Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei penale de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 7018/1/2010, petentul L.A. a formulat contestație în anulare împotriva Încheierii nr. 751 din 29 aprilie 2010, prin care i s-a respins cererea de strămutare a Dosarului penal nr. 15323/301/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la o altă instanță egală în grad. În motivarea contestației sale a invocat faptul că la primul termen de judecată a depus o cerere pentru imposibilitate de prezentare și amânarea judecării cauzei, cerere ce i-a fost încuviințată și i s-a acordat termen la data de 29 aprilie 2010, când nu a mai fost citat, iar cererea i-a fost respinsă.

Pentru aceste considerente a invocat disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen. și a solicitat admiterea contestației în anulare privind Încheierea nr. 751 din 29 aprilie 2010. Potrivit art. 386 C. proc. pen., se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre aceasta împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie. În cauză se constată că s-a formulat contestație în anulare împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat cererea de strămutare formulată de contestator. În vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiată pe disp. art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea de contestație este făcută în termenul legal, dacă motivele invocate se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege dacă s-au depus sau se invocă dovezi care sunt la dosar și dacă contestația privește o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de recurs.

Examinând în principiu contestația în anulare formulată de către contestatoare, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., admiterea în principiu a unei contestații în anulare presupune realizarea cumulativă a cerințelor legii anterior menționate. Contestația în anulare întemeiată pe motivul prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se poate exercita numai împotriva hotărârilor penale pronunțate de instanțele de recurs, adică a hotărârilor penale care au rămas definitive la instanța de recurs. Or, în cauză încheierea prin care s-a soluționat cererea de strămutare a cauzei și care face obiectul prezentei contestații în anulare nu a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, ci ca instanță de fond, astfel încât contestația este inadmisibilă, întrucât nu privește o hotărâre penală definitivă pronunțată în recurs.

Pentru aceste considerente, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de L.A. împotriva încheierii nr. 751 din 29 aprilie 2010 a Înaltei de Casație și Justiție, secția penală. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul L.A. împotriva Încheierii nr. 751 din 29 aprilie 2010 a Înaltei de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1738/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 455/2010
Asupra cauzei penale de față, Analizând lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 28 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 3/87
ÎCCJ 2012-09-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2776/2012
Asupra cauzei penale de față: Prin sentința penală definitivă nr. 315 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I p enală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara Ț.M. împotriva rezoluției nr. 628/P/
ÎCCJ 2013-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2013
386 lit. b) C. proc. pen., reținându-se totodată că în practicaua deciziei penale nr. 740 din 28 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală petenta deși a formulat o cerere de amânare, depunând în acest sens acte m
ÎCCJ 2010-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1719/2010
tății în principiu a cererii de contestație în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează: Dispozițiile art. 386 C. proc. pen. reglementează expre
ÎCCJ 2010-09-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin încheierea nr. 823 din 12 mai 2010 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, - în Dosarul nr. 2425/1/2010, s-a respins,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă