ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2377 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S.E.L., S.E.D. și M.M. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Prahova, care a fost obligat să le plătească reclamanților, în calitate de moștenitori ai defunctului S.M., suma de 52.729,9 lei, reprezentând prejudiciu material, constând în drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit acestuia, pentru perioada 9 august 2001 – 16 septembrie 2005, dacă nu ar fi fost arestat, sumă actualizată și de 200.000 lei, reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că autorul reclamanților a fost arestat pe nedrept în perioada 1 august 2001 – 31 iulie 2003, când măsura arestării a încetat de drept, că pe baza unei expertize a fost stabilit cuantumul prejudiciului material, iar cel al prejudiciului moral a fost determinat pe baza probelor administrate în cauză. Apelurile declarate de reclamanți, de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 48 din 6 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.E.L., S.E.D.

și M.M., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Reclamanții și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență că, a fost greșit stabilit cuantumul daunelor morale, raportat la prejudiciul moral suferit de autorul lor și de familia acestuia, situație în care se impunea a le fi admise pretențiile, în limita sumei totale de 3.200.000 RON, precizată prin acțiune. Prin recursul încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile menționate în art. 504 C. proc.

pen., deoarece nu rezultă în cauză caracterul nelegal al măsurii arestării autorului reclamanților și că este exagerat cuantumul daunelor morale stabilite. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a susținut că în cauză nu s-a dovedit existența unei erori judiciare, pentru a fi admisibilă acțiunea și că se impune reducerea cuantumului daunelor morale, care este mult prea mare. Recursurile sunt nefondate. Prin rezumarea motivelor cuprinse în cele trei recursuri se constată că este invocată neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 504 C. proc. pen., pentru a putea fi angajată răspunderea statului și greșita stabilire a cuantumului daunelor morale.

Prin decizia nr. 2784 din 11 iunie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a fost restituită cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru completarea materialului probator, iar urmare acestei decizii a fost emisă ordonanța de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea autorului reclamanților de a nu părăsi țara (fila 23 din dosarul tribunalului). Prin ordonanța din 7 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost dispusă încetarea urmăririi penale în privința autorului reclamanților pentru infracțiunile prevăzute de art. 215, art. 248, art. 288 și art. 291 C. pen., din motivarea ordonanței rezultând că nu a fost făcută dovada săvârșirii unor infracțiuni de către ceilalți coinculpați situație în care este lipsită de relevanță împrejurarea că în privința autorului reclamanților, măsura dispusă a fost determinată de decesul acestuia.

Așa fiind, se constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., în condițiile în care urmărirea penală a vizat săvârșirea acelorași fapte de către toți coinculpații. Și cuantumul daunelor morale a fost stabilit prin corecta aplicare a prevederilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei acestuia, criterii avute în vedere de către instanțe, pe baza probelor administrate în cauză. În consecință, recursurile urmează a fi respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții S.E.L., S.E.D. și M.M.B., de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva deciziei nr. 48 din 6 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.