ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3319/2008

Deliberând

asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului

București, secția a V a civilă, reclamanta B.J. a solicitat, în contradictoriu

cu Primăria municipiului București prin Primar General, retrocedarea terenului

în suprafață de 263 mp situat în București, expropriat prin Decretul

Consiliului de Stat nr. 552 din 15 septembrie 1964.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a

dobândit acest teren prin moștenire legală de la sora sa, A.L., conform

certificatului de moștenitor nr. 287/962 din 9 octombrie 1962.

Terenul a fost expropriat în anul 1964 prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 287/962 din 9 octombrie 1962, aplicat prin

decizia nr. 3066 din 1 octombrie 1964 și, întrucât timp de 1 an nu s-a realizat

obiectivul urmărit prin expropriere și nici nu s-a făcut o nouă declarație de

utilitate publică, sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Se mai invocă decizia nr. VI din 27 septembrie

1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secțiile Unite, potrivit căreia,

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și bunurilor imobile

expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat

scopul exproprierii.

La termenul din 8 iunie 2007, tribunalul a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin sentința civilă nr. 839

din 8 iunie 2007, a admis excepția și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că legiuitorul a reglementat situația imobilelor preluate de stat în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin adoptarea unei legi speciale,

Legea nr. 10/2001, care instituie o procedură specială și obligatorie, astfel

că, admisibilitatea prezentei cereri nu se poate aprecia exclusiv prin prisma

dispozițiilor Legii nr. 33/1994, iar decizia Secțiilor Unite ale CSJ, invocată

de reclamantă, a fost pronunțată înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001.

Soluția tribunalului a fost confirmată de

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, care prin decizia nr. 728 A din 19 noiembrie 2007, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a reținut că cererea de

restituire a terenului trecut în proprietatea statului prin expropriere,

formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu se poate soluționa

legal decât în conformitate cu dispozițiile acestei legi speciale. De altfel,

prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secțiile Unite a stabilit cu putere obligatorie că, prevederile art. 35 din

Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Decizia pronunțată în apel a fost

atacată cu recurs de reclamantă care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susține că nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu interzice

formularea de către adevăratul proprietar a unei acțiuni în revendicare, în

contradictoriu cu deținătorul actual al imobilului, iar acest lucru nici nu ar

fi posibil deoarece ar fi de natură a îngrădi accesul liber la justiție,

consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu, teren în suprafață de 263

mp, a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. nr. 552 din 15

septembrie 1964.

În raport de data preluării, solicitările

formulate de reclamantă la 25 aprilie 2005, nu pot fi circumscrise decât

cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art. 11 al Legii nr. 10/2001, text

ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau echivalent) a

imobilelor expropriate.

Art. 11 se aplică în toate cazurile de

expropriere operate în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22

decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil

și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

Art. 11 este de asemenea aplicabil imobilelor

preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus

această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii,

consecința fiind, în măsura în care este posibil, restituirea în natură.

In ce privește corelarea acestui act normativ

cu alte legi speciale care au de asemenea, în sfera lor de aplicare imobile

expropriate (Legea nr. 33/1994, art. 35) din interpretarea dispozițiilor art.

11 alin. (1)-(8) din lege, atât în varianta anterioară cât și în varianta ulterioară

republicării, rezultă că legiuitorul a vizat prin acest act normativ inclusiv

restituirea acelor imobile a căror situație juridica și-ar fi putut găsi

dezlegarea până la data intrării lui în vigoare.

Astfel, textul invocat reglementează

posibilitatea acordării măsurilor reparatorii, în toate formele exproprierii

(cu sau fără titlu, cu sau fără acordarea despăgubirilor) și pentru toate

situațiile generate de această modalitate de preluare.

Ca atare, concluzia ce se impune este că,

după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii

imobilelor preluate în perioada de referință a legii este cea prevăzută prin

dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ, rațiunea, ce se înscrie în

logica evenimentelor istorice și reglementărilor de după decembrie 1989, fiind

soluționarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea

proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde

restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.

Prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secții Unite a decis că atâta vreme cât Legea nr.

10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate

abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece

interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul

exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de

Legea 10/2001, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001.

Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului

comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil întrucât, ca

lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul

judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de

jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art.

6 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu poate fi primită critica recurentei în

sensul că obligația de a respecta procedura și termenele prevăzute de Legea nr.

10/2001 îi îngrădește accesul la justiție, întrucât stabilirea de către

legiuitor a unei proceduri prealabile sesizării instanței de judecată, nu

reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenție.

Oricum, după pronunțarea deciziei nr. 53

din 4 iunie 2007 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în recursul în interesul legii, dezlegarea dată acestei probleme de

drept este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art.

329 alin. (3) C. proc. civ., astfel că recursul declarat de reclamantă va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

B.J. împotriva deciziei nr. 728 A din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 mai

2008.