ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2050/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 42336/3/2007 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei sentințe prin care

să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor bănești în cuantum de

10.000 dolari SUA, reprezentând daune materiale și 28.000 dolari SUA

reprezentând daune morale echivalent în lei la cursul BNR de la data executării

hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost achitat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., însă, cu toate acestea, a

fost privat de libertate timp de 5 luni, fiind arestat preventiv 30 de zile și

executând în penitenciar o parte a pedepsei, în perioada 13 august 1998 - 17

decembrie 1998.

A mai susținut reclamantul în motivarea cererii de chemare în judecată că

a solicitat despăgubiri pentru pagubele materiale constând în cheltuielile

suportate de familie pentru pachete, boala copilului și cheltuieli pentru

îngrijirea acestuia, salariul pe care l-ar fi obținut în perioada privării de

libertate.

După mai multe cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 1130/2008,

Tribunalul București, decția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea așa cum a

fost precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de

3842 lei, cu titlu de daune materiale și 50.000 Euro, în echivalent în lei la

cursul B.N.R la data plății, cu tidu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 591/1995

a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, reclamantul a fost achitat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., iar prin

decizia penală nr. 5198/1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

soluție definitivă prin decizia penală nr. 21/1997 a Curții de Apel București,

secția

I

penală, a fost condamnat în baza aceluiași

text de lege la 4 ani închisoare, cu deducerea prevenției de 30 de zile,

începând de la data de 21 iulie 1994.

Prin sentința penală nr. 909/2000, Judecătoria Buftea a admis cererea de

revizuire a deciziei penale de condamnare și a dispus anularea acesteia și

achitarea reclamantului.

Prin decizia civilă nr.120 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel

București s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul C.D. împotriva sentinței

civile nr. 1130/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, atât instanța de fond, cât și cea de apel au

reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată

definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă, în

urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Conform art. 505 C. proc. pen., la stabilirea întinderii reparației se

ține seama de durata privării de libertate și de consecințele produse asupra

persoanei sau familiei celui privat de libertate.

In raport de situația de fapt constatată, sunt întrunite premisele art.

505 C. proc. pen., motiv pentru care se impune repararea prejudiciului, cauzat

prin eroarea judiciară produsă, în condițiile art. 504 și urm. C. proc. pen.

In ceea ce privește prejudiciul material suferit, s-a constatat că acesta

se compune din veniturile neîncasate, decurgând din calitatea reclamantului de

consilier local, pentru perioada iulie 1997 - aprilie 2000, în cuantum de 3842

lei, astfel cum rezultă din adeverința emisă de Primăria comunei Domnești.

Reclamantul nu a dovedit că era singurul care se ocupa de lucrarea

terenului și că în perioada în care a fost privat de libertate, terenul

respectiv a rămas nelucrat, iar ceilalți membri ai familiei nu s-au ocupat de

muncile agricole specifice.

Pe de altă parte, din lucrările dosarului, nu rezultă cu certitudine

întinderea prejudiciului cauzat ca urmare a vânzării animalelor din gospodărie

și nici existența unor împrumuturi care să aibă drept scop suportarea

cheltuielilor procesului.

De asemenea, nu a fost dovedit cuantumul prejudiciului decurgând din

cheltuieli cu pachetele ce au fost trimise în timpul detenției și nici cele

legate de medicamentele necesare copilului bolnav și soției.

In ceea ce privește comensurarea prejudiciului moral, tribunalul a

apreciat că reclamantului i-a fost afectată viața obișnuită și relațiile de

familie, fiind despărțit de aceasta o perioadă de aproximativ 6 luni, dar și

reputația de care se bucura în societate, fiind suspendat din funcția de

consilier local. Mai mult, acordarea de despăgubiri morale se impune și pentru

faptul că reclamantul nu s-a mai putut ocupa de îngrijirea sănătății copilului

său, în calitatea sa de asistent personal pentru C.V., persoană cu handicap.

