ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6519/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 907 din 19 iunie 2007 a admis acțiunea și cererea completatoare formulate de reclamanta A.M. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul art. 35 din Legea 33/1994 și art. 481 C. civ. și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 275,2 mp teren situat în București. În considerentele sentinței s-a reținut că întregul teren, în suprafață de 277 mp și construcția edificată pe acesta, proprietatea reclamantei, au fost expropriate prin Decretul nr. 310/1986, iar utilitatea publică în scopul căreia s-a făcut exproprierea nu a fost realizată.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor învederând că în mod eronat a fost admisă acțiunea și față de acest minister. De asemenea, instanța nu a precizat care dintre pârâte este obligată la restituirea terenului. La termenul din data de 26 februarie 2008 intimatul Municipiul București prin Primarul General a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 după apariția Legii 10/2001, având în vedere decizia nr. LIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 142 din 20 februarie 2008 a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut, în esență, că față de data la care s-a realizat exproprierea nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta A.M., în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., invocând excepția lipsei de interes a apelantului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care, netlind partea ce a pierdut procesul, nu avea interes de a exercita calea de atac. De asemenea, decizia recurată a fost pronunțată cu nerespectarea art. 48 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, admițând apelul și schimbând în tot sentința, instanța a încălcat principiul independenței procesuale deoarece soluția profită și Municipiului București prin Primarul General.

Recursul nu este fondat. Imobilul în litigiu, teren în suprafață de 277 mp, a fost expropriat în baza Decretului nr. 310/1986. În raport de data preluării, solicitările formulate de reclamantă la 10 martie 2006, nu pot fi circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art. 11 al Legii nr. 10/2001, text ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau echivalent) a imobilelor expropriate. Art. 11 se aplică în toate cazurile de expropriere operate în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire. Art. 11 este de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii, consecința fiind, în măsura în care este posibil, restituirea în natură.

Concluzia ce se impune este că, după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referință a legii este cea prevăzută prin dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ, rațiunea, ce se înscrie în logica evenimentelor istorice și reglementărilor de după decembrie 1989, fiind soluționarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.

Prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, a decis că atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea 10/2001, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute întrucât, după pronunțarea deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 142 din 26 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008.