ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4895/2005

HOTĂRÂRE
06.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4895/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

noiembrie 2000, reclamantul C.N.C. a chemat în judecată Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să îl oblige pe pârât la plata daunelor materiale în sumă de 25.000 dolari

SUA și a daunelor morale în sumă de 100.000 dolari SUA, ambele sume la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că daunele materiale și morale i-au fost pricinuite de arestarea nelegală

și abuzivă timp de 19 zile, urmată, la peste un an, de achitarea sa de sub

învinuirea săvârșirii infracțiunii de luare de mită. La data arestării avea

funcția de comisar principal I A în cadrul Gărzii Financiare Centrale, fiind de

profesie economist, a suferit importante daune materiale, cât și morale, nu s-a

putut reintegra în societate și nici la locul de muncă pe funcția avută

anterior arestării.

În drept, reclamantul a invocat

prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 201 din 7

martie 2003, Tribunalul București, secția a IV–a civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, pentru Statul Român, să plătească reclamantului daune materiale în

valoare de 402 dolari SUA și daune morale în valoare de 100.000 dolari SUA,

plătibili în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua executării

plății.

A fost obligat pârâtul la 43.000.000

lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal ca daune materiale.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că temeiul pretențiilor reclamantului îl constituie faptul că în

perioada 8 iulie 1997–17 iulie 1997 a fost arestat pe nedrept, învinuit de

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar ulterior reclamantul a fost

achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Cu referire la daunele materiale,

instanța a avut în vedere câștigurile de care reclamantul a fost lipsit în

perioada în care a fost arestat, luându-se ca bază de calcul salariul conform

tabelului depus la filele 61 – 64 din dosar.

În ce privește daunele morale, ele

au fost admise în totalitate, întrucât s-a făcut dovada suferințelor morale

cauzate reclamantului și familiei acestuia. Martorii și caracterizarea făcută

de Garda Financiară Centrală au confirmat aprecierea unanimă deosebită de care

s-a bucurat reclamantul sub aspect profesional și al reputației în familie și

societate, iar arestarea pe nedrept și neconfirmată ulterior de instanță, i-a

produs reclamantului suferințe morale ce se impun a fi reparate.

Apelurile declarate împotriva

sentinței de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București, au fost admise ca

fondate de Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr.

615 din 29 martie 2004, care a schimbat în parte sentința în sensul respingerii

capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, ca

fiind neîntemeiat și al stabilirii cuantumului daunelor morale la 50.000 dolari

SUA, echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plății, cu

menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

În argumentarea soluției adoptate,

instanța de apel a învederat că la acordarea daunelor materiale instanța de

fond nu a verificat copia carnetului de muncă al intimatului din care rezultă

că în perioada arestării contractul de muncă al acestuia nu a fost suspendat.

Acestei împrejurări se adaugă

declarația intimatului făcută în ședința din 22 martie 2004, în care a arătat

că este posibil ca pe perioada arestării să fi primit drepturile salariale,

astfel instanța a constatat că acordarea daunelor materiale nu se justifică.

În raport de probele administrate,

de durata de numai 9 zile a arestării, de prevederile art. 505 C. proc. pen.,

instanța de apel a apreciat că suma de 50.000 dolari SUA acoperă daunele morale

suferite de intimatul-reclamant.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au declarat recurs reclamantul, Ministerul Finanțelor Publice pentru

Statul Român și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin recursul său, reclamantul arată

că privarea sa de libertate în perioada 8 iulie 1997–28 iulie 1997, urmată de

procesul penal, chiar finalizat prin achitarea de sub învinuirea comiterii

infracțiunii de luare de mită, i-au adus grave prejudicii materiale, dar mai

ales morale, ținând seama de înaltul prestigiu de care se bucura. Respingerile

repetate la angajare, marginalizarea în societate, excluderea lui tacită din

viața sportivă, prin nechemarea ca arbitru de baschet, starea tensionată în

familie, îmbolnăvirea fiicei lui și a mamei recurentului impun concluzia

reparării pagubelor și acordării daunelor morale, prin admiterea recursului și

pe fond menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurentul Ministerul Finanțelor

Publice invocă prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că hotărârea

atacată cuprinde motive contradictorii, instanța a stabilit o sumă prea mare cu

titlu de daune morale, care atrage îmbogățirea fără justă cauză în defavoarea

Statului Român. Nu rezultă din probe că au fost afectate valorile morale pentru

care doctrina și practica au statuat că se pot acorda daune morale.

Instanța, susține recurentul, a

aplicat greșit legea, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În

apel s-a redus cuantumul daunelor morale, dar față de probatoriul administrat

prin care nu s-a dovedit existența prejudiciului moral, suma acordată rămâne

nejustificat de mare.