In ceea ce privește cuantumul indemnizației de care reclamantul a fost

privat, în calitatea sa de consilier local, instanța de apel a constatat că s-a

făcut o evaluare obiectivă a acestuia, în raport de adeverința nr. 10159 din 30

august 2007 a Primăriei comunei Domnești, prin care se adeverește că

reclamantul a avut mandat de consilier local în perioada iunie 1996 - mai 2000,

cu o indemnizație lunară în medie de 113 lei, iar din luna iulie 1997 a fost

suspendat din această funcție.

In ceea ce privește criticile reclamantului, formulate în apel, privind

subevaluarea prejudiciului material prin neacordarea de despăgubiri pentru

cheltuielile suportate de familie pe perioada cât acesta a fost lipsit de

libertate, pentru pachete, boala copilului și cheltuieli pentru îngrijirea

acestuia și ca urmare a imposibilității de prelucrare a pământului pe care îl

cultiva cu diferite produse pe care le valorifică ulterior, s-a apreciat că

reclamantul nu a făcut dovada acestor cheltuieli.

Totodată, instanța de apel a reținut că în mod corect cuantumul daunelor

morale a fost stabilit la suma de 50 000 euro, în raport de situația personală

și familială a reclamantului, raportarea la despăgubirile acordate de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cazul Temeșan neavând relevanță în cauză,

deoarece situația de fapt din acea speță nu este asemănătoare cu cea din

prezenta cauză, astfel încât nu se poate stabili un criteriu obiectiv de

apreciere corelativă a cuantumului despăgubirilor.

Împotriva deciziei civile nr. 120 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel

București au declarat recurs reclamantul C.D. și pârâții Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul C.D. a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că, atât

daunele materiale, cât și cele morale au fost subevaluate.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

formulat, în esență, următoarele critici:

Suma acordată de instanțe cu tidu de daune morale est exagerat de mare în

raport cu criteriile orientative stabilite de lege.

Era necesar ca instanțele să dea mai multă atenție înscrisurilor depuse

și anume, raportului de expertiză medico-legală, efectuat în dosarul nr.

4196/1999 al Judecătoriei Buftea, într-o cerere de întrerupere a executării

pedepsei.

In mod eronat au reținut instanțele că starea de sănătate a copilului

reclamantului s-a înrăutățit în perioada detenției acestuia din urmă, acest

lucru fiind atestat prin adresa nr. 1333 din 27 august 1998 a Inspectoratului

de Stat pentru Handicapați București.

Acest certificat de încadrare în gradul

I

de

handicap a numitului C.V., fiind emis la numai două săptămâni de la cea de-a

doua încarcerare a reclamantului, în executarea pedepsei (13 august- 17

decembrie 1998), este total irelevant pentru teza susținută de reclamant,

nefiind dovedită legătura de cauzalitate dintre agravarea bolii copilului

reclamantului și arestarea acestuia din urmă.

Așadar, nici starea de boală a reclamantului, nici cea a fiului său

adoptiv nu au fost determinate ci, cel mult, agravate de detenția nelegală,

astfel că nu există motiv ca evaluarea eventualelor daune să se ridice la o

sumă atât de mare.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a formulat, în

esență, următoarele critici:

In ceea ce privește suma de 50.000 Euro, ce a fost acordata reclamantului

cu tidu de despăgubiri morale, instanța de apel a motivat cuantumul acesteia ca

reprezentând consecința firească a prejudiciului moral suferit de către

reclamant, urmare a privării sale de libertate. Astfel, hotărârea recurată nu

este motivată, simpla recunoaștere sau încuviințare a celor susținute de către

reclamant neputând echivala cu motivare în sensul pe care aceasta noțiune o are

potrivit art. 261 alin. pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea se dă

în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Nu a fost stabilită legătura de cauzalitate dintre măsura privativa de

libertate si eventualele consecințe ale acestei masuri nelegale asupra

reclamantului.

