ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3721/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia

penală nr. 1703 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva Deciziei

penale nr. 87 din 24 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie. A obligat recurentul inculpat la plata

sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Împotriva acestei decizii, contestatorul Ș.M. a formulat

contestație în anulare.

În motivarea cererii a arătat că nu „a avut parte de un

proces echitabil din punct de vedere al art. 202 C. proc. pen.” întrucât toate

cererile invocate în apărarea sa i-au fost respinse. A mai arătat că este

nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată întrucât este mult prea aspră, 8

ani închisoare, fiind condamnat fără să fie efectuată o expertiză

economico-financiară și că nu i-a fost aplicată legea cea mai favorabilă

potrivit art. 13 C. pen.

În drept, contestatorul a întemeiat cererea pe dispozițiile art.

386 lit. c) și d) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare, sub aspectul

admisibilității în principiu, în temeiul art. 391 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare doar pentru cazurile

prevăzute la lit. a) - e).

În contestația în anulare formulată de Ș.M. nu se invocă

niciunul dintre aceste cazuri prevăzute în mod expres și limitativ de textul

menționat, ci motive care nu figurează printre cazurile legale, respectiv

împrejurarea că „nu a avut parte de un proces echitabil din punct de vedere al art.

202 C. proc. pen.”, că toate cererile formulate în apărarea sa i-au fost

respinse, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, că a fost

greșit condamnat fără să se efectueze expertiza financiar-contabilă, care dacă

ar fi fost efectuată ar fi determinat corecta soluționare a cauzei. Totodată,

contestatorul-inculpat a mai arătat că nu i s-a aplicat legea cea mai

favorabilă potrivit art. 13 C. pen.

În consecință, examinând admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare în temeiul art. 391 C. proc. pen. și constatând că nu

s-a invocat niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va

fi obligat

la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu

urmând a fi avansat din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de contestatorul Ș.M. împotriva Deciziei penale nr. 1703 din 30 aprilie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5569/120/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2010.