ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3634/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 mai 2003, reclamantul

P.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

pentru a fi obligat să-l despăgubească cu suma de 10.500.000.000 lei în

conformitate cu art. 504 C. proc. pen.

Pe baza probelor administrate, Tribunalul

Galați, secția civilă, prin sentința nr. 48 din 21 ianuarie 2004 a admis în

parte acțiunea reclamantului și a obligat Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice să-i plătească suma de 1.070.114.125 lei cu titlu de daune

materiale și a sumei de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale.

În timpul procesului, pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român a invocat

excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, excepție ce

a fost respinsă de tribunal prin încheierea din data de 21 octombrie 2003.

Referitor la această excepție,

instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 505 alin. (2) C. proc. pen.

acțiunea pentru repararea pagubei pentru privarea sau restrângerea de libertate

în mod nelegal se introduce în termen de un an de la data soluției de scoatere

de sub urmărire penală.

În cauză, reclamantul a fost reținut

prin ordonanța din 18 noiembrie 1998 emisă de organul de cercetare penală iar

prin procesul-verbal din 19 noiembrie 1998 a fost începută urmărirea penală în

dosarul nr. 190/P/1998 față de învinuitul P.G. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 248 C. proc. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din

Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 și art. 291 C. proc. pen.

Ulterior, prin ordonanța din 15

aprilie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului P.G.

Prin ordonanța din 11 septembrie

2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost infirmată soluția

de scoatere de sub urmărire penală și s-a dispus redeschiderea urmăririi,

continuarea cercetărilor și pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 pct. 2

din Legea nr. 31/1990.

După efectuarea actelor de urmărire

penală, prin ordonanța nr. 190/P/2001 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G., soluție

infirmată prin ordonanța nr. 1884/C/1939 din 14 august 2002 a Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție ce a dispus completarea probatoriilor cu

înscrisuri și efectuarea unei noi expertize contabile.

Pe baza probelor astfel

administrate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului prin ordonanța nr. 190/P din 28 martie 2003.

Tribunalul a stabilit că termenul de

prescripție de un an prevăzut de art. 505 alin. (2) începe să curgă de la data

ultimei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală a reclamantului P.G.,

respectiv de la data de 28 martie 2003, față de care acțiunea de față, introdusă

la data de 4 mai 2003, nu este tardivă.

Pe fond, referitor la daunele

materiale, tribunalul a avut în vedere concluziile expertizei efectuate în

cauză, din care rezultă că reclamantului i se cuvin despăgubiri în sumă

actualizată de 1.070.114.125 lei constând în salariu actualizat în raport de

indicele de inflație pentru 292 zile destinate controalelor și expertizelor

tehnice efectuate; salariu pentru 902 zile când a fost convocat la organele de

urmărire penală și poliție precum și onorariile achitate pentru expertize.

Separat de despăgubirile materiale

întemeiate pe art. 998 și art. 1084 C. civ., s-a considerat că reclamantului i

se datorează și daune morale pentru repararea suferințelor pe plan moral,

social și profesional ce i-au lezat demnitatea, onoarea și libertatea

individuală prin reținerea pe nedrept și prin inculparea nelegală. Acestea au

fost stabilite în limita sumei de 1 miliard.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantul P.G., Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați precum

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 1120/A din 30

august 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, au fost admise

apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Drept consecință a fost schimbată în

tot sentința tribunalului și în rejudecare a fost respinsă acțiunea formulată

de reclamantul P.G. ca fiind prescrisă.

Apelul declarat de reclamant

împotriva aceleiași hotărâri a fost respinsă ca nefondat.

În pronunțarea acestei decizii

instanța de apel a reținut că reclamantul P.G. a introdus acțiunea de față la

data de 4 mai 2003 în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., nemodificat

prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003.

Potrivit art. 505 alin. (2) C. proc.

pen. (în forma în care se găsea la data promovării acțiunii) persoana

îndreptățită putea porni acțiunea în termen de 1 an de la data rămânerii

definitive a hotărârii de condamnare sau de la data ordonanței de scoatere de

sub urmărire penală.

Reclamantul a fost reținut de

organele de cercetare ale poliției pe o perioadă de 24 ore prin ordonanța din18

noiembrie 1998 iar ulterior, prin ordonanța nr. 190/P/1998 din 25 martie 1999 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen.

Instanța de apel a stabilit că

termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. înlăuntrul căruia

reclamantul putea formula acțiunea în repararea pagubelor cauzate prin

reținerea preventivă, curge de la data primei ordonanțe de scoatere de sub

urmărire penală pentru că infirmările acestei ordonanțe au avut loc după

expirarea termenului de 1 an, iar acestea nu au avut nici o influență asupra

măsurii reținerii din 18 noiembrie 1998.

