ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2003

Dezbaterile au fost consemnate

în încheierea cu data de 21 februarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 27

februarie 2003.

C U R T E

A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată  la 24 octombrie 2000, reclamantul A.L.a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând obligarea la plata de daune

morale reprezentând echivalentul în lei la data pronunțării hotărârii a 40.000

dolari SUA, daune materiale  în cuantum de 3000 dolari SUA și plata

cheltuielilor de judecată îndosarul penal.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.504 C.proc.pen..,

art.998,999 C.civ..

Tribunalul

Iași, prin sentința civilă nr.734 din 12 decembrie 2001, a admis în parte

acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul de Finanțe să plătească

reclamantului, suma de 8.459.323 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând

valoarea reactualizată în funcție de indicele de inflație a salariului încasat

în perioada 1.09.1977 – 15.01.1998; echivalentul în lei la data executării a

25.000 dolari SUA, cu titlu de daune morale; a respins capătul de cerere

privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare în dosarul penal și cererea

privind plata diferenței de salarii de la gradul didactic II la gradul didactic

I și de la încadrarea  definitiv, la gradul II; a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 4.590.000 lei cheltuieli de judecată, a obligat reclamantul

să plătească suma de 2.290.000 lei reprezentând diferență  onorar expert în

contul Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Iași; a dispus restituirea

cauțiunii achitate de reclamant în sumă de 4.215.000 lei.

S-a

reținut  că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 5 iulie 1997 – 14

ianuarie 1998, iar prin sentința penală nr.100/17 martie 1998 a Tribunalului

Iași și decizia penală nr.1278 din 28 martie 2000 pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care

a fost trimis în judecată.

Prejudiciul

material și moral suferit de reclamant este format din drepturi salariale de

care a fost lipsit în perioada arestării preventive, în sumă de 8.459.323 lei,

valoare actualizată în funcție de coeficientul de inflație.

În

ce privește solicitarea privind diferențele de salariu pe care le-ar fi primit

dacă  ar fi avut  posibilitatea susținerii examenelor pentru gradele I și II,

prejudiciul nu este cert întrucât examenele nu au fost susținute, iar cu

privire la cheltuielile judiciare făcute în dosarul penal, nu s-a făcut dovada

acestora.

În

legătură cu daunele morale, cuantumul acestora este justificat de faptul că

reclamantul, profesor de geografie la un liceu din Iași, arestat o perioadă de

6 luni, a suferit un prejudiciu moral constând în atingerea adusă onoarei,

demnității, cinstei și imaginii sale sociale, fiind suficientă suma

reprezentând echivalentul a 25.000 dolari.

Prin

decizia civilă nr.21 din 21 iunie 2000, Curtea de Apel Iași, a admis apelurile

formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Perchetul de pe

lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr.734 din 12 decembrie 2001,

pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantului suma de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale; a menținut

restul dispozițiilor sentinței, a respins apelul formulat de reclamant

împotriva aceleiași sentințe.

Pentru

a hotărî astfel, instanța  de apel a reținut, ca fiind echitabilă și justă

raportat la speță, oferind o satisfacție compensatorie dar nu exagerată, suma

de 100.000.000 lei reprezentând daune morale, după cum, corect prima instanță a

concluzionat  că prejudiciul reprezentând diferența de salariu de la gradul

didactic II la gradul I, nu este cert, iar  acordarea cheltuielilor judiciare

în dosarul penal nu se justifică, actele depuse nefăcînd dovada plății efective

a onorariilor de avocat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantul și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

În

dezvoltarea motivelor de recurs  - circumscrise motivelor de casare prevăzute

de art.304 pct.7,8,9 C.proc.civ., reclamantul susține că hotărârile atacate

sunt nemotivate în fapt și în drept în ceea ce privește reducerea cuantumului

despăgubirilor morale solicitate prin acțiune, unele împrejurări avute în

vedere nu justificau soluția dată astfel, dimpotrivă instanțele trebuiau să

acorde suma cerută ca o reparație corespunzătoare în acest sens.

