ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2405/2009

Asupra contestației în anulare de față; Prin decizia penală nr. 1476 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Șt.S. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a dedus prevenția de la 27 martie 2008 la 22 aprilie 2009. A fost obligat recurentul inculpat la 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea în fond a cauzei. S-a reținut, în esență, că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată și nu se justifică reducerea acesteia, întrucât prin cuantumul și modalitatea de executare este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen și arătând că nu a fost audiat la judecarea recursului. Curtea reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391alin. (2) C. proc. pen., respectiv: contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege; motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.; în susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.

În privința cazului de contestație invocat în speță, acesta are în vedere neaudierea inculpatului de către instanța de recurs, când aceasta era obligatorie potrivit legii, respectiv în situațiile în care inculpatul nu fusese audiat de către instanțele de fond și apel ori când aceste instanțe nu pronunțaseră împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Or, în speță nu este incidență niciuna dintre ipotezele sus-menționate, în condițiile în care prin decizia contestată nu s-a soluționat decât recursul inculpatului (condamnat de către instanța de fond, soluție menținută în apel), iar acesta a fost audiat de către ambele instanțe arătate anterior. În acest context, Curtea reține că simpla invocare a unui caz dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., nu poate conduce la admiterea în principiu a contestației în anulare, căci într-o asemenea ipoteză această fază prealabilă ar fi practic inutilă jar scopul urmărit de legiuitor, acela de a institui un filtru pentru cererile care, la o primă examinare, prin raportare însă la situația din speță, nu se circumscriu acestei căi extraordinare de atac, nu ar mai fi realizat. Din această perspectivă, Curtea constată că motivul invocat de către inculpat este pur formal, neavând nicio legătură cu situația din speță, astfel încât contestația formulată este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul l.Șt.S. împotriva deciziei penale nr. 1476 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.