ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6327/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 28 noiembrie 2005, reclamantul G.C. a chemat

în judecată municipiul București prin Primarul General, solicitând retrocedarea

imobilului constând în terenul în suprafață de 128 mp situat în București.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a dobândit imobilul în cauză prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 8373 din 6 august 1971 când a cumpărat de la numitele I.J.

și R.C. acest teren împreună cu construcția compusă din două camere și

dependințe. Prin Decretul nr. 243/1987 imobilul a fost expropriat pentru cauză

de utilitate publică, locuința fiind demolată,el primind suma de 44.000 lei

pentru aceasta nu și pentru teren, care în prezent este liber, neafectat de

detalii de sistematizare, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 35

din Legea nr. 33/1994.

În ședința de judecată din data de

10 ianuarie 2006 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 76 din 17

ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

admis excepția invocată și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care

reglementează în mod special regimul juridic al imobilelor expropriate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 precum și procedura restituirii

acestora, lege care derogă și se aplică cu prioritate în raport de legea cadru

în materia exproprierii,- Legea nr. 33/1994, o acțiune întemeiată pe

dispozițiile acestei legi cu privire la un imobil care face obiectul de

reglementare al Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că în mod eronat a fost

respinsă acțiunea ca inadmisibilă în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

In dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut, în esență, că cele două acte

normative avute în vedere reglementează două instituții juridice diferite ca

figuri juridice, astfel că, dacă expropriatul nu recurge la procedura prevăzută

de Legea nr. 10/2001 sau a pierdut termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din

această lege, el are deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă nr. 450 din 17

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect ca fiind inadmisibilă o

cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 cu privire la un imobil ce

face obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, lege care reglementează în

mod special procedura de restituire a unor astfel de imobile.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituția României legea civilă dispune numai pentru

viitor, deci Legea nr. 33/1994 este aplicabilă numai imobilelor ce au făcut

obiectul exproprierii ulterior intrării sale în vigoare iar imobilul ce a

aparținut apelantului a fost expropriat anterior intrării în vigoare a acestei

legi, astfel că nu-i este aplicabilă procedura de restituie reglementată de

acest act normativ.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se reia argumentația susținută prin motivele de apel, în sensul că Legea nr.

33/1994 și Legea nr. 10/2001 reglementează instituții diferite și că, dacă

expropriatul nu a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 el are

deschisă calea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994, concluzionându-se că

Legea nr. 10/2001 nu putea suprima calea prevăzută prin art. 35 din Legea nr.

33/1994, în dezacord cu dreptul comunitar.

Recurentul invocă în plus Decizia

nr. 6 din 27 septembrie 1999 privind recursul în interesul legii cu privire la

aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul cererilor

având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în

vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii precum și

Decizia nr. 409 din 4 decembrie 2003 a Curții Constituționale referitoare la

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din Legea nr.

33/1994.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile

legale, aplicabile în speță, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Instanțele care s-au pronunțat

anterior în cauză au reținut în mod corect că după apariția Legii nr. 10/2001,

lege specială de reparație aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 ( inclusiv cele expropriate ), restituirea în

natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei

legi, iar la data înregistrării cererii de chemare în judecată Legea nr.

10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de

expropriere reprezentată de Legea nr. 10/2001, conform principiului speciala

generalibus

derogant.

Ca urmare, câtă vreme Legea nr.

10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate

abuziv de stat, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea

publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru

cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001,

se constată că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 3/1994 nu sunt aplicabile

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001.

Anterior Legii nr. 10/2001,

restituirea imobilelor expropriate în perioada de referință a fost guvernată de

dreptul comun în materia exproprierii, fondat pe dispozițiile art. 44 alin. (3)

și (6) din Constituție, art. 481 C. civ. și ale Legii nr. 33/1994.

După apariția Legii nr. 10/2001

dreptul comun a fost înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o

procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor

judecătorești, iar acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu

mai este admisibilă pe calea dreptului comun sau având ca temei legal

dispozițiile Legii nr. 33/1994, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze

procedura stabilită de legea specială.

Invocarea Deciziei nr. VI din 27

septembrie 1999 pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii este fără relevanță în cauza de

față.

Prin acea decizie s-a statuat

într-adevăr că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în

cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate

anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul

exproprierii, statuări care însă nu-și mai găsesc valabilitatea după apariția

Legii nr. 10/2001, în legătură cu imobilele preluate în perioada de referință

prevăzută de acest act normativ.

Prin decizia nr. 409 din 4 noiembrie

2003 pronunțată de Curtea Constituțională, la care face referire recurentul,

s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate având ca obiect

Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de

Justiție și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

Invocarea acestei decizii este de

asemeni fără relevanță în cauza de față, prin soluția adoptată în speță,

nepunându-se în discuție în nici un fel neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 35 din Legea nr. 33/1994.

În același context este însă de

menționat Decizia nr. LIII ( 53 ) din 4 iunie 2007 pronunțată de Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în

interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994 se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție Curte urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 450 din 17 octombrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2007.