Sub acest aspect s-a considerat că

sentința tribunalului prin care s-a respins excepția tardivității acțiunii

reclamantului este nelegală.

Față de tardivitatea acțiunii

promovate, motivele de apel ale reclamantului ce se refereau la fondul cauzei

nu au mai fost reținute și analizate.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs

reclamantul P.G. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În primul rând, recurentul critică

ca fiind nelegală încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare a

judecătorului I.I. ce este în dușmănie cu el. Că soluția asupra recuzării s-a

pronunțat în aceeași zi când s-au dezbătut în fond apelurile iar din completul

de judecată făcea parte și magistratul recuzat.

Așa fiind, recurentul a solicitat

casarea încheierii și admiterea cererii de recuzate.

Decizia instanței de apel este

nelegală, susține recurentul și pentru că în mod nejustificat i-a fost respinsă

cererea de amânare în vederea angajării unui avocat și pentru a depune și alte

înscrisuri decât actele medicale aflate la dosar.

Recurentul arată în continuare că

s-a interpretat și aplicat greșit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. atunci când

pe fond i s-a respins ca tardivă acțiunea introdusă la data de 4 mai 2003

luându-se ca reper data de 15 aprilie 1999 când s-a emis prima ordonanță de

scoatere de sub urmărire penală.

Se susține că termenul de 1 an

prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. pentru introducerea acțiunii în

repararea prejudiciului cauza curge de la data de 28 martie 2003, data ultimei

ordonanțe emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați așa cum în mod

legal a reținut instanța de fond.

Recursul declarat este nefondat

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 34 alin. (3) C. proc.

civ. se constată că încheierea din data de 30 august 2004 a Curții de Apel

Galați prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent

împotriva magistratului I.I. este legală întrucât împrejurarea că judecătorul a

mai soluționat alte dosare privind pe reclamant nu se încadrează în motivele

prevăzute de art. 27 C. proc. civ.

Cererea de recuzare a fost

soluționată conform legii, iar faptul că soluția s-a pronunțat la data de 30

august 2004 când s-au judecat și apelurile nu are relevanță câtă vreme chiar

recurentul recunoaște că i s-a adus la cunoștință soluția în cererea de

recuzare înainte de a se intra în dezbaterea apelurilor. De altfel, soluția în

cererea de recuzare putea fi atacată doar odată cu fondul conform art. 34 alin.

(3) C. proc. civ.

Ca urmare, critica va fi respinsă ca

neîntemeiată.

Instanța de apel respingând cererea

de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru a-și angaja apărător a

procedat conform art. 156 C. proc. civ. deoarece judecătorul nu este obligat

prin lege să amâne pentru acest motiv o cauză ci „poate” aprecia asupra cererii

părții.

De altfel, la termenul din 14 iunie

2004 cauza aflată în apel s-a amânat și la cererea reclamantului pentru că nu

se putea prezența la proces. Deci reclamantul mai beneficiase de o amânare a

judecății.

Se constată că recurentului nu i s-a

încălcat dreptul la apărare așa încât și acest motiv va fi respins.

Va fi privită ca nefondată și

critica recurentului privind respingerea cererii de amânare a procesului în

faza de apel pentru a mai depune acte medicale în completare câtă vreme aceste

înscrisuri nu constituiau probe noi iar instanța era suverană să aprecieze

asupra utilității lor.

Referitor la termenul de prescripție

înăuntrul căruia recurentul-reclamant trebuia să introducă acțiunea, soluția

pronunțată de instanța de apel se bazează pe interpretarea corectă a art. 505

alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.

281/2003.

În mod judicios s-a considerat că

termenul de 1 an pentru introducerea acțiunii în repararea prejudiciului începe

să curgă de la data de 15 aprilie 1999 când s-a dat prima soluție de scoatere

de sub urmărire penală a învinuitului P.G.

Această ordonanță a fost infirmată

de procurorul ierarhic după 1 an și 4 luni, respectiv prin ordonanța din 11

septembrie 2000 când s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și se epuizase

termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen.

Până la infirmarea ordonanței

menționate și în termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen.

recurentul-reclamant avea dreptul să promoveze acțiunea în repararea pagubei

suferită pe perioada reținerii preventive, acțiune pe care a introdus-o tardiv

la data de 4 mai 2003.

Promovarea acțiunii privind

repararea pagubei în cazul luării unor măsuri preventive pe nedrept și analiza

legalității soluțiilor dispuse de procuror de către procurorul ierarhic

superior (art. 275-278 C. proc. pen.) sunt instituții diferite, cu regimuri

juridice diferite.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamantul

P.G. împotriva deciziei nr. 1120/A din 30 august 2004 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 aprilie

2006.