ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3413/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 29 octombrie 2009, reclamanta M.G.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Buzău

și Municipiul Buzău - prin Primar, retrocedarea imobilului-teren în suprafață

de 106 mp situat în Municipiul Buzău, pe vechiul amplasament.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 2481 din 29 iunie 1971, împreună cu soțul său, M.M. ( în prezent decedat),

a cumpărat imobilul menționat, iar prin Decretul nr. 396/1978, imobilul (casă

de locuit și terenul aferent) a fost supus exproprierii în vederea construirii

în zonă a unor blocuri de locuințe, după demolarea casei fiind despăgubiți cu

contravaloarea acesteia.

Reclamanta a mai

susținut că terenul aferent casei nu a fost folosit în scopul pentru care a

fost expropriat, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35

din Legea nr. 33/1994, prin sentința civilă nr. 44 din 05 ianuarie 1995 a

Judecătoriei Buzău constatându-li-se dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 66 mp situat în Municipiul Buzău.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Instanța a invocat, din

oficiu, excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1119 din 04

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Municipiul Buzău, iar prin

sentința civilă nr. 466 din 26 martie 2010 a admis excepția astfel invocată și

a respins acțiunea ca inadmisibilă. În același timp, a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de reclamantă cu referire la sent. civ.

nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău.

În motivarea

hotărârii, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 1119 din 04

decembrie 2007 a Tribunalului Buzău (rămasă irevocabilă) s-a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta M.G., în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Local al Municipiului Buzău și Municipiul Buzău, având ca

obiect retrocedarea suprafeței expropriate, de 114 mp teren, situat în

Municipiul Buzău, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994.

În consecință, în

raport de această hotărâre s-a apreciat că funcționează excepția autorității de

lucru judecat, acțiunea în revendicare a aceluiași imobil, formulată pe același

temei, fiind inadmisibilă, așa cum s-a statuat deja în procesul anterior.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta M.G., considerând-o nelegală și netemeinică sub

următoarele aspecte:

- În mod greșit

instanța fondului a respins ca inadmisibilă acțiunea cu care a fost învestită,

reținând că există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1119

din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău cu privire la excepția

inadmisibilității.

- Instanța fondului a

reținut eronat că nu este îndeplinită condiția identității de cauză în sensul

art. 163 C. proc. civ. și ca atare, a respins mai întâi excepția invocată de

reclamantă, a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1310 din 15 decembrie

2006 pronunțată de Tribunalul Buzău cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii, motivare incorectă deoarece și acțiunea soluționată prin sentința

civilă nr. 1310/2006 a fost întemeiată tot pe dispozițiile art. 35 din Legea

nr. 33/1994, deci există autoritate de lucru judecat.

S-a solicitat, având

în vedere criteriul cronologic peste care nu se poate trece, admiterea

excepției autorității de lucru judecat cu privire la soluționarea excepției

inadmisibilității acțiunii, în raport de dezlegarea dată acestei probleme de

drept prin sentința civilă nr. 1310/2006 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel

Ploiești.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prezentul demers judiciar al reclamantei

a fost precedat de alte două acțiuni, finalizate prin pronunțarea sentinței

civile nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău și respectiv,

sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a aceleiași instanțe, ambele rămase

definitive și irevocabile.

Sentința civilă nr.

1310/2006 a Tribunalului Buzău a devenit irevocabilă prin decizia nr. 239 din 14

mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, care a admis apelul formulat de Primăria

Buzău și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei

instituții, respingând în consecință acțiunea.

În cadrul celei de-a

doua cereri - soluționată, prin sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007,

Primarul municipiului Buzău a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având

în vedere decizia în interesul legii nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Întrucât terenul

pretins de reclamantă în prezenta cauză face parte din terenul în suprafață de

114 mp solicitat în precedenta acțiune, instanța de fond a procedat corect

admițând excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1119/2007

a Tribunalului Buzău cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârât.

Susținerea apelantei

în sensul că se impunea admiterea excepției autorității de lucru judecat cu

privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, în raport de

dezlegarea dată acestei probleme de drept prin sentința civilă nr. 1310/2006

pronunțată de Tribunalul Buzău (menținută de Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 293 din 14 mai 2007) a fost înlăturată apreciindu-se că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 163 C. proc. civ. referitoare la tripla identitate de obiect,

cauză, părți.

Aceasta, întrucât

atât sentința civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău cât și decizia nr. 293/2007

a Curții de Apel Ploiești au fost pronunțate într-un dosar în care Municipiul

Buzău - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Buzău nu au fost părți

și, consecință, excepția autorității de lucru judecat nu putea opera.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele critici:

- În mod greșit prin

soluția de primă instanță, a fost respinsă excepția autorității de lucru

judecat invocată de reclamantă cu referire la sentința civilă nr. 1310/2006 a

Tribunalului Buzău în ce privește admisibilitatea acțiunii, reținându-se că nu

este îndeplinită condiția identității de cauză, întrucât prezenta acțiune este

întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în timp ce acțiunea

anterioară a fost fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În realitate,

și acea cerere a fost întemeiată pe dispoz. art. 35 din Legea nr. 33/1994.

- Avându-se în vedere

criteriul cronologic, trebuia să se rețină ceea ce s-a statuat prin sentința

nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău (irevocabilă prin decizia nr. 239 din 14 mai

2007 a Curții de Apel Ploiești) în ce privește admisibilitatea acțiunii.

Dimpotrivă, instanța

a procedat preferențial, reținând autoritatea de lucru judecat sub aspectul

admisibilității acțiunii cu referire la sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007

a Tribunalului Buzău deși aceasta a fost pronunțată ulterior hotărârii de care

s-a prevalat reclamanta în susținerea propriei excepții invocate pe acest

aspect.

