Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 63/2012

HOTĂRÂRE
20.02.2012
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 63/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației la executare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1670 din 26 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1326/1/2011, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea D.M. împotriva deciziei penale nr. 4555 din 15 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 640/44/2010, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că susținerile contestatoarei nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, contestatoarea D.M.

a declarat recurs, recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin încheierea penală nr. 288 din 26 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin cererea introdusă la data de 11 ianuarie 2012, contestatoarea D.M. a formulat contestație la executare împotriva încheierii penale nr. 288 din ședința din camera de consiliu de la 26 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6979/1/2011 , solicitând casarea titlului executoriu și susținând că suma la care a fost obligată, cu titlu de cheltuieli judiciare, trebuie să rămână în sarcina statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestație la executare formulată de contestatoarea D.M. este inadmisibilă. Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive. Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

„contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”. Se constată așadar că, în cauză, motivele invocate de contestatoare nu se regăsesc între cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispozițiile legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din același cod. Totodată, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea contestației privitoare la dispozițiile civile ale hotărârii (în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestația privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.). Rezultă, așadar, că în ceea ce privește cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile art. 463 sau 464 C. proc. pen., menționate anterior. În consecință, contestația la executare formulată de contestatoare este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

Înalta Curte de Casație și Justiție , completul de 5 judecători, nu a avut în vedere cererea depusă ulterior rămânerii în pronunțare, întrucât o eventuală retragere a recursului formulat trebuie să fie făcută conform dispozițiilor strict și limitative prevăzute de art. 385 4 raportat la art. 369 C. proc. pen., adică personal sau prin mandatar special și nu prin fax, așa încât contestatoarea nu a făcut dovada că este partea care a trimis cererea. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoarea D.M. împotriva încheierii penale nr. 288 din ședința din camera de consiliu de la 26 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6979/1/2011. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-09
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 6/2012
Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 288 din ședința din Camera de Consiliu de la 26 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, compl
ÎCCJ 2011-02-14
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 38/2011
Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisi
ÎCCJ 2012-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3452/2012
contestație în anulare, iar art. 389 C. proc. pen. arată că cererile de contestație în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a) - c) și e sunt de competența instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anula
ÎCCJ 2012-05-07
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 112 din ședința din camera de consiliu de la 2 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 jude
ÎCCJ 2011-03-14
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 60/2011
Asupra contestației la executare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 497 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cont
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă