ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2807/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la data de 9
decembrie 2009 la Tribunalul Prahova reclamanții C.F., C.V., I.M. și C.I. au
solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor
Publice ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea la plata
sumei de 500.000 euro (câte 125.000 euro pentru fiecare reclamant) sau
echivalentul în lei de la data plății reprezentând despăgubiri pentru
prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui.
În drept au fost
invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Tribunalul Prahova,
prin sentința civilă nr. 743 din 27 mai 2010, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 400 000 euro sau echivalentul în
lei la data plății efective reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral
suferit prin condamnarea politică.
Pentru a pronunța
soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin.
(1) si (2) din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic
orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă,
pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte
săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au
avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6
martie 1945, iar alin. (2) prevede că, constituie de drept condamnări cu
caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în - art. 185-187,
190, 191, 193
1
, 194, 194
1
-194
4
, 196
1
,
197, 207-209, 209
1
-209
4
, 210-218, 218
1
,
219-222, 224, 225, 227, 227
1
, 228, 228
1
, 229, 230, 231
1
,
258-261, 267, 268
7
, 268
8
, 268
12
, 268
14
,
268
29
, 268
30,
art. 284 ultimul alineat, art. 323-329,
349, 350 și 578
6
C. pen. din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr.
48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea a
fost formulată de către moștenitorii persoanei condamnate politic, în temeiul art.
5 din Legea nr. 221/2009.
S-a
reținut că prin sentința penală nr. 888 din 11 septembrie 1957 tatăl
reclamanților a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani muncă silnică și la 5
ani degradare civilă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 partea a III a
C. pen. anterior, la pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, iar
ulterior, prin Decretul 310/1964 s-a dispus grațierea pentru această faptă.
Pentru
prejudiciul moral suferit prin condamnare, față de durata detenției, tratamentele
degradante practicate, natura faptei comise, faptul că între timp a survenit
decesul tatălui reclamanților, cât și față de faptul ca aceste fapte au atras și
o degradare civilă și a avut loc confiscarea averii s-a estimat valoarea prejudiciului
la suma de 400.000 euro.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul
Prahova.
Pârâtul Statul
român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice Prahova a arătat că prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 a
fost modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar
despăgubirile au fost limitate până la suma de 10.000 euro.
Prevederile
ordonanței se aplică cauzelor aflate pe rolul instanțelor atunci când nu a fost
pronunțată o sentință definitivă.
Având în
vedere că acțiunea a fost promovată de către moștenitorii persoanei condamnate
politic ordonanța prevede, că despăgubirea va putea fi acordată în cuantum de
până la 5.000 euro.
Sumele
acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie nici amenzi excesive
pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele
daunelor.
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Prahova a criticat sentința pronunțată pentru motive de nelegalitate
și netemeinice arătând că suma de 400.000 euro este nejustificat de mare și că
se impune micșorarea acestui cuantum.
Un alt motiv de apel
vizează faptul că instanța de judecată nu a manifestat rol activ în a verifica
dacă reclamanții au beneficiat de alte despăgubiri ori drepturi patrimoniale acordate
în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Totodată, conform art.
4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată nu a luat toate
măsurile pentru obținerea, sau reconstituirea dosarului în care a fost
pronunțată hotărârea de condamnare, nu a solicitat punctul de vedere al
Asociației Foștilor Deținuți Politici, la dosar fiind depus doar un extras de
pe sentința penală pronunțată de Tribunalul Militar București și biletul de
liberare în copii xerox, înscrisuri care nu sunt suficiente pentru dovedirea
acțiunii.
Prin decizia nr. 105
din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a admis apelurile pârâtului și Parchetului de pe lângă
Tribunalul Prahova, a modificat în parte sentința în sensul că a redus
cuantumul sumelor la 16.000 euro și a menținut în rest sentința.
Pentru a pronunța
această decizie instanța a reținut în esență că ambii apelanți au criticat cuantumul
mare al daunelor morale acordate de către instanța de fond cu trimitere la
jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, precum și la
jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, evaluarea prejudiciului
se limitează la durata arestării, indiferent de consecințele pe plan moral,
fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză,
acest lucru fiind valabil și în cazul descendenților.
S-a
reținut că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să ne raportăm la
legislația în vigoare la momentul introducerii acțiunii, în speța de față, la
probatoriile administrate, precum și la jurisprudența constantă a Curții
Europene pentru Drepturile Omului, care a adoptat o poziție moderată prin
sumele rezonabile acordate, acestea variind între 1000 și 5000 de euro.
S-a mai
reținut că apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice Prahova a depus concluzii scrise, prin care a
invocat excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.
a) teza I din Legea nr. 221/2009 și ale art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.
62/2010 de modificare și completare a Legii nr. 221/2009, dar care au fost
primite la dosar după pronunțarea deciziei din apel și anume la 13 aprilie 2011
(conform rezoluției președintelui Secției Civile și pentru cauze cu minori și
de familie al acestei curți) ele nemaiputând face obiectul vreunei analize.
Împotriva acestei
decizii reclamanții au declarat recurs invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și criticând-o cu privire la cuantumul sumei acordate, respectiv, în mod greșit
instanța de apel a redus valoarea despăgubirilor acordate.
Pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice – prin D.G.F.P. Prahova a declarat recurs invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În criticile
dezvoltate se arată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.
221/2009 și O.U.G. nr. 62/2010 nu mai produceau efecte la data pronunțării
deciziei recurate ca urmare a declarării neconstituționalității acestora prin
deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010 și 1358/2010. S-a mai arătat că
judecarea apelului s-a făcut cu lipsă de procedură, deoarece Ministerul
Finanțelor Publice nu a fost citat la sediul din București, Str. A., sector 5,
ci acesta a fost citat prin D.G.F.P. Prahova, deși nu s-a solicitat stabilirea
domiciliului procesual al Ministerului Finanțelor Publice la sediul D.G.F.P.
Prahova.
Analizând recursurile
prin prisma criticilor formulate se constată că recursul reclamanților este
nefondat,urmând a fi respins, iar recursul pârâtului va fi admis pentru
următoarele considerente.
Sub aspectul
criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor
fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.
Problema de drept
care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din
Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost
declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de
constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21
octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Cu privire la
efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în
curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în
interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a
acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)
teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui
temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării
deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
Conform art. 330
7
alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în
recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data
publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul
legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru
argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în
interesul legii.
Potrivit art. 147 alin.
(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de
acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe
durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului
menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării
în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru
viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din
Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Față de această
reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea
neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,
care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în
curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de
drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de
Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că
decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra
proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu
excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre
definitivă.
Cu alte cuvinte,
urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot
constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data
publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
În speță, la data
publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza
nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune
deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului
de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,
întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte
să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este
vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi
este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității
articolului citat.
Cum norma tranzitorie
cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine
publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece
altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte
juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,
ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte,
împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru
viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al
neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor
drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu se poate
pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara
unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin
intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia
cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal
într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de
constituționalitate.
De aceea, nu se poate
susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea
lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că
acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal
constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței
dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Pentru aceste
considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., instanța va respinge recursul reclamanților
ca nefondat. Recursul pârâtului va fi admis, cu consecința admiterii apelurilor
formulate de pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor
Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și de Parchetul de
pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței nr. 743 din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova - Secția civilă. Va fi schimbă în tot sentința nr. 743 din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamanților, ca nefondată. Vor fi
păstrate celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanții C.F., C.V., I.M. și C.I. împotriva
deciziei nr. 105 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și
pentru cauze cu minori și familie.
Admite recursul
pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prahova împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul că, urmare
admiterii apelurilor formulate de pârâtul Statul român, reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prahova și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței nr. 743
din 27 mai 2010 a Tribunalului Prahova, secția civilă.
Schimbă în tot
sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca nefondată.
Păstrează celelalte
dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 aprilie
2012.