ÎCCJ, Decizia nr. 76/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 aprilie 1998, precizată ulterior, reclamanții H.I. și H.T. au solicitat ca,

prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul statul român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat să plătească acestora despăgubiri

în valoare de 3 miliarde lei, în care 600.000.000 lei, reprezentând daune

morale și respectiv 10 miliarde de lei, din care 500.000.000 lei, cu titlu de

daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că au suferit prejudicii materiale și morale, ca urmare a represiunii

penale, fiind arestați pe nedrept timp de 15 zile și respectiv 90 zile, trebuind

și să suporte procesul penal, în toate gradele de jurisdicție, timp de 6 ani.

Aceștia au precizat că, prin

sentința penală nr. 231 din 20 ianuarie 1995 a Judecătoriei sectorului 5

București, rămasă definitivă, s-a dispus achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit.

b), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin sentința nr. 248 din 9 martie

2000, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea și

a obligat pe pârât să plătească reclamantului H.I. suma de 137.520.329 lei,

despăgubiri materiale și 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale iar reclamantului

H.T. suma de 142.598.339 lei, cu titlu de daune materiale și 100.000.000 lei,

reprezentând daune morale.

Admițând apelurile declarate de

reclamanți, împotriva hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul majorării

sumelor acordate de instanța de fond și obligarea pârâtului la suma

reprezentând dobânzi, calculate la sumele acordate cu titlu de despăgubiri

materiale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că reclamanții au fost arestați preventiv iar,

ulterior, s-a dispus achitarea acestora pentru că fapta nu există. Ca atare,

acestora li s-a cauzat un prejudiciu efectiv, constând în consecințe negative

patrimoniale și morale, ce se impun a fi reparate.

Prin decizia nr. 2177 din 31 mai

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a respins recursurile

declarate, împotriva acestei din urmă hotărâri de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, pârâtul statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice și reclamanții H.T. și H.I., ca nefondate, reținând, în esență, că, în

cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 504 C. proc. pen., precum și lipsa

vreunei susțineri, în fond și apel, a incidenței în cauză a cazului de excepție

prevăzut de art. 504 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2

teza II C. proc. civ., susținând că hotărârile judecătorești criticate sunt

vădit netemeinice.

Titularul acestei căi extraordinare

de atac a susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (3)

C. proc. pen.

În raport de această împrejurare,

instanțele, nedând eficiență principiului rolului activ, în mod greșit nu au

făcut aplicarea textului menționat.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe

fond, respingerea acțiunii reclamanților.

Prin declarația înregistrată sub nr.

173/C2/2621/2003 din 12 martie 2004 al Ministerului Public, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general a retras recursul

în anulare, declarat la data de 29 mai 2003, împotriva sentinței nr. 248 din 9

martie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, deciziei nr. 598/A

din 21 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

deciziei nr. 2177 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Prezent în instanță, la termenul de

judecată din 16 februarie 2004, procurorul a motivat retragerea recursului în anulare.

La același termen, intimata-pârâtă,

prezentă în instanță, în favoarea căreia s-a declarat recursul în anulare, a

arătat că nu solicită continuarea judecății.

Așadar, se constată că recursul în

anulare a fost retras, motivat, până la închiderea dezbaterilor, de procurorul

general, potrivit dispozițiilor art. 330

4

C. proc. civ. și că nu s-a

cerut de către părți continuarea judecății.

În consecință, în baza textului

menționat, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în

anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 248 din 9 martie 2000 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, deciziei nr. 598/A din 21

decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și deciziei nr.

2177 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

16 februarie 2004.