ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2750/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 32 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.E. împotriva sentinței penale nr. 201 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte și a obligat recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut, în esență următoarele: Prin sentința penală nr. 201 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul B.E., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cererea sa contestatorul a arătat că aceasta este îndreptată împotriva sentinței penale nr. 175/2011, pronunțată în dosarul penal nr. 3173/331/2011 al Judecătoriei Vălenii de Munte, fără a fi motivată în drept.

Instanța a arătat că, potrivit disp. art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la același articol de lege, acestea fiind expres și limitativ prevăzute de legea penală, motivele invocate de către contestator neîncadrându-se în niciunul dintre aceste cazuri. S-a reținut că, referitor la cazurile prevăzute de către art. 386 C. proc. pen., este de observat faptul că cele prevăzute de lit. a), b), c) și e), competența de soluționare a acestora este stabilită pentru instanțele de recurs, doar cazul prevăzut de lit. d) dându-se și în competența judecătoriilor. Astfel, potrivit acestui din urmă caz, obiectul contestației în anulare îl poate forma doar ipoteza în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

S-a mai reținut că Dosarul nr. 3063/331/2010 la care face referire contestatorul a avut ca obiect o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., ce a fost soluționată prin respingerea acesteia, nefiind deci pronunțată o hotărâre pe fondul cauzei, astfel că nu poate face obiectul unei contestații în anulare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul B.E., care a fost respins ca inadmisibil. S-a reținut, în esență, că recurentul B.E. a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de judecătorie, nu o hotărâre a unei instanțe de recurs, astfel că singurul caz de contestație în anulare împotriva unei hotărâri de primă instanță este cel de la art. 386 lit. d) C. proc.

pen., cu condiția să existe de fapt două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Totodată, față de împrejurarea că obiectul Dosarului nr. 3173/331/2011 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 201 din 22 noiembrie 2011, împotriva căruia contestatorul a formulat contestație în anulare este o plângere formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. al României nr. 714/26.10.2010, „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”. Așadar, s-a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, toate soluțiile pronunțate de către judecătorul care soluționează în primă instanță plângerea întemeiată pe disp.

art. 278 1 C. proc. pen. sunt definitive, nemaiputând fi atacate cu recurs, deoarece calea de atac ordinară a recursului se exercită doar în condițiile și termenele prevăzute de lege. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul B.E., fără a indica vreunul din cazurile prev. de art. 386 C. proc. pen. Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților. Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Pe de o parte, contestatorul nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină contestația, iar pe de altă parte din cuprinsul cererii, acesta nu poate fi calificat și încadrat în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen. De asemenea, se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară. Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la lit. a)-e) din același text. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul unei hotărâri pronunțate în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva deciziei penale nr. 32 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E., împotriva deciziei penale nr. 32 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.