ÎCCJ, Decizia nr. 17/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 17/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 500
din 14 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 860/1/2010, Înalta Curte de Casație
și Justiție, Completul de 9 Judecători, a respins ca inadmisibilă contestația
în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 15 din 25 ianuarie
2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9
Judecători, în dosarul nr. 5243/1/2009, cu obligarea acesteia la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide
astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2010,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a
fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A.
împotriva deciziei 1481 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei
decizii,
contestatoarea
G.A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă
prin decizia nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunțată de Completul de 9 Judecători
al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că susținerile contestatoarei,
privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii a cărei anulare se solicită, nu
se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și
limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei
decizii, contestatoarea G.A. a declarat recurs.
La termenul din 22
noiembrie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității
căii de atac.
Examinând recursul
declarat de contestatoare, în conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Din economia
dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., referitoare la procedura de judecare a
contestației în anulare, rezultă că hotărârea pronunțată în această materie
este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului
într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe
dispozițiile art. 386 lit. d), „Când împotriva unei persoane s-au pronunțat
două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”, cu condiția prevăzută de art. 392
alin. (4), ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima
instanță sau la instanța de apel.
Pe de altă parte
dispozițiile art. 385
1
C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de
a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după
caz, nedefinitive.
Având în vedere modul
în care legea reglementează exercitarea căilor de atac cu privire la hotărârile
judecătorești și față de dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., care
prevăd posibilitatea atacării cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea
contestației în anulare, Înalta Curte constată că decizia atacată fiind
pronunțată de instanța de recurs învestită să soluționeze contestația în
anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs
anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Rezultă, așadar, că
recursul declarat de contestatoare, cu care a fost sesizat Completul de 9
judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, este exercitat împotriva
unei hotărâri definitive care nu este supusă acestei căi de atac, în condițiile
art. 385
1
C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din
același cod.
Or, recunoașterea
unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie
o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind, excepția
inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către
instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile
formulate de recurenta contestatoare, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi
analizate.
În consecință, în
temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea
G.A.
Conform art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei
de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr.
500 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 860/1/2010.
Obligă recurenta
contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi
24 ianuarie 2011
.