ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 821/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 821/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 181/S din 01

iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, în dosar penal nr.

14050/62/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1),

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. în

infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul

A.D., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza

II,

lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 8 ani, iar în baza art. 86

3

C. pen., pe

durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov conform programului de

supraveghere ce va fi stabilit de această instituție; să anunțe în prealabil

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință precum și orice deplasare

care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele sale de existență, punându-i-se în vedere dispozițiile

art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost

reținut și arestat preventiv în perioada 31 iulie 2010-27 septembrie 2010.

În baza art. 346 C. proc. pen., art.

998, art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă

C.T. a sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și a

sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, fiind respinse

restul pretențiilor ca neîntemeiate; inculpatul a fost obligat să plătească

părții civile P.A. suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune

morale, fiind respinse restul pretențiilor formulate de această parte civilă ca

neîntemeiate.

În baza art. 189, art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.350 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariu avocat oficiu în

cuantum de 150 lei.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

La

data de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21.00, inculpatul A.D. se întorcea spre

domiciliu, din localitatea Brașov, având în mână o sticlă de jumătate de litru

cu bere „Ciucaș", pe care și-o cumpărase de la un magazin din apropiere.

Pe aleea din apropierea blocului în care locuiește, inculpatul a observat mai

mulți câini comunitari, pe care îi cunoștea, dar și un câine nou apărut în

zonă, despre care se spunea că ar fi agresat un copil și pe care a încercat

să-l alunge; datorită acestui fapt, animale lătrau și deranjau locuitorii din

bloc, astfel încât două femei, care locuiau în imobilul din apropiere (partea

civilă C.T. și martora C.D.), de la etajul 1, i-au strigat inculpatului, care

părea a fi sub influența băuturilor alcoolice, să lase animalele în pace.

Datorită situației create, este

posibil ca discuțiile dintre inculpat, martora C.D. și partea civilă C.T., să

fi fost mai aprinse, să fi degenerat în jigniri reciproce, aspect pe care

fiecare dintre aceste persoane îl recunosc, însă învinovățind persoana

celuilalt. Zgomotul și deranjul produs de cele trei persoane au atras atenția

victimei, P.A., care locuia în același imobil cu partea civilă C.T. și martora

C.D.. în aceste condiții, victima P.A. a apărut și ea la geam și a solicitat

inculpatului să lase animalele în pace pentru că agitația creată și zgomotul

tulburau liniștea publică; inculpatul a replicat victimei că îi vorbește urât.

Enervat de atitudinea inculpatului, și replicile acestuia, victima P.A. a

coborât în fața blocului și s-a îndreptat către inculpat. Aici are loc un

schimb de replici, după care partea vătămată a aplicat inculpatului o palmă

peste față, apoi mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și a corpului,

împingându-l pe inculpat înspre gardul viu din apropiere. Inculpatul nu a lăsat

sticla cu bere din mână, a încercat să riposteze, însă nu a reușit, dată fiind

diferența de constituție fizică dintre cei doi - victima fiind mai robustă

decât inculpatul, acesta afirmând că nu a putut să se îndepărteze de victimă,

care continua să-l lovească. în aceste condiții, inculpatul a lovit victima

P.A. cu sticla de bere în zona stângă a capului, strivindu-i urechea; sticla cu

bere s-a spart, iar inculpatul a rămas cu gâtul sticlei în mână. Enervată de

această situație, victima a continuat să-l agreseze pe inculpat, lovindu-l cu

pumnii și împingându-l înspre gardul verde din apropiere; inculpatul, deși

continua să fie lovit, nu a dat drumul părții de sticlă pe care o avea în mână.

Pentru a se apăra de atacul victimei, inculpatul a lovit-o cu gâtul sticlei,

fără a viza o anume zonă a corpului, marginile zimțate ale obiectului tăietor

secționând musculatura intercostală în spațiul intercostal drept II-IV

parasternal cu infiltrat sanguin perilezional important.

Urmare a loviturii primite, victima

s-a retras înspre spate, moment în care inculpatul a aruncat gâtul de sticlă pe

care-l avea în mână și a fugit înspre intrarea imobilului în care locuia;

victima a încercat să-l urmărească pe inculpat însă, după câțiva metri, s-a

așezat pe o bordură, s-a întins pe spate și a decedat.

Inculpatul a recunoscut comiterea

faptei, menționând însă că nu a fost cel care a pornit incidentul dintre ei, că

nu a dorit să lovească victima, că nu a lovit cu gâtul de sticlă spartă

victima, ci doar a ținut obiectul tăietor în mână, în dreptul pieptului,

victima fiind cea care a intrat în obiectul de sticlă cu marginile zimțate.

Martora C.D. a observat, de la geamul

apartamentului în care locuiește, cum inculpatul lovea un câine comunitar, și

împreună cu fiica sa - martora C.T. - au strigat la inculpat să lase animalul

în pace, însă acesta continua să alunge și să întărâte în acest fel restul

câinilor comunitari; martora a susținut că între inculpat și victimă a existat

un schimb de replici, urmare cărora inculpatul a „solicitat" victimei să

coboare pentru că nu îi este teamă de ea, iar victima a coborât în fața

blocului. Martora a mai menționat faptul că nu a văzut ce s-a întâmplat între

victimă și inculpat, însă a auzit-o pe C.T. spunând că cineva a spart capul

victimei cu o sticlă.

Martora C.S. a susținut că a auzit-o

pe vecina sa - martora C.T. - cum striga la inculpat să lase câinele în pace,

apoi a auzit cum victima striga la inculpat să lase câinele în pace că, dacă

nu, „vin jos și te omor", apoi pe inculpat spunându-i „vino, măi, jos dacă

vrei". Aceeași martoră a susținut că inculpatul, în timp ce discuta cu

victima, consuma din sticla cu băutură pe care o avea în mână. Potrivit

aceleiași martore, inculpatul și victima au discutat în șoaptă în fața

blocului, inculpatul ar fi pus mâna pe umărul victimei, care s-a arătat

deranjată de acest fapt și a afirmat către inculpat: „băi, tu să nu mă atingi pe

mine"; victima, care era mai Înaltă decât inculpatul, l-a lovit cu palma

peste obraji, inculpatul a încercat să riposteze, însă nu a reușit, și a mai

fost lovit odată cu palma peste obrazul drept; apoi, inculpatul a încercat să

riposteze, însă a fost „luat de umeri de victimă și aruncat pe dalele din

apropiere". Martora a auzit o lovitură înfundată, apoi cum se sparge o

sticlă, și a constatat, la câteva secunde, cum victima era pe jos „peste

inculpat". Martora C.S. nu a observat cum a fost lovită victima întrucât,

în timpul incidentului, s-a deplasat în interiorul apartamentului unde a

solicitat soțului său să coboare întrucât „victima îl omora pe inculpat".

Martorul C.C. nu a fost prezent la

incident și a ajuns la fața locului după terminarea conflictului dintre părți,

când a observat că inculpatul se deplasa spre scara blocului în care locuiește,

fiind urmat de victimă, care părea că dorește să continue „cearta";

martorul a mai menționat că victima, în timp ce se ținea cu mâna de piept, i-a

solicitat să cheme salvarea.

Potrivit expertizei medico-legale de

autopsiere, victima P.A. a prezentat leziuni la nivelul capului și a cavității

craniene, precum și la nivelul toracelui; moartea victimei a fost violentă și

s-a datorat hemoragiei interne, externe și exteriorizate consecutive

secționării de vase sanguine de calibru mic-mijlociu; s-a stabilit că leziunea

tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor - ciob de

sticlă, iar intensitatea leziunii a fost una medie-mare.

În drept, prima instanță a apreciat că

fapta inculpatului A.D. care, în data de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21.30,

în loc public, fiind agresat de victima P.A., a aplicat acesteia în zona

pieptului, în cadrul unei altercații pe care a provocat-o, o lovitură cu gâtul

spart al unei sticle cu bere, producându-i o secționare a musculaturii

intercostale în spațiul intercostal drept III-IV parasternal, fapt ce a condus

la decesul victimei în scurt timp, realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen..

S-a apreciat că nu rezultă din nici o probă administrată că inculpatul a

intenționat uciderea victimei ori că acesta și-a putut da seama de zona

corpului victimei pe care a lezat-o; deși inculpatul a fost cel care a declanșat

incidentul dintre părți - fiind cel care a lovit și întărâtat câinii comunitari

din zonă - victima a reacționat exagerat în raport de starea în care se găsea

inculpatul (aflat, cel mai probabil, sub influența băuturilor alcoolice, după

cum a afirmat martora C.S.). Deși victima a putut constata faptul că inculpatul

îi este inferior ca și constituție fizică, a preferat să-l lovească,

aplicându-i astfel o corecție, și a exacerbat astfel conflictul dintre părți.

Inculpatul a reacționat la rândul său, însă constituția fizică și, cel mai

probabil, starea psihică, nu l-au avantajat. Astfel, deși inculpatul a susținut

că a fost lovit preț de câteva minute de către victimă, acestuia nu i-a căzut

din mâna sticla cu bere, pe care a folosit-o pentru a agresa victima.

Inculpatul a fost la rândul său agresat în mod violent de către victimă, aspect

care rezultă din cuprinsul expertizei medico-legale nr. 2215/E/2010 -

inculpatul a prezentat leziuni pe fața vestibulară a buzei superioare,

antebrațul drept, brațul drept, subclavicular stânga, suprascapular stânga și

dreapta, abdomen, toraco-lombar, palma stângă și dreaptă.

S-a reținut că inculpatul a fost cel

care a început conflictul dintre părți, cel care „a invitat" victima să

coboare, dându-și seama că situația creată era deja tensionată; prin urmare,

inculpatul a acceptat, prin acțiunile sale, un conflict cu victima, chiar l-a provocat

și a urmărit implicit lovirea victimei. Ținerea sticlei cu bere în mână, chiar

și în situația în care era lovit de victimă, relevă faptul că inculpatul a

intenționat să se folosească de acest obiect pentru a agresa, la rândul său,

victima; în opinia instanței de fond nu a existat intenția de ucidere a

victimei nici un moment, motive pentru care a procedat la schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1),

175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., în

infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. S-a reținut că inculpatul a intenționat, la

rândul său, să lovească victima, acțiunile sale nu au fost neapărat de apărare,

ci de aplicare a unei corecții victimei; inculpatul a crezut că va putea face

„față" victimei, aspect eronat înțeles datorită stării psihice în care se

găsea, însă a fost copleșit de loviturile primite de la victimă și și-a dat

seama că nu se poate apăra în aceeași modalitate în care era agresat - doar cu

mâinile - sens în care a folosit sticla pe care o avea asupra sa pentru a se

apăra. Inculpatul a lovit cu sticla mai întâi în zona capului victimei, apoi a

îndreptat-o înspre pieptul acesteia, agresând-o în zona toracelui; date fiind

experiențele profesionale pe care le are inculpatul, dar și a situației create

- loviturile repetate pe care le-a primit - nu se poate afirma că acesta a

cunoscut că prin lovitura pe care a aplicat-o va produce decesul victimei, deși

obiectul folosit era apt să producă consecințe grave.

Prima instanță a apreciat că

inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, stare care l-ar fi absolvit de

răspundere penală; deși atacul asupra sa a fost material, direct, imediat și

injust, iar apărarea a fost precedată de atac, s-a îndreptat împotriva

agresorului, era necesară pentru înlăturarea atacului, nu se poate reține că apărarea

a fost proporțională cu gravitatea atacului, astfel cum susține apărarea. Deși

proporționalitatea la care se referă art. 44 C. pen. nu are în vedere și

proporționalitatea mijloacelor de apărare, s-a menționat că inculpatul a putut

observa că victima a coborât din apartament tocmai pentru a „începe o

discuție" referitoare la atitudinea inculpatului, a observat că victima nu

avea nimic în mână și, cu toate acestea, nu a dat drumul sticlei cu bere din

mână. Depășirea limitelor legitimei apărări nu s-a datorat tulburării sau

temerii inculpatului, ci stării sale psihice - el fiind sub influența

băuturilor alcoolice a provocat scandalul și a cerut victimei să coboare din

apartament pentru a discuta. Nu se poate reține apărarea inculpatului în sensul

că s-a speriat întrucât victima era cunoscută ca o persoană cu un comportament

violent în cartier, datorită faptului că inculpatul a solicitat victimei să

coboare din apartament pentru a „discuta", aspect care relevă faptul că nu

îi era teamă, ci din contră, a dorit o confruntare directă cu acesta. Prin

urmare, instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat depășind limitele

legitimei apărări, sens în care au fost reținute dispozițiile art. 73 lit. a)

C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile

art. 72 C. pen. Modalitatea și mijloacele prin care s-a comis fapta, în loc

public, prin provocarea de către inculpat a scandalului (și implicit a

victimei) datorită și stării de ebrietate în care se găsea, utilizarea unei

sticle și apoi a unui ciob din sticlă pentru a lovi la rândul său victima,

relevă - în opinia instanței de fond - un grad relativ ridicat de pericol

social concret al faptei; deși inculpatul a acționat cu depășirea limitelor legitimei

apărări, nu este de neglijat faptul că acțiunile sale au deranjat familia

victimei la o oră târzie, că inculpatul avea posibilitatea de a evita

conflictul încă de la început prin plecarea din fața imobilului în locuința sa.

S-a avut în vedere faptul că inculpatul este integrat în societate și familie,

însă comportamentul său viitor este condiționat de limitarea consumului de

băuturi alcoolice și valorizarea hotărârii de a evita noi confruntări cu legea

penală.

Având în vedere elementele de circumstanțiere

ale persoanei inculpatului, împrejurarea că acesta este la primul conflict cu

legea penală, dată fiind reținerea în favoarea sa și a dispozițiilor art. 73

lit. a) C. pen., instanța de fond a apreciat că pedeapsa aplicată își poate

atinge scopul și fără executarea efectivă a acesteia.

Prin aceeași hotărâre, sub aspectul

laturii civile, Tribunalul Brașov a reținut că partea vătămată C.T. s-a

constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru

daune materiale - cheltuieli de înmormântare și cu suma de 20.000 lei

reprezentând despăgubiri pentru daune morale, iar fiul victimei a solicitat

acordarea sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond a

reținut că inculpatul a comis fapta în condițiile art. 73 lit. a) C. pen.,

fiind agresat de victimă într-un mod care trădează faptul că victima a fost

extrem de deranjată de comportamentul inculpatului. Cu toate acestea, victima a

acționat mai mult decât neprincipial în condițiile în care avea posibilitatea

să cheme organele de poliție pentru a corecta atitudinea inculpatului, a putut

constata faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice (la

autopsiere s-a constatat că sângele victimei nu conținea alcool). Așa fiind,

s-a dispus ca inculpatul să acopere o parte din cheltuielile de înmormântare

dovedite de partea vătămată, în raport de o culpă de 50%. Apreciind depoziția

martorei D.C.N., dar având în vedere și faptul că este de notorietate faptul că

la înmormântări și comemorări se cheltuiesc sume mari de bani, s-a constatat că

partea civilă C.T. a justificat suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri

pentru daune materiale, din care i s-au acordat, potrivit art. 998, art. 999 C.

civ., suma de 5.000 lei. în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de

despăgubiri pentru daune morale, instanța a constatat că, într-adevăr, între

partea civilă C.T. și victima exista o relație apropiată, că aceștia locuiau

împreună și constituiau o familie. Prin urmare, decesul victimei a cauzat

părții civile o traumă psihică, cu atât mai mult cu cât decesul a fost violent,

neașteptat, la o persoană tânără. Așa fiind, ținând seama de considerentele de

mai sus, de culpa reținută în sarcina inculpatului, a acordat părții civile

C.T. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. în ceea ce privește partea

civilă P.A. - fiul victimei, s-a constatat că acesta nu a avut o relație

apropiată cu victima, că nici nu a cunoscut de decesul acesteia decât la câteva

zile de la producerea evenimentului, după înmormântare; s-a apreciat că partea

civilă P.A., în ciuda faptului că nu avea o relație apropiată cu tatăl său, a

suferit urmare a pierderii rudei sale.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, inculpatul A.D. și partea civilă

C.T.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie în ceea ce

privește schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. În

dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că există suficiente elemente în baza

cărora se poate reține comiterea de către inculpat a infracțiunii de omor

calificat; deși nu a urmărit producerea rezultatului, inculpatul a acceptat

posibilitatea producerii lui având în vedere obiectul cu care a lovit victima -

apt să producă decesul acesteia, intensitatea loviturilor aplicate, pe care

medicii legiști au apreciat-o ca fiind medie-mare, zona în care s-a produs –

cavitatea toracică; prezintă importanță și trebuie avută în vedere și poziția

victimă-agresor, respectiv, față în față, la o distanță care să permită

obiectului folosit în agresiune să producă o plagă penetrantă; inculpatul ar fi

avut posibilitatea de a se fi oprit după aplicarea primei lovituri și să plece

de la locul faptei, însă a continuat să lovească cu partea din sticlă rămasă în

mâna sa și doar în momentul în care a observat că victima a suferit o leziune

severă a abandonat obiectul folosit și a părăsit locul faptei; prin urmare,

procurorul a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor

calificat, cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen.,

reindividualizarea cuantumului pedepsei raportat la limitele de pedeapsă

stabilite pentru această infracțiune, cu executare în regim de detenție.

Apelantul inculpat A.D. a solicitat

achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e)

C. pen. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev.

de art. 183 C. pen., întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al

faptei, respectiv, legitima apărare, în una din cele două variante prev. de

art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. În motivarea apelului, inculpatul a

menționat că nu a acționat prin lovire directă a victimei și nici cu intenția

de a ucide, nu putea să prevadă un rezultat culpabil, dat fiind că a exercitat

o apărare legitimă față de atacul direct, injust și disproporționat prin

fizicul victimei, prin prisma dispozițiilor art. 19 pct. 1, în ce privește

intenția de a lovi și art. 19 pct. 2, în ce privește urmarea produsă. în cursul

urmăririi penale, nu s-a stabilit concret dacă leziunea tenatogeneratoare a fost

produsă prin acțiunea materială de împungere de către inculpat sau victima a

căzut peste inculpat, în momentele în care aceasta îl lovea împingându-l în

gardul viu de la locul faptei. în timp ce se afla în fața blocului în care

locuiește, victima a coborât și, fără motive, i-a aplicat o lovitură puternică

peste față, lezându-i buza superioară și fracturându-i doi dinți din față; a continuat

să-l lovească violent, dat fiind faptul că era mult mai dezvoltată fizic decât inculpat,

i-a provocat o deosebită temere și tulburare, aceasta fiind cunoscută ca și o

persoană deosebit de violentă în cartier, astfel încât a lovit-o cu sticla de

bere în zona urechii stângi, fapt ce a determinat victima să devină și mai

violentă, să-l lovească și să-l trântească pe jos în gardul viu, continuând să-l

lovească cu pumnii și picioarele; potrivit expertizei psihiatrice, la momentul

faptei, a fost în imposibilitate de a fi stăpân pe acțiunile sau inacțiunile

sale.

Inculpatul a menționat că nu cunoaște

exact momentul în care victima a fost lovită ori s-a lovit în zona pieptului,

fiind și o zonă întunecoasă, astfel încât acțiunile sale au fost specifice

legitimei apărări. În subsidiar, în situația în care nu se va reține legitima

apărare, inculpatul a solicitat să fie păstrată încadrarea juridică dată de

instanța de fond și să-i fie aplicată o pedeapsă sub minimul special, cu

aplicarea circumstanțelor atenuante și cu suspendarea condiționată a executării

acesteia.

Apelanta parte civilă C.T. a criticat

sentința primei instanțe atât sub aspectul modului de soluționare a laturii

civile, apreciind că în mod greșit nu au fost acordate în integralitate

despăgubirile pentru daunele materiale și morale solicitate, cât și sub

aspectul laturii penale, criticând încadrarea juridică dată faptei de instanța

de fond.

Prin decizia penală nr. 113 A din 2

noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-au dispus următoarele:

A fost admis apelul declarat de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 181/S

din 01 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosar penal nr.

14050/62/2010, sentință ce a fost sub aspectul laturii penale și, rejudecând

cauza rejudecând în aceste limite, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C.

pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de

a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o durată de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 88 C. pen., s-a scăzut

din durata pedepsei pronunțate reținerea și arestarea preventivă începând din

data de 31 iulie 2010 până la 27 septembrie 2010 inclusiv.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice

Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.D. în

vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

A fost respins, ca tardiv, apelul

declarat de partea civilă C.T. împotriva aceleiași sentințe.

De asemenea, a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C.

proc. pen., au fost obligați apelanții să plătească statului cheltuieli

judiciare astfel:

- inculpatul A.D. - suma de 300 lei,

- partea civilă C.T. - suma de 200

lei; restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de prim-control judiciar a reținut următoarele:

Cu referire la apelul declarat de

partea civilă, s-a constatat că este tardiv, fiind declarat cu depășirea

termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen.. întrucât partea

civilă C.T. a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc la data de 18 mai 2011,

termenul de exercitare a dreptului la apel curge de la pronunțare, conform

dispozițiilor art. 363 alin. (3) teza

I

C.

proc. pen. Prin urmare, ultima zi de declarare a apelului a fost 13 iunie 2011.

Având în vedere faptul că declarația de apel a fost transmisă prin fax în data

de 14 iunie 2011, conform mențiunilor de la fila 9 din dosarul Tribunalului

Brașov, s-a constatat că apelul acestei părți civile este tardiv.

Examinând sentința apelată în raport

cu actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, și ținând seama de motivele

invocate de apelanții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul

A.D., curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect

starea de fapt, pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi

penale, cât și, nemijlocit, în cursul cercetării judecătorești, însă a apreciat

greșit că fapta inculpatului A.D. care, în data de 30 iulie 2010, în jurul

orelor 21.30, în loc public, fiind agresat de victima P.A., a aplicat acesteia

în zona pieptului, în cadrul unei altercații pe care a provocat-o, o lovitură

cu gâtul spart al unei sticle cu bere producându-i o secționare a musculaturii

intercostale în spațiul intercostal drept III-IV parasternal, ce a condus la decesul

victimei în scurt timp, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Astfel, din coroborarea declarațiilor

date de inculpatul A.D., cu cele date de martorii C.D., C.S., C.C. și cu depozițiile

părții civile C.T., rezultă că, în data menționată, fiind sub influența

alcoolului, inculpatul a încercat să alunge un câine din zona blocului în care

locuiește, iar zgomotul produs de câinii comunitari care se aflau în acel

perimetru le-a alertat pe C.D. și C.T., care i-au solicitat, de la geam, să

lase câinii în pace.

Între inculpat și cele două femei a

avut loc un schimb de replici, care probabil a degenerat în jigniri reciproce,

discuțiile aprinse fiind sesizate de victima P.A., aflată în același apartament

cu C.D. și C.T., care a ieșit la geam și i-a cerut inculpatului să înceteze

scandalul și să plece acasă; conform martorei S.C., aflată și ea la geamul

locuinței sale, P.A. i-ar fi spus inculpatului „Bă, pleacă de acolo că vin jos

și te omor în bătaie", iar inculpatul i-ar fi răspuns „Hai, mă jos, dacă

vrei" și a luat o gură de bere din sticlă. Inculpatul a rămas pe loc și a

mai spus o dată „Hai, mă jos, dacă vrei" și a mai luat o gură de bere»

(filele 102-l05 dosar urmărire penală).

Întâlnindu-se pe aleea pietonală ce

face legătura între scările blocului nr. 99, situat în Mun. Brașov, între cei

doi a avut loc o discuție, în cadrul căreia P.A. a aplicat inculpatului o palmă

peste față și l-a împins spre gardul viu din spatele acestuia, cei doi s-au

împins reciproc, victima lovindu-l în continuare pe inculpat, care, la rândul

său, îl împingea cu „mâna stângă, deoarece în mâna dreaptă continua să țină

berea" (fila 103 urmărire penală, martora C.S.).

În opinia instanței de apel este în

afara oricărei îndoieli faptul că fiecare dintre cei doi a exercitat acte de

violențe asupra celuilalt, martorii C.D., S.C., C.C. și partea civilă C.T.

susținând acest lucru, pe care nici inculpatul nu l-a contestat.

La un moment dat, inculpatul l-a lovit

pe P.A. cu sticla de bere pe care o avea în mână în zona capului, strivindu-i

urechea stângă; urmare acestei acțiuni sticla s-a spart, inculpatul continuând

să țină în mână gâtul sticlei de bere (redat în fotografia nr.58, fila 31 dosar

urmărire penală).

Această acțiune a inculpatului l-a enervat

și mai tare pe P.A., care a dorit să îl lovească în continuare pe inculpatul

A.D., martora C.S. precizând chiar că, la un moment dat, l-a văzut pe P.A.

având o poziție „călare" peste cineva, fără să poată vedea peste cine; „în

această poziție, P.A. a aplicat două lovituri cu pumnul drept de sus în jos și

o lovitură cu pumnul stâng de sus în jos către persoana care se afla sub

el" (fila 104 verso, dosar urmărire penală).

În cadrul altercației, într-un moment

în care victima și agresorul se aflau față în față, inculpatul l-a lovit pe

P.A. cu gâtul sticlei pe care a ținut-o permanent în mână în zona pieptului;

victima s-a retras, inculpatul a aruncat gâtul de sticlă și a plecat spre scara

A a blocului în care locuiește; în momentul în care C.T. și martorul C.C. au

coborât în fața imobilului, victima P.A. era în picioare, ținându-se cu mâinile

în zona pieptului, zonă în care sângera; la scurt timp, acesta s-a așezat pe

bordură, s-a întins pe spate și a decedat.

Instanța de apel a constatat faptul

că, deși cea mai mare parte a conflictului a fost văzută în mod nemijlocit de

martorii C.D., C.S. și de partea civilă C.T., momentul în care a avut loc

lovitura tanatogeneratoare nu a fost observat în mod direct de nicio persoană.

C.T. și C.D. s-au speriat după prima lovitură pe care inculpatul a aplicat-o

victimei cu sticla, în zona capului, astfel încât au plecat de la geam pentru a

coborî și interveni; de asemenea, C.S. a declarat că a plecat de la geam pentru

a-și trimite soțul să aplaneze conflictul, iar în momentul în care a revenit la

geam, l-a văzut pe P.A. stând pe aleea betonată, fiind plin de sânge.

Curtea de apel a mai reținut, cu

referire la momentul aplicării acestei lovituri, că inculpatul nu a avut o

poziție constantă. Astfel, în primele declarații, date în faza de urmărire

penală, inclusiv în fața judecătorului sesizat cu propunerea de arestare

preventivă, inculpatul a arătat că, ulterior loviturii pe care a aplicat-o

victimei cu sticla în cap, pentru a nu fi lovit din nou de victima care se

îndrepta spre el, l-a împuns o dată cu gâtul sticlei în zona pieptului, după

care l-a aruncat și a fugit către scara blocului în care locuiește (filele

47-52 dosar urmărire penală); cu ocazia reconstituirii efectuată în data de 20

august 2010, a susținut că după ce a lovit victima în cap, a lăsat tot ce avea

în mână, a împins-o cu ambele mâini în spate și, profitând de dezechilibrarea

victimei, a fugit spre casă, astfel încât, probabil, victima s-a autoînjunghiat

(fila 35 dosar urmărire penală); în fața primei instanțe, a arătat că „Victima

era o persoană mai Înaltă ca mine, cam cu un cap, și în momentul în care acesta

mi-a dat un pumn eu am căzut în gard și am ricoșat și cum țineam gâtul sticlei

de bere în mână am intrat în victimă, lovind-o cu gâtul sticlei de bere"

(fila 24 dosar Tribunalul Brașov).

Coroborând însă actele medico-legale

realizate în cauză - raportul de constatare medico-legală (autopsie) și

completarea acestuia aflată la fila 73 dosar urmărire penală - cu raportul de constatare

tehnico-științifică de interpretare a urmelor ridicate de la fața locului,

curtea de apel a reținut că în momentul în care inculpatul l-a lovit pe P.A. cu

gâtul sticlei în piept, cei doi se aflau în picioare, față în față, acțiunea

fiind executată la scurt timp după lovitura în zona capului; de altfel, acest

din urmă aspect rezultă din declarațiile date de C.T. și C.D., care au arătat

că, după ce au văzut lovitura la cap, au plecat de la geam pentru a coborî în

fața blocului, însă - până la momentul în care au ajuns lângă victimă - aceasta

era deja lovită și în piept. Prin urmare, doar declarațiile date de inculpat în

data de 31 iulie 2011 sunt de natură să servească aflării adevărului,

îndeplinind cerințele impuse de art. 69 C. proc. pen., împrejurare în raport cu

care s-a apreciat ca nefondată concluzia instanței de fond conform căreia

inculpatul nu și-a putut da seama de zona corpului în care l-a lovit pe P.A. cu

gâtul sticlei de bere.

Având în vedere obiectul vulnerant

folosit, partea corpului în care a lovit, intensitatea loviturii, apreciată ca

fiind medie-mare, precum și consecințele produse prin această lovitură - plagă

tăiată toracică anterioară penetrantă, cu hemoragie internă, externă și

exteriorizată consecutivă secționării de vase sanguine de calibru mic-mijlociu,

care a determinat moartea victimei - curtea de apel a apreciat că inculpatul a

prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii sale, acționând cu intenție indirectă.

La momentul săvârșirii faptei,

inculpatul A.D. a avut discernământul păstrat, expertiza psihiatrică efectuată

concluzionând că nu a putut fi stăpân în totalitate pe acțiunile și inacțiunile

sale, caracterizându-l pe inculpat ca având un profil de personalitate cu

acumulare de ostilitate, furie, agresivitate caracterială, tendința de a

înfrunta direct problemele, absența milei, impulsivitate, duritate

insensibilitate (fila 94 dosar urmărire penală).

În consecință, în opinia instanței de

apel fapta anterior descrisă și analizată, faptă comisă de inculpatul A.D. în

data de 30 iulie 2010, în loc public, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.,

prima instanță apreciind greșit asupra încadrării juridice în dispozițiile

incriminatorii prevăzute de art. 183 C. pen. Dinamica desfășurării actelor de

agresiune a îndreptățit instanța de apel să constate că, deși inculpatul a

acționat în stare de legitimă apărare, apărarea pe care a realizat-o, a depășit

totuși limitele unei apărări proporționale cu atacul, iar această depășire nu

s-a datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat.

S-a mai reținut de instanța de apel și

că este evident, și de necontestat, faptul că inculpatul a fost lovit de

victimă, suferind leziunile corporale descrise în raportul de expertiză

medico-legală (fila 77 dosar urmărire penală), după cum este evident și faptul

că victima, deși nu a fost înarmată, a avut o constituție fizică mai solidă

decât aceea a inculpatului. In același timp însă, s-a reținut că inculpatul,

deși a afirmat că P.A. era cunoscut ca o persoană violentă în cartier, a

acceptat un conflict fizic cu victima, pe care a invitat-o atât să coboare, cât

și să îl lovească și, cu toate că a observat că aceasta nu era înarmată, a

ținut sticla de bere în mână, a lovit cu aceasta, spărgând-o și apoi a lovit și

cu gâtul sticlei ce îi rămăsese în mână.

În opinia instanței de apel, acțiunile

în apărare derulate de inculpat ar fi putut fi legitime dacă se limitau la

momentul primei lovituri cu sticla. Pornind de la împrejurarea că însuși

inculpatul a susținut că această lovitură l-a dezechilibrat pe P.A., curtea de

apel a constatat că, în acest moment, inculpatul A.D. ar fi putut să abandoneze

conflictul și să fugă, din planșele fotografice realizate la fața locului,

precum și din raportul de constatare tehnico-științifică de interpretare a

urmelor ridicate de la fața locului, rezultând că inculpatul avea această

posibilitate, fiind contrazise astfel susținerile apărătorului său privind imposibilitatea

obiectivă, datorată zonei verzi, de a părăsi locul altercației. Faptul că

inculpatul nu a fugit, ci - dimpotrivă - a ales să continue conflictul,

demonstrează că depășirea limitelor legitimei apărări nu s-a datorat tulburării

sau temerii în care s-a aflat ci, mai degrabă, efectului de îndrăzneală produs

ca urmare a consumului de alcool.

Prin urmare, s-a concluzionat că în

mod legal și temeinic a apreciat prima instanță că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 44 alin. (2), (3) C. pen., criticile apelantului inculpat

nefiind fondate sub acest aspect, fiind însă incidență circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil).

La individualizarea pedepsei, instanța

de apel a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv, gradul de

pericol social al faptei, evaluat atât sub aspectul împrejurărilor concrete în

care a fost comisă, prin depășirea limitelor legitimei apărări [art. 73 lit. a)

C. pen.], cât și al rezultatului produs (suprimarea vieții unei persoane),

precum și datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum rezultă

din referatul întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Brașov; se constată astfel că inculpatul are în prezent 57 de ani,

locuiește împreună cu concubina și unul dintre copii acesteia, a fost salariat

anterior faptei la RAT Brașov, nu este cunoscut cu antecedente penale; în

privința perspectivelor de reintegrare în societate, consilierul de probațiune

a apreciat că este condiționat de limitarea consumului de băuturi alcoolice și

valorizarea hotărârii de a evita noi confruntări cu legea penală, pe fondul

menținerii contactului cu persoane ce vehiculează atitudini prosociale și îl

pot valoriza, astfel încât să compenseze frustrările acumulate, frustrări cu

valențe potențatoare a pornirilor de tip violent.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat

că aplicarea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare este de natură să

răspundă scopului pedepsei astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art.

52 C. pen.

Curtea de apel a constatat că

inculpatul a săvârșit o infracțiune prevăzută în anexa 1 a Legii nr. 76/2008

privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice

Judiciare, astfel încât, văzând dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din actul

normativ menționat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea

probelor biologice de la inculpatul A.D. în vederea introducerii profilului

genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea

definitivă a condamnării.

În considerarea tuturor argumentelor

de fapt și de drept expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

urmează a fi admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov împotriva sentinței penale nr. 181/S din 01 iunie 2011, care va fi

desființată sub aspectul laturii penale.

Totodată, apelul declarat de inculpat

împotriva aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat; motivul subsidiar de

apel invocat de apelant (reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.) nemaifiind analizat dată fiind soluția adoptată

de Curtea asupra laturii penale.

Împotriva hotărârii au declarat recurs

atât MINISTERUL PUBLIC (caz de casare invocat, art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.),

cât și inculpatul A.D. (cazuri de casare invocate, art. 385/9 pct. 17 și 18 C.

proc. pen.).

Prealabil examinării pe fond a

recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

la instanța de fond, inculpatul a

menționat expres că nu înțelege să solicite aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.

proc. pen., pledând nevinovat (încheiere din 23 februarie 2011); în aceste

condiții, instanța a efectuat cercetarea judecătorească (ascultarea

inculpatului, a martorilor, etc), inculpatul, beneficiind de asistența juridică

a avocatului ales, fiind de acord să dea declarații (fil.23-24);

În apel nu s-au administrat probe noi

pe situația de fapt, inculpatul fiind asistat juridic de avocat ales;

În recurs, inculpatul - care a

beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales - a invocat „dreptul la

tăcere", nefiind de acord să dea declarații, menționând însă că le menține

pe cele date anterior (fil. 19).

Având în vedere natura motivelor de

recurs, Înalta Curte apreciază că se impune examinarea mai întâi a recursului

declarat de inculpat, și apoi a recursului declarat de Ministerul Public.

I)

asupra recursului declarat de

inculpatul A.D.

Inculpatul A.D. a declarat recurs și,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 și pct. 18 C. proc.

pen., a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc.

pen. raportat la dispozițiile art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. privind

starea de legitimă apărare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a

faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. cu reținerea art. 73 lit.

b) C. pen., respectiv, menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul-inculpat a reluat, ca motiv

de recurs, invocarea „stării de legitimă apărare" [după caz, fie cea

prevăzută de art. 44 alin. (2), fie cea prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen.],

această stare fiind invocată și ca motiv de apel, și ca apărare în fața

instanței de fond.

Ambele instanțe au examinat această

apărare și, cu ample argumente juridice, precum și cu argumente faptice deduse

din probatoriul administrat, au înlăturat-o ca neîntemeiată, Înalta Curte

însușindu-și integral aceste argumente, apreciind că nu se impune reluarea lor.

În suplimentarea argumentelor

juridice, Înalta Curte menționează următoarele:

Se constată că în motivele de recurs

ale inculpatului s-a făcut referire la îndeplinirea condițiilor ambelor forme

ale legitimei apărări [art. 44 alin. (2) și art. 44 alin. (3) C. pen.). Din

examinarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și a celor din art. 44 alin. (3) C.

pen., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite și, parțial, se

exclud.

Legitima apărare propriu-zisă

este reglementată în textul art. 44 alin.

(2) C. pen. și are ca principală caracteristică că apărarea este proporțională

cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

În textul art. 44 alin. (3) C. pen.

este reglementat „excesul de apărare", sau „excesul justificat", caz

frecvent de depășire a limitelor legitimei apărări, și asimilat cu legitima

apărare, care are ca principală caracteristică că este depășită limita unei

apărări proporționale pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit

cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

În sfârșit, legea a ținut seama și de

existența altor situații decât cele 2 menționate anterior, și anume că, în

cazul depășirii limitelor apărării, cauza acestei depășiri este, de cele mai

multe ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de

natura atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului etc, așa

încât, ținând seama și de condiția psihică în care a acționat, depășirea

apărării este oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei

depășiri revenind agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din

riscurile comportării sale. Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu

este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima

apărare, ca o circumstanță atenuantă legală, cunoscută ca „exces

scuzabil", prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Excesul scuzabil

desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de

tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual, de sentimentul de

indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței ne justificate.

Numai pornind de la aceste dispoziții

legale și interpretări doctrinare, în baza probelor administrate, se poate

stabili dacă, în prezenta cauză, inculpatul a acționat în condițiile existenței

unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei [după caz, art. 44 alin.

(2), sau art. 44 alin. (3) C. pen.] ori, dimpotrivă, acțiunea sa s-a desfășurat

în condițiile existenței circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C.

pen., astfel cum au reținut ambele instanțe.

În raport cu cele anterior expuse la

descrierea situației de fapt, Înalta Curte - în acord cu cele două instanțe -

apreciază că nu este întemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi

săvârșit fapta în condițiile legitimei apărări. Riposta exagerată a

inculpatului nu a fost determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere

provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața

violenței nejustificate.

O posibilă explicație a ripostei

exagerate a inculpatului, pe fondul conduitei manifest violente și reprobabile

a victimei, este cea menționată în cuprinsul raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică (fil. 94 d.u.p.) din care rezultă coordonatele

profilului său de personalitate, caracterizat prin "acumulare de

ostilitate, furie, agresivitate caracterială, ... absența milei, impulsivitate,

duritate, insensibilitate". Totodată acesta prezintă un comportament "impulsiv

și egocentric, atitudine extrapunitivă, reacții primitive, instinctuale,

gândire pre-logică, irațională". Se reține că "în plan comportamental

acest lucru se traduce prin accese de violență dese și chiar accese de violență

extremă".

Neîntemeiată este și critica

subsidiară a inculpatului cu privire la legalitatea încadrării juridice a

faptei, în opinia apărării fapta întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. deoarece nu a avut intenția de omor,

rezultatul letal fiind consecința intenției depășite, pe fondul agresării sale

fizice de către victimă.

Așa cum s-a arătat, instanța de apel a

examinat această critică și, cu ample argumente juridice, precum și cu

argumente faptice deduse din probatoriul administrat, au înlăturat-o ca neîntemeiată,

Înalta Curte însușindu-și integral aceste argumente, apreciind că nu se impune

reluarea lor.

În suplimentarea argumentelor

juridice, Înalta Curte menționează următoarele:

Omorul se săvârșește cu intenție de a

suprima viața unei persoane, iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia

„uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde

implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în

moartea victimei. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este

săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale,

urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit.

a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și,

deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1

lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția

indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenția directă făptuitorul

are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să

se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în

vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea

victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudență, în acord cu doctrina

juridică, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului care, în

cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a

aplicat victimei numeroase lovituri cu obiectul vulnerant, lovituri care au

cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele

interesând regiuni vitale ale corpului; aplicarea unei singure lovituri în regiunea

gatului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și

repetarea lor pe tot corpul victime, atitudinea ori comportamentul

făptuitorului față de victimă (anterior, concomitent ori ulterior aplicării

loviturilor). Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției

făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de

violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să

infirme intenția de ucidere.

Atât în cazul infracțiunii praeterintenționale

(loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapte incriminate de art. 183 C.

pen.), cât și în cazul infracțiunii de omor, elementul intențional este

prezent, dar trebuie să se stabilească dacă infractorul a acționat în speranța

că rezultatul mai grav (moartea victimei) nu se va produce, în care caz se face

aplicarea praeterintenției sau, din contră, a acceptat posibilitatea producerii

lui, în care caz se face aplicarea intenției directe sau indirecte de omor.

Infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acționează cu intenția

generală de vătămare corporală, nu de omor, rezultatul mai grav (moartea

victimei) fiind reținut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de

vinovăție (intenția depășită).

Din probele administrate rezultă că

între inculpat și victimă a apărut o stare tensionată, chiar conflictuală și,

ulterior, de maximă violență. Leziunile constatate pe corpul victimei, potrivit

raportului de constatare medico-legală (fii.57-58, însoțit de planșe foto, fil.

59-66 d.u.p.), confirmă acte de violență medie-mare, prin folosirea unui obiect

„corp tăietor (ciob de sticlă)". De asemenea, așa cum se menționează în

actul medico-legal, „poziția victimă-agresor a putut fi față în față, iar

intensitatea leziunii tanato-generatoare ... apreciem ca fiind

medie-mare".

În consecință, zona lezată,

intensitatea loviturii, obiectul folosit (fiind cel deja menționat, și

necontestat de inculpat), denotă intenția de omor, iar nu intenția generală de

vătămare corporală.

II)

asupra recursului declarat de

MINISTERUL PUBLIC:

Ministerul

Public a declarat prezentul recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei peste cea deja stabilită,

de numai 5 ani închisoare, cu următoarea motivare:

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă

nejustificat până la minimul prevăzut de lege, ignorându-se natura faptei

săvârșite și rezultatul produs, datele legate de persoana inculpatului care,

deși nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine oscilantă pe

parcursul procesului penal; astfel, în declarațiile date la începutul urmăririi

penale a recunoscut că l-a lovit pe P.A. cu gâtul de sticlă în piept, ulterior

atitudinea sa s-a schimbat, cu ocazia re