ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6042/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

8343 din 8 iunie 2004 reclamantul C.V. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat, în temeiul art. 504-505 C. proc.

pen., obligarea acestuia să-i plătească.

- 2.2826.296 lei, în valoare

reactualizată, reprezentând cota din despăgubirile civile pe care le-a plătit

în baza hotărârii de condamnare, plus dobânda de 6% pe an;

- 38.243 lei, în valoare

reactualizată, reprezentând drepturi salariale neacordate ca urmare a

condamnării, calculate până în anul 1984;

- 25.310.000 lei, în valoare

reactualizată, reprezentând cheltuieli judiciare;

- 2.000.000 dolari SUA daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a fost reținut și arestat preventiv în perioada 7-15 decembrie 1979

și 17 martie-12 august 1980. Prin sentința penală nr. 1200/3 august 1982,

definitivă, a fost condamnat, în baza art. 249 alin. (2) C. pen., pentru

săvârșirea, la data de 2 decembrie 1979 a infracțiunii de neglijență în

serviciu cu un prejudiciu de 8.905.182 lei, în paguba Combinatului petrochimic

Midia, la 2 ani și 6 luni închisoare; în baza art. 24 și art. 25 din Legea nr.

5/1965 la 1 an închisoare; în baza art. 1 din Decretul prezidențial nr.

189/1981 au fost constatate grațiate pedepsele aplicate.

A mai menționat reclamantul că prin

sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă,

a fost admisă cererea de revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr.

1200 din 3 august 1982 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea

sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. iar în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea sa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965.

A mai precizat reclamantul că,

urmare a reținerii și arestării preventive și a condamnării a suferit

prejudicii materiale și morale.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 279 din 25 februarie 2005 a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul C.V. și a obligat Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice să-i plătească: 135.813.483 lei plus 107.701.925 lei plus

43.280.857 lei daune materiale precum și la 25.000 dolari SUA în echivalent în

lei la data plății, daune morale.

S-a reținut că prin sentința penală

nr. 586 din 6 martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă

cererea de revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr. 1200 din 3

august 1982 a Judecătoriei Constanța, definitivă, și s-a dispus, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

achitarea reclamantului C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin.

(2) C. pen. iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

pen. achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea

nr. 5/1965.

S-a stabilit că reclamantul a

suferit, ca urmare a hotărârii definitive de condamnare prejudicii materiale

reprezentate de achitarea cotei părți din suma stabilită ca despăgubire civilă,

reducerea veniturilor sale salariale, efectuarea de cheltuieli pe parcursul

desfășurării procesului penal pentru plata onorariilor de avocat și a celor

pentru expert.

S-a considerat că prin reținerea și

arestarea preventivă în perioada 7- 15 decembrie 1979; 17 martie-12 august 1980

precum și prin condamnarea definitivă reclamantul a suferit prejudicii morale

prin privarea de libertate, suferințele psihice și fizice îndurate în

intervalul de timp scurs până la achitarea sa.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 696 din 18 iunie 2005 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamantul C.V., Ministerul Finanțelor Publice și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței civile nr. 279

din 25 februarie 2005 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

S-a arătat că temeiul răspunderii

pentru repararea prejudiciului material și moral îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (3) C. proc. pen. care fac trimitere la dispozițiile art. 998-999

C. civ. și consacră principiul general al reparării integrale a prejudiciului

cauzat prin fapta ilicită.

În speță, s-a arătat, a fost corect

stabilit cuantumul daunelor morale la echivalentul în lei al sumei de 25.000

dolari SUA ținându-se seama de durata detenției nelegale, timpul îndelungat

scurs până la pronunțarea hotărârii definitive de achitare.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 696 din 18 iunie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a

declarat recurs reclamantul C.V. și a criticat hotărârea sub aspectul

cuantumului daunelor morale pe care l-a considerat modic în raport cu

suferințele fizice și psihice îndurate pe perioada celor cinci luni de detenție

și repercusiunile ulterioare ale hotărârii de condamnare, marginalizarea

socială a sa și a familiei sale.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român, a

solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în

esență, că: dispozițiile art. 504 C. proc. pen. permit numai repararea daunelor

materiale care pot fi obiectiv determinate. Prejudiciile nepatrimoniale nu pot

fi evaluate în bani, neavând o valoare economică.

Decizia curții de apel a fost recurată

și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a solicitat

casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că:

în raport de dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. civ., echivalentul în lei

al sumei de 25.000 dolari SUA acordată cu titlu de daune morale este prea mare

în raport cu durata arestării preventive, 5 luni, durata procesului penal, față

de complexitatea cauzei, nu a fost prea mare, termenul de soluționare a

acesteia a fost rezonabil, după punerea în libertate reclamantul a fost angajat

la aceeași unitate de la data de 27 august 1980 și până la data pensionării, 3

august 1998.

Recursurile declarate de reclamantul

C.V., Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și de apel au

reținut o corectă situație de fapt.

Prin sentința penală nr. 1200 din 3

august 1982 a Judecătoriei Constanța, definitivă, reclamantul C.V., maistru

chimist tehnolog la Combinatul petrochimic Midia, a fost condamnat, în baza

art. 249 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea la data de 2 decembrie 1979 a

infracțiunii de neglijență în serviciu cu un prejudiciu de 8.905.182 lei la 2

ani și 6 luni închisoare; în baza art. 24 și art. 25 din Legea nr. 5/1965 a

fost condamnat la 1 an închisoare; în baza art. 1 din Decretul prezidențial nr.

189/1981 pedepsele aplicate inculpatului au fost constatate integral.

Reclamantul C.V. a fost reținut și

arestat preventiv în perioadele 7-15 decembrie 1979 și 17 martie-12 august

1980.

După punerea sa în libertate,

începând cu 27 martie 1980 reclamantul a fost reîncadrat în muncă la Combinatul

petrochimic Midia unde a desfășurat activitate până la data de 3 august 1998

când s-a pensionat.

Prin sentința penală nr. 586 din 6

martie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă, a fost admisă cererea de

revizuire, a fost anulată în parte sentința penală nr. 1200 din 3 august 1982 a

Judecătoriei Constanța și s-a dispus achitarea reclamantului, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. proc. pen. și în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965.

Potrivit art. 504 C. proc. pen.

persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către

stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre

definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în

cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal.

Repararea pagubei reprezintă atât

repararea daunelor materiale cât și a celor morale. Prin dispozițiile art. 998-999

C. civ. se prevede că „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu,

obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Omul este

responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a

cauzat prin „neglijență sau imprudență”.

Art. 998-999 C. civ. consacră, în

materia răspunderii civile delictuale, principiul reparării integrale a

prejudiciului cauzat prin fapta ilicită și culpabilă a unei persoane.

În speță au fost respectate și

dispozițiile art. 505 C. proc. pen. potrivit cărora la stabilirea întinderii

reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de

libertate suportate precum și de consecințele produse asupra persoanei ori

asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost

restrânsă.

În prezentul litigiu cuantumul

daunelor morale a fost just determinat, instanțele de fond și de apel luând în

considerare drept criterii de apreciere durata privării de libertate,

suferințele fizice și psihice suportate de reclamant în perioada de detenție,

consecințele în viața socială a acesteia a hotărârii de condamnare prin

atingerea adusă onoarei, demnității acestuia.

Față de considerentele menționate,

Curtea va respinge recursurile ca fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul C.V., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța,

împotriva deciziei civile nr. 696/c/din 15 iunie 2005, a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2006.