ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6519/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

sentința nr. 907 din 19 iunie 2007 a admis acțiunea și cererea completatoare

formulate de reclamanta A.M. în contradictoriu cu Municipiul București prin

Primarul General și Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul art. 35 din

Legea 33/1994 și art. 481 C. civ. și a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 275,2 mp teren situat în București.

În considerentele

sentinței s-a reținut că întregul teren, în suprafață de 277 mp și construcția

edificată pe acesta, proprietatea reclamantei, au fost

expropriate

prin Decretul nr. 310/1986, iar utilitatea publică în scopul căreia s-a făcut

exproprierea nu a fost realizată.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor învederând că în mod

eronat a fost admisă acțiunea și față de acest minister. De asemenea, instanța

nu a precizat care dintre pârâte este obligată la restituirea terenului.

La termenul din data

de 26 februarie 2008 intimatul Municipiul București prin Primarul General a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 35

din Legea 33/1994 după apariția Legii 10/2001, având în vedere decizia nr.

LIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 142 din 20 februarie 2008 a

admis excepția inadmisibilității acțiunii, a admis apelul și a schimbat în tot

sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că față de data la care s-a realizat exproprierea nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta A.M., în temeiul art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ., invocând excepția lipsei de interes a apelantului Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care, netlind partea ce a

pierdut procesul, nu avea interes de a exercita calea de atac. De asemenea,

decizia recurată a fost pronunțată cu nerespectarea art. 48 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, admițând apelul și schimbând în tot sentința, instanța a încălcat

principiul independenței procesuale deoarece soluția profită și Municipiului

București prin Primarul General.

Recursul nu este fondat.

Imobilul în

litigiu, teren în suprafață de 277 mp, a fost expropriat în baza Decretului nr.

310/1986.

În raport de data

preluării, solicitările formulate de reclamantă la 10 martie 2006, nu pot fi

circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art. 11 al Legii

nr. 10/2001, text ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau

echivalent) a imobilelor expropriate.

Art. 11 se aplică în

toate cazurile de expropriere operate în perioada de referință a legii (6

martie 1945-22 decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără

titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

Art. 11 este

de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă

lucrarea pentru care s-a dispus această măsură nu a fost finalizată până la

intrarea în vigoare a legii, consecința fiind, în măsura în care este posibil,

restituirea în natură.

Concluzia ce

se impune este că, după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale pentru

obținerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referință a legii este

cea prevăzută prin dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ,

rațiunea, ce se înscrie în logica evenimentelor istorice și reglementărilor de

după decembrie 1989, fiind soluționarea cu sporită celeritate a cererilor

vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau

acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.

Prin decizia

nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, a

decis că atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială,

reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin

expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea

publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru

cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea 10/2001,

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acțiunilor având

ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care

au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Legea nr.

10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la

un proces echitabil întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator

și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și

liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din

Constituție și ale art. 6 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Criticile

inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute întrucât, după pronunțarea

deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, dezlegarea dată acestei

probleme de drept este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu

dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., astfel că recursul declarat de

reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 142 din 26

februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31

octombrie 2008.