ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2003

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 2 martie 2001 la Tribunalul Iași reclamantul G.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru obligarea acestuia, în temeiul art. 504-506 C. proc. pen. la plata daunelor materiale constând din salariul ce se cuvenea petentului în perioada arestării preventive, reactualizat și la plata daunelor morale, însumând 3.000.000.000 lei. În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată pentru fapte de înșelăciune în paguba avutului public, delapidare și abuz în serviciu contra intereselor publice, la 18 august 1993, prin rechizitoriul nr. 317/P/1993 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Trimiterea în judecată s-a făcut în stare de arest, măsură luată pe parcursul urmăririi penale din data de 31 martie 1993 și ulterior revocate de Judecătoria Bacău la 18 februarie 1994. Prin sentința penală 1911/11 decembrie 1996 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia 284/6 martie 2000 a Curții de Apel Ploiești, petentul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Petiționarul a arătat că la momentul arestării era director la S.C. I. S.A. Iași că a suferit pagube materiale și morale, cazul fiind puternic mediatizat și determinând traume psihice lui și întregii sale familii. Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 680/28 noiembrie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului 92.173.321 lei daune materiale (c/val.

salariilor de care a fost lipsit pe perioada arestării, sumă reactualizată în funcție de rata inflației) precum și 3.000.000.000 lei daune morale. Pentru daunele morale s-a considerat că s-a făcut dovada că valorile fundamentale ale petentului și ale familiei sale au fost lezate, creându-le o suferință psihică cauzată direct și nemijlocit de arestarea sa preventivă care s-a dovedit a fi nelegală. S-a mai consemnat în considerentele sentinței că arestarea a condus la înrăutățirea stării de sănătate a petentului și la desfacerea logodnei fiicei sale, precum și la macularea cinstei, onoarei, demnității, prestigiului și reputației petentului. S-a mai menținut că potrivit unei practici judiciare mai vechi stabilirea cuantumului daunelor morale este lăsată la aprecierea instanțelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – care a pretins că arestarea a fost legală iar petentul nu este o persoană ce să-i poată fi afectată imaginea publică, daunele morale fiind exagerate – precum și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P.S. Iași care a criticat soluția cu privire la greșita stabilire a daunelor materiale reactualizarea urmând a fi făcută în raport de inflație și nu de indicele preț de consum și, respectiv, greșita acordare a daunelor morale. Curtea de Apel Iași prin decizia civilă 16/8 mai 2002 a respins apelurile ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și petentul G. E. Primii doi recurenți au criticat în esență soluția curții de apel pentru aplicarea greșită a legii, în raport de situația de fapt, față de împrejurarea că art. 504, justifică răspunderea statului numai pentru prejudiciul moral și nemijlocit cauzat victimei nu și familiei sale. S-a apreciat că acordarea integrală a daunelor morale – motivată și de afectarea familiei – echivalează și cu despăgubirea acesteia din urmă și instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele privind prejudiciul moral al familiei reclamantului. În recursul său reclamantul a criticat soluția curții de apel exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată în sensul că în mod nejustificat instanța a diminuat onorariul de avocat la 15.000.000 lei de la 35.000.000 lei cum s-a dovedit.

Recursurile sunt întemeiate și urmează a se admite pentru considerentele ce succed. Acțiunea în pretenții formulată de reclamant împotriva Statului Român s-a întemeiat pe dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen. Motivele pretențiilor – potrivit petitului acțiunii – s-au axat pe prejudiciul material și moral produs atât reclamantului ca victimă a soluției instanței penale, cât și prejudiciului moral suportat de familia sa. Probele administrate în cauză s-au referit și la aceste aspecte. Soluția instanței de fond a fost criticată în apel pentru pretențiile exagerate acordate cu titlu de daune morale și pentru greșita calculare a daunelor materiale (recursul Ministerului Finanțelor).

Instanța de apel a respins apelurile fără să facă o analiză a soluției instanței de fond în raport de probele administrate și criticile formulate, limitându-se doar la o motivare de ordin teoretic a ceea ce înseamnă prejudiciu moral, fără să observe că această pretenție s-a întemeiat nu numai pe prejudiciul personal ci și al familiei reclamantului. Acest din urmă aspect nu a fost analizat și evaluat în raport de temeiul acțiunii și titularul unei asemenea acțiuni. Instanța de apel nu s-a pronunțat nici cu privire la modalitatea de calcul a daunelor materiale – critică formulată expres în apel – limitându-se la trimiteri la expertiza efectuată ceea ce echivalează cu o lipsă de pronunțare. Față de această situație urmează a se casa decizia nr. 16/18 mai 2002 a Curții de Apel Iași și a se trimite cauza, aceleiași curți, spre rejudecarea apelurilor.

Cu această ocazie se va analiza și critica formulată de reclamant, cu privire la cheltuielile de judecată, pentru care instanța de apel, nu a oferit nici în acest caz o motivare a sumei acordate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamantul G.E. împotriva deciziei nr. 16 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 680 din 28 noiembrie 2001 a Tribunalului Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.