ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 320/2010

Deliberând, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1605 din 2 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.C.C., în contradictoriu cu Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin privarea de libertate a reclamantului în perioada: 11

martie 1998 – 13 aprilie 1998, acestuia i s-a adus atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și suferințele

fizice provocate de o asemenea măsură pot fi reparate prin acordarea unor

despăgubiri bănești. Că, ținând seama de durata privării de libertate și

caracterul rezonabil al reparației, reclamantul este îndreptățit la plata unor

daune morale în cuantum de 50.000 lei ( RON ).

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 97 din 29 aprilie 2008, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, prin D.G.F.P. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1605 din 2

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă; a admis

apelul declarat de apelantul-reclamant D.C.C., împotriva sentinței civile nr.

1605 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța și a schimbat în

parte această sentință, în sensul că Statul Român a fost obligat către

reclamant la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON:

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, este tardiv, deoarece sentința pronunțată de Tribunalul Constanța a fost

comunicată la data de 20 noiembrie 2007, iar apelul a fost declarat la data de

12 decembrie 2007, deci peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

S-a mai reținut și faptul că, cele

29 zile pe care reclamantul le-a satisfăcut în regim de detenție, multiplele

termene acordate în procesul penal, schimbarea încadrării juridice, lipsa

plângerii prealabile a părții vătămate îl îndreptățesc pe reclamant să solicite

daune morale într-un cuantum mai mare.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

reclamantul D.C.C. și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :

- Acordarea despăgubirilor materiale

pentru daunele morale este incontestabil compatibilă cu regulile de conviețuire

socială și cu principiile de echitate și justiție care pretind că autorul

faptei ilicite trebuie să suporte consecințele negative ale acesteia.

- Prejudiciul moral nu poate fi

dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea

judecătorului care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.

- Cuantumul daunelor morale la care

a ajuns instanța de apel – 100.000 lei, excede atât practicii instanțelor

române, cât și valorile la care au fost obligate statele de către C.E.D.O. în

cauze similare.

Reclamantul D.C.C. critică decizia

atacată, ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece cuantumul daunelor morale -

100.000 lei - stabilit de instanța de apel este prea mic în raport cu

suferințele fizice și psihice determinate de perioada de detenție, precum și de

procesul penal care s-a derulat pe o perioadă mare de timp.

Statul Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Constanța, critică decizia atacată ca

fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 C. proc. civ., deoarece :

- Cuantumul daunelor morale

stabilite de instanța de apel – 100.000 lei – este prea mare în raport cu

suferințele fizice și morale, suportate de reclamant.

- De altfel, se apreciază că daunele

morale nu pot fi reparate prin acordarea unor despăgubiri bănești, întrucât

argumentele reclamantului nu pot fi determinate pecuniar.

Cu privire la recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, se rețin următoarele:

Constituția României consacră

principiul răspunderii statului sub aspect patrimonial, potrivit legii, pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Principiul constituțional este în

acord cu art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Osebit de cele menționate, este și

art. 504 alin. (1)-(2) C. proc. pen., care se referă de persoana împotriva

căreia s-a luat o măsură privativă, sau este scoasă de sub urmărire penală, sau

a fost achitată, în temeiul oricăruia pentru cazurile de achitare prevăzute de

același cod.

În raport de cele învederate, și

ținând seama de cele 29 zile pe care reclamantul le-a petrecut în penitenciar,

multiplele termene acordate în procesul penal, schimbarea încadrării juridice,

lipsa plângerii prealabile a părții vătămate îl îndreptățesc pe reclamant să

solicite daune morale într-un cuantum mai mare.

Prin urmare, cuantumul daunelor –

100.000 lei - stabilit de instanța de apel este judicios.

Față de cele reținute se constată că

recursul nu este fondat și prin urmare va fi respins, ca atare.

Cu privire la recursul reclamantului

D.C.C., se rețin următoarele.

Sentimentul de frustrare accentuată

creat reclamantului, de dezumanizare și de afectare gravă a prestigiului său

profesional și al personalității sale morale constituie elemente semnificative

pentru conturarea prejudiciului psihic de netăgăduit, un prejudiciu de imagine

multiplu și complex, ce se impune a fi reparat în condițiile legii.

În aceste condiții, se impune ca

prin despăgubirile acordate să se asigure o ușurare a suferinței produse

reclamantului și obținerea unor satisfacții de către acesta. Acest lucru a fost

avut în vedere de instanța de apel atunci când a stabilit ca daunele morale să

fie majorate la suma de 100.000 lei, realizându-se în acest fel o evaluare

adecvată și echilibrată a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Pentru toate cele reținute se

constată că recursul reclamantului nu este fondat și va fi respins ca atare.

Cu privire la recursul Statului

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Constanța, se

rețin următoarele.

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel.

În speță, decizia pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a fost comunicată recurentului la data

de 23 mai 2008, fila 108 dosar apel, iar recursul a fost declarat la data de 10

iunie 2008, fila 96 dosar recurs.

Avându-se în vedere dispozițiile

textului de lege mai sus enunțat, se constată că recursul declarat de reclamant

este tardiv și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul D.C.C. și de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța și ca tardiv formulat recursul pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța,

împotriva deciziei nr. 97 C din 29 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2010.