ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3430/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2345 din 09 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 160/42/2011, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar G.C. împotriva sentinței penale nr. 71 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A obligat recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a avut în vedere faptul că hotărârea atacată avea caracter definitiv, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul G.C., fiind nemulțumit de faptul că instanța de recurs i-a respins cererea de amânare formulată în cauză. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)- i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată pe de-o parte că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.C. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G.C. împotriva deciziei penale nr. 2345 din 09 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 160/42/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2011.