ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2750/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 32 din 12

ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul B.E. împotriva sentinței penale nr. 201 din 22

noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte și a obligat

recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, s-a reținut, în esență următoarele:

Prin sentința

penală nr. 201 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Vălenii de

Munte, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul B.E., ca

inadmisibilă.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cererea sa contestatorul a arătat

că aceasta este îndreptată împotriva sentinței penale nr. 175/2011, pronunțată

în dosarul penal nr. 3173/331/2011 al Judecătoriei Vălenii de Munte, fără a fi

motivată în drept.

Instanța a

arătat că, potrivit disp. art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la

același articol de lege, acestea fiind expres și limitativ prevăzute de legea

penală, motivele invocate de către contestator neîncadrându-se în niciunul

dintre aceste cazuri.

S-a reținut

că, referitor la cazurile prevăzute de către art. 386 C. proc. pen., este de

observat faptul că cele prevăzute de lit. a), b), c) și e), competența de

soluționare a acestora este stabilită pentru instanțele de recurs, doar cazul

prevăzut de lit. d) dându-se și în competența judecătoriilor. Astfel, potrivit

acestui din urmă caz, obiectul contestației în anulare îl poate forma doar

ipoteza în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă.

S-a mai

reținut că Dosarul nr. 3063/331/2010 la care face referire contestatorul a avut

ca obiect o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., ce a fost soluționată prin respingerea acesteia, nefiind deci pronunțată

o hotărâre pe fondul cauzei, astfel că nu poate face obiectul unei contestații

în anulare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs contestatorul B.E., care a fost respins ca

inadmisibil.

S-a reținut,

în esență, că recurentul B.E. a formulat contestație în anulare împotriva unei

hotărâri pronunțate în primă instanță de judecătorie, nu o hotărâre a unei

instanțe de recurs, astfel că singurul caz de contestație în anulare împotriva

unei hotărâri de primă instanță este cel de la art. 386 lit. d) C. proc. pen.,

cu condiția să existe de fapt două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Totodată,

față de împrejurarea că obiectul Dosarului nr. 3173/331/2011 în care s-a

pronunțat sentința penală nr. 201 din 22 noiembrie 2011, împotriva căruia

contestatorul a formulat contestație în anulare este o plângere formulată

potrivit art. 278

1

C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acest text

de lege a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. al României nr. 714/26.10.2010,

„hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”.

Așadar, s-a

reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, toate soluțiile

pronunțate de către judecătorul care soluționează în primă instanță plângerea

întemeiată pe disp. art. 278

1

C. proc. pen. sunt definitive,

nemaiputând fi atacate cu recurs, deoarece calea de atac ordinară a recursului

se exercită doar în condițiile și termenele prevăzute de lege.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul B.E., fără a indica

vreunul din cazurile prev. de art. 386 C. proc. pen.

Potrivit art.

391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților.

Contestația

în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să

impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Pe de o

parte, contestatorul nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină

contestația, iar pe de altă parte din cuprinsul cererii, acesta nu poate fi

calificat și încadrat în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

De asemenea, se

constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede art. 386

C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această

cale de atac extraordinară.

Potrivit art.

386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la lit. a)-e)

din același text.

Din economia

textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă

ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre

pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul unei hotărâri pronunțate în calea

de atac extraordinară a contestației în anulare.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva deciziei penale nr. 32 din

12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E., împotriva

deciziei penale nr. 32 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 10 septembrie 2012.