ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3413/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 29 octombrie 2009, reclamanta M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Buzău și Municipiul Buzău - prin Primar, retrocedarea imobilului-teren în suprafață de 106 mp situat în Municipiul Buzău, pe vechiul amplasament. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2481 din 29 iunie 1971, împreună cu soțul său, M.M. ( în prezent decedat), a cumpărat imobilul menționat, iar prin Decretul nr. 396/1978, imobilul (casă de locuit și terenul aferent) a fost supus exproprierii în vederea construirii în zonă a unor blocuri de locuințe, după demolarea casei fiind despăgubiți cu contravaloarea acesteia.

Reclamanta a mai susținut că terenul aferent casei nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994, prin sentința civilă nr. 44 din 05 ianuarie 1995 a Judecătoriei Buzău constatându-li-se dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 66 mp situat în Municipiul Buzău. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Instanța a invocat, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1119 din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Municipiul Buzău, iar prin sentința civilă nr. 466 din 26 martie 2010 a admis excepția astfel invocată și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

În același timp, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă cu referire la sent. civ. nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău. În motivarea hotărârii, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 1119 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău (rămasă irevocabilă) s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta M.G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Buzău și Municipiul Buzău, având ca obiect retrocedarea suprafeței expropriate, de 114 mp teren, situat în Municipiul Buzău, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. În consecință, în raport de această hotărâre s-a apreciat că funcționează excepția autorității de lucru judecat, acțiunea în revendicare a aceluiași imobil, formulată pe același temei, fiind inadmisibilă, așa cum s-a statuat deja în procesul anterior.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta M.G., considerând-o nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: - În mod greșit instanța fondului a respins ca inadmisibilă acțiunea cu care a fost învestită, reținând că există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1119 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău cu privire la excepția inadmisibilității. - Instanța fondului a reținut eronat că nu este îndeplinită condiția identității de cauză în sensul art. 163 C. proc. civ. și ca atare, a respins mai întâi excepția invocată de reclamantă, a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1310 din 15 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, motivare incorectă deoarece și acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 1310/2006 a fost întemeiată tot pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, deci există autoritate de lucru judecat.

S-a solicitat, având în vedere criteriul cronologic peste care nu se poate trece, admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, în raport de dezlegarea dată acestei probleme de drept prin sentința civilă nr. 1310/2006 pronunțată de Tribunalul Buzău. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prezentul demers judiciar al reclamantei a fost precedat de alte două acțiuni, finalizate prin pronunțarea sentinței civile nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău și respectiv, sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a aceleiași instanțe, ambele rămase definitive și irevocabile.

Sentința civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău a devenit irevocabilă prin decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, care a admis apelul formulat de Primăria Buzău și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, respingând în consecință acțiunea. În cadrul celei de-a doua cereri - soluționată, prin sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007, Primarul municipiului Buzău a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere decizia în interesul legii nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Întrucât terenul pretins de reclamantă în prezenta cauză face parte din terenul în suprafață de 114 mp solicitat în precedenta acțiune, instanța de fond a procedat corect admițând excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1119/2007 a Tribunalului Buzău cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât.

Susținerea apelantei în sensul că se impunea admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, în raport de dezlegarea dată acestei probleme de drept prin sentința civilă nr. 1310/2006 pronunțată de Tribunalul Buzău (menținută de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 293 din 14 mai 2007) a fost înlăturată apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ. referitoare la tripla identitate de obiect, cauză, părți. Aceasta, întrucât atât sentința civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău cât și decizia nr. 293/2007 a Curții de Apel Ploiești au fost pronunțate într-un dosar în care Municipiul Buzău - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Buzău nu au fost părți și, consecință, excepția autorității de lucru judecat nu putea opera.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele critici: - În mod greșit prin soluția de primă instanță, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă cu referire la sentința civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău în ce privește admisibilitatea acțiunii, reținându-se că nu este îndeplinită condiția identității de cauză, întrucât prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în timp ce acțiunea anterioară a fost fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În realitate, și acea cerere a fost întemeiată pe dispoz. art. 35 din Legea nr. 33/1994.

