ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1451/2011

Deliberând asupra recursului de față, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 54 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 362 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Buzău în Dosarul nr. 3719/114/2010, dispunând obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin Decizia penală nr. 362 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul G.I.

împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 12757/200/2009. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin contestația înregistrată la data de 03 septembrie 2010, sub nr. 3719/114/2010, contestatorul G.I. a solicitat anularea Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 12757/200/2009. În motivarea contestației, contestatorul a învederat instanței că decizia penală atacată a fost semnată de președintele secției în locul președintelui de complet, deși nu există nicio dovadă că acesta se afla în concediu de odihnă; cu președinta secției penale se află în dușmănie întrucât l-a dat afară din sala de ședință când a solicitat să i desemneze un apărător din oficiu, fiind în vârstă și cu o pensie mică; nu i s-a permis de către instanța de recurs să spună tot ceea ce dorea; toate plângerile sale penale formulate împotriva numitei D.A.

au ajuns la același lucrător de politie I.A. care a primit mită de la fosta sa soție; procurorul nu a respectat dispozițiile art. 131 din Constituție, art. 202, art. 203, art. 209, art. 216 și altele C. proc. pen.; o parte din membrii completului de judecată erau incompatibili, purtându-i dușmănie; judecarea recursului nu s-a făcut cu citarea tuturor părților; procurorul de ședință de la instanța de fond nu a făcut în faza de urmărire penală tot ceea ce îi spusese; a fost judecat în lipsă la instanța de recurs care a pronunțat decizia penală atacată; instanța de fond nu a analizat toate probele administrate în faza de urmărire penală, neavând rol activ în vederea aflării adevărului; instanța de recurs nu a avut în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc.

pen.; instanța de recurs a soluționat cauza în condițiile în care procedura de citare nu era îndeplinită conform legii. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 12757/200/2009, prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., susținerile contestatorului și actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă din următoarele considerente: Prin Decizia penală nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 12757/200/2009, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către petentul G.I. împotriva Sentinței penale nr. 178 pronunțată la data de 23 februarie 2010 de Judecătoria Buzău, recurentul fiind obligat la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele considerente: În mod corect, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de petentul-recurent G.I. referitoare la comiterea de către partea vătămată D.A. a infracțiunilor de abuz de încredere, înșelăciune, furt, mărturie mincinoasă și fals în declarații, prevăzute de art. 213, art. 215 alin. (1), art. 208 alin. (1), art. 260 și art. 292 C. pen., nu sunt de natură penală, fiind vorba de un litigiu civil care a fost soluționat de către instanțele de judecată cu ocazia partajării bunurilor comune, sentință definitivă și irevocabilă. De asemenea, corect s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 260 și art. 292 C. pen., întrucât D.A.

nu a avut calitatea de martor în procesele intentate de către petent. Cu privire la intimatele N.M. și M.M., nu s-a putut reține în sarcina lor comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 260 și art. 264 C. pen., nedovedindu-se că acestea ar fi făcut declarații ce nu corespund adevărului cu ocazia audierii în calitate de martori. S-a mai reținut că petentul G.I. a formulat o cerere de recuzare împotriva judecătorului, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Buzău, iar la dezbaterea în fond a cauzei, petentul a părăsit sala de judecată, instanța de recurs constatând că nu există niciun caz de incompatibilitate în ceea ce privește judecătorul ce a soluționat cauza, potrivit art. 278 1 alin. (4) C. proc.

pen., prezența părților nefiind obligatorie la soluționarea cauzei. Instanța a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea contestației în anulare pe care a formulat-o, nu se regăsesc în cele reglementate de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. Astfel, dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. vizează situația în care procedura de citare a contestatorului la instanța de recurs, când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită conform legii și nu situația în care o altă parte, în cauza dedusă judecății D.A., care nu a formulat contestație în anulare, nu a fost citată la judecarea recursului de către instanța de recurs. Din practicaua deciziei penale atacate se poate constata că la termenul de judecată din data de 11 iunie 2010, când s-a judecat recursul, G.I.

a fost prezent la apelul cauzei, acordându-i-se cuvântul cu privire la recursul formulat. Având în vedere cele reținute mai sus, instanța, în baza dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. 12757/200/2009, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe contestator la plata sumei de 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul G.I., criticând-o pentru nelegalitate și/sau netemeinicie. Fără a mai aminti motivele de recurs formulate de recurent, Curtea a apreciat că nu este necesară analiza lor, întrucât recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Astfel, numitul G.I. a formulat o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău. Potrivit legii (art. 389 C. proc. pen.) contestația în anulare, cu excepția cazului prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., se introduce împotriva unei decizii a instanței de recurs. Totodată, o decizie a instanței de recurs nu mai poate fi atacată prin căile ordinare de atac, ea fiind definitivă. Cum recurentul a formulat un recurs împotriva unei decizii date într-o contestație în anulare de către instanța de recurs, această cale de atac este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare. Împotriva acestei decizii, contestatorul G.I. a formulat recurs solicitând, în cuprinsul cererii scrise de recurs, a se avea în vedere motivele invocate în apel și depuse la data de 18 ianuarie 2011 la Curtea de Apel Ploiești și la care a anexat înscrisuri, precum și o cerere de conexare a Dosarului nr. 2999/114/2010 al Curții de Apel Ploiești.

La dosarul Înaltei Curți au fost depuse în data de 7 aprilie 2011 motivele de recurs. Din cuprinsul motivelor scrise rezultă că recurentul este nemulțumit de soluția dispusă de Curtea de apel prin Decizia nr. 54 din 21 ianuarie 2011, întrucât nu cuprinde aspecte ce nu au legătură cu cauza și înscrisurile doveditoare aflate la dosar, iar, pe de altă parte, se impunea ca instanța să constate că Dosarul nr. 3719/114/2010 al Tribunalului Buzău a fost format fără știința recurentului și fără citarea sa în cauză. În fine, se mai arată că prin deciziile pronunțate în Dosarul nr. 2999/114/2010, i-a fost încălcat dreptul la apărare, dar a fost și grav prejudiciat de toată cererea sa. Examinând recursul formulat prin prisma criticilor aduse, dar și în raport cu art. 385 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil în virtutea considerentelor ce urmează: Prin Decizia nr. 54 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 362 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Buzău, constatând că această decizie avea caracter definitiv, în baza ei instanța de recurs respingând ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de același contestator vizând Decizia penală nr. 185 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Buzău (în Dosarul nr. 12757/200/2009). Prin urmare, în contextul în care recurentul a înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva unei decizii definitive pronunțate într-o contestație în anulare, Curtea de Apel Ploiești, în mod legal, i-a respins ca inadmisibil acest recurs.

În prezenta cauză, recurentul a promovat recurs, de asemenea, împotriva unei decizii cu caracter definitiv, uzitând de o cale de atac pe care legiuitorul nu a prevăzut-o și determinând, astfel, inadmisibilitatea. În consecință, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2011.