ÎCCJ, Decizia nr. 5253/2000

Daune morale cerute de victima unei erori

judiciare comisă prin arestare preventivă. Actualizarea acestor daune

Întrucât daunele morale nu

pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită naturii valorilor

nepatrimoniale ce au fost lezate, nu este operantă nici actualizarea lor în

raport cu vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflației.

Secția civilă, decizia nr.5437 din 16

decembrie 2003

La data de 19 aprilie 1999 L.A. a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat la plata sumei de

160.913.384 lei cu titlu de despăgubiri civile și 1.000.000.000 lei  daune

morale, precum și actualizarea acestor despăgubiri, în raport cu rata

inflației, plus cheltuieli de judecată și de deplasare, ca urmare a arestării

nelegale pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995, fiind trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și

alte două fapte penale privitoare la activitatea economică. Prin sentința

penală nr. 216 din 18 iunie 1997 a Tribunalului Cluj s-a dispus achitarea celui

în cauză pentru infracțiunea de luare de mită, pentru inexistența faptei, iar

pentru celelalte fapte, pentru lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunilor deduse judecății. Această hotărâre a fost menținută  prin

decizia nr. 180 din 28 octombrie 1997 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 1059

din 28 aprilie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

În cauză s-au pronunțat mai multe hotărâri și anume: sentința

nr.421/1999 a Tribunalului Cluj, secția civilă, modificată prin decizia nr.96

din 11 mai 2000 a Curții de Apel Cluj de stabilire la 110.319.300 de lei a

daunelor materiale și la 400.000.000 de lei daune morale; decizia nr.5253/2000

a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, de casare a deciziei curții de apel

și trimiterea cauzei la aceeași curte spre rejudecarea apelurilor declarate de

ambele părți; decizia nr.142/2001, ulterior modificată, a Curții de Apel Cluj,

prin care pârâtul a fost obligat la plata sumei de 412.733.698 lei drept daune

morale; decizia nr.691/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, de

casare a ultimei decizii a curții de apel și trimiterea cauzei la aceeași curte

pentru rejudecarea apelurilor.

Curtea de Apel Cluj, prin ultima sa decizie nr. 156/2002, a

obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 957.883.921 de lei cu titlu

de despăgubiri materiale și suma de 1.880.394.000 de lei drept daune morale,

ambele stabilite prin actualizare, în raport cu rafa inflației, a sumelor de

bani prevăzute în acțiune din aprilie 1999.

Împotriva acestei ultime decizii a Curții de Apel Cluj a

declarat recurs  pârâtul

Recursul este întemeiat, și va fi  admis în sensul ce

urmează.

Instanța de apel  a reținut ca justificată acordarea

sumei de 750.000.000 de lei, daune morale, în raport de atingerea adusă

reputației profesionale și sociale a reclamantului, de existența procesului

penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada 2 august 1995 – 22

decembrie 1995, precum și de suferința psihică pe care i-a

provocat-o privarea de libertate. Apoi, în raport de cererea expresă a

reclamantului suma menționată de 750.000.000 de lei a fost actualizată, în

raport de rata inflației începând cu data de 1 noiembrie 1999 până la data de

31 octombrie 2002, astfel ajungându-se la totalul de 1.880.394.000 de lei.

De reținut că prin decizia nr.5253 din 21 decembrie 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă s-a statuat că numai despăgubirile

civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel în cauză pe întreaga

perioadă de la data arestării și până la rămânerea definitivă a hotărârii de

achitare sunt supuse reactualizării în raport de rata inflației.

În ceea ce privește daunele morale s-a avut în vedere că la

stabilirea cuantumului acestora trebuie să se țină seama de consecințele

arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului atât de arestare cât

și intentarea procesului penal în legătură cu serviciul său, de vătămările

onoarei, demnității, a creditului moral și poziției sociale pe care cel în

cauză a avut-o anterior. Sunt reținute aspecte esențiale ale cauzei, ca funcția

de director al sucursalei bancare a reclamantului, funcțiile și gradele

didactice din învățământul superior fiind profesor universitar, starea

sănătății și vârsta celui în cauză, astfel încât s-a dat îndrumarea instanței

de trimitere de a stabili cuantumul daunelor spre limita superioară solicitată

prin acțiunea introductivă de instanță.

Din cele redate, rezultă că prin hotărârea de casare, la care

s-a făcut referire, s-a făcut o distincție clară între despăgubirile materiale

solicitate și daunele morale, ce prin natura lor nu sunt susceptibile de

majorare în raport de rata inflației. Stabilirea cuantumului despăgubirilor

echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de

aproximare, instanța trebuind să aibe în vedere o serie de criterii cum ar fi

consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate,

intensitatea cu care au fost percepute consecințele hotărârii, măsura în care

i-au fost afectate situația profesională, socială și familială și altele

asemenea.

Rezultă așadar că daunele morale nu pot fi supuse unei

cuantificări exacte, ceea ce este posibil în ceea ce privește daunele

materiale, datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, astfel

că nu este operantă nici actualizarea lor în raport de vreun criteriu obiectiv,

cum ar fi rata inflației.

În  această materie operează principiul reparației

integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, astfel că în raport cu

cele hotărâte prin decizia Curții Supreme de Justiție, la care s-a făcut

referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la valoarea solicitată

de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica decizia recurată, prin

admiterea recursurilor.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs formulat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar, ce vizează limitarea

despăgubirilor materiale numai la perioada arestării, se constată că acesta

este neîntemeiat, deoarece prin aceeași decizie a Curții Supreme de Justiție,

dată în speță, s-a reținut că pretențiile formulate nu se pot limita la

perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare, în

care cel în cauză a avut interdicția de a ocupa și exercita funcția economică

din care a fost suspendat, pe tot parcursul procesului penal, până la

finalizarea lui prin hotărâre irevocabilă.

Așa fiind, recursul a fost admis și s-a modificat decizia

recurată numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale la 1.000.000.000

de lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.