- Mai mult, trebuie

observat că prima acțiune a fost introdusă de către reclamantă înainte de

pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, astfel încât nu i se poate opune forța obligatorie a

acestei decizii pentru a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit

următoarelor considerente:

- Promovând o a treia

acțiune în valorificarea aceluiași pretins drept - la retrocedarea unei

suprafețe de teren pe temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 - reclamantei i-a fost respinsă în mod corect

acțiunea, ca inadmisibilă, reținându-se că pe acest aspect funcționează efectul

autorității de lucru judecat al unei hotărâri anterioare, respectiv sentința

civilă nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău.

Prin sentința

menționată, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2921 din 12 martie 2009

a Î.C.C.J., s-a statuat că este inadmisibilă acțiunea în revendicare a unui

imobil expropriat, fundamentată pe dispoz. art. 35 din Legea nr. 33/1994, după

intrarea în vigoare în vigoare a Legii nr. 10/2001, și că aceasta nu înseamnă

suprimarea accesului la o procedură echitabilă, câtă vreme actul normativ

special reglementează proceduri în cadrul cărora astfel de bunuri pot fi

recuperate.

- Recurenta a

susținut că în mod greșit instanța fondului nu a dat eficiență și nu a primit

excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă cu privire la

același aspect, al admisibilității acțiunii, dar prevalându-se de o altă

sentință (nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău) care statuase în

mod diferit pe acest aspect.

S-a arătat că

neprimirea excepției de către prima instanță, pe motiv că ar fi cauze juridice diferite

ale celor două acțiuni, este eronată.

Formulând o asemenea

critică, recurenta-reclamantă ignoră faptul că ulterior pronunțării hotărârii

de primă instanță în prezenta pricină a avut loc judecata în apel în cadrul

căreia, răspunzându-se acestei critici, s-a reținut nu absența identității de

cauză, ci faptul că judecata în dosarul nr. 1209/2006 s-a făcut într-un cadru

procesual în care Municipiul Buzău și Consiliul local al Municipiului Buzău nu

au avut calitatea de părți.

Astfel, prin decizia

nr. 239 din 14 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești (prin care a fost

definitivată soluția de primă instanță, dată prin sentința nr. 1310 din 15

decembrie 2006) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

Primăriei municipiului Buzău, adică a părții pe care o chemase la acel moment

în judecată reclamanta, pentru a obține retrocedarea aceluiași teren.

În aceste condiții,

faptul că din sentința nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău a

fost păstrată dispoziția referitoare la respingerea excepției inadmisibilității

acțiunii, face ca această statuare să nu poată fi opusă vreunui pârât.

Altfel spus,

statuarea anterioară a instanței referitoare la admisibilitatea acțiunii nu

este opozabilă, cu efecte obligatorii, niciunei părți cu interese contrare

reclamantei întrucât dezlegarea acestui aspect s-a făcut în absența

contradictorialității specifice procedurii contencioase.

Or, efectele

obligatorii ale hotărârii judecătorești stau sub semnul relativității acestora,

ceea ce înseamnă că ele se opun părților din proces.

În mod asemănător,

autoritatea de lucru judecat, presupune identitatea de părți – indiferent că se

manifestă sub forma excepției autorității de lucru judecat (de natură să obstaculeze

o nouă judecată) sau sub forma efectului pozitiv, normativ (ceea ce s-a tranșat

într-un proces, chiar pe cale incidentală, nu mai poate fi contrazis ulterior).

În speță însă, cu

referire la sentința invocată de către reclamantă, nu se regăsește această

cerință privitoare la părți, câtă vreme admisibilitatea acțiunii a fost

tranșată jurisdicțional doar în prezența reclamantei în proces, față de pârâta

Primăria Buzău admițându-se lipsa calității procesuale pasive.

Este motivul pentru

care ulterior, în cadrul procesului soluționat prin sentința civilă nr. 1119/2007

(irevocabilă prin decizia nr. 2921/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

a fost reluată această chestiune de drept - a admisibilității acțiunii în

retrocedare - tranșată de data aceasta într-un cadrul procesual adecvat (în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Buzău și Consiliul local Buzău) astfel

încât această statuare a instanței (în sensul inadmisibilității acțiunii) se

opune cu efectul obligatoriu al autorității de lucru judecat atât reclamantei

cât și pârâților.

- Fundamentându-și

critica pe „anterioritatea” sentinței civile nr. 1310/2006 a Tribunalului

Buzău, care ar fi făcut să prevaleze efectul lucrului judecat dedus din această

hotărâre, recurenta este în eroare asupra modului în care se poate produce

efectul obligatoriu al autorității de lucru judecat, care se manifestă cu

această valoare în relația dintre părți, condiție neregăsită în speță pentru

considerentele arătate anterior.

- De asemenea,

susținerea că prima acțiune introdusă, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994, a fost formulată înainte de pronunțarea deciziei în

interesul legii nr. 53/2007 (și ca atare, nu-i pot fi opuse efectele

obligatorii ale acesteia), este neîntemeiată și ignoră faptul că aspectul a

făcut deja obiect de analiză la momentul pronunțării deciziei nr. 2921 din 12

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele

arătate anterior, referitoare la modalitatea în care se produc efectele

lucrului judecat, inclusiv asupra problemelor de drept dezlegate incidental,

dar determinante în adoptarea soluției, un asemenea aspect nu mai poate fi

dedus judecății în prezenta cauză.

În consecință,

criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2011.