ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 361 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul G.I. împotriva deciziei penale nr. 361 din 12 noiembrie 2010 a aceleași instanțe. Totodată, contestatorul a fost obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2010, contestatorul G.I. a solicitat anularea sus menționatei decizii penale pe considerentul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celor șase cereri inserate în motivele de casare depuse la termenul de judecată din 15 aprilie 2010, și în concluziile scrise din 11 iunie 2010, însoțite de o serie de înscrisuri vizând dosarul nr. 2630/P/2009. Pe de altă parte, s-a susținut că se impune admiterea în principiu a contestației, în sensul rejudecării cauzei pe fond, și a recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 361/2010 a Tribunalului Buzău, deoarece - deși s-a reținut că materialul administrat de procuror este complet și corect - în realitate, procurorul a refuzat să efectueze cercetări cu privire la cele trei intimate, că D.A. stăpânește fără drept tot inventarul imobilelor, că prin hotărârile civile pronunțate s-au încălcat prevederile art. 6 și art. 7 din CEDO coroborate cu acelea prev. de art. 21, art. 24, art. 51 și art. 52 din Constituția României.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma dispozițiilor art. 385 C. proc. pen., instanța de recurs a constatat că motivele invocate de petentul recurent G.I. nu se regăsesc în cazurile ce permit reformarea hotărârilor judecătorești intrate sub puterea lucrului judecat, folosindu-se o atare cale extraordinară de atac. S-a apreciat că faptele invocate, ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 213, art. 215 alin. (1), art. 260 și art. 292 C. pen., nu sunt de natură penală, fiind în realitate vorba de un litigiu civil soluționat deja de instanțele judecătorești sesizate cu partajarea bunurilor comune, prin sentință definitivă irevocabilă. în plus, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 260 și art. 292 C. pen., întrucât intimata D.A. nici nu a avut calitatea de martor în procesele intentate de către petent.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs petentul G.I., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul aspectelor de fapt și de drept detaliate în fața Tribunalului Buzău, sesizat cu examinarea contestației în anulare privind decizia penală nr. 185 din 11 iunie 2010 pronunțată în dosarul penal nr. 12757/200/2009.

Verificându-se din oficiu, și cu precădere, legalitatea investirii curții de apel, ca instanță de apel și în raport de prevederile art. 391 și art. 392 C. proc. pen., ce guvernează judecata în cazul căii de atac extraordinare a contestației în anulare, s-a constatat că motivele de reformare invocate de petent nu pot fi examinate pe fond pentru considerentele următoare:

Analiza sistematică a acestor dispoziții procedurale, aplicabile în materie, determină concluzia că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului. în situația în care contestația în anulare s-a formulat pentru cazurile prev. de art. 386 alin. (1) lit. a – c) și e) comb. cu art. 389 C. proc. pen., instanța de recurs este competentă să se pronunțe asupra hotărârii a cărei anulare se cere, iar soluția se adoptă prin decizie. Pe de altă parte, conform art. 417 C. proc. pen., hotărârile pronunțate de instanța de recurs rămân definitive la data pronunțării acesteia, între altele și atunci când în cazul respingerii recursului, cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare. Atari reguli procedurale privind judecata contestației în anulare și a căilor de atac împotriva hotărârilor adoptate la examinarea acesteia, cât și acelea generale referitor la caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de instanța de recurs sunt de strictă interpretare, știut fiind că accesul la justiție este garantat atât de legislația internă cât și europeană în materie, cu respectarea întocmai a dispozițiilor reglementate de Codul de procedură penală. Prin contestația în anulare formulată la 21 iunie 2010, petentul G.I. a înțeles să solicite anularea deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 12757/200/2009, și prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 178 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Buzău, având ca obiect plângerea formulată conform art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției de netrimitere în judecată adoptată în dosarul nr. 2630/P/2009 al parchetului de pe lângă aceeași instanță, privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 213, art. 215 alin. (1), art. 208 alin. (1), art. 260 și art. 292 C. pen. Recursul declarat de petentul G.I. s-a soluționat cu respectarea întocmai a regulilor ce guvernează competența după materie și după calitatea persoanei, astfel cum sunt determinate în dispozițiile art. 278

1

alin. (1) comb. cu art. 27 pct. 3 și art. 385

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., adoptându-se decizia penală nr. 361 din 12 noiembrie 2010, hotărâre definitivă conform art. 417

1

C. proc. pen.

În final, curtea de apel a constatat că cererea de recurs s-a formulat împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de tribunal, ca instanță de recurs, astfel că calea ordinară de atac exercitată este inadmisibilă, impunându-se respingerea acesteia conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Față de cele menționate, prin decizia penală nr. 86 din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.I., împotriva deciziei penale nr. 361 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău. A fost obligat recurentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, deși în minuta întocmită, precum și în dispozitivul hotărârii, s-a menționat expres că este „definitivă", contestatorul a declarat prezentul recurs.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului, decizia atacată fiind definitivă.

Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta:

Nici-o prevedere a Convenției Europene a Drepturilor Omului nu stabilește dreptul necondiționat la un recurs adresat instanței supreme a unui stat european.

Conform Convenției Europene a Drepturilor Omului și, respectiv, Protocolului nr. 7, este garantat dreptul oricărei persoane la o instanță independentă și imparțială, iar în cazul unei persoane declarată vinovată de săvârșirea unei infracțiuni este garantat și dreptul la o examinare a cauzei de către o jurisdicție superioară.

Chiar și în acest ultim caz, aceleași acte juridice europene stabilesc, pe de o parte, că exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de legea internă, iar pe de altă parte, că acest drept poate fi constitui obiectul unor excepții (enumerate generic chiar în art. 2 paragraful 2 al Protocolului nr. 7).

Conform Constituției României (art. 21 și art. 129), cetățenii au dreptul de acces la justiție, exercitarea căilor de atac fiind posibilă „în condițiile legii".

Nu în ultimul rând, conform art. 126 alin. (2) din Constituția României competența instanțelor judecătorești este prevăzută numai prin lege.

Or, în cauză, petentul a avut acces la justiție, în primă instanță, și a avut acces la o jurisdicție superioară care a soluționat recursul declarat de aceasta.

Prin exercitarea și soluționarea recursului, sentința primei instanțe a rămas definitivă și nu mai este susceptibilă de o nouă recurare.

Ultima decizie a curții de apel nu se regăsește printre hotărârile care, potrivit art. 385/1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 aprilie 2011.