ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la data de 9 decembrie 2009 la Tribunalul Prahova reclamanții C.F., C.V., I.M. și C.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea la plata sumei de 500.000 euro (câte 125.000 euro pentru fiecare reclamant) sau echivalentul în lei de la data plății reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 743 din 27 mai 2010, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 400 000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar alin. (2) prevede că, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în - art. 185-187, 190, 191, 193 1 , 194, 194 1 -194 4 , 196 1 , 197, 207-209, 209 1 -209 4 , 210-218, 218 1 , 219-222, 224, 225, 227, 227 1 , 228, 228 1 , 229, 230, 231 1 , 258-261, 267, 268 7 , 268 8 , 268 12 , 268 14 , 268 29 , 268 30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578 6 C. pen.

din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Cererea a fost formulată de către moștenitorii persoanei condamnate politic, în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009. S-a reținut că prin sentința penală nr. 888 din 11 septembrie 1957 tatăl reclamanților a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani muncă silnică și la 5 ani degradare civilă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 partea a III a C. pen. anterior, la pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, iar ulterior, prin Decretul 310/1964 s-a dispus grațierea pentru această faptă. Pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, față de durata detenției, tratamentele degradante practicate, natura faptei comise, faptul că între timp a survenit decesul tatălui reclamanților, cât și față de faptul ca aceste fapte au atras și o degradare civilă și a avut loc confiscarea averii s-a estimat valoarea prejudiciului la suma de 400.000 euro.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Pârâtul Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a arătat că prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar despăgubirile au fost limitate până la suma de 10.000 euro. Prevederile ordonanței se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor atunci când nu a fost pronunțată o sentință definitivă. Având în vedere că acțiunea a fost promovată de către moștenitorii persoanei condamnate politic ordonanța prevede, că despăgubirea va putea fi acordată în cuantum de până la 5.000 euro.

Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a criticat sentința pronunțată pentru motive de nelegalitate și netemeinice arătând că suma de 400.000 euro este nejustificat de mare și că se impune micșorarea acestui cuantum. Un alt motiv de apel vizează faptul că instanța de judecată nu a manifestat rol activ în a verifica dacă reclamanții au beneficiat de alte despăgubiri ori drepturi patrimoniale acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

Totodată, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată nu a luat toate măsurile pentru obținerea, sau reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, nu a solicitat punctul de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici, la dosar fiind depus doar un extras de pe sentința penală pronunțată de Tribunalul Militar București și biletul de liberare în copii xerox, înscrisuri care nu sunt suficiente pentru dovedirea acțiunii. Prin decizia nr. 105 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile pârâtului și Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a modificat în parte sentința în sensul că a redus cuantumul sumelor la 16.000 euro și a menținut în rest sentința.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut în esență că ambii apelanți au criticat cuantumul mare al daunelor morale acordate de către instanța de fond cu trimitere la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, precum și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, evaluarea prejudiciului se limitează la durata arestării, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză, acest lucru fiind valabil și în cazul descendenților. S-a reținut că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să ne raportăm la legislația în vigoare la momentul introducerii acțiunii, în speța de față, la probatoriile administrate, precum și la jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului, care a adoptat o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate, acestea variind între 1000 și 5000 de euro.

S-a mai reținut că apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și ale art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 de modificare și completare a Legii nr. 221/2009, dar care au fost primite la dosar după pronunțarea deciziei din apel și anume la 13 aprilie 2011 (conform rezoluției președintelui Secției Civile și pentru cauze cu minori și de familie al acestei curți) ele nemaiputând face obiectul vreunei analize. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și criticând-o cu privire la cuantumul sumei acordate, respectiv, în mod greșit instanța de apel a redus valoarea despăgubirilor acordate. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – prin D.G.F.P. Prahova a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În criticile dezvoltate se arată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și O.U.G. nr. 62/2010 nu mai produceau efecte la data pronunțării deciziei recurate ca urmare a declarării neconstituționalității acestora prin deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010 și 1358/2010. S-a mai arătat că judecarea apelului s-a făcut cu lipsă de procedură, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat la sediul din București, Str. A., sector 5, ci acesta a fost citat prin D.G.F.P.

Prahova, deși nu s-a solicitat stabilirea domiciliului procesual al Ministerului Finanțelor Publice la sediul D.G.F.P. Prahova. Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate se constată că recursul reclamanților este nefondat,urmând a fi respins, iar recursul pârâtului va fi admis pentru următoarele considerente. Sub aspectul criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., instanța va respinge recursul reclamanților ca nefondat. Recursul pârâtului va fi admis, cu consecința admiterii apelurilor formulate de pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței nr. 743 din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova - Secția civilă. Va fi schimbă în tot sentința nr. 743 din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamanților, ca nefondată. Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.F., C.V., I.M. și C.I. împotriva deciziei nr. 105 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Admite recursul pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul că, urmare admiterii apelurilor formulate de pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței nr. 743 din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca nefondată.

Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.