ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3430/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 2345 din 09 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 160/42/2011, s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar G.C. împotriva

sentinței penale nr. 71 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

A obligat

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a avut

în vedere faptul că

hotărârea atacată avea caracter definitiv, fiind

pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva

acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul G.C., fiind

nemulțumit de faptul că instanța de recurs i-a respins cererea de amânare

formulată în cauză.

Examinând contestația în anulare în raport cu

lucrările și materialul

din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)- i)

1

, cu

privire la care existau probe la dosar;

d)

când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea

acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1)

1

.

Examinând

cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța

constată pe de-o parte că, cererea de contestație este făcută în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la

data pronunțării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre

cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația

în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare,

văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge ca inadmisibilă,

contestația în

anulare formulată de contestatorul G.C. și îl va

obliga pe contestator

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G.C. împotriva

deciziei penale nr. 2345 din 09 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală în dosarul nr. 160/42/2011.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 05 octombrie 2011.