale, a vizitării apartamentului și stabilirea termenului de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, că reclamantul nu s-a prezentat la datele menționate în notificare, că la 29 octombrie 2008 reclamantul a anunțat schimbarea domiciliului, că și după această comunicare, l-au notificat, în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dar acesta nu s-a prezentat. Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii contractului au solicitat respingerea cererii reclamantului și au solicitat prin cerere reconvențională, rezoluțiunea contractului și aplicarea dispozițiilor art. 8.2.3 din antecontract, privind păstrarea avansului.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală, obligându-le pe pârâte la plata sumei de 11.273 RON reprezentând îmbunătățiri aduse apartamentului și a respins capetele nr. 1-3 din cererea principală, a admis cererea reconvențională, a dispus rezoluțiunea contractului, constatând dreptul pârâtelor reclamante de a păstra avansul și compensând cheltuielile de judecată, l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 13.866 RON cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 8904 din 21 septembrie 2010. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 396 din 19 septembrie 2011. Analizând apelul prin prisma motivelor de apel formulate, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit corect data de 30 octombrie 2008 ca dată limită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dată pe care și apelantul a recunoscut-o, astfel că nu a fost primit motivul potrivit căruia nu a existat data certă de încheiere a contractului, că în mod corect prima instanță a reținut intenția părților în încheierea contractului și culpa reclamantului în respectarea dispozițiilor art. 8.2.4.

din antecontract, privind obligația sa de a se prezenta pentru încheierea contractului, astfel că pentru admiterea cererii principale nu sunt îndeplinite condițiile art. 8.1.6. pentru a opera rezoluțiunea. Cel de-al doilea motiv privind negocierea condițiilor rezoluțiunii, nu este întemeiat întrucât la data de 19 ianuarie 2009 nu s-a realizat acordul părților pentru desființarea antecontractului, ci au stabilit data pentru negocierea condițiilor desființării acestuia, care nu s-a realizat, așa încât corect intimatele nu i-au restituit acestuia avansul. S-a mai reținut că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că în baza art. 969 și art. 1020-1021 C. civ. operează rezoluțiunea judiciară a antecontractului din culpa apelantului-reclamant, care nu și-a respectat obligația asumată contractual privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

La data de 02 decembrie 2011 reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Într-un prim motiv, hotărârea este atacată pe considerentul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, recurentul a învederat că nu au fost îndeplinite prevederile din antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul că apartamentul nu era finalizat, neputând fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, documentația cadastrală obținându-se la momentul ridicării imobilului, iar promitenții vânzători trebuiau să-l notifice pe promitentul cumpărător pentru încheierea actului autentic.

Recursul este nefondat. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Recurentul vizează prima ipoteză în sensul că motivele care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției lipsesc cu desăvârșire. Analizând hotărârea atacată din perspectiva criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța a analizat probele care au fost administrate, a stabilit situația de fapt și împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale incidente, prevederile contractuale și aplicarea lor în speță, fiind susținută soluția exprimată în dispozitiv și permisă exercitarea controlului judiciar, astfel că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. În ceea ce privește aplicarea art. 5 din antecontract nu se justifică incidența în cauză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recursul vizând cea de-a doua ipoteză. Art. 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare reglementează „Termenele” stabilind dreptul de finalizare a apartamentului și transformarea dreptului de proprietate la 30 iunie 2008 (art. 5.1); extinderea termenului de semnare a contractului de vânzare cu o perioadă de 60 zile, fără consimțământul promitentului cumpărător termen constituit în favoarea promitenților vânzători (art. 5.2): despăgubirile datorate de promitenții vânzători pentru nerespectarea prevederilor art. 5.1.

(art. 5.3). Rezultă indubitabil că promitenții vânzători nu au încălcat dispozițiile art. 5 din antecontract, extinzând termenul de semnare a contractului cu 60 de zile și aplicând și termenul prevăzut pentru rezilierea contractului față de data limită a încheierii contractului, astfel că raportând prevederile art. 8.11 la art. 8.16, corect a fost calculată data limită de semnare a contractului de vânzare-cumpărare la 30 octombrie 2008, notificările promitenților vânzători fiind emise în termen și având un conținut conform obligațiilor asumate prin contract. De reținut este faptul că promitentul cumpărător nu a probat susținerile sale referitoare la nefinalizarea apartamentului, de către promitenții vânzători și nici nu a făcut dovada că promitenții vânzători au încălcat dispozițiile din antecontract privind notificarea, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei comerciale nr. 396 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.