Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1032/2012

HOTĂRÂRE
04.04.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1032/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de contestație la executare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată că la 25 iulie 2011, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație la executare formulată de contestatorul P.C. împotriva deciziei penale nr. 2241 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 106/35/2011. În cuprinsul demersului său scris intitulat contestație împotriva cheltuielilor judiciare către stat, contestatorul, fără a preciza temeiul de drept, a solicitat anularea cheltuielilor judiciare, în sumă de 500 RON, la care a fost obligat prin sentința penală nr. 38/PI din 16 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin decizia penală nr. 2241 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cererea de contestație la executare este inadmisibilă. Din examinarea dosarului în care s-au pronunțat sentința penală nr. 38/PI din 16 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și decizia penală nr. 2241 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți, rezultă că obiectul cauzie l-a reprezentat în procedura reglementată de 278 1 C. proc. pen., plângerea formulată de petentul P.C. care a fost obligat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, al căror cuantum a fost de 500,00 RON. Potrivit art. 461 C. proc. pen., rezultă că împotriva executării hotărârilor penale se poate face contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de alin. (1) lit. a)-d) ale textului menționat.

Motivul invocat de contestator referitor la anularea cheltuielilor judiciare nu se circumscrie prevederilor art. 461 C. proc. pen. Hotărîrea penală fiind definitivă, în conformitate cu prevederile art. 443 C. proc. pen., dispoziția privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește obligarea la plata cheltuielilor judiciare. Temeinicia obligării la plata cheltuielilor judiciare către stat și cuantumul acestora nu pot forma obiectul controlului judiciar pe calea contestației le executare. Așa fiind, contestația la executare se învederează a fi indmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielior judiciare către stat, în cuantum de 100 RON.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul P.C. împotriva deciziei penale nr. 2241 din 1 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 106/35/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-04-02
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 105/2012
Asupra cererii de contestație în anulare de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 30 din ședința din camera de consiliu din 28 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul
ÎCCJ 2010-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2010
Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 241/F din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fo
ÎCCJ 2012-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1823/2012
2011. Împotriva acestei hotărâri definitive, condamnatul R.A. a formulat cerere de contestație în anulare, la data de 10 noiembrie 2011. Contestatorul și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. raportat la art
ÎCCJ 2011-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2011
Asupra cauzei penale de față; Prin Sentința penală nr. 267/PI din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea C.M. în favoarea Înaltei Curți de Ca
ÎCCJ 2012-02-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 49/2012
Asupra contestației în anulare de față: Din actele dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 348 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost respinsă, ca inadmisibil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă