ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2003

Asupra

recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 2 martie 2001 la

Tribunalul Iași reclamantul G.E. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor pentru obligarea acestuia, în temeiul art. 504-506 C. proc.

pen. la plata daunelor materiale constând din salariul ce se cuvenea petentului

în perioada arestării preventive, reactualizat și la plata daunelor morale,

însumând 3.000.000.000 lei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a

fost trimis în judecată pentru fapte de înșelăciune în paguba avutului public,

delapidare și abuz în serviciu contra intereselor publice, la 18 august 1993,

prin rechizitoriul nr. 317/P/1993 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Trimiterea în judecată s-a făcut în stare de

arest, măsură luată pe parcursul urmăririi penale din data de 31 martie 1993 și

ulterior revocate de Judecătoria Bacău la 18 februarie 1994. Prin sentința

penală 1911/11 decembrie 1996 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin

decizia 284/6 martie 2000 a Curții de Apel Ploiești, petentul a fost achitat în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Petiționarul a arătat că la momentul arestării era director la S.C. I. S.A.

Iași că a suferit pagube materiale și morale, cazul fiind puternic mediatizat

și determinând traume psihice lui și întregii sale familii.

Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 680/28

noiembrie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului

92.173.321 lei daune materiale (c/val. salariilor de care a fost lipsit pe

perioada arestării, sumă reactualizată în funcție de rata inflației) precum și

3.000.000.000 lei daune morale. Pentru daunele morale s-a considerat că s-a

făcut dovada că valorile fundamentale ale petentului și ale familiei sale au

fost lezate, creându-le o suferință psihică cauzată direct și nemijlocit de

arestarea sa preventivă care s-a dovedit a fi nelegală. S-a mai consemnat în

considerentele sentinței că arestarea a condus la înrăutățirea stării de

sănătate a petentului și la desfacerea logodnei fiicei sale, precum și la

macularea cinstei, onoarei, demnității, prestigiului și reputației petentului.

S-a mai menținut că potrivit unei practici judiciare mai vechi stabilirea

cuantumului daunelor morale este lăsată la aprecierea instanțelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – care a pretins că arestarea a fost

legală iar petentul nu este o persoană ce să-i poată fi afectată imaginea

publică, daunele morale fiind exagerate – precum și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor reprezentat de  D.G.F.P.S. Iași  care  a  criticat

soluția  cu  privire la greșita

stabilire a daunelor materiale reactualizarea urmând a fi

făcută în raport de inflație și nu de indicele preț de consum și, respectiv,

greșita acordare a daunelor morale.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă 16/8 mai

2002 a respins apelurile ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor și petentul G. E.

Primii doi recurenți au criticat în esență

soluția curții de apel pentru aplicarea greșită a legii, în raport de situația

de fapt, față de împrejurarea că art. 504, justifică răspunderea statului numai

pentru prejudiciul moral și nemijlocit cauzat victimei nu și familiei sale. S-a

apreciat că acordarea integrală a daunelor morale – motivată și de afectarea

familiei – echivalează și cu despăgubirea acesteia din urmă și instanța nu s-a

pronunțat cu privire la probele privind prejudiciul moral al familiei reclamantului.

În recursul său reclamantul a criticat soluția

curții de apel exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată în sensul că în

mod nejustificat instanța a diminuat onorariul de avocat la 15.000.000 lei de

la 35.000.000 lei cum s-a dovedit.

Recursurile sunt întemeiate și urmează a se

admite pentru considerentele ce succed.

Acțiunea în pretenții formulată de reclamant

împotriva Statului Român s-a întemeiat pe dispozițiile art. 504-506 C. proc.

pen. Motivele pretențiilor – potrivit petitului acțiunii – s-au axat pe

prejudiciul material și moral produs atât reclamantului ca victimă a soluției

instanței penale, cât și prejudiciului moral suportat de familia sa. Probele

administrate în cauză     s-au referit și la aceste aspecte.

Soluția instanței de fond a fost criticată în

apel pentru pretențiile exagerate acordate cu titlu de daune morale și pentru

greșita calculare a daunelor materiale (recursul Ministerului Finanțelor).

Instanța de apel a respins apelurile fără să

facă o analiză a soluției instanței de fond în raport de probele administrate

și criticile formulate, limitându-se doar la o motivare de ordin teoretic a

ceea ce înseamnă prejudiciu moral, fără să observe că această pretenție s-a

întemeiat nu numai pe prejudiciul personal ci și al familiei reclamantului.

Acest din urmă aspect nu a fost analizat și evaluat în raport de temeiul

acțiunii și titularul unei asemenea acțiuni.

Instanța de apel nu s-a pronunțat nici cu

privire la modalitatea de calcul a daunelor materiale – critică formulată expres

în apel – limitându-se la trimiteri la expertiza efectuată  ceea ce echivalează

cu o lipsă de pronunțare.

Față de această situație urmează a se casa

decizia nr. 16/18 mai 2002 a Curții de Apel Iași și a se trimite cauza,

aceleiași curți, spre rejudecarea apelurilor. Cu această ocazie se va analiza

și critica formulată de reclamant, cu privire la cheltuielile de judecată,

pentru care instanța de apel, nu a oferit nici în acest caz o motivare a sumei

acordate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Iași, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

reclamantul G.E. împotriva deciziei nr. 16 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Iași,

secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 680 din 28

noiembrie 2001 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.