ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2009

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2403 din 23 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2569/83/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuent Ț.A. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. A obligat recurentul condamnat-revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. La data de 16 iulie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.A.

împotriva deciziei mai sus-menționată, stabilindu-se termen pentru discutarea admisibilității în principiu a contestației în anulare. Examinând contestația formulată potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Potrivit art. 391 C. proc. pen., instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, cele trei condiții urmând a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea în principiu a cererii. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Cum, în cauză, contestatorul nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de textul de lege mai sus-menționat, acesta susținând că i s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, urmare a faptului că probele nu au fost corect interpretate, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Totodată, va obliga contestatorul să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.A. împotriva Deciziei penale nr. 2403 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.