ÎCCJ, Decizia nr. 114/2011

Asupra cererilor de

contestație în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 65 din 14 martie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.C.

împotriva Sentinței nr. 1756 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4702/1/2010 și a fost

respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.G., împotriva aceRONași

sentințe. Au fost obligați recurenții petenți la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 1756 din 10

noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva Rezoluției

nr. 1567/ P din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petenții obligați la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Prima instanță a

constatat că soluția de netrimitere în judecată dispusă de către procuror este

legală și temeinică, în condițiile în care din actele premergătoare efectuate

nu au rezultat indicii privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., plângerea

petenților fiind nefondată.

Referitor la

recursurile declarate în cauză, instanța de recurs a reținut cu privire la

recursul declarat de recurentul petent G.G. că acesta este tardiv, petentul

fiind prezent la dezbaterea în fond a cauzei. Așadar, pentru recurentul

petiționar termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 10

noiembrie 2010, când au avut loc dezbaterile și se împlinea la data de 21

noiembrie 2010, dar cum aceasta era o zi nelucrătoare, termenul se proroga

pentru următoarea zi lucrătoare, respectiv 22 noiembrie 2010. Or, petiționarul

a declarat recurs la data de 27 noiembrie 2010, data expedierii prin poștă a

declarației de recurs, depășind termenul de 10 zile, prevăzut de lege.

Cu privire la

recursul declarat de către petenta B.C. s-a apreciat că acesta este nefondat,

constatându-se că intimații magistrați s-au limitat la a-și exercita legal

prerogativele funcției cu care au fost investiți, iar activitățile acestora de

interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, precum și

pronunțarea unor hotărâri judecătorești constituiau expresia firească a

exercitării legale a atribuțiilor de serviciu, neputând reprezenta, prin ele

însele infracțiuni, chiar dacă nemulțumeau părțile din proces.

Aprecierile negative

ale petenților cu privire la hotărârile pronunțate de instanțe în cauzele

civile în care au fost părți au determinat conferirea de relevanță penală unor

activități legal desfășurate de intimații judecători, faptele reclamate

neexistând în materialitatea lor pentru a fi posibilă angajarea răspunderii

penale a acestora, soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de

procuror, precum și hotărârea primei instanțe, prin care a fost menținută

soluția dispusă de procuror sunt legale și temeinice.

Împotriva acestei

decizii petenții B.C. și G.G. au formulat cereri de contestație în anulare,

criticând împrejurarea că au fost citați la instanța de recurs cu patru zile

înainte de termen, citația nefiind ștampilată și apreciindu-se, astfel, că

procedura de citare nu fost legal îndeplinită; în drept au fost invocate

prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Analizând cererile de

contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se

constată că acestea sunt inadmisibile, astfel că vor fi respinse pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În prezenta cauză

petenții au invocat în susținerea cererilor de contestație în anulare

împrejurarea că nu au fost legal citați la termenul la care cauza a fost

soluționată de către instanța de recurs. Verificând actele dosarului se

constată că pentru termenul de judecată din 14 martie 2011, procedura de citare

cu contestatorii a fost legal îndeplinită, prin afișare, astfel după cum

rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, mențiunile privind

conținutul citației, prevăzute de art. 176 C. proc. pen., nefiind reglementate

sub sancțiunea nulității. De altfel, în cauză procedura citării părții și-a

atins scopul prevăzut de lege, de informare a celui citat cu privire la

derularea procedurii judiciare. Așa fiind, se constată că cererile de

contestație în anulare formulate nu se întemeiază pe motive dintre cele expres

și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Pentru considerentele

ce preced, se reține că cererile de contestație în anulare formulate nu

îndeplinesc, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin.

(2) C. proc. pen., astfel că vor fi respinse, ca inadmisibile.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de contestatorii B.C. și G.G.

împotriva Deciziei penale nr. 65 din 14 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în Dosarul nr. 2046/1/2011.

Obligă fiecare

contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 mai 2011.