ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia penală nr. 1476 din 22
aprilie 2009 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție,
secția penală,
a fost respins, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul I.Șt.S. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 18
decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
S-a dedus prevenția de la 27 martie 2008
la 22 aprilie 2009.
A fost obligat recurentul inculpat la 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare ocazionate de judecarea în fond a cauzei.
S-a reținut, în esență, că pedeapsa aplicată inculpatului este bine
dozată și nu se justifică reducerea acesteia, întrucât prin cuantumul și
modalitatea de executare este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării
legii penale.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul, invocând
cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen și
arătând că nu a fost audiat la judecarea recursului.
Curtea reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în
anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie
îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391alin. (2) C. proc. pen.,
respectiv: contestația să fie făcută în
termenul
prevăzut de lege; motivul invocat să fie dintre cele
prevăzute de
art. 386 C. proc.
pen.; în susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care
sunt la dosar.
În privința cazului de contestație invocat în speță, acesta are
în vedere neaudierea inculpatului de către
instanța de recurs, când
aceasta era obligatorie potrivit legii, respectiv
în situațiile în care inculpatul nu fusese audiat de către instanțele de fond
și apel ori când aceste instanțe nu pronunțaseră împotriva inculpatului o hotărâre
de condamnare.
Or, în speță nu este incidență niciuna dintre ipotezele
sus-menționate, în condițiile în care prin
decizia contestată nu s-a
soluționat decât recursul inculpatului (condamnat
de către instanța
de fond, soluție
menținută în apel), iar acesta a fost audiat de către
ambele instanțe
arătate anterior.
În acest context, Curtea reține că simpla
invocare a unui caz
dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc.
pen., nu poate conduce la admiterea în principiu a contestației în anulare, căci
într-o asemenea ipoteză această fază prealabilă ar fi practic inutilă jar
scopul urmărit de legiuitor, acela de a institui un filtru pentru cererile
care, la o primă examinare, prin raportare însă la situația
din speță, nu se circumscriu acestei căi
extraordinare de atac, nu ar
mai fi realizat.
Din această perspectivă, Curtea constată că motivul invocat
de către inculpat este pur formal, neavând nicio
legătură cu situația
din speță, astfel încât contestația formulată este
inadmisibilă și
urmează a fi respinsă, ca atare,
cu obligarea contestatorului la plata
cheltuielilor judiciare către stat
conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată
de contestatorul l.Șt.S. împotriva deciziei penale
nr.
1476 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie
2009.