Instanța de apel a apreciat asupra cuantumului daunelor morale

raportându-se doar la faptul ca exista o hotărâre judecătoreasca de achitare,

prin care s-a reținut privarea nelegala de libertate a reclamantului, fără a

exista vreun act medical din care sa rezulte starea psihica a reclamantului,

eventuala boala psihica dobândita in timpul si din cauza detenției.

Obligarea statului român la plata daunelor morale este nejustificată.

Acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale reprezintă o

îmbogățire fără justa cauza.

Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, cum criticile formulate sunt

asemănătoare, acestea se vor respinge pentru următoarele considerente comune:

Potrivit art. 48 alin. (3) din Constituția din 1991, în vigoare la data

soluționării cauzei, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru

prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, iar

reglementarea legală care îndrituiește victimele unei erori judiciare să

solicite despăgubiri este dată de dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc

personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului,

sănătatea și intergritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu

profesional și alte valori similare. Din această perspectivă, prin privarea de

libertate produsă în perioada 29 iulie 1994 - 27 august 1994 și 13 august 1998

- 17 decembrie 1998, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice provocate de o

atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Deși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalente unui

prejudiciu nepatrimonial, există o doză de aproximare, totuși instanța trebuie

să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite

de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate,

măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost

percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația

familială, profesională și socială.

Cu referire la cazul în speță, reclamantul C.D. a evidențiat, atât la

instanța de fond, cât și la instanța de apel, împrejurări de natura celor

menționate, suferințe fizice și psihice îndurate pe perioada arestării

preventive, precum și pe parcursul procesului, situație care i-a afectat

desfășurarea unei vieți normale, onoarea și demnitatea.

Față de situația de fapt reținută, în mod corect a reținut instanța de

apel că afectarea comportamentului și înrăutățirea stării de sănătate a

copilului acestuia au avut loc ca urmare a condamnării reclamantului și că,

repararea prejudiciului moral, constând în atingerea adusă demnității umane, în

suferințele pe care acesta le-a suportat în perioada detenției și la care a

fost suspusă și familia sa justifică acordarea unor despăgubiri în cuantum de

50 000 Euro, achitați în lei la data efectuării plății.

In raport de circumstanțele personale ale reclamantului, se constată că

legătura de cauzalitate dintre sancțiunea suferită și valorile morale afectate,

reparate prin despăgubirea acordată de instanța de apel nu este

disproporționată, astfel încât nu se justifică nici susținerea recurentului

pârât Ministerul Finanțelor Publice, potrivit căreia acordarea sumei de 50 000 Euro

cu titlu de daune morale ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

Cât despre susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora daunele

materiale și morale sunt subevaluate, se constată că și acestea sunt nefondate.

Referitor la critica privind cuantumul daunelor morale acordate, așa cum

s-a arătat prin considerentele de mai sus, instanța de apel, în mod judicios a reținut

că reclamantul este îndreptățit la daune morale în cuantum de 50 000 Euro.

Referitor la cuantumul daunelor materiale, se constată că, în mod corect

s-au pronunțat atât instanța de fond, cât și cea de apel, reținându-se că

reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor suportate ca urmare a

imposibilității de prelucrare a pământului pe care îl cultiva, astfel că

prejudiciul material suferit de acesta constă doar în veniturile neîncasate

decurgând din calitatea sa de consilier local la Primăria comunei Domnești în

perioada iulie 1997 - aprilie 2000.

Față de considerentele expuse, constatând că decizia instanței de apel

este amplu argumentată și cuprinde motivele pe care se sprijină, se reține

neincidența motivului de recurs prevăzut de art. 304. pct. 7 C. proc. civ.,

invocat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, precum și

neincidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat de toți cei trei recurenți, astfel că înalta Curte va face aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.D. și

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 120 din 17

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2010.