ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1156/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1156/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La 7 septembrie 2005 reclamantul
B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român cerând a fi obligat să-i
plătească despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului cauzat prin
privarea nelegală de libertate timp de 6 luni și cercetarea abuzivă.
Tribunalul Constanța, secția civilă,
a pronunțat sentința civilă nr. 1921 din 9 octombrie 2006 , prin care a admis
în parte acțiunea și a obligat pe pârât prin Ministerul Finanțelor Publice să
plătească reclamantului :
- 339.263.490 lei ROL = 33.926,349
lei RON reprezentând rețineri din salariul reclamantului în contul
prejudiciilor imputate în sarcina acestuia;
-915.912.570 lei ROL = 91.591,257
lei RON reprezentând drepturi salariale nerealizate și alocații de stat pentru
copii neîncasate;
- 425.637.070 lei ROL = 42.563,707
lei RON reprezentând cheltuieli de judecată;
- 35.000 Euro sau echivalentul în
lei la data plății cu titlu de daune morale.
Curtea de Apel Constanța, secția
civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a pronunțat
decizia civilă nr. 173/C din 18 mai 2007, prin care a admis apelurile declarate
împotriva sentinței de mai sus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanța și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin
D.G.F.P. Constanța, schimbând în parte sentința atacată în sensul respingerii
capătului de cerere privind cheltuielile efectuate pe durata cercetării penale
și a judecății, reducerii cheltuielilor de judecată la 15 milioane lei,
reducerii daunelor morale la 25.000 lei și menținerii celorlalte dispoziții din
aceiași sentință.
Statul Român reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs prin mandatar D.G.F.P.
Constanța solicitând modificarea acțiunii introdusă de reclamant.
Dezvoltând recursul, statul pârât a
susținut următoarele:
Greșit instanțele l-au obligat la
plata drepturilor salariale reținute nelegal reclamantului, neobservând că
fapta a fost săvârșită de Combinatul Midia Năvodari, că ultima reținere a avut
loc în luna februarie 1996, iar cererea de restituire a fost formulată de
reclamant în luna septembrie 2005, astfel că, pe de o parte, Statul Român nu
are calitate procesuală pasivă sub acest aspect, iar pe de altă parte dreptul
la acțiune s-a prescris conform Decretului nr. 167/1958.
Reclamantul nu a făcut dovada că
nu a încasat alocația de stat pentru copii, deoarece nu a depus înscrisuri care
să ateste că respectiva alocație nu a fost primită de soția sa, îndreptățită să
o primească potrivit Decretului nr. 246/1977 în vigoare în acea perioadă.
Și sub acest aspect dreptul la
acțiune s-a prescris.
S-a încălcat autoritatea lucrului
judecat dată de sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 pronunțată de
Judecătoria Constanța, care a dispus restituirea către reclamant a
cheltuielilor de judecată făcute de acesta, astfel că nu se mai justifică și
acordarea acelor cheltuieli pretinse de reclamant în procesul de față.
Cererea reclamantului referitoare
la daunele morale este nefondată în raport cu prevederile art. 504 și art. 505
C. proc. civ., deoarece nu pot fi determinate pecuniar afecțiunile fizice și
psihice, suportarea disprețului public, cauzate prin condamnarea pe nedrept.
Recursul astfel motivat nu este
întemeiat.
Ca stare de fapt necontestată nici
pe calea prezentului recurs, instanțele au stabilit că:
- reclamantul a fost reținut și apoi
arestat în perioadele 7-15 decembrie 1979 și 17 martie 1980-13 august 1980,
după care a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1200
din 3 august 1980 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă prin
decizia penală nr. 1255 din 13 octombrie 1982 a Tribunalului Constanța, fiind
obligat și la plata sumelor de 8.905.182 lei, plus dobânzile legale, cu titlu
de despăgubiri către Combinatul Petrochimic Midia Năvodari, și de 15.000 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată;
- prin sentința civilă nr. 586 din 6
martie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă prin decizia
penală nr. 204/P din 23 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, sentința de
condamnare a reclamantului a fost anulată în parte, iar reclamantul a fost
achitat, pretențiile civile formulate împotriva sa au fost respinse și s-a
dispus restituirea către reclamant a cheltuielilor de judecată puse în sarcina
sa și plătite între timp;
- prejudiciul imputat reclamantului
a fost recuperat de la acesta prin rețineri lunare din salariul său, iar în
perioada lipsirii de libertate reclamantul nu a mai beneficiat de alocația de
stat pentru copiii săi minori.
În raport cu atare stare de fapt,
instanța de apel a pronunțat o hotărâre pe deplin legală.
Astfel, contrar susținerilor
recurentului, termenul de introducere a acțiunii pentru repararea pagubei are
reglementare în art. 506 C. proc. civ., este de 18 luni și curge de la data
rămânerii definitive de achitare.
În speță, termenul de mai sus a
început să curgă de la 23 martie 2004 și nu se împlinise la data introducerii
acțiunii (7 septembrie 2005), neavând relevanță momentele în care s-au produs
actele cauzatoare de prejudicii, cum ar fi, în esență, reținerile salariale ori
neacordarea alocației de stat pentru copii.
Nu este relevant sub aspectul
acțiunii în reparare nici faptul că reținerile salariale au fost făcute de
către un angajator în contul unor despăgubiri constatate ulterior a nu-i fi
fost cuvenite.
Esențial este că reținerile
salariale sunt consecința directă a hotărârii de condamnare, astfel încât ele
au născut un prejudiciu cauzat reclamantului prin nedreapta condamnare, iar
acest prejudiciu trebuie reparat de către stat potrivit art. 52 alin. (3) din
Constituție: „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin
erorile judiciare”.
Ca urmare, în toate asemenea
situații Statul Român are calitate procesuală pasivă, reprezentat fiind de
Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța de apel a stabilit ca stare
de fapt că alocația de stat pentru copii nu a fost primită în perioada lipsirii
reclamantului de libertate, astfel că orice critică opusă este una de
netemeinicie, iar nu de nelegalitate, nefiind deci motiv de recurs în
reglementarea dată de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul este în vădită eroare
invocând încălcarea autorității lucrului judecat.
Prin hotărârea recurată s-a dispus
repararea prejudiciului cauzat reclamantului constând în propriile cheltuieli
de judecată făcute în timpul cercetării sale penale și apoi în faza judecății
finalizată prin condamnarea pe nedrept.
Or, prin hotărârea de achitare nu
s-a dispus în privința unor asemenea cheltuieli, ci s-a luat măsura restituirii
acelor sume plătite de reclamant în executarea obligației instituite în sarcina
sa prin hotărârea de condamnare constând în plata de cheltuieli judiciare către
stat.
În fine, este de observat că ultimul
motiv de recurs a constituit și motiv de apel, corect soluționat prin referire
la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod
constant că, în cazurile de privare nelegală de libertate, sunt întemeiate
cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul (inclusiv
moral) suferit pe perioada detenției nelegale.
De altfel, atât ca soluție, cât și ca
motivare, decizia atacată este pe deplin legală, nefiind susceptibilă de a fi
criticată cu temei.
Ca urmare, în raport și cu
prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâtul
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, împotriva
deciziei nr. 173 C din 18.05.2007
pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,
pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte
de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie
2008.