- Avându-se în vedere criteriul cronologic, trebuia să se rețină ceea ce s-a statuat prin sentința nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău (irevocabilă prin decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești) în ce privește admisibilitatea acțiunii. Dimpotrivă, instanța a procedat preferențial, reținând autoritatea de lucru judecat sub aspectul admisibilității acțiunii cu referire la sentința nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău deși aceasta a fost pronunțată ulterior hotărârii de care s-a prevalat reclamanta în susținerea propriei excepții invocate pe acest aspect. - Mai mult, trebuie observat că prima acțiune a fost introdusă de către reclamantă înainte de pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu i se poate opune forța obligatorie a acestei decizii pentru a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente: - Promovând o a treia acțiune în valorificarea aceluiași pretins drept - la retrocedarea unei suprafețe de teren pe temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 - reclamantei i-a fost respinsă în mod corect acțiunea, ca inadmisibilă, reținându-se că pe acest aspect funcționează efectul autorității de lucru judecat al unei hotărâri anterioare, respectiv sentința civilă nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău. Prin sentința menționată, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2921 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J., s-a statuat că este inadmisibilă acțiunea în revendicare a unui imobil expropriat, fundamentată pe dispoz.

art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare în vigoare a Legii nr. 10/2001, și că aceasta nu înseamnă suprimarea accesului la o procedură echitabilă, câtă vreme actul normativ special reglementează proceduri în cadrul cărora astfel de bunuri pot fi recuperate. - Recurenta a susținut că în mod greșit instanța fondului nu a dat eficiență și nu a primit excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă cu privire la același aspect, al admisibilității acțiunii, dar prevalându-se de o altă sentință (nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău) care statuase în mod diferit pe acest aspect. S-a arătat că neprimirea excepției de către prima instanță, pe motiv că ar fi cauze juridice diferite ale celor două acțiuni, este eronată.

Formulând o asemenea critică, recurenta-reclamantă ignoră faptul că ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță în prezenta pricină a avut loc judecata în apel în cadrul căreia, răspunzându-se acestei critici, s-a reținut nu absența identității de cauză, ci faptul că judecata în dosarul nr. 1209/2006 s-a făcut într-un cadru procesual în care Municipiul Buzău și Consiliul local al Municipiului Buzău nu au avut calitatea de părți. Astfel, prin decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești (prin care a fost definitivată soluția de primă instanță, dată prin sentința nr. 1310 din 15 decembrie 2006) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Buzău, adică a părții pe care o chemase la acel moment în judecată reclamanta, pentru a obține retrocedarea aceluiași teren.

În aceste condiții, faptul că din sentința nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău a fost păstrată dispoziția referitoare la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, face ca această statuare să nu poată fi opusă vreunui pârât. Altfel spus, statuarea anterioară a instanței referitoare la admisibilitatea acțiunii nu este opozabilă, cu efecte obligatorii, niciunei părți cu interese contrare reclamantei întrucât dezlegarea acestui aspect s-a făcut în absența contradictorialității specifice procedurii contencioase. Or, efectele obligatorii ale hotărârii judecătorești stau sub semnul relativității acestora, ceea ce înseamnă că ele se opun părților din proces.

În mod asemănător, autoritatea de lucru judecat, presupune identitatea de părți – indiferent că se manifestă sub forma excepției autorității de lucru judecat (de natură să obstaculeze o nouă judecată) sau sub forma efectului pozitiv, normativ (ceea ce s-a tranșat într-un proces, chiar pe cale incidentală, nu mai poate fi contrazis ulterior). În speță însă, cu referire la sentința invocată de către reclamantă, nu se regăsește această cerință privitoare la părți, câtă vreme admisibilitatea acțiunii a fost tranșată jurisdicțional doar în prezența reclamantei în proces, față de pârâta Primăria Buzău admițându-se lipsa calității procesuale pasive.

Este motivul pentru care ulterior, în cadrul procesului soluționat prin sentința civilă nr. 1119/2007 (irevocabilă prin decizia nr. 2921/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a fost reluată această chestiune de drept - a admisibilității acțiunii în retrocedare - tranșată de data aceasta într-un cadrul procesual adecvat (în contradictoriu cu pârâții Municipiul Buzău și Consiliul local Buzău) astfel încât această statuare a instanței (în sensul inadmisibilității acțiunii) se opune cu efectul obligatoriu al autorității de lucru judecat atât reclamantei cât și pârâților.

- Fundamentându-și critica pe „anterioritatea” sentinței civile nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău, care ar fi făcut să prevaleze efectul lucrului judecat dedus din această hotărâre, recurenta este în eroare asupra modului în care se poate produce efectul obligatoriu al autorității de lucru judecat, care se manifestă cu această valoare în relația dintre părți, condiție neregăsită în speță pentru considerentele arătate anterior. - De asemenea, susținerea că prima acțiune introdusă, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, a fost formulată înainte de pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 53/2007 (și ca atare, nu-i pot fi opuse efectele obligatorii ale acesteia), este neîntemeiată și ignoră faptul că aspectul a făcut deja obiect de analiză la momentul pronunțării deciziei nr. 2921 din 12 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele arătate anterior, referitoare la modalitatea în care se produc efectele lucrului judecat, inclusiv asupra problemelor de drept dezlegate incidental, dar determinante în adoptarea soluției, un asemenea aspect nu mai poate fi dedus judecății în prezenta cauză. În consecință, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.