ÎCCJ, Decizia nr. 5253/2000

Daune morale cerute de victima unei erori judiciare comisă prin arestare preventivă. Actualizarea acestor daune Întrucât daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, nu este operantă nici actualizarea lor în raport cu vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflației. Secția civilă, decizia nr.5437 din 16 decembrie 2003 La data de 19 aprilie 1999 L.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat la plata sumei de 160.913.384 lei cu titlu de despăgubiri civile și 1.000.000.000 lei daune morale, precum și actualizarea acestor despăgubiri, în raport cu rata inflației, plus cheltuieli de judecată și de deplasare, ca urmare a arestării nelegale pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și alte două fapte penale privitoare la activitatea economică.

Prin sentința penală nr. 216 din 18 iunie 1997 a Tribunalului Cluj s-a dispus achitarea celui în cauză pentru infracțiunea de luare de mită, pentru inexistența faptei, iar pentru celelalte fapte, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor deduse judecății. Această hotărâre a fost menținută prin decizia nr. 180 din 28 octombrie 1997 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 1059 din 28 aprilie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

În cauză s-au pronunțat mai multe hotărâri și anume: sentința nr.421/1999 a Tribunalului Cluj, secția civilă, modificată prin decizia nr.96 din 11 mai 2000 a Curții de Apel Cluj de stabilire la 110.319.300 de lei a daunelor materiale și la 400.000.000 de lei daune morale; decizia nr.5253/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, de casare a deciziei curții de apel și trimiterea cauzei la aceeași curte spre rejudecarea apelurilor declarate de ambele părți; decizia nr.142/2001, ulterior modificată, a Curții de Apel Cluj, prin care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 412.733.698 lei drept daune morale; decizia nr.691/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, de casare a ultimei decizii a curții de apel și trimiterea cauzei la aceeași curte pentru rejudecarea apelurilor.

Curtea de Apel Cluj, prin ultima sa decizie nr. 156/2002, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 957.883.921 de lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 1.880.394.000 de lei drept daune morale, ambele stabilite prin actualizare, în raport cu rafa inflației, a sumelor de bani prevăzute în acțiune din aprilie 1999. Împotriva acestei ultime decizii a Curții de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul Recursul este întemeiat, și va fi admis în sensul ce urmează. Instanța de apel a reținut ca justificată acordarea sumei de 750.000.000 de lei, daune morale, în raport de atingerea adusă reputației profesionale și sociale a reclamantului, de existența procesului penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995, precum și de suferința psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate.

Apoi, în raport de cererea expresă a reclamantului suma menționată de 750.000.000 de lei a fost actualizată, în raport de rata inflației începând cu data de 1 noiembrie 1999 până la data de 31 octombrie 2002, astfel ajungându-se la totalul de 1.880.394.000 de lei. De reținut că prin decizia nr.5253 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă s-a statuat că numai despăgubirile civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel în cauză pe întreaga perioadă de la data arestării și până la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sunt supuse reactualizării în raport de rata inflației.

În ceea ce privește daunele morale s-a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se țină seama de consecințele arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului atât de arestare cât și intentarea procesului penal în legătură cu serviciul său, de vătămările onoarei, demnității, a creditului moral și poziției sociale pe care cel în cauză a avut-o anterior. Sunt reținute aspecte esențiale ale cauzei, ca funcția de director al sucursalei bancare a reclamantului, funcțiile și gradele didactice din învățământul superior fiind profesor universitar, starea sănătății și vârsta celui în cauză, astfel încât s-a dat îndrumarea instanței de trimitere de a stabili cuantumul daunelor spre limita superioară solicitată prin acțiunea introductivă de instanță.

Din cele redate, rezultă că prin hotărârea de casare, la care s-a făcut referire, s-a făcut o distincție clară între despăgubirile materiale solicitate și daunele morale, ce prin natura lor nu sunt susceptibile de majorare în raport de rata inflației. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanța trebuind să aibe în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situația profesională, socială și familială și altele asemenea.

Rezultă așadar că daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte, ceea ce este posibil în ceea ce privește daunele materiale, datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, astfel că nu este operantă nici actualizarea lor în raport de vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflației. În această materie operează principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, astfel că în raport cu cele hotărâte prin decizia Curții Supreme de Justiție, la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica decizia recurată, prin admiterea recursurilor.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar, ce vizează limitarea despăgubirilor materiale numai la perioada arestării, se constată că acesta este neîntemeiat, deoarece prin aceeași decizie a Curții Supreme de Justiție, dată în speță, s-a reținut că pretențiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare, în care cel în cauză a avut interdicția de a ocupa și exercita funcția economică din care a fost suspendat, pe tot parcursul procesului penal, până la finalizarea lui prin hotărâre irevocabilă. Așa fiind, recursul a fost admis și s-a modificat decizia recurată numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale la 1.000.000.000 de lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.