ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2038/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2038/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 15 iunie 2010,

reclamanții G.D., T.F., au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin

M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării suferite

de autorii lor, T.G. și T.E., prin sentințele penale nr. 329/1957, nr.

8407/1958, să se constate caracterul politic al acestora precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare,

reclamanții au arătat că autorii lor au fost condamnați politic pentru delictul

de uneltire contra ordinei sociale la 6 ani închisoare corecțională și,

respectiv, de trafic de influență la 2 ani închisoare corecțională, ambii fiind

arestați în perioadele 11 noiembrie 1956-16 noiembrie 1962, 16 august 1958-19

august 1959, iar în urma liberării întreaga familie a avut de suferit în plan

social, copiii neputându-se înscrie la scoli.

Prin sentința civilă

nr. 1544 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a

constatat caracterul politic al condamnării aplicate defunctului T.G., autorul

reclamanților, prin sentința penală nr. 329/1957 a Tribunalului Militar

Craiova; a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 5.000 euro daune

morale; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate privind

constatarea caracterului politic al condamnării aplicate defunctei T.E., prin

sentința penala nr. 8407/1958 a Tribunalului Regional Craiova și obligarea

pârâtului la despăgubiri morale în acest caz, luând act că reclamanții nu au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că autorul reclamanților, respectiv,

T.G., a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare corecționala și 5 ani

interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale,

fiind arestat la 11 noiembrie 1956 și liberat la 16 noiembrie 1962, în timp ce

autoarea reclamanților, numita T.E., a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani

închisoare corecțională pentru delictul de trafic de influență, fiind arestată

în perioada 16 august 1958-19 august 1959, motiv pentru care celor doi defuncți

li s-a recunoscut vechimea în muncă pentru perioadele sus menționate în temeiul

Decretului-lege nr. 119/1990.

Tribunalul a mai

reținut că, prin aplicarea condamnării defunctului T.G., acesta din urmă a

suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizica și psihică la care a

fost supus în perioada privării de libertate și ulterior, întrucât este de

notorietate că în cazul persoanelor condamnate politic în timpul regimul

comunist, în privare de libertate, li se aplicau nejustificat măsuri de

constrângere fizică și psihică, fiind obligați să suporte o serie de umilințe,

tratamente inumane de natură să aducă atingere integrității lor corporale,

fiindu-le încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, inclusiv

dreptul de a avea legături cu familia.

Astfel, s-a

considerat că în raport de perioada de 6 ani în care autorul reclamanților a

fost privat de libertate, de efectele produse în urma aplicării condamnării de

către statul comunist, consecințele negative asupra sănătății și stării psihice

a autorului lor, a întregii familii, cuantumul daunelor morale ce se cuvin

reclamanților este de 5.000 euro, sumă care corespunde suferințelor fizice si

psihice suportate în timpul regimului comunist, și în aprecierea căreia s-a

ținut seama și de încasarea, în timpul vieții, de către autorul lor, a

indemnizației achitată de către stat în favoarea acestuia în baza

Decretului-lege nr. 118/1990.

S-a considerat că,

chiar dacă anumite dispoziții din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale, aceasta nu înseamnă în mod automat că reclamanții nu au

dreptul să solicite daune morale pentru condamnarea aplicată autorului lor,

întrucât deciziile pronunțate în această materie au stabilit clar că

dispozițiile declarate neconstituționale își încetează valabilitatea în 45 de

zile de la data stabilirii neconstituționalității, perioadă care, în raport de

data soluționării prezentei cauze, nu a expirat.

S-au apreciat

neîntemeiate pretențiile reclamanților de a se constata caracterul politic al

condamnării aplicate autoarei lor prin sentința penala nr. 8407/1958 a

Tribunalului Regional Craiova și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

morale în acest sens, deoarece condamnarea aplicată acesteia pentru delictul de

trafic de influență nu se înscrie în categoria condamnărilor politice prevăzute

în mod expres de Legea nr. 221/2009.

Împotriva sentinței

au declarat apel părțile și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova.

Pârâtul Statul Român,

prin M.F.P., a arătat că hotărârea pronunțată în cauză se întemeiază pe o

dispoziție legală neconstituțională, având în vedere că prin deciziile nr.

1360/2010 și nr. 1354/2010 ale Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reclamanții G.D. și

T.F. au arătat că în mod greșit cuantumul despăgubirilor a fost limitat prin

aplicarea O.G. nr. 62/2010, act normativ desființat ca fiind neconstituțional

prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a arătat că hotărârea este nelegală

întrucât se întemeiază pe o dispoziție legală neconstituțională, având în

vedere că prin deciziile nr. 1360/2010 și nr. 1354/2010 ale Curții

Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

A mai arătat că suma

acordată de instanța de fond cu titlu de despăgubire morală este nejustificat

de mare, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să

stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație

similară avută anterior, cât de a-i procura satisfacție de ordin moral

susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Instanța a încălcat

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora instanța trebuie să

țină seama de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Legii nr. 118/1990

și să solicite punctul de vedere al A.F.D.P.R., pentru a se verifica dacă

suntem în prezența unei condamnări cu caracter politic.

