ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2003

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 27 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 octombrie 2000, reclamantul A.L.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând obligarea la plata de daune morale reprezentând echivalentul în lei la data pronunțării hotărârii a 40.000 dolari SUA, daune materiale în cuantum de 3000 dolari SUA și plata cheltuielilor de judecată îndosarul penal. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.504 C.proc.pen.., art.998,999 C.civ..

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.734 din 12 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul de Finanțe să plătească reclamantului, suma de 8.459.323 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând valoarea reactualizată în funcție de indicele de inflație a salariului încasat în perioada 1.09.1977 – 15.01.1998; echivalentul în lei la data executării a 25.000 dolari SUA, cu titlu de daune morale; a respins capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare în dosarul penal și cererea privind plata diferenței de salarii de la gradul didactic II la gradul didactic I și de la încadrarea definitiv, la gradul II; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.590.000 lei cheltuieli de judecată, a obligat reclamantul să plătească suma de 2.290.000 lei reprezentând diferență onorar expert în contul Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Iași; a dispus restituirea cauțiunii achitate de reclamant în sumă de 4.215.000 lei.

S-a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 5 iulie 1997 – 14 ianuarie 1998, iar prin sentința penală nr.100/17 martie 1998 a Tribunalului Iași și decizia penală nr.1278 din 28 martie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Prejudiciul material și moral suferit de reclamant este format din drepturi salariale de care a fost lipsit în perioada arestării preventive, în sumă de 8.459.323 lei, valoare actualizată în funcție de coeficientul de inflație. În ce privește solicitarea privind diferențele de salariu pe care le-ar fi primit dacă ar fi avut posibilitatea susținerii examenelor pentru gradele I și II, prejudiciul nu este cert întrucât examenele nu au fost susținute, iar cu privire la cheltuielile judiciare făcute în dosarul penal, nu s-a făcut dovada acestora.

În legătură cu daunele morale, cuantumul acestora este justificat de faptul că reclamantul, profesor de geografie la un liceu din Iași, arestat o perioadă de 6 luni, a suferit un prejudiciu moral constând în atingerea adusă onoarei, demnității, cinstei și imaginii sale sociale, fiind suficientă suma reprezentând echivalentul a 25.000 dolari. Prin decizia civilă nr.21 din 21 iunie 2000, Curtea de Apel Iași, a admis apelurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Perchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr.734 din 12 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale; a menținut restul dispozițiilor sentinței, a respins apelul formulat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, ca fiind echitabilă și justă raportat la speță, oferind o satisfacție compensatorie dar nu exagerată, suma de 100.000.000 lei reprezentând daune morale, după cum, corect prima instanță a concluzionat că prejudiciul reprezentând diferența de salariu de la gradul didactic II la gradul I, nu este cert, iar acordarea cheltuielilor judiciare în dosarul penal nu se justifică, actele depuse nefăcînd dovada plății efective a onorariilor de avocat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În dezvoltarea motivelor de recurs - circumscrise motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.7,8,9 C.proc.civ., reclamantul susține că hotărârile atacate sunt nemotivate în fapt și în drept în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor morale solicitate prin acțiune, unele împrejurări avute în vedere nu justificau soluția dată astfel, dimpotrivă instanțele trebuiau să acorde suma cerută ca o reparație corespunzătoare în acest sens. De asemenea, mai arată recurentul, nejustificat a fost respinsă cererea de despăgubiri privind indemnizația ce s-ar fi cuvenit pentru gradele profesionale I și II, ca și cea privind acordarea cheltuielilor judiciare în procesul penal, după cum, apelurile formulate de Parchet și de Ministerul de Finanțe, trebuiau respinse ca nemotivate sau nefondate.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține în recurs, că este nejustificată acordarea danelor morale, instanțele trebuind a avea în vedere pentru aceasta consecințele negative suferite de cel în cauză, fizic și psihic, existența sau nu a legăturii de cauzalitate între prejudiciul moral suferit și măsura luată de organele de urmărire penală, dacă la momentul respectiv se impunea luarea măsurii respective, faptul că reclamantul a avut abateri disciplinare. Recursul promovat de Ministerul Finanțelor Publice nu este fondat.

Aașa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, în raport de dispozițiile art.504 C.proc.pen., aplicabile în speță, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională, și de prevederile art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilror omului și a libertății fundamentale, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri reprezentând daune materiale și morale, prin arestarea sa o perioadă de 6 luni și 11 zile fiindu-i lezate, indiscutabil, valorile sale fundamentale privind existența fizică și psihică, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional. Referitor la recursul promovat de reclamant acesta este fondat numai în parte.

În ce privește daunele morale stabilite astfel de către instanța de apel, este de reținut în principal că, de principiu, acordarea acestora într-un anume cuantum, presupune o doză de aproximare, prin apreciere, în raport desigur de gravitatea prejudiciului moral, de traumele fizice și psihice suferite, reparația trebuind să fie justă, rațională și echitabilă, același principiu împiedicând însă acordarea unor despăgubiri nejustificate, instituția răspunderii delictuale neputîndu-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei. Așa fiind, în speță, în raport de elementele de fapt deja amintite, instanța de apel a apreciat corect, în aplicarea normelor instituite de art.998 C.civ. asupra cuantumului daunelor morale acordate.

Cu referire la daunele materiale, reprezentând diferența de salariu cuvenită pentru gradele profesionale I și II, de asemenea s-a apreciat în mod corect că, în această privință, prejudiciul, unul viitor, nu poate fi considerat ca cert, din moment ce examenele respective în acest sens nu au fost susținute, numai împiedicarea prezentării la examen, desigur reală, neconstituind un argument suficient pentru aceasta. Recursul este însă fondat, în legătură cu neacordarea daunelor materiale constând în cheltuielile efectuate în procesul penal. Cu actele depuse în completare, în recurs, chitanța 90035 din 19.07.1997 pentru suma de 4.700.000 lei reprezentând onorariu de avocat, coroborat cu actele depuse în apel – f.20 -, reclamantul a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, în procesul penal, în sumă de 5.200.000 lei, la nivelul anului 1997 luna august.

Sub acest aspect, deci, hotărârea urmează a fi modificată suma menționată, ca și celelalte despăgubiri acordate, pentru a căror actualizare valorică recurentul reclamant a depus la dosar o notă, în această fază de judecată, putând fi actualizată valoric cu ocazia executării, conform prevederilor art.371 2 C.proc.civ. Față de cele arătate, recursul Ministerului Finanțelor Publice se va respinge, urmând a fi admis recursul reclamantului, a se modifica în parte decizia atacată în sensul obligării pârâtului la plata sumei menționate. Văzând și prevederile art.274 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul A.L.împotriva deciziei nr.21 din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Modifică, în parte, decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.734 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Iași, pe care o schimbă, în parte și obligă pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și la plata sumei de 5.200.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesele penale la nivelul anului l997 – luna august. Menține celelalte dispoziții din hotărârile atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii.

Obligă Ministerul Finanțelor Publice să plătească recurentului reclamant suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă.