ÎCCJ, Decizia nr. 48/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 518 din 12 decembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători a

fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva

Deciziei nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3732/1/2010; a fost obligată

contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 3577

din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea G.A. împotriva Deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3732/1/2010.

A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia penală nr. 1519

din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosarul nr. 12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de

petiționara G.A. împotriva sentinței penale nr. 118/ P din 15 octombrie 2009 a

Curții de Apel Constanța și a fost obligată recurenta petiționară la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut că

prin sentința penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, a fost declinată competența

în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se Dosarul nr. 3533/212/2008.

Prin sentința penală nr.

117/ P pronunțată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța a

respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea penală formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la

data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a

înaintat Judecătoriei Constanța o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva

aceleiași soluții de netrimitere – ordonanța nr. 304/P/2007 din 13 decembrie

2007 privind intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reținut că prin

sentința penală nr. 760 din 3 iulie 2008, instanța și-a declinat competența în

favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se un nou Dosar nr. 12221/212/2008.

Curtea, având în

vedere că ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja

controlului instanței, iar în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 117

din 15 octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză și părți, a

apreciat că ordonanța nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri

formulate de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului

împotriva sentinței penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.

Așadar, deoarece prin

sentința penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, a fost soluționată plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva ordonanței nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, o nouă plângere împotriva aceleiași soluții a fost

apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii, petenta G.A. a formulat contestație în anulare învederând că a fost

evacuată în mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor

judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele

judiciare au pronunțat soluții de netrimitere în judecată a acestuia.

Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute

de art. 386 C. proc. pen.

Examinând contestația

în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv

aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestația în anulare în

considerarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage

inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de petenta G.A.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea.

Cu privire la

recursul declarat s-a apreciat că acesta este inadmisibil având în vedere

prevederile art. 129 și 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 385

1

și art. 392 alin. (4) C. proc. pen., contestatoarea formulând recurs împotriva

unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea cererii de contestație în

anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași

instanță, în recurs. Instanța de recurs a apreciat, totodată, că deciziile

pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei

instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de

atacare cu recurs a deciziilor definitive, recunoașterea unei căi de atac în

alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, reprezentând

ca o soluție inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare invocând

caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor depuse de

către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea de

infracțiuni, neacordarea asistenței juridice gratuite.

Analizând cererea de

contestație în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă,

astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., respectiv:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din

cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i), cu privire la care existau probe în

dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.

385

14

alin. (11) ori art. 385

16

alin. (1)”.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În speța de față se

constată că motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii de

contestație în anulare nu pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ

reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. deoarece

vizează, în esență, modul de soluționare a unei cauze de către instanța de

recurs.

Astfel, reținându-se

că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile de

admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva

Deciziei nr. 518 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 9444/1/2011.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.