ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3192/2009

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2375 din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.N. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A obligat recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Împotriva acestei hotărâri contestatorul T.N. a formulat contestație în anulare ce formează obiectul prezentului dosar, stabilindu-se termen pentru discutarea admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Examinând contestația formulată potrivit art. 391 C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 386 - 388 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de lege; dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, cele trei condiții urmând a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea în principiu a cererii. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Cum în speță contestatorul nu a invocat nici un motiv din cele expres și limitativ prev. de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., motivele invocate de acesta referindu-se la greșita încadrarea a faptei, greșita individualizare a pedepsei, precum și la lipsa de apărare, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare. Totodată, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.N. împotriva Deciziei penale nr. 2375 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2009.