ÎCCJ, Decizia nr. 518/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3577 din 13

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3732/1/2010. A

fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut, în esență, că prin decizia penală nr. 1519 din 20 aprilie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.

12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționara G.A.

împotriva sentinței penale nr. 118/P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța și a fost obligată recurenta petiționară la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța

a reținut că prin sentința penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, instanța și-a

declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se dosarul

nr. 3533/212/2008.

Prin sentința penală nr. 117/P

pronunțată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea penală

formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la data de 12 iunie

2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat Judecătoriei

Constanța o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva aceleiași soluții

de netrimitere – ordonanța nr. 304/P/2007 din 13 decembrie 2007 privind

intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reținut că prin sentința penală

nr. 760 din 3 iulie 2008, instanța și-a declinat competența în favoarea Curții

de Apel Constanța, formându-se un nou dosar cu numărul de mai sus

12221/212/2008.

Curtea, având în vedere că

ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja controlului

instanței, iar în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 117 din 15

octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză și părți, a apreciat că

ordonanța nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri formulate

de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului împotriva

sentinței penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.

Așadar, deoarece prin sentința

penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a

fost soluționată plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen. împotriva ordonanței nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Constanța, o nouă plângere împotriva aceleiași soluții este nefondată.

Împotriva acestei decizii,

petenta G.A. a formulat contestație în anulare învederând că a fost evacuată în

mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor

judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele

judiciare au pronunțat soluții de netrimitere în judecată a acestuia.

Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute

de art. 386 C. proc. pen.

Examinând contestația

în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv

aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestația în anulare în

considerarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage

inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de petenta G.A.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea.

Recursul este

inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce urmează:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin

care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile

de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se

poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

În cauza de față,

contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești

definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Penală, în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de

contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen.,

deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva

deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând

dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, apreciindu-se excepția invocată ca întemeiată, prin efectul

admiterii acesteia, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 3577

din 13 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3732/1/2010.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.