De

asemenea, mai arată recurentul, nejustificat a fost respinsă cererea de

despăgubiri privind indemnizația ce s-ar fi cuvenit pentru gradele profesionale

I și II, ca și cea privind acordarea cheltuielilor judiciare în procesul penal,

după cum, apelurile formulate de Parchet și de Ministerul de Finanțe, trebuiau

respinse ca nemotivate sau nefondate.

Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține în recurs, că este

nejustificată acordarea danelor morale, instanțele trebuind a avea în vedere

pentru aceasta consecințele negative suferite de cel în cauză, fizic și psihic,

existența sau nu a legăturii de cauzalitate între prejudiciul moral suferit și

măsura luată de organele de urmărire penală, dacă la momentul respectiv se

impunea luarea măsurii respective, faptul că reclamantul a avut abateri

disciplinare.

Recursul

promovat de Ministerul Finanțelor Publice nu este fondat.

Aașa

cum în mod corect au reținut ambele instanțe, în raport de dispozițiile

art.504  C.proc.pen.,  aplicabile  în  speță,  astfel  cum au fost interpretate

de Curtea Constituțională, și de prevederile art.5 din  Convenția pentru

apărarea drepturilror omului și a libertății fundamentale, reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri reprezentând daune materiale și morale, prin

arestarea sa o perioadă de 6 luni și 11 zile fiindu-i lezate, indiscutabil,

valorile sale fundamentale privind existența fizică și psihică, demnitatea,

onoarea, prestigiul profesional.

Referitor

la recursul promovat de reclamant acesta este fondat numai în parte.

În

ce privește daunele morale stabilite  astfel de către instanța de apel, este de

reținut în principal că, de principiu, acordarea acestora într-un anume

cuantum, presupune o doză de aproximare, prin apreciere, în raport desigur de

gravitatea prejudiciului moral, de traumele fizice și psihice suferite,

reparația trebuind să fie justă, rațională și echitabilă, același principiu

împiedicând însă acordarea unor despăgubiri nejustificate, instituția

răspunderii delictuale neputîndu-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără

just temei.

Așa

fiind, în speță, în raport de elementele de fapt deja amintite, instanța de

apel a apreciat corect, în aplicarea normelor instituite de art.998 C.civ.

asupra cuantumului daunelor morale acordate.

Cu

referire la daunele materiale, reprezentând diferența de salariu cuvenită

pentru gradele profesionale I și II, de asemenea s-a apreciat în mod corect că,

în această privință, prejudiciul, unul viitor, nu poate fi considerat ca cert,

din moment ce  examenele  respective în acest sens nu au fost susținute,  numai

împiedicarea  prezentării la examen, desigur reală, neconstituind un argument

suficient pentru aceasta.

Recursul

este însă fondat, în legătură cu neacordarea daunelor materiale constând în

cheltuielile efectuate în procesul penal. Cu actele depuse în completare, în

recurs, chitanța 90035 din 19.07.1997 pentru suma de 4.700.000 lei reprezentând

onorariu de avocat, coroborat cu actele depuse  în apel – f.20 -, reclamantul a

făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, în procesul penal, în sumă

de 5.200.000 lei, la nivelul anului 1997 luna august.

Sub

acest aspect, deci, hotărârea urmează a fi modificată  suma menționată, ca și

celelalte despăgubiri acordate, pentru a căror actualizare valorică  recurentul

reclamant a depus la dosar o notă, în această fază de judecată, putând fi

actualizată valoric cu ocazia executării, conform prevederilor art.371

2

C.proc.civ.

Față

de cele arătate, recursul Ministerului Finanțelor Publice se va respinge, urmând

a fi admis recursul reclamantului, a se modifica în parte decizia atacată în

sensul obligării pârâtului la plata sumei menționate.

Văzând

și prevederile art.274 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

A.L.împotriva deciziei nr.21 din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Modifică,

în parte, decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr.734 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Iași, pe

care o schimbă, în parte și obligă pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și la plata sumei de 5.200.000 lei reprezentând cheltuieli

de judecată în procesele penale la nivelul anului l997 – luna august.

Menține

celelalte dispoziții din hotărârile atacate.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii.

Obligă

Ministerul Finanțelor Publice să plătească recurentului reclamant suma de

1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.