ÎCCJ, Decizia nr. 110/2011

Asupra cererii de

contestație la executare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a

fost respins, ca nefondat recursul declarat de petentul C.T. împotriva Sentinței

nr. 1990 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că prin Sentința nr. 1990

din 23 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.T. împotriva Rezoluției

nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut

rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a constatat că prin Rezoluția nr. 654/ P din 12

august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de magistrații D.C., E.I. și F.L., judecători la Înalta

Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., soluția fiind confirmată de către procurorul ierarhic

superior prin Rezoluția nr. 8853/4271/II/2 din 15 septembrie 2009.

Referitor la

plângerea adresată instanței, aceasta a constatat că este nefondată, din

lucrările dosarului rezultând că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de

serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă

răspunderea lor penală.

În ceea ce privește

recursul declarat, instanța de control judiciar a constatat că acesta este

nefondat, argumentându-se că intimații magistrați judecători au pronunțat o

hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea

dispozițiilor legale, iar simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de

soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii

penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare

urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în

legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit,

în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații

judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fiind legală și

temeinică.

Împotriva acestei din

urmă decizii contestatorul a formulat contestație la executare, criticând

decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare

către stat, solicitând anularea acestora.

Examinând cererea

formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că

este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra

executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461

alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind,

instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

În cauza dedusă

judecății contestatorul a criticat hotărârea atacată pentru eronata stabilire a

obligației de plată a cheltuielilor judiciare, fără a invoca unul dintre cazurile

expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.

Astfel, se reține că

formularea unei cereri de contestație la executare presupune invocarea unuia

dintre cazurile expres prevăzute de norma precitată, prin promovarea unei

asemenea cereri neputându-se tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei,

punându-se în discuție eventualele „nelămuriri” având în vedere limitele în

care hotărârea se execută, nu modul de stabilire a cheltuielilor judiciare

Așa fiind, critica

formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ

reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.,

cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute

de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc.

pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul C.T. împotriva Deciziei

nr. 754 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5977/1/2010.

Obligă contestatorul

petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 mai 2011.