ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 81/2010

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 241/F din 01

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la

executare formulată de contestatorul C.C. împotriva Sentinței penale nr. 88 din

02 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a fost

obligat contestatorul la 10 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul C.C. a formulat

contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 88 din 2 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, solicitând anularea plății la cheltuielile judiciare în sumă de 500

RON, arătând că hotărârea nu este definitivă, iar adresele primite de la

organele financiare sunt lovite de nulitate, invocând dispozițiile art. 461

lit. a) C. proc. pen.

Instanța a reținut că

prin Sentința penală nr. 88/2009 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, petentul C.C. a fost obligat la

300 RON cheltuieli judiciare statului, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 2107 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

contestatorul a fost obligat la 200 RON cheltuieli judiciare statului, organele

fiscale i-au făcut adresă pentru a plăti suma de 500 RON, sumă apreciată ca

fiind justificată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs contestatorul C.I.C., invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 19, 10, 17, 17

1

C. proc. pen., apreciind hotărârea recurată ca fiind "nemotivată,

netemeinică și vicleană".

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul contestatorului prin prisma motivelor

invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, îl consideră

nefondat pentru următoarele considerente:

Contestația la

executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional, ce poate

fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă

s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul

executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar

după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Reprezintă un mijloc

procesual de a se asigura punerea în executare și executarea propriu-zisă a

hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor

dispoziții de drept penal și de drept procesual care se referă la executarea

unei condamnări penale.

Cazul de contestație

la executare prevăzut de art. 461 lit. a) C. proc. pen. (când s-a pus în

executare o hotărâre care nu era definitivă), invocat de către contestatorul

C.C., nu este incident în cauză.

Conform actelor

existente la dosarul cauzei, respectiv din referatul întocmit de către Biroul

Executări penale al Curții de Apel București (dosar instanța de fond) rezultă

că prin Sentința penală nr. 88 din 02 aprilie 2009 s-a respins ca nefondată

plângerea petentului, acesta fiind obligat la 300 RON cheltuieli judiciare

către stat.

La data de 24 aprilie

2009, petentul a declarat recurs împotriva sentinței, recurs soluționat prin

Decizia penală nr. 2107 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, fiind respins ca tardiv, recurentul petent fiind obligat la 200 RON

cheltuieli de judecată către stat.

Astfel, nu se poate

susține în cauză că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă

(art. 461 lit. a) C. proc. pen.), întrucât prin soluționarea recursului

petentului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Sentința penală nr. 88

din 02 aprilie 2009 a Curții de Apel București a rămas definitivă, emițându-se

în mod justificat forme de executare pentru suma de 500 RON.

Pentru aceste

considerente, în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare

formulată de contestatorul C.C., pronunțând o hotărâre legală și temeinică,

astfel încât, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul contestatorului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Sentinței penale

nr. 241/F din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2010.