Se solicită, pe fond, respingerea

acțiunii intimatului-reclamant ca neîntemeiată nu numai în ce privește daunele

materiale, ci și cu referire la daunele morale.

Recurentul Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocă prevederile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. hotărârea fiind insuficient motivată și cuprinde motive

contradictorii, străine cauzei.

Prejudiciul poate fi reparat prin acordarea

sumelor de bani, existând criterii generale, pe care instanța trebuie să le

aprecieze în funcție de elementele concrete ale cauzei. Intimatul-reclamant

trebuia să producă un minim de argumente sau indicii din care să rezulte în ce

măsură drepturile sale nepatrimoniale au fost afectate. Ce nu a evidențiat nici

o împrejurare de genul celor menționate, astfel singurul criteriu care poate fi

luat în considerare este durata arestului preventiv.

De asemenea, onorariul avocațial în

cauza penală nu e menționat în contractul de asistență juridică, deși greșit a

fost acordat de prima instanță și menținut în apel.

Se solicită, pe fond, respingerea ca

neîntemeiată a acțiunii intimatului privind daunele morale.

Criteriile recurenților sunt

nefondate.

Cu privire la recursul

reclamantului, durata de 19 zile a privării sale de libertate, în intervalul 8

iulie 1997–28 iulie 1997, alături de efectele negative ale procesului penal,

dovedite prin probele administrate, prejudiciile morale evidențiate în

motivarea recursului, care au acoperire prin dovezile din dosar atestă lezarea

drepturilor fundamentale ale recurentului.

Instanța apreciază însă că suma

acordată în apel, anume 50.000 dolari SUA exprimă o reparare echitabilă a

prejudiciului moral suferit, nefiind cazul majorării ei.

În ce privește recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice și recursul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București apreciază că hotărârea atacată nu conține motive contradictorii

și nici străine cauzei, este suficient argumentată, iar cuantumul daunelor

morale acordate are echivalent în intensitatea suferințelor psihice produse

intimatului-reclamant și familiei sale, fără a constitui o îmbogățire fără just

temei în detrimentul Statului Român.

Afirmația recurentului privind lipsa

materialului probatoriu este inexactă. În prima instanță au fost audiați

martorii N.R. și A.I., iar în apel martorii D.V. și A.A. și s-a depus act

medical al fiicei intimatului privind starea sănătății ei din perioada

arestării tatălui său și evoluția ei în prezent.

Înscrisurile aflate în dosar atestă

o pregătire profesională de excepție a intimatului-reclamant, apreciat în

fiecare din cei 10 ani de la înființarea Gărzii Financiare Centrale cu

calificativul „foarte bun”, acordarea repetată a salariului de merit și

desemnarea lui în comisiile pentru concursurile ce se desfășurau în teritoriu

în vederea angajării sau promovării personalului unității.

Pornind de la poziția socială a

intimatului, a demnității și reputației sale neștirbite, arestarea sa,

defăimarea prin presă și imputarea unei infracțiuni ca luarea de mită i-au

produs acestuia nu numai suferințe pe plan moral, social și profesional dar și

consecințe negative asupra familiei sale. Valorile lezate în raport de care se

stabilește cuantumul despăgubirilor se apreciază în concret, iar față de

profilul moral și social al intimatului suma stabilită de Curtea de apel nu

constituie o îmbogățire fără just temei, ci o acoperire a prejudiciului moral

suferit.

Obligarea pârâtului prin sentința

tribunalului la plata către reclamant a sumei de 43.000.000 lei, cheltuieli de

judecată în dosarul penal, ca daune materiale, dispoziție menținută în apel,

are suport probator în chitanțele aflate la fila 14, care atestă plata sumelor

către avocații care l-au asistat pe intimat și cauza penală, în cele trei

instanțe și în judecarea plângerii împotriva ordonanței de arestare preventivă,

soluționată prin revocarea măsurii arestării.

Reținând injustețea criticilor

formulate, urmează a respinge recursurile ca nefondate.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul C.N.C., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.

615/A din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2050/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 42336/3/2007 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pro
ÎCCJ 2005-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9240/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4436 din 13 iunie 2002 precizată la data de 7 aprilie 2003 reclamantul T.R.L. a chemat în judecată Statul Român reprez
ÎCCJ 2003-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2650/2003
ului cu privire la problema pusă din oficiu în discuție – nelegala compunere a instanței de apel. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2002,
ÎCCJ 2006-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5593/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 4 decembrie 2003 reclamantul Z.H. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata de da
ÎCCJ 2007-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și înregistrată la data de 14 iulie 2004 la Tribunalul București reclamantul O.F.C. a chema
Sursă