ÎCCJ, Decizia nr. 53/2007

Hotărâre judecătorească ulterioară pronunțării unei decizii în recursul în interesul legii dar anterioară publicării în Monitorul Oficial. Efecte. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Recursul în interesul legii. Index alfabetic : decizie în interesul legii. - caracter obligatoriu - expropriere C.proc.civ., art. 329 Prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, Înalta Curte a stabilit că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, iar, conform art.329 alin.(3) C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Astfel, cum sentința primei instanțe a fost ulterioară datei când s-a pronunțat Decizia nr. 53/2007 și cum la data pronunțării hotărârii recurate decizia dată de Înalta Curte fusese publicată în Monitorul Oficial, instanța de apel, care s-a confruntat cu problema aplicării dispozițiilor art.35 din Legea nr.33/1994 după data pronunțării și publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 53 a Înaltei Curți, corect a avut în vedere dezlegarea dată textului prin această decizie. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4714 din 8 iulie 2008 Prin sentința nr.903/2007, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul T.M. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al municipiului București.

Prima instanță a reținut că T.D., tatăl reclamantului, a cumpărat un imobil (teren) situat în București, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.11910/1950. Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr.79/1988, iar pentru a fi aplicabile dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 trebuia să se facă dovada că terenul nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat și că nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică. A reținut prima instanță că, potrivit constatărilor expertului, terenul este liber de construcții, însă nu este îndeplinită cerința „să nu se fi făcut a nouă declarație de utilitate publică”. Curtea de Apel București, prin decizia nr.748/A/2007, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut că, fiind vorba de un teren trecut în proprietatea statului prin expropriere, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, cererea privind restituirea bunului nu se putea soluționa decât în conformitate cu dispozițiile acestei legi speciale care, în art.11 reglementează restituirea imobilelor expropriate și pentru ipoteza în care imobilul nu a fost folosit pentru scopul de utilitate publică ce a stat la baza preluării. Legea nr.10/2001 stabilește o procedură prealabilă obligatorie, iar reclamantul nu a dovedit parcurgerea acestei proceduri în termenul prevăzut de lege. De aceea, reclamantul nu poate solicita instanței restituirea terenului în baza Legii nr.33/1994.

A reținut instanța de apel, că Legea nr.10/2001 este o lege specială, reparatorie și se aplică prioritar în raport cu dispozițiile Legii nr.33/1994. Decizia prin care Curtea Supremă de Justiție a statuat cu putere obligatorie că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor care au ca obiect retrocedarea unor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi își încetează aplicabilitatea, deoarece a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, iar posibilitatea restituirii imobilelor expropriate a fost stabilită pentru inexistența la acea dată a unei reglementări speciale în materie.

În acest sens, sunt dispozițiile deciziei nr.53, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2007. Prin această decizie, s-a stabilit că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Decizia nr.53 din 4 iunie 2007 este obligatorie, conform art.329 alin.(3) C.proc.civ. și nu încalcă art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede dreptul de acces la tribunal, drept care nu este însă absolut, putând fi supus unor restricții stabilite de stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând art.304 pct.7 și pct. 9 C.proc.civ., a arătat că, în drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480-481 C.civ.

și art.35 din Legea nr.33/1994, iar instanța de fond a respins cererea ca fiind întemeiată pe art.35 din Legea nr.33/1994 și art.12 alin.(5) din Legea nr.213/1998, nemotivând lipsa de temei a cauzei sub aspectul dispozițiilor art.480-481 Cod civil. Instanța de apel, care a invocat excepția inadmisibilității în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999, ar fi trebuit să se pronunțe și asupra dispozițiilor art.481 C.civ., invocate la prima instanță. Conform art.129 alin. final C.proc.civ., instanța este obligată să se pronunțe cu privire la obiectul cererii deduse judecății, inclusiv cu privire la toate problemele de drept. Nemotivarea hotărârii cu privire la art.480 C.civ.

a condus la aplicarea greșită a legii atât de prima instanță, cât și de instanța de apel. A susținut recurentul, că instanța de apel care a respins cererea ca inadmisibilă în raport de prevederile Legii nr.10/2001 și ale deciziilor nr.6/1999 și 53/2007 ale Înaltei Curți, nu a analizat cauza și sub aspectul dispozițiilor art.480 Cod civil și „a omis mențiunile apărătorului reclamantului cu privire la existența la momentul introducerii cererii de chemare în judecată a deciziei nr.409/2003 pronunțată de Curtea Constituțională”. Curtea a constatat că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994, aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii, nu contravin principiului constituțional privind neretroactivitatea legii civile.

