ÎCCJ, Decizia nr. 129/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea

penală nr. 112 din ședința din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a

fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta G.A. împotriva

încheierii penale nr. 92 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 938/1/2012; a

fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin încheierea

penală nr. 92 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea

de recurs formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 47 din

6 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, în dosarul nr. 9963/1/2011; a fost obligată recurenta

contestatoare la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța a reținut că

prin decizia penală nr. 47 din 6 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva

deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători în dosarul nr. 9437/1/2011; a fost obligată

contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că prin decizia nr. 516 din 12 decembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9

judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A.

împotriva deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3533/212/2008; a fost

obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța de recurs a

constatat că prin decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 117/P din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor

judiciare statului prin desemnarea în mod gratuit a unui apărător.

S-a reținut, în

esență, că prin ordonanța nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art.

228 alin. (4) și (6) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C.

proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen.

și art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numitul V.D.G., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208

combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, s-a dispus

disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A., B.E., G.I. și C.C., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208

combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.

S-a constatat că

activitatea executorului judecătoresc V.D.G. nu se circumscrie conținutului

constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind desfășurată cu

respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita atribuțiilor de serviciu

și fără a fi încălcate drepturile și interesele legitime ale petentei G.A., în

sarcina executorului judecătoresc neputând fi reținute nici infracțiunile

prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit.

a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea

executării silite a unei hotărâri judecătorești, iar bunurile găsite în

locuință lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest

sens fiind încheiat un proces-verbal.

Plângerea petentei

G.A. formulată împotriva soluției anterior menționată a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin plângerea

formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, petenta a

invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea

fiind respinsă.

Prin sentința penală

nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentă, reținându-se, în esență, că soluția de

netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele încheiate de intimat

respectând dispozițiile procesual civile și neexistând probe privind eventuala

rea-credință a intimatului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petenta.

Din verificarea

actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt

complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt,

încadrării juridice, existenței /inexistenței vinovăției intimatului ori a

altei persoane; instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe,

iar petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la

intimatul V.D.G., față de care procurorul a pronunțat soluția de netrimitere în

judecată.

S-a apreciat că

executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri

judecătorești executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea

judecătorească a unei hotărâri definitive și irevocabile, actele efectuate de

executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu

respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost

citată, nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor

dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază

secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reținut că bunurile

reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal

din data de 20 iulie 2006, ora 11:00).

Cu privire la noul

recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil, având în

vedere prevederile art. 129 și art. 21 din Constituția României, dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. și ale art. 13 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, s-a constatat că

recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând

principiul unicității acestei căi de atac și totodată că secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă

instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excedând competenței atribuite

completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare, instanța

investită cu soluționarea acestei căi de atac reținând că cererea este

inadmisibilă, motivele invocate de către contestatoare neputând fi circumscrise

cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a)-e)

C. proc. pen. deoarece vizau, în esență, modul de soluționare a unei cauze de

către instanța de recurs, cererea neîndeplinind, cumulativ, condițiile de

admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea a formulat cerere de recurs, apreciată de către instanță

ca inadmisibilă, având în vedere principiul stabilit prin art. 129 din

Constituția României, prevederile art. 13 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 385

1

C.

proc. pen. și art. 392 alin. (4) C. proc. pen.

Instanța de recurs a

constatat că, în cauză, contestatoarea a declarat recurs împotriva unei

hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători în soluționarea cererii de contestație

în anulare formulată de contestatoare împotriva unei decizii pronunțate, de

aceeași instanță, completul de 9 judecători, în recurs, deciziile pronunțate în

cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de

recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu

recurs a deciziilor definitive.

Împotriva acestei

încheieri recurenta G.A. a declarat un nou recurs.

Examinând recursul

sub aspectul admisibilității instanța a constatat că este inadmisibil, având în

vedere prevederile art. 21 și 129 din Constituția României, art. 13 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

precum și art. 385

1

C. proc. pen., reținându-se că recurenta a

formulat în mod repetat cereri de recurs, împotriva unor hotărâri

nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs

declarat neîntrunind cerințele prevăzute de lege, încălcând principiul

unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Împotriva acestei

încheieri contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare.

Analizând cererea de

contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată

că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce

urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În cauza dedusă judecății

contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare împotriva unei

încheieri definitive, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat

împotriva unei alte încheieri, pronunțată de aceeași instanță, în recurs,

în motivarea cererii fiind invocate aspecte privind nelegalitatea hotărârilor

și a măsurilor dispuse de organele judiciare față de contestatoare în cauzele

în care este parte în perioada 2003-2012.

Astfel, instanța

constată că motivele invocate de către contestatoare nu pot fi circumscrise

cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 386 lit. a)-e)

C. proc. pen. deoarece vizează, în esență, modul de soluționare a unor cauze de

către organele judiciare, așadar, cererea neîndeplinind, cumulativ, condițiile

de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

și urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A.

împotriva încheierii penale nr. 112 din ședința din camera de

consiliu de la 2 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 1864/1/2012.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 mai 2012.