ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3399/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3399/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 100 din 26 martie 2010, Tribunalul Prahova, în baza art.

334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată de apărătorul inculpatul G.A., cetățean român, studii 10 clase și

școală profesională, mecanic auto la SC T. SRL, din com. A.R., jud. Prahova,

căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, din

infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în

infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., ca

neîntemeiată.

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen., inculpatul G.A. a fost condamnat pentru infracțiunea de loviri

cauzatoare de moarte, faptă din 29 martie 2008, la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de

încercare, conform dispozițiilor art. 86

2

C. pen., de 6 (șase) ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C.

pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor

măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasarea care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86

1

alin. (3) C.

pen., pe durata suspendării pedepsei sub supraveghere, inculpatul urmând să

respecte următoarele obligații:

- să nu-și schimbe domiciliul sau reședința

avută și să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile

stabilite de instanță.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.,

referitor la posibilitatea revocării suspendării pedepsei sub supraveghere în

cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de

instanță prin prezenta sentință.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a

alege pe durata executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata

termenului de încercare.

Inculpatul a fost obligat la despăgubiri

civile către părțile civile, după cum urmează:

- 20.000 RON, daune materiale și 20.000 RON,

daune morale către partea civilă M.M.;

- 1.282,11 RON, despăgubiri civile către

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele: în fapt, inculpatul G.A., la data de 29 martie

2008, a consumat băuturi alcoolice la Barul O. (L.) din C.M., amplasat în zona

Pieței Aurora Vest, împreună cu colegul său de serviciu, S.D. și victima M.M.D.

În jurul orelor 14:00, soția inculpatului,

respectiv martora G.M.M., s-a deplasat la barul respectiv pentru a-l lua pe

soțul său cu intenția de a se deplasa la domiciliu.

Inculpatul G.A. împreună cu soția sa au părăsit

barul fiind urmați de către victima M.M.D., care adresa celor doi cuvinte și

expresii jignitoare.

Întrucât M.M.D. a continuat să aducă injurii

și expresii jignitoare celor doi, inculpatul s-a întors către acesta și l-a

împins cu mâna în piept, moment în care victima s-a dezechilibrat și a căzut pe

spate, lovindu-se cu capul de suprafața trotuarului.

Momentul în care inculpatul G.A. l-a împins

pe M.M.D. a fost văzut atât de către soția sa, martora G.M.M., cât și de

martorul B.N.

La data de 23 aprilie 2008, martorul B.N. a

indicat locul unde la data de 29 martie 2008, orele 14:20 - 14:30, inculpatul

G.A., aflat în stare de ebrietate, lovindu-se cu capul de suprafața de beton a

aleii pietonale situată în zona barului unde aceștia au consumat băuturi alcoolice.

Victima M.M.D. a fost transportată la

Spitalul Județean de Urgențe Ploiești, unde i-au fost efectuate primele

investigații, după care, în aceeași zi, a fost transferat la Spitalul Clinic de

Urgență Sf. Pantelimon - mun.București.

Victima, cu toate îngrijirile medicale

acordate, a decedat la data de 2 aprilie 2008, orele 13:30, în Spitalul Clinic

de Urgență Sf. Pantelimon.

Situația de fapt sus-menționată a reieșit din

probele efectuate în cursul urmăririi penale și readministrate în fața

instanței.

În cursul dezbaterilor, apărătorul

inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de

ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a arătat că acțiunea prin

care inculpatul a împins victima nu a fost cu intenția de a o lovi, ci a fost

săvârșită din culpă, fapt care ar atrage în privința sa aplicarea dispozițiilor

referitoare la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

După cum prevăd dispozițiile art. 180 C.

pen., la care se raportează de altfel infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se arată că constituie infracțiune

„lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice".

Instanța de fond a reținut faptul că

inculpatul nu a acționat în scopul de a provoca moartea victimei. Cu toate

acestea, acțiunea sa de împingere reprezintă prin ea însăși un act de violență,

așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 180 C. pen., intenția acestuia fiind

de îndepărtare a victimei M.M.D.

În același sens s-a pronunțat de altfel în

decizii de speță și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a menținut

încadrarea din prezenta cauză, în cazuri similare.

În raport de aceste considerente, instanța,

în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de apărătorul inculpatului G.A., din infracțiunea de loviri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de ucidere

din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., ca neîntemeiată.

În baza art. 183 C. pen., tribunalul a dispus

condamnarea inculpatului G.A., pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte, faptă din 29 martie 2008, la pedeapsa închisorii.

Având în vedere că victima, prin injuriile

aduse inculpatului și soției acestuia, a provocat o stare de tulburare psihică,

inculpatul reacționând, așa cum s-a arătat, și cum în mod corect au reținut și

organele de urmărire penală, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen., reținând la încadrarea juridică a faptei scuza provocării,

aplicând o pedeapsă într-un cuantum diminuat, conform dispozițiilor legale în

materie.

În raport de gradul de pericol social al

faptei, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut

comiterea infracțiunii, de modalitatea de săvârșire a acesteia, instanța a

considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins și fără

executare în regim de detenție și, în baza art. 86

1

C. pen., a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare

format din durata pedepsei aplicate, la care se va adăuga un interval de timp

stabilit de instanță, de 3 ani.

În latură civilă, în baza art. 998 C. civ.

raportat la art. 14 C. proc. pen., a admis în parte pretențiile civile

formulate de partea civilă M.M. și, în raport de actele depuse în dovedirea

laturii civile și, respectiv, de reținerea scuzei provocării în favoarea

inculpatului, a diminuat daunele materiale și morale solicitate în mod

corespunzător și a fost obligat inculpatul la 20.000 RON, daune materiale,

reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase, și 20.000 RON, daune

morale, reprezentând suferința psihică produsă ca urmare a decesului soțului

său, M.M.D., considerând că acest cuantum este de natură să compenseze în mod

corespunzător suferința acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

partea civilă M.M. și inculpatul G.A.

Apelanta-parte civilă a solicitat majorarea

despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul G.A. și condamnarea

acestuia la o pedeapsă fără a se reține la încadrarea juridică a faptei scuza

provocării.

Apelantul-inculpat G.A. a criticat hotărârea

pronunțată de Tribunalul Prahova, atât în latură penală, cât și în latură

civilă.

În latură penală, în esență s-a susținut că

hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât s-a respins în mod

neîntemeiat cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii,

deoarece, în opinia sa, fapta pe care a comis-o este aceea de ucidere din culpă

și nicidecum de loviri cauzatoare de moarte.

Din punctul său de vedere, pentru a se reține

în sarcina sa comiterea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., actul

material trebuia făcut cu intenție, însă din probele administrate în cauză

rezultă cu certitudine că nu a acționat cu intenție.

În opinia apărării, acțiunea inculpatului a

fost de împingere, iar martorul B.N. a declarat că „bărbatul mai înalt l-a

împins pe celălalt, acesta căzând din picioare pe spate, lovindu-se cu capul de

aleea de beton". Și inculpatul, în declarația sa, recunoaște că a lovit-o

involuntar pe victimă, astfel, în opinia sa, este foarte importantă examinarea

laturii subiective.

Victima era într-o stare avansată de

ebrietate, iar acțiunea involuntară a inculpatului, cât și starea de ebrietate

a victimei au dus la dezechilibrarea acesteia.

În final, a solicitat a se observa că

inculpatul nu a urmărit și nu a dorit producerea vreunui act de violență

împotriva victimei, acțiunea sa fiind una involuntară, motiv pentru care solicită

admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova și

pe fond în latură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 183

C. pen. în art. 178 C. pen.

În situația în care se va respinge această

solicitare a inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice a cauzei, a

solicitat menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Prahova, în latură

penală.

În ce privește latura civilă,

apelantul-inculpat a susținut că partea civilă M.M., în fața organelor de

urmărire penală a învederat că se constituie parte civilă, dar că va preciza

cuantumul despăgubirilor solicitate în fața instanței, iar la instanța de fond,

la dosar există această cerere, prin care numita M.M. precizează că înțelege să

se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 40.000 RON, daune

materiale.

Însă, la dosar fond există un înscris depus

de partea civilă în care precizează detaliat cheltuielile efectuate, iar

însumarea acestora duce la 23.000 RON, nicidecum la 40.000 RON, cum a solicitat

partea civilă.

Astfel, solicită admiterea recursului,

desființarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Prahova, în latură civilă, și

obligarea inculpatului la despăgubiri civile, în măsura în care acestea au fost

dovedite.

Prin Decizia penală nr. 58 din 23 iunie 2010,

Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpatul G.A. și de partea civilă M.M. împotriva Sentinței penale nr. 100 din

26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A obligat apelanții la cheltuieli judiciare,

astfel: 100 RON, apelantul-inculpat și 50 RON, partea civilă M.M.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de apel a reținut că din actele dosarului rezultă că cea care a inițiat

conflictul a fost partea vătămată, astfel încât în mod corect a fost reținută

circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și s-au redus despăgubirile

materiale și morale în raport de existența culpei victimei în producerea

incidentului, motiv pentru care a respins apelul părții civile M.M.

În ceea ce privește apelul inculpatului G.A.,

instanța de prim control judiciar a apreciat că nu se poate reține în sarcina

acestuia infracțiunea de ucidere din culpă, probele dosarului demonstrând că

inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, însă a acționat cu intenție și a

împins-o, deși era în stare de ebrietate, iar rezultatul s-a produs din culpă,

astfel încât fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul G.A., invocând cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 17, art. 385

9

pct. 17

1

și pct.

14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul arată că fapta

comisă este aceea de ucidere din culpă, și nu cea de loviri cauzatoare de

moarte, întrucât acesta nu a acționat cu intenție, acțiunea sa a fost

circumscrisă elementului material al împingerii, practic a lovit victima

involuntar.

Cu privire la latura civilă, despăgubirile

materiale și morale urmează a fi diminuate în raport de vinovăția părții

vătămate.

De asemenea, a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul inculpatului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu,

conform art. 385

9

al. 3 C. proc. pen., îl consideră nefondat, pentru

următoarele considerații:

În mod corect cele două instanțe, dând

relevanță probelor administrate, au considerat că fapta inculpatului G.A., care

la 29 martie 2008, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, în loc

public, ca urmare a unor cuvinte și expresii jignitoare adresate de către

victima M.D., aflată în stare de ebrietate, a împins-o pe aceasta cu mâna, în

piept, fapt ce a făcut ca M.D. să-și piardă echilibru, căzând și lovindu-se cu

capul de suprafața de beton a aleii pietonale, fapt ce a dus la decesul

acestuia, la 2 aprilie 2008 în Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”,

întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

Ambele instanțe, cu argumente pertinente

rezultate din probatoriul administrat, au respins solicitarea inculpatului

privind schimbarea încadrării juridice dată faptei, din art. 183 C. pen. în

art. 178 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că nu

se impune reiterarea acestora, fiind însă necesară completarea lor, după cum

urmează:

Esențială pentru încadrarea juridică a faptei

inculpatului, după caz, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte (art. 183 C. pen.) ori în cea de ucidere din culpă (art. 178 alin. (1)

C. pen.) este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit

fapta.

Dacă în cazul infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte făptuitorul acționează cu intenție (lovește), iar

rezultatul (decesul părții vătămate) se produce din culpă, prin depășirea

intenției, în cazul uciderii din culpă, făptuitorul acționează din culpă atât

în ceea ce privește lovirea victimei, cât și în ceea ce privește rezultatul

letal produs.

Forma și modalitatea intenției, element al

laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre

altele din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă,

din modul în care acesta lovește, comportamentul inculpatului etc.

Astfel, din depozițiile inculpatului coroborate

cu cele ale martorilor B.N., B.P. rezultă că inculpatul a împins-o pe victimă

cu mâna în piept, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt,

acțiunea intenționată violentă a inculpatului („s-a întors către victimă, i-a

pus mâna în piept și l-a împins spre spate” - declară martorul B.N., „soțul meu

s-a întors către M.D. și l-a împins pe acesta cu mâna”), prin care a urmărit

cauzarea unei suferințe neînsemnate, al cărei rezultat - moartea victimei - a

depășit intenția sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., și nu

a infracțiunii de ucidere din culpă.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de

recurs, privind stabilirea în mod greșit a cuantumului daunelor morale și

materiale acordate părții civile, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea au

fost apreciate în mod corect atât de instanța de fond, cât și cea de prim

control judiciar, fiind reduse la jumătate, motiv pentru care această critică

apare ca nefondată.

Referitor la solicitarea inculpatului de

schimbare a modalității de executare a pedepsei (caz de casare prev. de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.), prin reținerea dispozițiilor art. 81 C.

pen., Înalta Curte o apreciază nefondată. Astfel, în raport de fapta săvârșită,

de circumstanțele comiterii, de rezultatul produs, măsurile de supraveghere

prevăzute de dispozițiile art. 86

3

alin. (1) C. proc. pen., la care

inculpatul urmează a se supune, sunt de natură să asigure atingerea scopului

pedepsei prev. de art. 52 C. pen., neimpunându-se schimbarea modalității de

executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Față de cele reținute, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

obliga recurentul-inculpat la cheltuieli judiciare către stat, conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 23 iunie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

425 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie

2010.

Procesat

de GGC - AZ