ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3587/2009

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2403 din 23 iunie

2009, pronunțată în Dosarul nr. 2569/83/2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul revizuent Ț.A. împotriva Deciziei penale nr. 41/A din 21 aprilie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. A

obligat recurentul condamnat-revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

La data de 16 iulie

2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată

contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.A. împotriva deciziei mai

sus-menționată, stabilindu-se termen pentru discutarea admisibilității în

principiu a contestației în anulare.

Examinând contestația

formulată potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este

inadmisibilă.

Potrivit art. 391 C.

proc. pen., instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare, verificând dacă cererea este făcută în termenul

prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute

de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se

invocă dovezi care sunt la dosar, cele trei condiții urmând a fi îndeplinite

cumulativ pentru admiterea în principiu a cererii.

Potrivit art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Cum, în cauză,

contestatorul nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de textul de lege

mai sus-menționat, acesta susținând că i s-a aplicat o pedeapsă greșit

individualizată, urmare a faptului că probele nu au fost corect interpretate,

contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Totodată, va obliga

contestatorul să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, onorariul

apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.A. împotriva

Deciziei penale nr. 2403 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul

să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 noiembrie 2009.