ÎCCJ, Decizia nr. 38/2011

Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 860/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut, în esență că prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 860/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A.

împotriva Deciziei nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5243/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei 1481 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A.

a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că susținerile contestatoarei, privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii a cărei anulare se solicită, nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A. a declarat recurs. Examinând recursul declarat instanța a constatat că acesta este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 392 și 385 1 C. proc. pen., concluzionându-se în sensul că decizia atacată fiind pronunțată de instanța de recurs, investită să soluționeze contestația în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare, criticând decizia atacată pentru caracterul „greșit” și „abuziv”. Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc.

pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În prezenta cauză, în motivarea cererii de contestație în anulare, contestatoarea a invocat critici care privesc, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și care nu pot fi circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Așa fiind, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E.C.I.D.E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători în Dosarul nr. 5623/1/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.