ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1256/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1256/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.C. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice pentru ca în temeiul art. 504-506 C. proc. pen.,

să fie obligat să i se plătească daunele materiale ce i se cuvin pe perioada 31

martie 1993-18 februarie 1994 cât a fost arestat preventiv, respectiv salariul

de care a fost lipsit reactualizat în raport de indicele de inflație la zi, cât

și daune morale în cuantum de 3.000.000.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a

învederat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 18

august 1993 a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de

înșelăciune în dauna avutului public, delapidare și abuz în serviciu contra

intereselor publice.

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 1911

din 11 decembrie 1996, l-a achitat pentru toate infracțiunile reținute în

sarcina sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 368

din 10 iunie 1999 a desființat sentința judecătoriei și l-a condamnat la

diferite pedepse privative de libertate cu suspendarea executării acestora.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 284

din 6 martie 2000 a casat decizia tribunalului și a menținut sentința

judecătoriei de achitare.

A mai precizat reclamantul că la data arestării

preventive avea calitatea de director și timp de 10 luni a fost lipsit de

salariu, iar familia privată de suportul său material și afectiv.

Cazul a fost puternic mediatizat fiind supus

alături de familie la o puternică presiune psihică cât și oprobiului public,

astfel că era îndrituit la despăgubirile materiale și morale solicitate conform

art. 504-507 C. proc. pen. și art. 998 și art. 999 C. civ.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 290

din 25 iunie 2001 a anulat cererea având ca obiect daune morale în cuantum de

3.000.000.000 lei formulată de I.C. în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, a disjuns cererea privind daunele

materiale și în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a suspendat

judecarea acesteia până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Instanța a invocat dispozițiile art. 1 și art. 3

din O.U.G. nr. 53/2000 și a reținut că reclamantul nu a făcut dovada achitării

cauțiunii de 150.000.000 lei stabilită în cauză.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia

nr. 47 din 24 octombrie 2001 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței

tribunalului pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei aceleiași

instanțe pentru rejudecare motivat de faptul că la data pronunțării sentinței

O.G. nr. 53/2000 fusese abrogată și prin urmare obligația depunerii cauțiunii

nu mai exista. S-a mai invocat și faptul că daunele materiale și cele morale

aveau același izvor și același temei de drept astfel că fiind în strânsă

legătură se impunea judecarea lor împreună și prin urmare nu se mai impunea

nici măsura suspendării judecății în ceea ce privește daunele materiale.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 253

din 4 aprilie 2002 a admis acțiunea reclamantului și a obligat Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească suma de 68.688.412 lei cu

titlu de drepturi salariale și l miliard lei cu titlu de daune morale.

Instanța a reținut că prejudiciul material

suferit de reclamant pe perioada celor 11 luni cât a fost arestat nelegal

constând în salariul de care a fost lipsit era de 68.088.412 lei conform

expertizei și obiecțiunilor formulate de D.G.F.P.C.F.S. Iași la care

reclamantul a achiesat.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a

conchis că deși nu pot fi stabilite prin probe materiale acestea sunt de natură

a compensa suferințele de ordin moral provocate reclamantului în cele 14 luni

în care a fost privat de libertate în mod nejustificat, evenimentul fiind

puternic mediatizat și de natură a leza demnitatea și onoarea reclamantului și

membrilor familiei sale.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 31

din 20 septembrie 2002 a respins cererile de apel formulate de reclamantul I.C.

și pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 253 din 4 aprilie 2002 a

Tribunalului Iași pe care a păstrat-o.

Astfel, instanța de apel a apreciat că atât

daunele materiale cât și cele morale au fost corect stabilite de instanța de

fond în condițiile concrete ale speței și prin urmare criticile formulate de

părți apăreau ca neîntemeiate.

Referitor la obiecțiunile reclamantului care a

învederat că daunele morale au fost subevaluate având în vedere că pentru

ceilalți doi inculpați alături de care a fost cercetat penal, instanțele în

dosare separate au acordat daune morale de câte 3 miliarde de lei, curtea a

argumentat că aprecierea cuantumului daunelor morale se face pentru fiecare caz

în parte fără similitudini cu alte situații, având în vedere criterii concrete

în funcție de specificul speței.

În ceea ce privește criticile pârâților

Ministerul Finanțelor Publice și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași

prin care s-a susținut că atât daunele morale cât și cele materiale au fost

supraevaluate, curtea de apel a conchis că despăgubirea destinată reparării

prejudiciului moral era justă, rațională și echitabilă și de natură a asigura o

compensare suficientă dar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat. Referitor

la prejudiciul material, cuantumul acestuia a fost fixat prin expertiză la care

apelantul Ministerul Finanțelor Publice a formulat obiecțiuni prin D.G.F.P. a

județului Iași și l-a apreciat la suma de 68.688.412 lei, valoare acceptată de

reclamant astfel că nu pot fi reținute criticile vizând pretinsul calculul

eronat, al acestuia.

În contra menționatei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Iași și reclamantul I.C., primii doi

recurenți invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

iar cel de al treilea dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, în recursul său Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași a invocat lipsa mandatului din partea Ministerului

Finanțelor Publice pentru D.G.F.P. Iași de a efectua acte de dispoziție,

respectiv de a achiesa la fixarea cuantumului despăgubirilor materiale acordate

de instanța de fond în baza acordului părților.

Omisiunea instanței de fond de a dispune ca

expertul să răspundă la obiecțiunile formulate la expertiza contabilă și de a

solicita D.G.F.P. Iași să solicite procură din partea Ministerului Finanțelor

Publice, aspect ce nu a fost analizat nici de instanța de apel.

Pe de altă parte, daunele morale au fost

supraevaluate întrucât instanțele nu au distins între prejudiciul moral suferit

de reclamant și cel încercat de membrii familiei sale și au acordat suma de 1

miliard lei și în considerarea suferințelor psihice ale acestora din urmă,

adică a unor persoane care nu erau îndreptățite să le obțină în cadrul unei

acțiuni în despăgubiri pentru erori judiciare în temeiul art. 505 C. proc. pen.

care permit acordarea lor numai în raport cu suferința cauzată victimei erorii.

S-a mai susținut că instanța de apel sesizată cu

aceste critici a omis să le examineze.

Referitor la recursul promovat de Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Iași, acest pârât a

învederat că reclamantul nu era îndrituit la daune morale pentru suferințele

membrilor familiei sale și că în ceea ce-l privește pe reclamant acesta nu a

probat că ar fi contractat vreo boală în perioada detenției care să-i fi

influențat starea de sănătate fizică și psihică, iar după eliberarea din

detenție a revenit pe postul deținut anterior bucurându-se de aprecierea

colegilor.

În ceea ce privește despăgubirile materiale,

greșit instanțele au reținut că D.G.F.P. Iași ar fi achiesat la cuantumul

acordat de instanță întrucât nu a avut mandat în acest sens, iar reprezentantul

Ministerului Finanțelor Publice a formulat obiecțiuni la expertiză referitor la

calculul impozitului pe salariu și cuantumul acestuia pe luna aprilie 1993,

obiecțiuni ce însă nu au fost analizate de instanțe.

Reclamantul în recursul său a reiterat criticile

formulate în fața instanței de apel potrivit cărora coinculpații G.E., director

general și E.G., director tehnic la SC I. SA Iași alături de care a fost trimis

în judecată, arestați preventiv și apoi achitați de instanța penală cum s-a

procedat și cu el însuși, în acțiunile promovate împotriva Statului Român

pentru daune materiale și morale au beneficiat de daune morale în cuantum de

câte 3 miliarde de lei. Pe cale de consecință, în ceea ce-l privește apare cu

evidență că daunele morale au fost subevaluate, iar instanța de apel nu a

răspuns la motivul vizând contradicțiile existente în dispozitivul sentinței cu

privire la acordarea parțială a daunelor morale, respectiv nemotivarea

sentinței pe acest aspect.

Astfel, s-a susținut că din trei persoane supuse

acelorași suferințe pe durata celor 300 de zile de arestare preventivă nu era

firesc ca în ceea ce-l privește să i se acorde doar 1/3 din cuantumul daunelor

morale acordate pentru fiecare din ceilalți doi coinculpați din dosarul penal.

De asemenea, instanța de apel nu a făcut nici o referire la hotărârile CEDO

depuse la dosar și care erau de natură să-i fundamenteze criticile privind

cuantumul modic al daunelor morale ce i s-au acordat. În fine instanțele nu s-au

pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate.

Recursurile sunt nefondate.

Este necontestat în cauză și rezultă din probele

dosarului, că reclamantul I.C., fost director la SC I. SA Iași, a fost arestat

preventiv în perioada 31 martie 1993-18 februarie 1994 fiind învinuit de

săvârșirea mai multor infracțiuni economice iar ulterior a fost achitat în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin hotărâre

penală definitivă. Ulterior, I.C. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Iași, daune

materiale și morale pentru perioada cât a fost arestat pe nedrept întemeindu-și

acțiunea pe dispozițiile art. 504 și art. 505 C. proc. pen., iar instanțele de

fond și apel i-au acordat suma de 68.688.412 lei cu titlu de daune materiale și

1 miliard lei cu titlu de prejudiciu moral.

În recursurile lor, atât Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași cât și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Iași au susținut că instanțele au stabilit arbitrar

cuantumul daunelor materiale întrucât expertiza contabilă efectuată în cauză a

fost contestată de pârât, care a formulat obiecțiuni, la care însă expertul nu

a fost obligat să răspundă.

De asemenea, s-a învederat că D.G.F.P. Iași nu

avea mandat să achieseze la cuantumul despăgubirilor materiale acordate de

instanțe.

Examinând aceste critici în raport de actele și

lucrările dosarului acestea apar neîntemeiate.

Astfel este adevărat că pentru determinarea

valorii daunelor materiale în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă care

a conchis că erau în sumă de 78.523.442 lei.

La această expertiză Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Iași a formulat obiecțiuni la care a anexat și calculul

făcut de pârât privind drepturile salariale cuvenite reclamantului pe care le-a

fixat la 68.688.412 lei.   Așadar, în speță pârâtul-recurent a fost acela care

a determinat cuantumul daunelor materiale cuvenite reclamantului, calcul la

care reclamantul a achiesat.

Mai mult, stabilirea despăgubirilor s-a făcut de

către D.G.F.P. Iași și a fost transmisă instanței prin anexa nr. 3984 din 28

martie 2002 sub semnătura conducătorului unității ce era în măsură să angajeze

conform Decretului nr. 31/1954 persoana juridică emitentă.

Pe de altă parte, D.G.F.P. Iași a avut și mandat

din partea Ministerului Finanțelor Publice să-i reprezinte interesele în fața

instanței de judecată, transmis cu adresa nr. 71033 din 21 ianuarie 2002.

Din această perspectivă apare cu evidență că

stabilirea cuantumului daunelor materiale s-a făcut de către pârât în raport de

obiecțiunile ce le-a formulat la expertiză și că reclamantul a fost acela care

a achiesat la suma fixată, iar în ceea ce privește mandatul Ministerului

Finanțelor Publice de reprezentare către D.G.F.P. Iași acesta a fost transmis

atât cu adresa nr. 574007 din 14 martie 2001 cât și cu adresa nr. 71033 din 21

ianuarie 2002. Astfel fiind susținerile contrare din recursurile Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași și Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Iași

sunt nefondate.

Referitor la criticile Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași și respectiv ale Ministerului Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Iași privind supraevaluarea daunelor morale și pentru că au fost avute

în vedere suferințele membrilor familiei reclamantului ceea ce însă nu era

posibil în cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 504 și art. 505 C.

proc. pen., iar pentru reclamant nu s-a avut în vedere că detenția nu i-a

influențat starea de sănătate și oricum a fost reintegrat în postul deținut

anterior, este de menționat că și acestea sunt neîntemeiate.

În adevăr, deși este real că stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o

doză de aproximare, în speță instanțele au avut în vedere o serie de criterii

cum ar fi consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic,

importanța valorilor morale lezate și măsura în care acestea au fost lezate,

intensitatea cu care cu fost percepute consecințele vătămării, măsura în care

i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Or, așa cum au reținut și instanțele, prin

privarea de libertate pe perioada 31 martie 1993-18 februarie 1994

reclamantului i s-au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură,

pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Astfel, în cauză s-a probat că la data arestării

reclamantul îndeplinea funcția de director la SC I. SA Iași, că măsura luată

împotriva sa a fost puternic mediatizată și astfel i-a fost lezată onoarea,

demnitatea, statutul social și profesional, libertatea individuală, drepturi

personale nepatrimoniale ocrotite prin lege. De asemenea reclamantul nu a mai

fost în măsură să-și susțină moral și material familia și a fost supus

oprobiului public. O atare situație a durat cca 11 luni producându-i un

prejudiciu moral care în raport de criteriile deja expuse a fost corect

apreciat de instanțe la 1 miliard de lei.

Din această perspectivă și recursul

reclamantului prin care a susținut că daunele în ceea ce-l privește au fost

subevaluate, este nefondat argumentele fiind aceleași care au fundamentat și

soluția de respingere a recursurilor pârâtului și parchetului prin care se

invocau însă supraevaluarea daunelor morale.

În adevăr, așa cum deja s-a relevat, instanțele

au determinat cuantumul daunelor morale raportat la criteriile expuse, criterii

ce le-au permis o corectă și echitabilă reparație a prejudiciului moral suferit

de reclamant, așa cum de altfel s-a argumentat în considerentele hotărârilor

criticate.

Împrejurarea că în situații similare alte

persoane au beneficiat de daune morale într-un cuantum sporit nu constituie în

sine un argument pentru majorarea celor acordate reclamantului cât timp

individualizarea lor se face pentru fiecare caz în parte în raport de datele

concrete ale speței.

Ca atare, invocarea unor decizii CEDO prin care

Statul Român a fost obligat la despăgubiri morale, nu este de natură a

determina majorarea daunelor morale acordate reclamantului, atare hotărâri

puteau fi avute în vedere cu titlu orientativ, însă determinarea prejudiciului

moral cuvenit reclamantului, așa cum a rezultat din dosar, s-a făcut în raport

de criteriile expuse și de situația concretă evidențiată de probe și constituie

o reparație echitabilă a acestuia.

Față de cele ce preced recursurile declarate în

cauză se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Iași, reclamantul I.C. și de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iași împotriva deciziei

nr. 31 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.