ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5437/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 1999 L.A. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat

la plata sumei de 160.913.384 lei cu titlu de despăgubiri civile și

1.000.000.000 lei – daune morale, plus cheltuieli de judecată și de deplasare,

ca urmare a arestării nelegale pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie 1995,

fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită,

abuz în serviciu și alte două fapte penale privitoare la activitatea economică.

Prin sentința penală nr. 216 din 18 iunie 1997 a Tribunalului Cluj s-a dispus

achitarea celui în cauză pentru infracțiunea de luare de mită, pentru

inexistența faptei, iar pentru celelalte fapte, pentru lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunilor deduse judecății.

Această soluție a rămas definitivă prin decizia nr.

180 din 28 octombrie 1997 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 1059 din 28

aprilie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția Penală.

O primă soluție a fost dată în speță

prin sentința nr. 421 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Cluj, secția civilă

prin care s-a dispus obligarea Ministerului Finanțelor la plata sumelor de

94.371.163 lei despăgubiri și 400.000.000 lei daune morale, cu cheltuieli de

judecată.

Apelurile declarate de părți

împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 96 din 11 mai 2000 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, prin care a fost majorat cuantumul

despăgubirilor la 110.319.300 lei.

Prin decizia nr. 5253 din 21

decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă au fost admise

recursurile declarate de ambele părți împotriva deciziei date în apel, cu

trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare, cu îndrumări ferme asupra

perioadei ce urmează a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor, precum

și la modalitatea de actualizare a sumelor datorate în raport de rata

inflației.

În legătură cu cuantumul daunelor

morale la care este îndreptățit cel în cauză, au fost indicate o serie de

criterii ce trebuie avute în vedere atât pentru perioada privării de libertate,

cât mai ales ulterior acestei perioade, astfel încât prin reanalizarea tuturor

elementelor de determinare și evaluare a prejudiciului moral suferit de

reclamant să se ajungă la stabilirea daunelor spre limita superioară solicitată

prin acțiunea introductivă.

Rejudecând apelurile după casarea cu

trimitere, Curtea de Apel Cluj – prin decizia civilă nr. 142 din 12 iunie 2001,

a admis apelurile declarate de ambele părți și a schimbat sentința, în sensul

obligării pârâtului la plata sumei de 12.733.698 lei despăgubiri materiale și

750.000.000 lei daune morale. Prin încheierea din 23 iulie 2001 a aceleiași

instanțe, a fost îndreptată eroarea materială din dispozitivul sentinței în

sensul obligării Ministerului Finanțelor la plata sumei de 412.733.698 lei,  în

loc de 12.733.698 lei, cum din eroare s-a trecut.

Recursurile declarate de ambele

părți împotriva acestei decizii, au fost admise prin decizia nr. 691 din 19

februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă , prin care a fost

casată hotărârea, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelurilor, avându-se în vedere în esență că nu a fost analizat recursul

pârâtului, nefiind redate motivele pe care se sprijină soluția de admitere a

apelului pârâtului.

Rejudecând apelurile ambelor părți

Curtea de Apel Cluj – secția civilă, prin decizia nr. 156 din 30 noiembrie 2002

a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința în sensul

obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor de a-i plăti acestuia suma

de 957.883.921 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 1.880.394.000

lei cu titlu de daune morale. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată în primă instanță și apel în valoare de 12.501.000 lei.

A fost respins ca nefondat apelul

declarat de Statul Român împotriva aceleiași sentințe.

Prin încheierea din data de 3

februarie 2003 a aceleiași instanțe a fost îndreptată eroarea materială

strecurată în decizia nr. 156, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a

pârâtului la plata sumei de 12.501.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

întrucât valoarea acestora, reactualizată în raport de rata inflației, a fost

inclusă în cuantumul daunelor materiale stabilite.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

avut în vedere în esență reactualizarea cuantumului despăgubirilor materiale și

a cheltuielilor de judecată, în raport de rata inflației, astfel cum s-a

hotărât prin decizia nr. 5253 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de

Justiție,

secția civilă.

Tot astfel, instanța de apel a

reactualizat și pretențiile formulate derivând din daunele morale cauzate celui

în cauză, astfel că a reactualizat și suma solicitată de 750.000.000 lei la

1.880.394.000 lei în raport de rata inflației, limitându-se la cuantumul

arătat, solicitat expres de reclamant.

Împotriva acestei  hotărâri, au

declarat recursurile de față Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și

Ministerul Finanțelor Publice prin mandatarul său Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Cluj.

Primul recurs vizează în principal

stabilirea cuantumului daunelor morale, stabilite eronat prin reactualizarea

sumei de 750.000.000 lei în raport cu rata inflației și cu depășirea valorii

solicitate de reclamant de 1 miliard de lei.

Cu privire la despăgubirile

materiale se consideră prin recursul Parchetului, că valoarea acestora este

exagerată, în raport de perioada în care cel în cauză a fost efectiv privat de

libertate de 5 luni.

În recursul Ministerului Finanțelor

este criticată hotărârea adoptată numai sub aspectul daunelor morale, ce au

fost actualizate în funcție de indicele de creștere a prețurilor, în lipsa unui

temei legal, care să justifice această majorare a despăgubirilor și peste

pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată la valoarea de 1

miliard de lei.

Recursurile sunt întemeiate, astfel că

vor fi admise în sensul celor ce urmează:

Și întrucât ambele recursuri vizează

stabilirea cuantumului daunelor morale, urmează a fi analizat în primul rând

acest motiv de recurs comun.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța de apel  a reținut ca justificată

acordarea sumei de 750.000.000 lei, în raport de atingerea adusă reputației

profesionale și sociale a reclamantului, de existența procesului penal și

luarea măsurii arestării preventive pe perioada 2 august 1995 – 22 decembrie

1995, precum și de suferința psihică pe care i-a   provocat-o privarea de

libertate. Apoi, în raport de cererea expresă a reclamantului suma menționată

de 750.000.000 lei a fost actualizată, în raport de rata inflației începând cu

data de 1 noiembrie 1999 până la data de 31 octombrie 2002, astfel ajungându-se

la totalul de 1.880.394.000 lei.

De reținut că prin decizia nr.5253

din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă s-a statuat

că numai despăgubirile civile reprezentând salariul de care a fost lipsit cel

în cauză pe întreaga perioadă de la data arestării și până la rămânerea

definitivă a hotărârii de achitare sunt supuse reactualizării în raport de rata

inflației.

În ceea ce privește daunele morale

s-a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se țină

seama de consecințele arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului

atât de arestare cât și intentarea procesului penal în legătură cu serviciul

său, de vătămările onoarei, demnității, a creditului moral și poziției sociale

pe care cel în cauză a avut-o anterior. Sunt reținute aspecte esențiale ale

cauzei, ca funcția de director al sucursalei bancare a reclamantului, funcțiile

și gradele didactice din învățământul superior fiind profesor universitar,

starea sănătății și vârsta celui în cauză, astfel încât se dă îndrumarea

instanței de trimitere de a stabili cuantumul daunelor spre limita superioară

solicitată prin acțiunea introductivă de instanță.

Din cele redate, rezultă cu

evidență, că prin hotărârea de casare la care s-a făcut referire, s-a făcut o

reparație clară între despăgubirile solicitate și daunele morale, ce prin

natura lor nu sunt susceptibile de majorare în raport de rata inflației.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial

include de regulă o doză de aproximare, instanța trebuind să aibe în vedere o

serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care

acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situația profesională, socială și

familială și altele asemenea.

Rezultă așadar că daunele morale nu

pot fi supuse unei cuantificări exacte, ceea ce este posibil în ceea ce

privește daunele materiale, datorită naturii valorilor nepatrimoniale ce au

fost lezate, astfel că nu este operantă nici actualizarea lor în raport de

vreun criteriu obiectiv, cum ar fi rata inflației.

În  această materie operează din

plin principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă

delictuală, astfel că în raport de cele hotărâte prin decizia Curții Supreme de

Justiție la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei

morale la valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica

decizia recurată, prin admiterea recursurilor.

În ceea ce privește al doilea motiv

de recurs formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar, ce vizează

limitarea despăgubirilor materiale numai la perioada arestării, se constată că

acesta este neîntemeiat, prin aceeași decizie a Curții Supreme de Justiție,

dată în speță, hotărându-se că pretențiile formulate nu se pot limita la

perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare, în

care cel în cauză a avut interdicția de a ocupa și exercita funcția economică

din care a fost suspendat, pe tot parcursul procesului penal, până la

finalizarea lui prin hotărâre irevocabilă. De altfel și în referatul întocmit

ca urmare a normei interne nr. 22353/VII din 14 noiembrie 2002 semnat de DCF

Cluj Organ de control se arată că sumele reprezentând salariul de care a fost

lipsit reclamantul pe perioada august 1995 – aprilie 1998, precum și

cheltuielile de judecată au fost corect calculate. Așa fiind, cel de al doilea

motiv de recurs este neîntemeiat.

Așa fiind, recursurile de față

urmează a fi admise în sensul celor ce preced și a se modifica decizia recurată

numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale stabilite de la 1.880.394.000

lei la 1.000.000.000 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii

recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 156 din 30 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Modifică decizia recurată în sensul

că reduce cuantumul daunelor morale la 1.000.000.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie  2003.