Această decizie pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 este obligatorie. Recurentul a mai arătat că în mod greșit instanța de apel „a ținut cont de decizia nr.53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, deși, conform art.329 alin.(3) C.proc.civ., soluțiile pronunțate în recursul în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, iar în prezenta cauză acțiunea a fost introdusă la data de 7 iunie 2006. Decizia nr.53/2007 a fost publicată în M.Of. la data de 13 noiembrie 2007, iar examinarea fondului s-a făcut de tribunal anterior acestei date. Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că nu este întemeiat.

Atât sentința primei instanțe cât și decizia atacată cuprind motivele pe care se întemeiază soluțiile pronunțate în cauză, iar acțiunea formulată de reclamant corect a fost analizată în raport de prevederile art.35 din Legea nr.33/1994. Este de principiu că procesul civil se particularizează prin disponibilitate, care constă în posibilitatea conferită de lege părților de a se adresa cu cereri instanțelor judecătorești și de a dispune de obiectul litigiului, iar cadrul în care se desfășoară activitatea în materie civilă este prevăzut de art.129 alin.(6) C.proc.civ., care dispune „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Pentru caracterizarea corectă a acțiunii, instanța trebuie să se orienteze după motivele de fapt invocate de parte în susținerea ei și nu după temeiul de drept al cererii indicat de reclamant ori după sensul literal al termenilor folosiți de acesta.

Temeiul juridic al acțiunii nu leagă instanța, care trebuie să dea cererii calificarea juridică exactă în raport cu motivele de fapt invocate. Or, în prezenta cauză, deși, în drept, reclamantul a invocat „art.35 din Legea nr.33/1994, art.480 C.civ., art.112 C.proc.civ.”, din motivele de fapt invocate în fața primei instanțe rezultă că scopul urmărit de acesta prin exercitarea acțiunii privește „retrocedarea” terenului trecut în proprietatea statului prin expropriere, în condițiile art.35 din Legea nr.33/1994. În acțiune s-au făcut referiri exprese la art.35 din Legea nr.33/1994, s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, deoarece terenul este liber și nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat și s-au invocat deciziile nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, nr.4614 din 13 mai 2005 a Înaltei Curți, precum și decizia nr.409/2003 a Curții Constituționale, care privesc aplicarea art.35 din Legea nr.33/1994.

Față de faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere și față de motivele de fapt și de drept invocate, acțiunea a fost corect caracterizată ca o cerere pentru retrocedarea imobilului în condițiile stabilite prin legea specială privind exproprierea și nu ca o acțiune în revendicare formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar prima instanță și instanța de apel nu aveau obligația să cerceteze cererea și în raport de prevederile art.480 C.civ., așa cum susține recurentul. De altfel, în declarația de apel, reclamantul a făcut susțineri care privesc incidența art.35 din Legea nr.33/1994 și îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text.

În privința acestui text, corect prin decizia atacată s-a avut în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007. Prin această decizie, Înalta Curte a stabilit că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, iar, conform art.329 alin.(3) C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. Prin urmare, instanța de apel, care s-a confruntat cu problema aplicării dispozițiilor art.35 din Legea nr.33/1994 după data pronunțării și publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. LIII (53) a Înaltei Curți, corect a avut în vedere dezlegarea dată textului prin această decizie.

Susținerea recurentului că decizia nr. LIII (53)/2007 „nu-și găsește aplicarea în cauză”, față de prevederile art.329 alin.(3) C.proc.civ., pentru că acțiunea a fost introdusă la data de 7 iunie 2006 și sentința apelată fusese pronunțată anterior publicării deciziei Înaltei Curți în Monitorul Oficial, nu este întemeiată. Art. 329 alin.(3) C.proc.civ. prevede că soluțiile nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Hotărârea pronunțată de prima instanță și decizia atacată nu intră însă în categoria hotărârilor judecătorești examinate, la care se referă textul citat. Sentința primei instanțe a fost pronunțată la data de 19 iunie 2007 (ulterior datei de 4 iunie 2007 când s-a pronunțat decizia LIII (53)/2007), iar la data pronunțării hotărârii recurate decizia dată de Înalta Curte fusese publicată în Monitorul Oficial.

Recurentul a invocat decizia nr.409/2003 a Curții Constituționale, însă în această decizie s-a reținut că art.35 din Legea nr.33/1994 nu conține în sine vreo dispoziție cu caracter retroactiv și că determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra aplicării dispozițiilor art.35 din Legea nr.33/1994 în cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, care au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, problemă de drept care nu a fost dezlegată nici prin decizia nr. VI/1999 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite, pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. LIII(53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțele ce se confruntă cu o astfel de problemă după dezlegarea ei și, pentru că acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 7 iunie 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001), pentru un imobil expropriat în anul 1988, corect prin decizia atacată s-a reținut că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 nu se aplică în cauză, așa cum s-a stabilit prin decizia pronunțată de Înalta Curte, în baza art.329 C.proc.civ. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant a fost respins.