Prin decizia civilă

nr. 81 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile.

Referitor la apelul

reclamanților, instanța de apel a reținut că în mod legal instanța de fond a

apreciat că arestarea pe nedrept a autorului reclamanților a fost susceptibilă

de a produce suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea

acestora, însă funcție de datele concrete ale cauzei, întinderea despăgubirilor

este corect determinată în raport de perioada de detenție nelegală a autorului

reclamanților, de consecințele produse în plan profesional și familial, de

atingerea adusă prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice

cauzate acestora.

Referitor la motivul

de apel formulat de Statul Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Tribunalul Prahova, în sensul că se impune respingerea acțiunii

întrucât dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost

declarate neconstituționale, instanța de apel a reținut că printr-o altă

hotărâre a Curții Constituționale, respectiv, decizia nr. 838 din 27 mai 2009

s-a stabilit că „efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile,

inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către

autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură

constituțională."

În speța dedusă

judecății, existența acestei decizii nu împiedică acordarea daunelor morale,

întrucât la data introducerii acțiunii (15 iunie 2010) sub imperiul Legii nr.

221/2009 s-a născut dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri. Având în

vedere principiul neretroactivității, legea aflată în vigoare la data formulării

cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Prin urmare, ori de

câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite

raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă

s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi

modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte

suveranitatea legii anterioare.

Din moment ce la

momentul introducerii acțiunii art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea

nr. 221/2009 stabilea dreptul persoanelor care au fost victimele unor măsuri

administrative cu caracter politic de a beneficia de daune morale, dispozițiile

acestui text urmează să fie avute în vedere la pronunțarea hotărârii pentru

considerentele expuse în precedent.

Pe de altă parte dacă

s-ar considera că dispozițiile noi, abrogatoare ale art. 5 din Legea nr.

221/2009 s-ar aplica și acțiunii de față, introdusă înainte de publicarea în M.

Of. a Deciziilor Curții Constituționale, s-ar încălca nu numai principiul

neretroactivității legii civile, ci și principiul nediscriminării cetățenilor

consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații

egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Curtea Constituțională

a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află

anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica

deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe

un criteriu obiectiv și rezonabil.

Ținând cont de aceste

considerente, urmează a se constata că acțiunii de față, introdusă la data de

15 iunie 2010, îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare ale Legii nr.

221/2009 la acea dată, hotărârea instanței de fond fiind analizată doar în

limitele cererilor de apel și raportat la aplicarea legii de către prima

instanță.

Referitor la motivul

de apel privind solicitarea punctului de vedere al A.F.D.P.R., instanța de apel

a constatat că este nefondat, având în vedere că la dosarul instanței de fond

au fost depuse numeroase înscrisuri și au fost administrate probe suficiente

din care rezultă condamnarea cu caracter politic a autorului reclamanților.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

Reclamanții G.D. și

T.F. au arătat că, raportat la situația de fapt astfel cum a fost probată și

reținută, cuantumul daunelor morale acordate nu satisfac principiul unei

reparații echitabile, în condițiile în care repararea prejudiciului suferit

prin aplicarea măsurilor abuzive trebuie să fie reală, efectivă și nu doar

formală sau simbolică.

Pârâtul Statul Român,

prin M.F.P., a formulat următoarele critici:

I. Hotărârea

instanței de apel este lovită de nulitate în conformitate cu dispozițiile art.

105 alin. (2) raportat la art. 85 C. proc. civ., judecata apelului

realizându-se cu lipsă de procedură, în sensul că M.F.P. nu a fost citat la

sediul din București, ci la sediul din Ploiești al mandatarului D.G.F.P.

Ploiești, deși nu s-a solicitat instanței stabilirea unui domiciliu procedural

la acesta din urma.

II. Instanța de apel

a soluționat cauza cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, prin care

s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010.

În acest sens, arată

că verificarea legalității hotărârii primei instanțe trebuia efectuată prin

prisma normei existente la data soluționării apelului, întrucât în această cale

de atac se consolidează dreptul câștigat la fond, prin aceea că hotărârea

devine definitivă și executorie.

Decizia de

neconstituționalitate nu încalcă drepturile reclamanților, întrucât aceștia nu

aveau, la data soluționării apelului, un bun sau o speranță legitimă în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar prin art. II pct. 1 din

Legea nr. 177/2010 s-a introdus un nou caz de revizuire, pentru situațiile în

care decizia de neconstituționalitate a fost pronunțată ulterior rămânerii

definitive a hotărârii.

Recursul

reclamanților va fi respins, iar recursul pârâtului Statul Român, prin M.F.P.,

va fi admis, pentru următoarele considerente comune:

I. În cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) raportat la art. 85 C. proc. civ.,

cum greșit susține recurentul-pârât, întrucât apelul împotriva sentinței civile

nr. 1544 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova a fost declarat de

D.G.F.P. Prahova, cu sediul în Ploiești, în numele M.F.P., așa cum rezultă din

cererea de apel aflată la dosar apel, procedura de citare realizându-se în mod corect,

conform celor învederate în motivele de apel, critica în acest sens urmând a fi

înlăturată, ca nefondată.

II. În mod greșit

instanța de apel a apreciat că decizia de neconstituționalitate nr. 1358/2010

nu ar fi incidență în cauză, în condițiile în care obligativitatea acestei este

consacrată de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, iar problema de

drept privind aplicabilitatea acesteia acțiunilor în curs, a fost rezolvată

prin decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, care a stabilit

că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc

efecte juridice asupra proceselor în curs de soluționare la data publicării în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă a instanței de judecată.

Ca atare, urmare a

deciziilor de neconstituționalitate arătate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziilor Curții Constituționale în M. Of.

Cum decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15

noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la

data de 31 martie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul

publicării deciziei respective, rezultă că textul legal declarat

neconstituțional nu își mai poate produce efectele juridice.

Decizia de

neconstituționalitate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dispozițiile

art. 6 pct. l C.E.D.O., întrucât, așa cum s-a statuat și prin decizia în

interesul legii care a tranșat problema aplicabilității acestei decizii de

neconstituționalitate, „dreptul de acces la un tribunal nu înseamnă

recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea

juridică".

Pe de altă parte,

prin constatarea neconstituționalității unui text de lege și lipsirea lui de

efecte erga omnes și ex nune, nu este afectat procesul echitabil, întrucât

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional ale cărui limite, prin pronunțarea deciziei Curții

Constituționale, au fost determinate tocmai în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și stabilității juridice.

Referitor la noțiunea

de „bun" și de „speranță legitimă" astfel cum sunt reglementate de

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, acestea nu sunt incidente în

speță, întrucât reclamanții nu aveau, la data adoptării deciziei de neconstituționalitate

în discuție, o hotărâre definitivă care să le fi confirmat dreptul.

Prin actul normativ

care recunoștea dreptul la despăgubiri, în speță, Legea nr. 221/2009, s-a

născut în patrimoniul persoanelor doar un drept de creanță condițional, a cărui

concretizare și existență juridică este pendinte de verificarea

jurisdicțională, în absența căreia creanța patrimonială nu este susceptibilă de

protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.

Aplicarea efectelor

deciziei de neconstituționalitate în speță, nu este de natură să încalce

principiul nediscriminării și egalității de tratament, ori al

neretroactivității legii, chestiuni asupra cărora s-a statuat atât în

considerentele respectivei decizii, cât și în cele ale deciziei în interesul

Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, reanalizarea lor în prezenta cauză

nemaifiind necesară.

Având în vedere

argumentele prezentate mai sus, referitoare la incidența în cauză a deciziei de

neconstituționalitate, care a lipsit de efecte textul legal ce a constituit

temeiul juridic al acțiunii introductive de instanță, critica privind cuantumul

daunelor morale, astfel cum au fost acordate de către prima instanță, urmează a

fi înlăturată, recursul reclamanților fiind nefondat.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții G.D. și

T.F., împotriva deciziei nr. 81 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie; va admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva aceleiași decizii, pe

care o va modifica în parte, în sensul admiterii apelurilor declarate de Statul

Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova, împotriva sentinței nr. 1544 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului

Prahova, secția civilă, cu consecința înlăturării obligării pârâtului la plata

despăgubirilor morale către reclamanți, urmând a fi păstrate dispozițiile

deciziei privind respingerea apelului reclamanților, dispozițiile sentinței

privind constatarea caracterului politic al condamnării și respingerea cererii

privind constatarea caracterului politic al condamnării aplicate defunctei T.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții G.D. și T.F., împotriva deciziei nr.

81 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva aceleiași decizii, pe

care o modifică în parte, în sensul că admite apelurile declarate de Statul

Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova împotriva sentinței nr. 1544 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului

Prahova, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

morale către reclamanți.

Păstrează

dispozițiile deciziei privind respingerea apelului reclamanților și

dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al condamnării

și respingerea cererii privind constatarea caracterului politic al condamnării

aplicate defunctei T.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 martie 2012.