ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2013

Asupra contestației

în anulare de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În prezenta cauză

contestatoarea a formulat în termen legal plângere împotriva ordonanței din 15

aprilie 2011 dispusă în Dosarul nr. 799/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța și a rezoluției din 14 iunie 2011 dispusă de Procurorul

General al aceluiași parchet în Dosarul nr. 179/UU/2/2011, solicitând

desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror în vedere începerii

urmăririi penale față de intimații nominalizați în plângerea sa.

Prin sentința penală

nr. 97/P din 20 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins

ca nefondată plângerea petentei S.G. împotriva rezoluțiilor menționate.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat recurs petenta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

recurs ce a fost respins ca fiind inadmisibil prin decizia penală nr. 740 din 28

februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei decizii

la data de 5 noiembrie 2012 petenta S.G. a formulat contestație în anulare adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În motivarea contestației

în anulare contestatoarea a arătat că deși a solicitat acordarea unui termen de

judecată, întrucât era în imposibilitate de prezentare motivat de afecțiuni medicale,

cererea sa a fost respinsă, procedu-se la judecarea cauzei.

Înalta Curte examinând

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare constată că motivul pe care

se sprijină contestația și anume art. 386 lit. b) C. proc. pen., reținându-se totodată

că în practicaua deciziei penale nr. 740 din 28 februarie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală petenta deși a formulat o cerere de amânare,

depunând în acest sens acte medicale, s-a apreciat de instanță că față de obiectul

cauzei dedusă judecății, cât și de faptul că nu era necesară citarea acesteia, s-a

dispus continuarea judecății cauzei.

Cu ocazia judecării recursului

petentei instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit art. 8 al aceluiași cod este definitivă, petenta

exercitându-și dreptul la recurs împotriva unei hotărâri definitive, astfel că acesta

este inadmisibil.

Examinând contestația

în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte

constată că aceasta este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

- când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute

în art. 10 lit. f)-i

1

) C. proc. pen., cu privire la care existau probe

la dosar;

- când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

- când la judecarea recursului

sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Cum prezenta contestație

în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri penală dată într-o cauză prin

care s-a respins ca fiind inadmisibil recursul declarat, Înalta Curte constată că

în raport de natura cauzei în care s-a pronunțat soluția contestată în prezenta

cerere, nu sunt incidente cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., enumerate

mai sus, astfel că, văzând și dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va

respinge cererea formulată de contestatoarea S.G. și o va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea S.G. împotriva deciziei penale

nr. 740 din 28 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 839/36/2011.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 septembrie 2013.